Roadtrip in Maroc - Casablanca, Rabat, Chefchaouen, Fez, Marrakech (II)

Prima parte a roadtrip-ului este aici.

Miercuri am avut zi de pauză, adică am rezervat-o pentru a stă aici în Chefchouen. Ne-am trezit așa cum ne culcaserăm, adică îmbrăcați cu toate hainele, și am ieșit la masă pe acoperiș, la opt jumătate era deja soare și bine. Multă pâine, acele lipii marocane mai grosuțe, că niște pâinici plate, unt, gem, miere, ou ochi, niște brânză dulce, ceai și cafea din belșug. Eram gata să colindăm în sus și în jos pe treptele din oraș.


Am început coborând către orașul nou unde este un parc. Oamenii sunt îmbrăcați că niște spiriduși, cu niște haine lungi, un fel de robe asemănătoare unor halate, dar cu o glugă țuguiată. Dacă ar fi avut și câte un opaiț în mâna clar ai fi zis că sunt din Albă că Zăpadă și Cei Șapte Pitici. Irina a încercat să facă poze mai pe furiș căci nu erau deloc încântați dacă te surprindeau cu obiectivul îndreptat către ei, probabil că erau sătui de turiști. Am colindat zona centrală și am ajuns în piață de legume unde se găsesc multe vegetale și fructe cu care suntem obișnuiți: varză, morcovi, vinete, conopidă, ceapă, fasole, linte, mere, măsline, portocale, banane, toate producție locală. Pâinea o găsești peste tot, mănâncă foarte multă.









Am urcat către zona turistică care e așezată în terase, cu case înghesuite, lipite una de cealaltă, fără curte, cu intrare direct din stradă. Străzile sunt înguste, pe aici nu intră mașinile. Terasele comunica între ele prin trepte, cine locuiește în partea superioară are ceva de urcat, practic din centru până la el acasă. Localnicii par că se întrețin din turism și din comerț, sunt magazine aproape la fiecare casă, cu produsele expuse la stradă. Covoare, țesături, artizanat, tot felul de suveniruri, magazine de cosmetice naturale printre care uleiul de argan sub diverse forme, săpunuri, tot felul de parfumuri naturale, produse pentru îngrijirea pielii și masaj, condimente, ceaiuri. De fiecare dată când intrăm vânzătorii încep să ne explice ce reprezintă fiecare articol. Ce ne-a surprins a fost că aici nu se negociază, de vreo câteva ori mi s-a oferit un preț și nu am reușit deloc să îl scădem. Întradevăr prețul părea bun pentru buzunarul nostru european, însă cum știam că în Maroc totul se negociază nu ne-am lăsat înduplecați să plătim primul preț primit. Nici o supărare, vânzătorii nu se supărau nici ei, chiar le și spuneam la plecare că nu înțelegem de ce nu au scăzut prețul, doar așa se face în Maroc, ei spunând că e cel mai bun preț.

Am făcut poze care de care mai albastre luând la rând toate străduțele că la un moment dat am început să ne repetăm. La prânz am intrat în restaurantul Lampa lui Aladin care e situat central și are o terasă la al patrulea etaj cred, de unde se poate vedea tot orașul. Am vizitat și turnul din centru care este o cetate și de unde au ieșit fotografii bune la apus.




 










Ajungem la Fes

Fes sau Fez, denumirea depinde cică după anotimp, este unul din reperele importante pentru călătorii din Maroc. Ne-am trezit până în ora 8 și după micul-dejun am lăsat în urmă orașul albastru pentru o nouă destinație. Erau vreo trei ore și ceva de drum așa că i-am dat bătaie, poate prea tare căci la un moment dat un polițist ne-a făcut semn să tragem pe dreapta și am bifat prima mea amendă pentru viteză, dacă în România am fost ferit, iată că s-a întâmplat în Africa. Am avut 73 de km/h într-o zona unde limita era de 60 așa că am cotizat cu 150 de dirhami, echivalentul a 15 euro, la bugetul Marocului. Noroc că nu a văzut avariile care iar au început să facă figuri și care se aprind când și când, aleatoriu.

Asta e, se mai întâmplă, vom fi mai prudenți de acum înainte. Drumurile din Maroc sunt foarte necirculate. Azi nu avem autostrada și trecem prin multe localități unde limita e de 60 de km/h, numai că aceste sătuce sunt foarte răsfirate și niciodată nu știi dacă localitatea s-a terminat și poți să crești viteză, căci semne de încetare a limitei de viteză nu am văzut. Am început să vânăm stații de alimentare la care să plătim cu cardul, care sunt foarte rare, de obicei îi dai banii tipului care îți face plinul cu carburant sans plum, iar bon fiscal vezi foarte rar. La a treia încercare găsim o stație mai mare unde facem plinul, 30 de litri intră în jucăria noastră, 300 de dirhami ne costă. Avea POS-ul chiar la pompă așa că dau cu cardul și primesc bon.




Odată intrați în Fes am mers direct la poarta principală. Sunt niște porți mari, că niște arcade, în stilul islamic ca și forme și decorațiuni. Am parcat, am plătit cei 10 dirhami că peste tot și intrat.

Am aflat de la un domn care vindea fesuri turcești, da! Ca cel pe care îl purta Ismael în Toate Pânzele Sus, că de fapt acestea sunt originale din zona Fes, secolul VII. Nu le-am mai văzut până acum în Maroc pentru că se poartă doar în această zonă. Am mai aflat că Fes este cel mai vechi oraș al Marocului și că e al treilea că mărime, după Casablanca și Rabat.

Medina din Fes este o încrengătură de sute sau mii de străduțe înguste pline cu magazine gen tarabe. Este cea mai mare piață publică din lume, probabil de aceea este sit UNESCO. Mașinile nu au acces aici, de fapt oricum nu au loc să intre, așa că marfă este transportată cu măgăruși dotați cu tot soiul de suporți că să țină cutiie. Papuci din piele colorați, sandale, genți și rucsaci din piele, mirodenii, produse naturale cosmetice, haine specifice marocanilor dar și chinezării, alune, halviță, covoare, țesături, eșarfe, brățări, bijuterii de tot felul, produse ceramice, portofele, ceasuri, găsești orice aici. Dacă ai exclude produsele specifice marocane ai putea să îl compari cu bazarele care sunt și pe la noi în fiecare oraș, doar că la o scară mult mărită. Prețuri nu sunt afișate nicăieri aici, în 99% din cazuri trebuie să întrebi și de obicei negociezi și scazi prețul.

Ne-am afundat pe străduțe, am privit, am vorbit cu vânzătorii atunci când ne interesa ceva, nu sunt deloc agresivi și poți doar să întrebi despre un produs, inclusiv prețul că să ai o idee. Am ajuns la prima moschee din Fes, cea mai veche, înființată de o femeie. Este poate cel mai important obiectiv turistic din oraș, alături de medina.

Am hoinărit pe străduțe până seară, nici nu am simțit când au trecut câteva ore. Irina și-a găsit și o gentuță, a probat și niște sandale, au multe lucruri din piele. Dacă vânzătorii ne invitau înăuntru, insistând că putem doar să privim, am intrat și am aflat câte ceva și despre vasele din porțelan care sunau cristalin la lovirea cu degetul, și despre condimente de care am și cumpărat, și de alte cosmetice a căror întrebuințare am învățat-o deja. Din când în când mai făceam loc câte unui măgăruș ce trece încărcat de marfă sau câte unui vânzător ambulant de alviță sau de prăjituri care împinge un căruț de mari dimensiuni.








La prânz, care a fost după ora 3, am ajuns la o altă poartă de intrare în medina și am găsit o terasă scăldată de soare, căci înghețaserăm tot stand la umbră în souk-uri. Am găsit couscous cu carne de vită și legume pentru Irina, iar eu am luat un platou cu kebap și ceva garnitură. Și așa ne-am mai îmbogățit cultură culinară cu încă ceva. Iar că deșert am luat alviță de mai multe tipuri, un mix la 10 dirhami, pe care însă l-am cărat toată ziua și aveam să îl mâncăm a doua zi.

Am stat aici până seară, la final am mai văzut o moschee, pe din afară căci nu avem acces nefiind musulmani, am cumpărat portocale și căpșuni proaspete și am mers către mașină când s-a înserat, oprindu-ne direct la hotel. Azi am ales să nu mai stăm la o casă tradițională marocană ci la hotel Ibis, nu mai știu de ce, când am rezervat cred că ne săturaserăm de tot dat click-uri pe riaduri marocane și de citit păreri așa că am ales ceva ușor.







Înapoi la Marrakech

Am coborât la masă unde era o abundență de produse de filiera franțuzească, produse de panificație și patiserie, iaurturi, ouă, un fel de salam de-al lor, dulceață, unt, destul de plictisitor, dar îndestulător. Urmă o zi lungă, 5 ore și jumătate de condus până la Marrakech, vreo 500 de km integral pe autostrăzi.

Am mers să vizităm Royal Pallace din Fes unde am aflat că stă din când în când regele Mohamed VI, pentru că are mai multe reședințe, principala fiind la Rabat. Palatul era securizat bine cu ziduri înalte și păzit peste tot de gardieni cu care am putut stă de vorba vreo 5 minute și care ne-au povestit câte ceva. Palatul nu se vizitează așa că ne-am îmbarcat în mașinuța noastră și i-am dat bice. Am oprit de vreo 3 ori pentru dezmorțire și toaletă, în rest am mers întins. Am ajuns la Marrakech pe la ora 16, mai devreme decât ora la care trebuia predată mașînă. A fost totul în regulă, am predat-o, mi s-a eliberat depozitul reținut de pe cardul de credit și am plecat. A fost prima experiența de închiriat mașină și a mers bine, mai facem.

Pentru statistică am făcut și socoteala cheltuielilor excursiei nostre care arată cam așa:
- 1400 de km parcurși
- închiriere KIA Picanto, 5 zile, 140 EUR
- preț benzină 11 MAD/litru, aproximativ 1 euro, cost total 150 EUR
- taxe de autostradă 320 MAD
- taxe de parcare 100 MAD
- amendă 150 MAD

A mai urmat o zi în Marrakech despre care am scris aici, apoi întoarcerea acasă, cu escală la Milano.

Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.




Introduceți adresa de email pentru abonare

Comentarii