18 iulie 2011

Personalul

Dupa tura pe Transfagarasan de saptamana trecuta (vezi aici) cand am ramas la Pitesti pentru o seara, bicicleta mi-a ramas acasa. Si chiar i-am dus lipsa o saptamana intreaga. Asa ca weekendul ce tocmai e pe cale sa se incheie am fost la Pitesti si cu gandul de a-mi recupera vehiculul pe 2 roti.
Am plecat spre Bucuresti duminica dupa amiaza cu personalul de ora 4 pentru ca doar asa puteam transporta bicicleta. Pentru ca aveam de petrecut 2 ore si juma' si am uitat sa imi iau de acasa ceva de citit, am zis sa povestesc live calatoria pe blog, ca doar d-aia am blog: )). Ca un om bun ce sunt mi-am luat bilet si am urcat (in personal mai rar vezi asa ceva, controlorul e putin mirat si parca te tratraza mai cu respect pentru ca nu esti ca toti ceilalti).

La plecare agitatie mare, puzderie de cetateni tuciurii foarte indisciplinati care faceau taraboi (cred ca ar fi mai bine sa le zic tigani, pentru ca si ei se adreseaza unul altuia cu acest apelativ). Mi-am parcat bicicleta undeva langa o scara si am si priponit-o preventiv (a se citi ca am legat-o de balustrada cu lantul antifurt). Mi-am gasit un loc bun pentru a o avea in raza vizuala.





E foarte interesant sa calatoresti cu trenul, mai ales cu unul personal, pentru ca observi o groaza de personaje din divere paturi sociale. O calatorie cu trenul nu mai seamana demult cu cea descrisa de Caragiale si al sau domn Goe. Umbra de boem a disparut demult, doamnele nu mai poarta palarii cochete. Pe Bubico il intalnesti sub forma unei rate albe cu cioc portocaliu sau a unei gaini purtate la subbrat de oameni ce calatoresc dintr-un sat in altul.
Pe geam am admirat peisaje superbe, campuri galbene de floarea soarelui si combine ce recolteaza graul copt. Am trecut insa si prin sate cu case de chirpici darapanate, fara garduri, depozite dezafectate si copii jucandu-se linistiti pe afara. Chiar acum un cetatean a venit langa mine si canta la un soi ciudat de instrument care are niste arcuri ca cele de la bancheta spate de la Dacia 1300 si care are si microfon.
Trenul accelereaza, dar dupa putin timp se opreste in alta gara. Uneori zici ca decoleaza, glasul rotilor asuprindu-mi muzica din casti. Dintotdeauna mi-a placut ca in fiecare gara cat de mica un domn imbracat in uniforma CFR, cu boneta, sta cuminte intr-un cerc desenat cu vopsea alba pe asfalt si saluta plecarea trenului cu o bagheta colorata.
Incet incet timpul s-a cernut si aproape ca am ajuns in gara Basatab. Imi voi lua rucsacul si voi pleca spre casa nu inainte de a face o poza cu sarpele de otel care m-a adus la Bucuresti. Imi iau calul cu pedale si cobor :)
P.S. Oare luam bacalaureatul de anul acesta cu o asemenea compunere? :D