20 octombrie 2015

Crosul Castanelor la Pitesti

Sambata a avut loc la Pitesti Crosul Castanelor, eveniment organizat de DJST Arges. Am aflat relativ tarziu de existenta acestui concurs (multumim Rafael) insa la timp cat sa fiu prezent, nu puteam lipsi la un eveniment de alergare ce avea loc la noi la Pitesti.

Sambata de dimineata cand ma uit pe fereastra vad ca tocmai plouase, ah pacat, sper sa vina totusi oamenii. Ma echipez cam grosut si plec in fuga catre Padurea Trivale, locul de start. Cei doi km mi-au prins numai bine ca sa ma incalzesc si ca sa imi dau seama ca ma imbracasem prea gros. Padurea mirosea frumos, ca dupa ploaie si spre surprinderea mea erau multi oameni, in majoritate tineri de 13-14 ani. Ma invart pe acolo si ma regasesc cu cativa cunoscuti, plecand impreauna spre locul de start, la bariera din capatul scarilor care urca de la Palatul Copiilor.

foto by www.worldwideromania.com
Suntem inregistrati si constat cu surprindere ca erau aproximativ 100 de oameni, ceea ce mi se pare chiar bine. 3...2...1... si am plecat. Startul e in panta asa ca-i o oportunitate buna de a zburda, numai ca plecand din spate de tot am avut de facut depasiri serioase. Sunt multi copii care nu se lasa, alearga de parca n-ar avea plamani, eram convins ca asa va fi caci am mai participat la cateva astfel de crosuri si am vazut cum sta treaba. Intoarcem inainte de Schit si ne indreptam spre Palatul Copiilor, iarasi putin in panta, incerc sa mai depasesc cativa tineri ca e un prilej bun insa nici ei nu se lasa mai prejos. Jos facem dreapta si intram pe aleea paralela cu raul, in urcare usoara, aici cam pierd din avant dar nu ma las, facem din nou dreapta inainte de Manastire si intram in linie dreapta spre finish. As mai fi depasit eu dar n-am mai avut ce, nu ca as fi fost primul ci ca cei din fata se tineau bine pe pozitii.

La final primesc un biletel cu numarul 30, adica pozitia mea in clasament, imi spun numele si varsta si ma retrag sa gafai in liniste. A fost cea mai buna cursa a mea pe distanta de 2,7 km, deci este personal best :) Mai mult ma bucura media de 4:18 min/km, cei mai rapizi  (aproape) 3 km ai mei, cred ca daca se alerga pe distanta de 10 km ori ma sufocam ori ieseam mai sus in clasament pentru ca se sufocau ceilalti. Glumesc desigur.

Ma rog, conteaza mai putin aceste jocuri cu cifre si numere, important este ca oamenii au iesit din casa si ca acest cros a avut loc. S-au premiat primele locuri si fiecare dintre noi a fost chemat in fata si a primit cate un tricou. A fost o pregatire buna pentru Semimaraton "Pe Arges in Jos" care va avea loc pe 20 decembrie la Pitesti, cu startul din Parcul Strand, si care va avea 3 probe: 7, 14 si 21 de km. Mai multe detalii pe pagina de Facebook.


Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

7 octombrie 2015

10 ani de MPC

Stau la finish, mi-am terminat cursa de mai bine de doua ore si nu imi vine sa plec desi sunt cam ud. Stau, aplaud si strig "bravo, bravo" la fiecare din participantii care sosesc, copiii agita niste talangi, fiecare finisher are parte de o primire calduroasa. Cam despre asta este MPC. Am mai alergat aici prin 2013 si mi s-a parut greu. Totusi am revenit, plictisit de Maratonul Bucuresti care are loc (din pacate) in acelasi weekend, am revenit cu gandul de a mai da o tura de Crai ca mi se facuse dor. Cursa asta a ajuns la a 10-a editie si atrage an de an din ce in ce mai multi participanti, anul asta peste 800, desi nu are promovare in media aproape deloc. Cine vine aici stie de ce vine!

Vineri seara ajungem in Zarnesti dupa ora 23 ca deh, pe Valea Prahovei se fac lucrari importante de reparare a unui amarat de pod, lucrari incepute de luni bune. Nu sunt insa deloc surprins ca inca mai gasim pe cineva care sa ne dea kiturile de concurs desi programul anuntat era pana al ora 22. De fapt m-ar fi surprins sa nu fi gasit pe cineva. Ne retragem la somn.


3...2...1...START

Plecam in grup pe strazile din Zarnesti si ajungem repejor la Cabana Gura Raului unde noi eram cazati; Alex ma intreaba daca nu ne oprim la un somn :)) Asfaltul se termina, drumul e putin in panta si Sebastian parca ma impinge de la spate, sunt si eu ambitios, zic ca macar aici sa alergam ca apoi o veni urcarea si ne-om odihni. Alex se pierde undeva in urma, Victor se pierde in zare si dus a fost. Nu imi plac deloc adidasii astia ai mei, sunt grei si nu ma simt deloc bine pe suprafata dura. Abia astept sa imi iau alti pantofi de trail. Intram in padure si incepem urcarea catre Magura, incolonati ca furnicutele punem pas dupa pas, aici este doar incalzirea. Pe alocuri alergam, mai mult mergem, mai facem cateo gluma si suntem sus in sat. Un domn mai in varsta nu se lasa deloc, merge constant atat pe plat cat si pe urcari.

O rupem la fuga pe ulite, peisajul e asa de frumos ca nu iti vine sa te opresti ... decat cand vine o noua urcare. Si vine una serioasa pana la urma, bagam capul in pamant si scoatem fum, aici nimeni nu mai vorbeste, toti gafaie. E lunga a naibii, e un test de ambitie sa nu te opresti, mie imi place si uite-ma sus. L-am pierdut pe Sebastian, dau drumul la picioare pe coborare, trecem de stana, mai intram putin in padure si am ajuns la primul punct de alimentare. 1 ora si 45 de minute, cred ca-i bine. Dau navala la masa cu bunatati, cascavalul si bananele sunt la putere aici, beau apa pana ce ma satur si vine si Sebi. Aveam rucsacul de hidratare plin, plus bidonul pe care il umplu, pana la urmatorul izvor e cale lunga si acum 2 ani am facut setea rau de tot pe portiunea asta.


O luam usor, mai alergam ceva, mai povestim, incepe urcarea catre Saua Funduri. Urcare serioasa nene, suntem undeva la poalele muntelui care ni se inalta in fata de zici ca-i imposibil sa ajungi sus. Depasesc cateva persoane dupa care ma asez confortabil intr-un grup si macin sacadat, e tot ce putem face. Ne trezesc din acalmie cativa voluntari galagiosi care strigau de zor. Proviziile de apa sunt neatinse, asta e bine, mi-e putin sete dar ma mai abtin si uite-asa am ajuns la Saua Funduri, fix 3 ore de la start, cu 17 minute mai bine ca in 2013.


Incepem coborarea si stam la coada pentru a prinde o bucata de franghie. Aici cursa e neutralizata cum se zice la Formula 1, nu avem voie sa depasim. Ne miscam incet insa nici nu se poate altfel, traseul e abrupt. Nu prea stiu ce sa fac cu bidonul pe care l-am purtat in mana de la start, il mai inghesui pe la centura, il mai tin in dinti atunci cand mainile imi sunt ocupate cu cablurile, ma cam incomodeaza dar nu vreau sa il pierd, iar as muri de sete. Vine grohotisul, Marele Grohotis, alternam alergatul cu mersul pentru ca bolovanii astia aluneca rau. Intre timp puterile imi slabesc si calc aiurea asa ca ma opresc, e cazul sa bag un baton si beau apa pe saturate. In 10 minute imi revin si prind din urma grupul pe care il pierdusem. O domnisoara ma intreaba daca l-am vazut pe Oli? Nooo, pai l-oi fi vazut, dar de unde sa stiu eu cine e Oli? :))


Uite ca vine padurea, nu se poate, am trecut asa repede de portiunea asta? Pai acum 2 ani aici am agonizat mort de sete si am avut intentia de a abandona, grohotisul mi se parea interminabil. Ajung la Refugiul Spirlea, cobor spre izvor, iar vreo doua trante ca pamantul asta umed cam aluneca si dau de apa. Beau 2-3 pahare si continui, aici se alearga bine si depasesc mult, panta s-a mai domolit, este exact cum imi convine mie. Ne intersectam cu paraul si opresc pentru inca o adapare, mai serioasa, ca mi s-a facut pofta cand am vazut apa aia cristalina.

Ies in drumul forestier si imi aduc aminte de sfaturile unui coleg de alergare cum ca ar trebui sa ridic mai mult picioarele ceea ce si fac, parca zburd, traseul asta de la MPC este cam prea putin alergabil pentru un maraton si profit de zonele plate pentru a ma misca nitel. La Cabana Plaiul Foii ceasul meu arata 5 ore, cu mai bine de o ora fata de acum 2 ani, yupiiii. Dau iama in halva si o combin cu cascaval, beau pe putin 10 pahare cu apa si uite pe cine avem noi aici, pe Sebastian, nu credeam sa-l mai prind. Imi scutur adidasii de pietricele, de fapt doar pe stangul, nu intrebati de ce, ca apoi dreptul m-a jenat pana la final, si pornim impreuna spre marea ascensiune.

Parca nu ma saturasem de apa asa ca mai iau cateva guri dintr-un rausor, pare curata. Ce bune ar fi fost niste bete, urcarea asta e cam grea, e inclinata si pare sa nu se termine prea curand. Depasesc totusi cateva persoane, ma intalnesc si cu un pitestean de-al nostru si mai schimbam cateva vorbe, il pierd pe Sebi si simt ca slabesc ritmul. Ar fi mers un baton insa nu imi vine sa il iau din rucsac. Intr-un final ajung si la Diana, refugiul adica. De aici avem numai coborare, prea inclinata pentru mine pe prima portiune, fir-ar ei de adidasi ca prea aluneca (salomon xa pro 3d ultra 2 gtx) sunt depasit de toti pe care ii luasem pe urcare si de alti cativa. Eh nu-i bai ca nu ma intrec cu ei, il ajung pe Mircea Radu, cam accidentat, si stam la povesti despre ultra-uri si zeci de maratoane pe care le-a facut el si trupa lui de alergatori (Costica, Cristi, Adrian, se stiu ei).


Ajungem la Coltul Chiliilor, ce struguri buni am mancat aici, si ce pere! Nu mai este mult si traseul se aplatizeaza. Traversam niste pasuni, iarba e inca verde si au rasarit brandusele, parca ar fi primavara. Ma prinde o fata din urma si alergam impreuna scurta vreme caci se opreste sa faca niste poze, cica asa sunt fetele :) Ii dau bataie, ma apropii de un grupulet si maresc ritmul pana ce ii prind. Soarele se ducea catre apus, noi alergam catre sosire.

Iesim la drum si ne apropiem de oras. Unul din baieti ramane ceva mai in urma, eu imi zic sa nu ma opresc. Alergam pe stradutele din Zarnesti, oamenii ne aplaudau, o tanti ma intreba daca e concurs sau ce se petrece? :) Vine o curba la dreapta, fix inainte de ea ma opresc, moment in care zaresc scris cu vopsea rosie pe un stalp de electricitate "finish 100m". Mi s-au aprins calcaiele si am sprintat, vad poarta de sosire si culoarul delimitat de panourile publicitare langa care sunt multi oameni. Hai ca am facut o cursa buna, arunc bidonul de apa si bat palma cu oamenii, ba cu cei de pe stanga, ba cu cei de pe dreapta, ba cu mainile intinse ca sa nu raman cineva "nebatut". Ca atmosfera cred ca a fost cel mai frumos finish de pana acum. Opresc ceasul pe la 7 ore si 35 de minute, nu-i rau. La final multi cunoscuti si multi care tot veneau, il astept pe Alex ore bune, omul s-a ambitionat sa vina chiar ultimul, dupa lasarea intunericului, ca asa e el mai saritor.

Petrecem pana tarziu in noapte la caminul cultural, ii aplaudam pe cei mai merituosi, suntem chemati fiecare pe scena si ne primim medaliile, ciocnim cate un pahar de sampanie si mancam dintr-un tort imens. V-am spus ca e frumos la Maraton Piatra Craiului :)

Multumim pentru fotografii Viorel Micu, Alex Matei, Andrei Popescu, Andrei Ivanov. Corina Fodor.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner