Primul meu triatlon

Delta Triathlon Tulcea 2014. Am terminat cu succes primul meu concurs de triatlon si tot ce pot sa spun acum este ca mai vreau. Delta Triathlon organizat la Tulcea de catre Ivan Patzaichin, Descopera Rowmania si Federatia Romana de Triatlon a fost un eveniment care a inchis pentru cateva ore centru orasului si l-a daruit sportivilor amatori si profesionisti pentru a se bucura de miscare, scotand in strada multi localnici care au incurajat ca la marile curse. S-a dovedit inca o data ca festivalul Rowmania Fest este o imbinare reusita a sportului cu muzica si cu ecoturismul in Delta Dunarii. Toata admiratia pentru ce a reusit marele campion Ivan Patzaichin.

Pentru mine triatlonul a avut doua probe pentru ca am participat intr-o stafeta, echipa Dacii Sprinteni bineinteles, in care Florian a facut proba de inot, iar eu bicicleta si alergarea. Eu il iau ca pe un debut reusit in triatlon pentru ca am luat contact cu aceasta lume noua in care voi patrunde putin cate putin.


De cand am aflat de triathlon nu  mai aveam pace cu mine insumi, mi se pare un sport (adica trei) prea frumos ca sa nu incerc. Nu aveam insa in plan un triatlon chiar acum insa ideea mi-a incoltit brusc in minte in momentul in care am prins intamplator un link pe net despre festivalul Rowmania Tulcea, festival de barci si vaslit in canotci, in cadrul caruia avea loc si un triatlon, drept pentru care a crescut rapid, s-a sedimentat, a inflorit si iata-ma deci la startul Delta Triatlon, pe malul Dunarii. De ce sa ma bucur de un singur sport cand ma pot bucura de trei?

Sambata am ajuns la timp in Tulcea pentru a prinde cursele de canotci 10 persoane de pe Lacul Ciuperca. Apoi am ridicat kitul de la Sala Polivalenta, un kit foooarte generos care a cuprins un frumos tricou si multe produse pentru sportivi de genul vitamine, minerale si alte minuni. M-am intalnit si cu Florian, Cornelia, Aby si Alexandra si am pus la cale planuri peste planuri.


La 19:45 am participat la sedinta tehnica unde am cascat ochii cat cepele si am ciulit urechile ca sa ma asigur ca voi stii sa fac tranzitiile, ca voi prelua chipul de unde trebuie de la Florian si ca voi nimeri pe traseul corect si nu in penalty box :)). Apoi am incercat o portie de paste care de fapt a fost mamaliga, in lipsa pastelor (grrr, de ce nu au paste??) am cantat impreuna cu Pasarea Rock pe Faleza si ne-am retras in camera cu intentia de a dormi. De a dormi daca voi putea pentru ca la parterul hotelului era in toi o nunta, cu muzica tare si mare veselie. Am facut ultimele reglaje la bicicleta, am umflat rotile, pregatit haine, bla bla,  noapte buna.



3..2..1..START

Pana la urma muzica nu m-a deranjat chiar atat de mult si m-am trezit odihnit la 7. Dupa ce am mancat am pornit echipat spre zona de start si am asezat bicicleta in rastel. Stabilesc ultimele detalii cu Florian, ii dau chipul si ne indreptam spre lac.



Dupa probele copiilor, la 10:20 se da startul la triatlon olimpic si sprint. 1500 m pentru Florian, adica doua ture in jurul balizelor galbene. Dupa ce concurentii inoata prima tura si Aby iese din apa (proba sprint) ma duc si eu in zona de tranzitie langa bicicleta, ca sa astept sosirea coechipierului. Cam aveam emotii, sa nu uit ceva, ma gandesc ca trebuie sa fiu atent sa nu ratez vreuna din cele 8 ture de bicla si ca trebuie sa le tin minte cu strictete. Imi pun casca pe cap si iata-l sosind pe Florian, alergand inspre bicicleta. Preiau chipul de la piciorul sau stang, batem palma, iau bicicleta din rastel si alerg pe langa ea pana la iesirea din tranzit unde pot incaleca. Sa inceapa joaca!


Plec tare, ating din start 38 kmph desi imi propusesem 35, dar nu ma pot abtine, adrenalina pompeaza in fiecare bucatica de muschi. Vine prima curba la 90 de grade, incetinesc nitel dupa care accelerez. Ma simt bine-bine, gonesc nebuneste si depasesc destul. Oamenii de pe margine ne incurajeaza si asta se simte pentru ca bucuria noastra este si bucuria lor, avem parte de o cursa animata in plin centrul urbei. Si vine urcarea, mai serioasa decat imi imaginam, o iau in forta pentru inceput dar la turele urmatoare o voi lasa mai moale ca sa nu afectez alergatul de mai tarziu, este totusi primul triathlon si nu stiu cum vor reactiona picioarele. Urc si urc si urc si ajung in deal unde se intoarce la 180°. Si acum sa coboram! Ma asez aplecat pe coarne, foaie mare, pinion mic si bicicleta goneste cu peste 60 km/h vajaind in bataia aerului. Daaaa! Drumul se aplatizeaza, luam inapoi curba la 90° si ii dam inapoi spre poarta de finish pentru incheierea turei.

Intru pe tura nr 2 tot repetand in minte 2, 2, 2 si incercand sa asociez cifra cu ceva pentru a fi mai usor de memorat. Ma mira ca nu sunt chiar 5 km deci nu vor fi fix 40 km in final si imi va fi mai greu sa socotesc in caz ca pierd sirul turelor. Totul se deruleaza rapid, un nene de pe margine incurajeaza galagios iar dupa ce ii strig “hai Tulcea” pe la tura 3 apoi nu mai scap de incurajarile sale de fiecare data cand ne petreceam.


Pe la tura 4 ma gandesc ca n-ar fi rau sa beau niste apa din bidon ca prea e cald si mi se uscase gura. Pe la tura 6 termin apa dar iau din mers de la voluntari cate o sticla cand simt nevoia. Ma petrec si cu Florian, trag pe urcari, zburd pe coborare facand slalom printre gurile de canal, imping maxim pe plat, iau curbele cu grija. Turele trec, la un moment dat uitasem ca cresc numarul dar socotesc nitel si imi amintesc, deh nu stau cu gandul doar la asta. Si intru pe tura 8, ii dau tare, fac ultima urcare si le multumesc voluntarilor de acolo care incurajau frenetic. Imi fac planul pentru alergare. Pe ultimul km mai depasesc vreo 2 ciclisti si ajung la poarta de finish. Ma dau jos de pe bicicleta alergand pe langa ea catre rasteluri.

Picioarele imi sunt cumva amortite si pentru cateva sute de metri nu simt asfaltul, e un sentiment ciudat. Agat bicicleta, dau jos casca, iau steagul legat de coarne si plec in alergare. Pana pe malul lacului Ciuperca tot nu prea simt picioarele dar usor-usor ma obisnuiesc si imi revin. Dam o tura de lac, aproximativ 2 km, dupa care ne indreptam spre centru pe traseul facut si la bicicleta, iar la un moment dat facem stanga si intram pe faleza Dunarii, aproape de Hotel Delta. Dupa hotel se intoarce, se alearga pe faleza o bucata buna si se revine la traseul principal pentru a incheia tura de 5 km. Ms misc bine, parca plutesc asa si duc un ritm intre 5:20-5:25 min/km care ma multumeste pentru ca atat imi propusesem si ma solicita cat sa imi lase ragaz sa ma bucur de cursa si de atmosfera. Bat palma cu copii de pe margine, fac cu mana la fotografi, intru pe tura doi.


Aceeasi tura de lac, cu muzica in zona pontonului, incurajari ale oamenilor care iesisera la plimbarea de duminica. Mentin ritmul, parca as putea mai tare dar nu vreau. Ma indrept spre faleza, intorc la Hotel Delta si intru pe ultimul km.


Incerc un sprint de final, ridic steagul tricolor deasupra capului si termin cu success primul meu triatlon. Primesc medalia si Adrian imi strange mana. Un concurs pe care l-am gustat bucatica cu bucatica, incepand de la proba de inot pe care chiar daca nu am facut-o eu am privit-o de pe mal, continuand in viteza pe bicicleta, proba cea mai alerta si terminand cu o alergare buna.





Dacii Sprinteni s-au clasat pe locul 7 la stafeta masculin, proba olimpica, cu un timp de 02:44:19. Buna coordonare, un inceput promitator si mai ales placut, la mai mare!

Dacii Sprinteni la finalul Delta Triatlon
Multumesc pentru fotografii Alexandra, Dan Cucerenco, Cornelia Stroe, Delta Rowmania Triathlon, Emi Gheorghe, Clubul de Ciclism Galati, Sorin Nainer.

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

Comentarii