27 martie 2014

Din Roma în iad și înapoi pe pământ

Maratona di Roma editia XX a fost pentru mine mai mult decat un maraton. A fost o cursa foarte dificila pe care am reusit sa o termin doar pentru ca m-am incapatanat sa nu ma opresc. Pentru mine aceast maraton s-a impartit intre primii 25 de km si urmatorii 17. Am avut parte de un start minunat de care m-am bucurat alaturi de cei 150 de alergatori români veniti sa alerge la Roma (19.000 de participanti in total), atmosfera de mare maraton, plecare buna, piatra cubica, ploaie si soare iesit timid de sub nori, 25 de km foarte placuti care m-au facut sa visez la timpi si recorduri, ploaie torentiala la Vatican, bucurie alaturi de mii de alergatori curmata insa brusc de o durere venita de nu stiu unde in partea din spate a genunchiului stang, resemnare, revenire, ambitie si un final care a venit lent, dar a venit si asta e ceea ce conteaza cel mai mult :)

Nu stiu daca merita cu adevarat sa alergi 17 km accidentat, faza cu "durerea trece, medalia ramane" nu functioneaza cu adevarat atunci cand chiar doare si in plus e frustrant sa primesti un knock-out din senin, insa face parte din joc si uneori trebuie sa accepti un dus rece pentru a reconsidera anunite aspecte. Evident ca pentru noi, sportivii amatori, doar simpla participare si terminarea unui maraton sunt o performanta in sine, deci ar trebui sa ma declar multumit ca am alergat inca o cursa de 42 de km. Totusi am ramas cu un sentiment de usoara frustrare la final pentru ca am fost 'tradat' de propriul meu picior stang undeva in pustiul de la km 25, asa din senin, fara nici un semnal in prealabil; mai am de lucrat la comuniunea om-genunchi :))

Aceasta zi este o borna, de fiecare data cand voi fi tentat sa spun ca ceva este greu ma voi uita la medalia de la Roma si imi voi aminti de chinul indurat si de ambitia de fier de care am dat dovada, pentru ca niciodata nu am facut ceva mai greu!
Sometimes the moments that challenge us most define us!

Relatare pe larg

Am ajuns din timp la start si ne-am intalnit cu o parte din romanii veniti la Roma (au alergat 150 de romani din 19.000 de participanti). Dupa poza de grup si cateva schimburi de impresii ne-am indreptat spre zonele de start, pe Via dei Fori Imperiali. Cu cateva minute inaintea startului a inceput sa toarne, o ploaie deasa si rapida care m-a facut sa regret ca nu am pastrat pe mine jacheta de ploaie. De cand alerg nu m-a plouat niciodata intr-o cursa, tindeam sa cred ca sunt un talisman norocos pentru organizatorii de evenimente. Buri deja radea spunand ca mi-a venit randul. Dar surpriza, ploaia se opreste deci recordul sta in picioare, cursa nu incepuse inca. Ba apare si putin soarele fapt care ne bucura pe toti.

O parte din cei 150 de romani

3...2...1...START

Numaram, aplaudam si se da startul chiar de langa Columna lui Traian. Cei din fata o rup la fuga, noi mai asteptam putin fiind in zona D. Cam la 5 minute dupa startul oficial trecem pe sub poarta, pornesc cronometrul si la treaba.

Via dei Fori Imperiali la momentul startului
Am facut stanga pe langa imensa cladire Vittorio Emanuel si ne-am indreptat spre Circo Massimo. Ma simteam "in forma" chiar si dupa trei zile de vizitat a cate 11 ore pe zi. Am plecat cam din spate si a trebuit sa fac slalom printre alergatori cautand culoare de depasire. S-a alergat pe piatra cubica ceea ce nu e neaparat placut, dar era bine. Am alergat in ritmul meu 10 km bucurandu-ma de cursa si facandu-mi planuri pentru ceea ce urma.

Am traversat fluviul Tibru si ne-am indreptat spre Vatican. La km 13 trecem prin fata cunoscutei Piete San Pietro, cam galagiosi ce-i drept, fapt care probabil ca l-a deranjat pe Papa din slujba de duminica, asa ca ne-a trimis o ploaie torentiala. Multumim "batrane" dar alergatorii nu se sperie asa de usor. Am inceput sa chiuim si sa gustam momentul deschizand larg bratele. A picat recordul meu personal de a nu fi plouat niciodata in curse...in fond recordurile sunt facute pentru a fi doborate. Mi se uda ochelarii, iau apa in pantofi, mai bine ca acum nu va mai fi nevoie sa ocolesc baltile. Aveam sa aflu seara ca papa i-a felicitat in discursul sau de duminica pe participantii la maraton.

Tin ritmul, alternam asfaltul cu piatra cubica, din 5 in 5 km ma alimentez cu apa, isotonic, punctele de hidratare sunt foarte bine organizate, Ma intalnesc cu Bogdan Minci si cu alti romani, mai schimbam cateva vorbe si ajung la km 21 destul de fresh. Sub 2 ore, deci sunt 'in time' la jumatatea maratonului. Bebe ma ajunge din urma, la primul lui maraton se descurca admirabil. Alergam impreuna o vreme. Luam curbe pe mai multe stradute nu chiar spectaculoase, in unele zone sunt si spectatori care ne incurajeaza, dar sunt destul de putini pe asa vreme.

La km 25 ma hidratez si mai iau un gel din borseta. Brusc simt ceva la piciorul stang, in spatele genunchiului. Ce naiba, ii dau inainte. Dar ma tine serios si opresc pentru niste miscari de stretching. Nu prea functioneaza, hai sa merg putin. Eeeiii aici vine problema principala: nu puteam sa merg. Mor de ciuda, nu inteleg ce se intampla. Mai masez piciorul, incerc din nou sa pasesc, dar acelasi rezultat. Resemnat ma asez pe bordura si privesc cursa, trec sute de alergatori iar mie imi trec prin cap tot felul de ganduri pe care le voi tine pentru mine. Stau asa cateva minute, ma consolez cu gandul ca as putea abandona. E frustrant, nu era in plan si nu stiu ce poate fi acolo de nu imi da pace. Fac niste calcule si zic ca as putea chiar sa si merg pana la finish ca m-as incadra in timpul limita... dar asta daca as putea macar merge.

Ma ridic, mai flexez genunchiul si incerc sa ma misc. Piciorul stang aproape ca se taraste dupa celalalt, dar maresc treptat cadenta pasilor strangand din dinti pana ma pun in alergare. Eram ca o masina veche pe care o impingi si porneste usor-usor. Deci acum alerg, ce frumos e sa alergi :). Ritmul e mic, dar e un ritm. La km 30 mi-e si frica sa ma opresc, incetinesc totusi pentru a lua un pahar cu apa si din nou intru greu in turatie.

Urmeaza cateva urcari destul de lungi si coborari mai inclinate si scurte. Vorba lui Radu Atanasiu: parca au pus toate cele sapte coline dupa km 30. Trecem si printr-un pasaj subteran. Sunt prins din urma de doi romani cu care alerg o vreme, in fata vazandu-l si pe Buri. Pe drum erau voluntari de la Crucea Rosie care mi-au dat cu un spray pe picior insa in afara de o senzatie racoroasa nu am simtit mare lucru. La km 35 opresc pentru hidratare si putina odihna si aici ii pierd pe cei doi amici. Pornirea e din nou foarte grea, fac genuflexiuni sprijinit de un copac, intind muschiul si reusesc sa plec intr-un final. Nu imi dau seama de ce ma chinui asa, ma puteam opri oricand si cu asta-basta. Ce nu te omoara te face mai puternic, poate asta e! Ma gandesc ca daca cumva voi ajunge la finish va fi probabil cel mai greu lucru pe care l-am facut vreodata. Voi pune medalia pe perete si-mi voi aminti de ea multa vreme. 

Ne apropiem de zona turistica, stradute inguste cu piatra cubica si cladiri frumoase. Sunt multi turisti care ne incurajeaza si ne dau energie. Sunt prins din urma de Lucian pe la km 37, si el destul de obosit si continuam impreuna. Asteptam sa vina urmatorul punct de hidratare care bineinteles ca nu vine atunci cand iti doresti :). Ajungem la Piata Navona pe care o inconjuram. O romanca ce lucra la un restaurant ne incurajeaza. Urmeaza si alti romani, multicei, le multumim fiecaruia in parte. Hai cu apa aia... Lucian vede un baiat pe trotuar cu o sticla de apa in mana, il roaga frumos sa ne dea noua sticla oferindu-i un gel in schimb si trocul se face. Ne bucuram de sticluta aia de apa de parca am fi fost in desert, sper ca si domnului i-a placut gelul :))



Mai avem 2 km care se scurg greu, cladirile din fata se apropiau incet de noi. Vedem marele "templu" din Piata Venezia, dar facem dreapta ocolind putin. Nu mai e mult, 700m. O fata ne face poza din mijlocul strazii, eu si Luci incercam sa schitam un zambet, ea ne vede tricourile cu Romania si ne saluta pe limba noastra. Multumim Oana Constantin.

Vedem poarta de finish in fata Columnei lui Traian si trecem linia impreuna. E cel mai muncit finish de cand alerg, o cursa in care am descoperit o multime de lucruri despre resursele de care putem da dovada uneori, atunci cand ne dorim asta. Puteam sa abandonez, era simplu, la fotbal sau baschet cand un jucator se accidenteaza este inlocuit. Numai ca succesul apare imediat dupa momentul in care ai fost gata sa abandonezi.
Am primit medalia de finisher si i-am intalnit pe Buri si pe Rodica, multumesc pentru poza care surprinde perfect efortul depus in cele 4h54min52s:


Am luat plasuta cu mancare si m-am acoperit cu folia termica oferita de organizatori. Am plecat usurel spre Coloseum salutandu-ne cu alti cativa romani, iar inainte de a intra la metrou am mai avut parte de o ploaie care sa ne aduca aminte de Maratonul de la Roma, 2014.


Multe poze de la maraton gasiti aici.

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

16 martie 2014

Am ajuns și noi la cabana Mălăiești

Trecuse ceva vreme de cand nu mai facusem o iesire mare la munte, pe trasee serpuite prin paduri si printre creste. Aproape ca iarna s-a sfarsit si chiar daca nu prea am avut zapada tot trebuia sa facem traditionala iesire la zapada. Aglomerati cu targuri de nunti, competitii de alergare, antrenamente si alte treburi de oameni mari am reusit sa stabilim un weekend convenabil pentru toata lumea, am dat sfoara in tara si ne-am strans repejor un grup de 11 omuleti veseli gata de o plimbare la aer curat. Am ales ca tinta cabana Malaiesti. Doar cativa dinre noi mai trecusera pe acolo, eu nu fusesem si percepeam cabana Malaiesti ca pe un mit, un vis cum ca nu esti muntoman adevarat daca nu ai gustat macar data din atmosfera de la Malaiesti.

Asa ca ne-am trezit sambata de dimineata in personalul de Brasov. La Campina Diana a intregit trupa si eram gata de drumetie. Un singur lucru ne mai dadea batai de cap si anume ploaia asta care cadea necontenit de vreo saptamana. Cand coboram in Azuga ploaia aproape ca a stat, doar nu era sa imi pice recordul de a nu fi plouat nicioadata la munte mai mult de o ora.