31 mai 2016

Triatlon fără stres la No Stress Mogoşoaia

Ma batea de o vreme gandul sa incerc si un triatlon offroad ca parca mi s-a cam luat de atata sosea. Daca trail runningul e mai spectaculos ca peisaj decat alergatul in oras banuiesc ca si la triatlon trebuie sa fie interesant. Si cel mai la indemana era Triatlon No Stress Mogosoaia, la o aruncatura de bat de Bucuresti.

Asadar a sosit momentul ca Gigel sa intre in scena si sa se "afirme" intr-un concurs, ca sa nu ii fie ciuda ca il las mereu acasa in defavoarea lui Mutzi. I-am luat incaltari noi, ca sa fie si el mai chipes, si tare bine i-au prins aceste cauciucuri, cu slick-urile de oras cred ca as fi gustat putin din tarana mogosoiana, observasem eu ca nici pe asfalt nu prea au aderenta la frane mai violente.

Sambata de dimineata aveam asa o pofta de triatlonit, nu mai plecasem demult cu juma' de casa dupa mine. Ne asezam meticulos echipamentul in zona de tranzitie si asistam la sedinta tehnica din care bineinteles ca nu inteleg nimic, habar nu avusesem ca trebuie sa alergam 6 ture :)) Mai sunt vreo 15 minute si ma apuc sa imbrac costumul de neopren, il trag bine pe la toate incheieturile, cred ca niciodata nu l-am potrivit atat de frumos. Mor de cald, soarele arde puternic si simt cum ma topesc, oare focile de la gradina zoo cum rezista? Hai, in lac cu noi! Apa e calduta, inteleg ca trebuie sa inotam pana la a doua baliza si inapoi, baliza care nici nu se vede de aici. Inot putin de incalzire si sunt gata.

3..2..1..START

Ne apropiem de linia de start si ma deranjeaza cumplit ca nu ating fundul lacului cu picioarele, trebuie sa dau continuu din maini si din picioare in timp ce incerc sa schimb cateva cuvinte cu Adriana. Gata, s-a dat startul, pornesc ceasul si incep sa vaslesc. Ma concentrez sa tin picioarele cat mai apropiate si ma ghidez dupa inotatorii din fata mea. Vai ce tulbure este apa, nu se vede nici un pestisor. Cateva balarii se agata de mine ceea ce imi place, e mai multa aventura asa, experimentasem senzatia si saptamana trecuta la Buftea. Dupa cateva minute incepe sa se vada baliza, ah nu e asta, mai este una mai departe. Imi iau un cot in cap care ma cam zdruncina. Nu imi dau seama daca fac bucle sau ma duc drept, spatiul e foarte larg, a fost ceva mai bine dupa ce am m-am mai apropiat de balize si le-am avut in vizor. La intoarcere este ceva aglomeratie, hai ca mai sunt 500 de metri.


Prind cativa inotatori din urma, ori m-am incalzit eu, ori au mai obosit ei, nu conteaza, acest aspect ma bucura si imi sporeste pofta de inotat. Am in permanenta balizele rosii in stanga si tin drept, hai ca se vede pontonul, trec putin in bras ca sa ma orientez mai bine si ma apropii de mal. Radu Sprinceana imi da o mana de ajutor la iesire si o rup la fuga catre zona de tranzitie. Sa fi fost vreo 100 de metri, am timp sa imi desfac neoprenul sa sa il dau jos de pe umeri. Ceasul ma deranjeaza la scosul mainii si sunt  nevoit sa il desfac, trebuie sa mai studiez putin miscarea asta; de asemenea si chip-ul prins la glezna ma cam incurca.



Am costumul trisuit pe mine, incalt sosetele, adidasii, pun casca pe cap, ochelarii de soare pe nas, iau Gigelul de ghidon si am fugit. Impresia este ca m-am miscat bine, ce a fost mai greu a trecut. Prima portiune a traseului de bicicleta este pe asfalt si accelerez cat pot, sarind bine de 30 km/h. Am chef de pedalat si ma gandesc ca n-ar fi rau sa bag un baton ca sa tin sus nivelul de energie. Il iau din buzunarul de la spate si ma chinui sa il desfac, curbele nu imi dau ragaz, tin batonul in dinti si pedalez asa, probabil spre amuzamentul localnicilor iesiti sa ne vada. Un voluntar ma informeaza ca de aici incepe portiunea offroad, ah, si eu ce fac cu batonul?! Ce dor imi era de niste MTB, traseul imi place. Schimb vitezele astfel incat sa am o cadenta buna, sunt cateva portiuni cu iarba mare unde efortul e mai crescut. Depasesc multi ciclisti, atat de lent oi fi fost la inot? Uitandu-ma pe clasament vad ca am avut al 81-lea timp la inot si al 30-lea la bicicleta deci... da.



Pe o portiune drepta reusesc in sfarsit sa desfac batonul si sa iau 3 guri din el. Il prind pe Sabin din urma, vin zone cu niste santuri si vreo doua urcari scurte. La un moment dat nu mai zaresc pe nimeni in fata, pedalatul solitar nu ma incanta pentru ca ma face sa o las mai moale. Revin pe asfalt, am impresia ca  am intrat pe tura a doua. Accelerez cat pot si mai prind cativa oameni din urma, pana ce un voluntar imi face semn ca trebuie sa merg in stanga. Dupa cateva sute de metri se vede zona de start/finish, moment in care ma gandesc ca oi fi ratat intrarea pe bucla a doua si ca voi ajunge la tranzitie cu proba de ciclism pe jumatate facuta, ceea ce inseamna descalificare. Cale de intoarcere nu este, ii dau inainte, vad intrarea in tranzitie dar nu intru, moment in care imi dau seama ca de fapt tot de aici incepe si a doua bucla. Huh, am scapat!


Traseul il cunosc, ma joc pe stradute accelerand pe bucatile drepte si franand in curbele stranse, ma simt ca la Formula 1. O ajung si pe Adriana si schimbam doua vorbe, reintru pe offroad si trag tare sa prind un grup ce se vedea in zare. Noile cauciucuri ma ajuta atunci cand intru cam tare in vreo doua santuri, se agata si nu ma trimit la podea. Avem si puncte de hidratare, iau cate o sticla de la fiecare si o storc in gura, ce bine mi-a prins. Pe asfalt alte cateva curbe si ajung la finish. Tranzitia 2 a fost rapida, agat bicicleta in rastel, las casca, imi iau numarul de alergare, pun vizorul pe cap si am plecat.


Prima tura merge unsa, ceasul imi arata 4:33 min/km pace pe prima mie, oare nu e cam tare?! Ma prinde din urma Sorin Boriceanu si ma biciuie din vorbe incercand sa ma faca iepure, avea si el nevoie de cineva care sa ii duca tare ritmul. Ii fac jocul vreo 500 de metri, il intreb pe ce tura este si imi spune ca pe a patra. What? Dar cate sunt? Aflu si eu ca 6, aoleu, pai ia sa o las mai moale. In zona de finish sunt multi cunoscuti care ma fac sa accelerez, Luiza si Dinu ma fac sa zambesc la fiecare trecere caci au un aparat foto care inregistreaza tot. Iau apa la fiecare trecere si beau cate doua-trei inghitituri, mai schimb cate o vorba cu cei pe care ii mai ajungeam sau care ma prindeau din urma. Ar fi mers un gel insa nu am. Imi impun totusi sa nu scad ritmul, tin constant in jur de 4:50 min/km ceea ce pentru triatlonistul din mine este foarte bine, alergatul din cadrul unui triatlon nu e acelasi lucru cu un alergat obisnuit.


Odata intrat pe ultima tura imi dau seama ca treaba e terminata si apas pedala incercand sa sprintez. Bat palma cu spectatorii si ajung la linia de finish cu un zambet larg dupa un triatlon reusit care m-a bucurat tare. Uneori e greu, sunt si momente in care te intrebi cine te-a pus sa faci asta, sunt zile in care n-ai timp sau chef si te gandesti de ce trebuie sa faci trei sporturi cand ai putea sa ramai la unul, hai doua, dar cand ajungi la linia de finish si privesti in urma iti dai seama ca triatonul este un sport minunat.


Statistica spune ca am inotat 1000 de metri (mai mult, ca sigur am deviat de la trasa ideala) in 00:32:25, am pedalat cei 26 de km in 01:01:36 si am alergat 9 km in 00:42:35 cu tot cu tranzitii, in total 02:16:37, locul 38/123 la general si 8/20 la M30-34. Eu spun ca aceste cifre conteaza mai putin si ca Triatlon No Stress Mogosoaia a fost un eveniment foarte bine organizat care mi-a lasat o impresie placuta si care m-a incarcat cu energie. Sa zicem ca a fost un debut in triatlonul offroad, vor mai urma si altele cu siguranta.


Multumesc pentru fotografii Luiza Loloiu, Dinu Turcanu, Tudor Butu, No Stress Mogosoaia.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

23 mai 2016

90 de minute de suferinta, plus inca un tur

Merg cu bicicleta de ani buni si consider ca nu mai sunt un incepator in acest domeniu. Totusi un concurs de ciclism nu am facut pana acum, iar ideea participarii la Road Grand Tour mi-a suras, parca ar fi fost ceva nou desi pana la urma tot bicicleta este. Stiam eu ca acesti ciclisti merg tare, foarte tare si ca stau in pluton ceea ce noi nu prea facem, de cele mai multe ori evitand sa ma tin in roata cuiva pentru a despica singur aerul/vantul, deh, la triatlon mersul la trena este interzis asa ca ne antrenam pentru asta.

Road Grand Tour este un concurs dezvoltat de Alex Ciocan pe modelul evenimentelor de afara, este exact ceea ce lipsea din peisajul ciclist autohton. Sunt curse exclusiv de sosea, fie de viteza pe o bucla ce se parcurge de mai multe ori, fie cu catarari ucigatoare. Anul acesta pentru una din etape a fost ales oraselul Mioveni, adica la mine in Arges acolo, numai bine pentru un debut in ale ciclismului.

Ploaia anuntata pe toate site-urile meteo ne-a tinut in stand-by insa intr-un final am apasat butonul register, presiunile prietenilor au dat roade si era pacat sa pierdem o asa distractie. Distractie?! Cititi mai departe. Ajungem sambata dis-de-dimineata la Mioveni, gasca mare si vesela, ne ridicam kiturile si ne facem ultimele reglaje. Era un soare atat de puternic ca am avut nevoie sa imprumut o pereche de ochelari de soare de la Irina si cred ca n-ar fi fost rau sa nu refuz crema de protectie solara a Anei, iarasi m-am ales cu un bronz de ciclist :)) Hai sa dam si noi o tura de recunoastere sa nu zicem ca nu am dat. Plecam usurel, traseul e pe undeva prin cartier, prin spatele blocurilor, un sens giratoriu, un fals plat in urcare si un ditamai dealul care se ridica asa dintr-o data, nu e lung insa e inclinat, il urcam si ne gandim ca facand multe ture il vom simti de-a binelea spre final. Vine o curba stransa, la 90 de grade, o coborare lunga cu un sens giratoriu in capat la care se franeaza puternic, alta curba la 90 de grade, niste opritoare de viteza, ce sa mai, e un traseu tehnic dupa cum ne-a spus Alex Ciocan,

3..2..1..START

Hai sa vedem ce iese! Ne asezam la start, in fata era inghesuiala mare, se dadeau coate, noi stam mai la coada. Si am plecat! Suntem aproape 200 de ciclisti, multi foarte buni cu tricouri de echipe cunoscute in peisajul autohton. Primele doua ture sunt oarecum neutralizate, masina tehnica mergand in fata plutonului, dar mergand tare. Depasesc ceva, e aglomeratie, dar nu prind nici un pluton serios, grupul e fragmentat. Vine urcarea, schimb vitezele si nu am probleme, curbe, coborari, primele 2-3 ture trec si deja am invatat traseul.


Daca vreti sa suferiti veniti la o cursa din asta de viteza cu traseu in bucle. Nu imi vine sa o las moale asa ca trag cam cat pot eu, am pulsul sus si o grimasa puternica pe fata de fiecare data cand ajung in varful acelui deal, "ranjet" care mi se accentueaza pe masura ce timpul trece. Si trece al naibii de greu, cu totii aveam de pedalat 90 de minute plus inca o tura, ceva inedit, practic vom termina cu totii aproximativ in acelasi timp. Ma agat de cei care vin din spate sau incerc sa nu ii las pe cei din fata sa se duca, fapt care ma sufoca la propriu. Noroc ca ma petrec ba cu Fluturasul, ba cu Andreea, Laura sau Anca si mai am ocazia sa arunc cate o vorba din fuga. Am oarecum un grupulet al meu, l-am ajuns pe Andrei din urma, ne tot depasim reciproc, eu urc parca mai bine, insa pierd pe coborare, nu am curajul sa ii dau la maxim, nu imi doresc sa stiu cat de abraziv poate fi asfaltul.

Startul nu s-a dat chiar la 11 fix si nu imi dau seama oare cat sa fi trecut din cursa, imi vin tot felul de ganduri de a ma opri, daca as face o pana sau as rupe un schimbator zau daca mi-ar parea rau. La una dintre trecerile prin zona de final a turului observ ca este un afisaj cu timpul scurs, nu imi vine a crede ca acesta arata 40 de minute, deci nu am facut nici jumatate? Costin imi spunea, vazand pozele pe Facebook, ca am fost prea zambitor la Turnirul Nobililor. Hihi, intradevar asa pare, insa eu de fapt respiram pe gura si aveam fata incordata, asa arat eu cand ma chinui :))



Hai Dacule, lasa vorba si dai la pedale! Turele se succed, dupa vreo ora parca incep sa ma simt mai bine, prind cativa baieti de la unul dintre cluburi de care ma agat, nu stiu care o fi nivelul lor, dar imi place ca ii intrec pe urcarea aceea pe care uneori o termin cu niste gemete venite din adancul muschiuletilor si revarsate pe gura. Am un gel, traiasca Irinuca, pe care il iau si care ma trezeste. Intre timp Andrei ma tot depaseste si eu il tot depasesc. In zona de finish am cativa suporteri, prietenii ciclisti din Pitesti au venit sa vada cursa si ma incurajeaza la fiecare trecere ceea ce imi da un boost de energie.

Pe una dintre coborari ma dau tare, prinsesem curaj, franez la sensul giratoriu pe care de cateva ture il ocoleam prin stanga, moment in care un tip mai rapid trece razant pe langa mine, va spun ca l-am simtit in spate, si aproape ca ma scoate in decor. Roata din spate intra in derapaj, in fata am un gard, strang franele, dau in bordura si urc pe trotuar, picioarele fiindu-mi prinse in pedale. Reusesc intr-un final sa ma opresc si sa declipsez piciorul stang, tare aiurea, ma vedeam deja lipit de acel gard. Putin speriat ma uit in spate sa ma asigur ca pot reveni pe sosea, moment in care un alt vitezoman trece pe acolo si nu ezita sa imi adreseze cateva injurii, bine ma ca esti tu bun! Strig la el si ii atrag atentia ca ar putea sa fie ceva mai civilizat, pacat ca nu i-am retinut numarul, n-ar fi rau ca organizatorii sa stie despre astfel de gesturi nesportive. Ce sa zic, cele doua evenimente mi-au lasat un gust amar, fair-play-ul a disparut astazi sau in ciclism nu exista? Pe vremea cand jucam fotbal cu baietii terenul rasuna de injuraturi si se dadea la gioale intentionat in incercarea de a fi mai bun ca adversarul. Apoi am ajuns pe cate un teren de baschet unde toti pareau prieteni si rar apareau conflicte. Dupa aceea am descoperit bucuria alergarii si o comunitate de oameni extraordinari, fapt care s-a transmis si la triatlon. As vrea sa cred ca ceea ce s-a intamplat sambata este un eveniment izolat, parerea mea este ca sportul trebuie sa ne faca mai buni, nu sa ne transforme in niste animale gata sa se sfasie pentru o bucata din prada.



Imi reiau turele, ma simt bine, accelerez de fiecare data cand trec pe langa grupul de suporteri si las in spate cativa oameni cu care ma tot alergasem. Cronometrul arata 1:16, hai ca-i cam gata. Mai trec inca o data si ma intreb daca asta va fi finish-ul, noroc ca il vad pe Alex Ciocan cu un carton in mana pe care scria "Ultimul tur". Ahaaaa, pai hai sa fie de poveste. Tin cam acelasi ritm, parca as incerca un sprint. Dealul ma ucide, ori l-am luat mai in forta, ori se simte efortul depus, cert este ca daca ar mai fi fost 2-3 ture as fi avut dificultati, probabil ca inca un gel ar fi reactivat dacul. Schimb vitezele si iau in vizor cativa oameni, nu retin cati am mai depasit, vreau sa termin in forta. Vazusem eu la TV ca ciclistii trec cu mainile sus linia de sosire, ma bate si pe mine un gand, dar prefer sa raman cu toate oasele intregi :)) Mai gafai putin, beau 2 sticle de apa si cam asta a fost.

Urmeaza rasplata, bere, inghetata, pizaa, de toate pentru toti. Am parcurs 48 de km, iar clasamentul ma afiseaza pe un onorabil loc 88 din 191 de participanti, la ritmul de la inceputul cursei ma gandeam ca voi fi printre ultimii. Per total a fost o cursa interesanta, ceva nou pentru mine, cand cineva mi-a spus odata ca ciclismul inseamna suferinta nu mi-am dat seama ca in aceasta forma se manifesta. Cred ca prefer mai mult ciclismul din cadrul unui triatlon, dar cu siguranta voi mai incerca din cand in cand si cate un astfel de chin. Hai ca de saptamana viitoare incepe balul! Let it tri!


Photos by Events Photographer.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

20 mai 2016

Business pe Bicicleta - 24 mai 2016: sute de biciclisti pedaleaza la costum pe arterele principale ale Bucurestiului!

Junior Chamber International (JCI) Bucuresti anunta lansarea Business pe Bicicleta 2016, editia de primavara, ce promoveaza utilizarea bicicletei ca mijloc de transport la birou si la intalnirile de afaceri.

Sute de iubitori de biciclete isi dau intalnire de doua ori pe an la Business pe Bicicleta (primavara si toamna) pentru a pedala impreuna pe un traseu prestabilit si a atrage atentia asupra unui obicei urban exemplar, care ne face pe toti mai sanatosi, duce la decongestionarea traficului si, cel mai probabil, ne imprieteneste si ne relaxeaza.

Astfel, iubitorii de biciclete isi dau intalnire marti, 24 mai, de la ora 18.30, in Parcul Tineretului, sub sloganul Get a suit & Ride a Bike. De aici vor pleca la ora 19.30, pedaland in grup,  pe arterele principale ale Capitalei, pe urmatorul traseu, ce are ca punct final cafeneaua Tete a Tete, din parcul Herastrau: Parc Tineretului - Bd. Dimitrie Cantemir - Bd. Unirii - Bd Libertatii - Bd. Natiunile Unite - Str B. P. Hasdeu - Str. Vasile Parvan - Str. Berzei - Str. Buzesti - Piata Victoriei - Bd. Aviatorilor - Piata Charles de Gaulle - Piata Arcul de Triumf - Terasa Tete a Tete, Parcul Herastrau.


Terasa Tete a Tete din Herastrau va fi gazda pentru o sesiune de speech-uri, networking si multe concursuri cu premii surpriza! Invitatii speciali ai evenimentului, care vor povesti despre experienta lor personala cu bicicleta in trafic dar si de ce prefera acest mijloc de deplasare si cum i-a schimbat acest obicei sunt: subsecretarul de stat pe Sport din Ministerul Tineretului si Sportului, domnul Augustin Ioan si Mihai Baractaru, primul triatlonist roman calificat la Campionatul Mondial Ironman Kona.

Detalii suplimentare gasiti si pe pagina de eveniment de pe Facebook.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

17 mai 2016

La pomul laudat, noul pom

Un vechi proverb romanesc spuna ca "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul". Si se adevereste adeseori. Eh, da, dar uneori parca nu te poti abtine. De obicei ma duc fara asteptari la concursurile sportive la care particip dorind doar sa ma bucur de cursa si sa nu alerg pentru ceas ca sa nu-mi sara inima din piept si ochii din cap. Daca sunt bine pregatit uneori imi ies timpi mult peste asteptari si plec cu sacul plin. Dupa doua maratoane in aceasta primavara la care recordurile anterioare au ramas in picioare, dar pentru care am gasit explicatii solide (la Chisinau am avut pante, in comparatie cu Maratonul Barcelona din anul trecut, iar la Moeciu ploaia si noroiul m-au tinut la distanta de precedentul "record"), acum la Semimaratonul International Bucuresti simteam ca voi dobora lejer personal best-ul. In fond e "doar un semimaraton" cum ar zice un maratonist/triatlonist si alte alea :)) asa ca am luat un sac mare si m-am dus sa il umplu. Si ce e drept duminica mi-a cam iesit, chiar mai bine decat m-as fi asteptat, desi am avut si momente in care m-am gandit daca nu am privit prea de sus aceasta cursa si daca nu cumva zeul alergarii va da cu mine de pamant.



12 mai 2016

Prezentarea şi lansarea oficiala a echipei SportGuru BCR Racing Team

Miercuri dupa-amiaza, intr-o atmosfera destinsa, a avut loc prezentarea si lansarea oficiala a nou infiintatei echipe SportGuru BCR Racing Team. Evenimentul gazduit de Hotel Gonden Tulip Times a reunit atat sportivi si reprezentanti ai sponsorilor cat si simpatizanti si parteneri.

SportGuru BCR Racing Team aduce impreuna sportivi din ramurile ciclism, alergare si triatlon, atat profesionisti cat si amatori, atleti abonati la podiumurile concursurilor interne si internationale si modele pentru miscarea sportiva din Romania, precum si juniori in curs de afirmare. Printre ei ii enumeram pe Marius Ionescum Razvan Staicu, Alexandru Corneschi, Adriana Ceausescu, Ana-Maria Estera, Iuliana Stroescu, Daniel Stroescu, Florin Totalca, Ilie Razvan, Andrei Cojanu, Valentic Tecu, Gerhard Dumitrescu.


Echipa este coordonata de catre doi manageri sportivi, Alex Ciocan pe partea de ciclism si Radu Milea pe partea de alergare, si este sprijinita de brandurile SportGuru.ro si BCR, alaturi de partenerii tehnici Ghost si High5. Sa le uram succes tuturor!

Photo credits: Radu Cristi

10 mai 2016

Un EcoMaraton cu de toate

Anul acesta in sfarsit ne-am amintit ce inseamna sa mai avem si sezon de primavara, cu alternanta de zile insorite si ploi ce par ca nu mai contenesc, ca prea ne obisnuiseram ca din iarna sa sarim direct la canicula. O saptamana toti ochii alergatorilor si ai biciclistilor au stat lipiti de MeteoBlue si AccuWeather, iar unii ajunsesera sa il implore pe Busu sa ne trimita ceva soare ca tare aveam nevoie. Nici gand, ziua de sambata anunta ploaie cam toata ziua, ba si niste zapada, iar de data aceasta meteorologii nu s-au inselat. Ce a urmat a fost un Ecomaraton de povestit nepotilor si o Prima Evadare de-a dreptul mocirloasa de nu ii recunosteam in poze pe prietenii care au umplut Facebook-ul de noroi.

Dupa experienta deosebita cu care am ramas anul trecut, abia asteptam sa mai parcurg o data cele trei bucle ale trifoiului de la Moieciu. Vineri seara ne-am pornit catre locul faptei, luand cu noi si bicicletele ca cica duminica va fi soare si stie Ana niste pante bune de recovery. Un apus atat de frumos peste Piatra Craiului ne-a dat sperante, hai ca poate meteorologii nu si-or fi revenit dupa vacanta de Paste si au dat-o si ei asa ca sa ne tina in case. Ne ridicam kiturile, ne cazam, mai privim o data cerul si ne bagam la somn increzatori.



28 aprilie 2016

Raport de organizare - Triatlon Invictus "Pe Argeş în Jos"

Va multumim pentru participarea la prima editie a Triatlon Invictus “Pe Arges in Jos” Pitesti. A fost o zi extraordinara pentru noi ca organizatori si, privind reactia oamenilor, si pentru dumneavoastra ca participanti. Ne-am bucurat de cateva ore petrecute impreuna, energia noastra, a tuturor, reusind sa tina pana si ploaia in loc. Nu-i asa ca este o placere sa concurati Pe Arges in Jos? Si la final sa exclamam cu totii I AM INVICTUS!

Triatlon Invictus “Pe Arges in Jos” isi propune promovarea miscarii in aer liber si incurajarea comunitatii in adoptarea unui stil de viata sanatos. In plus, dorim sa aducem in actualitate cauza Invictus prin intermediul careia ne-am propus sa dam posibilitatea sportivilor cu dizabilitati, eroi militari raniti in teatrele de razboi, sa ia parte la Jocurile Invictus ce vor avea loc anul acesta in Statele Unite ale Americii.  Duminica 24 aprilie 2016 la Pitesti s-au strans la start aproximativ 250 de persoane, inclusiv copii si persoane cu dizabilitati care au participat la probele de triatlon, duatlon si cros, atat la individual cat si in echipe de stafeta. A fost o placere sa vedem aleile parcurilor Lunca Argesului si Stand atat de animate cu voie buna, deviza noastra “Triatlon pentru toti” chiar a avut un sens.


Noi organizam aceste evenimente pentru ca dorim sa oferim ceva oamenilor, incercam sa cream un eveniment pentru oras si pentru comunitate, ne place sa impingem lucrurile inainte si sa facem fenomenul sportiv sa creasca. Nu este deloc usor, sa stiti ca in spatele acestei zile este extrem de multa munca, sunt sute de telefoane si zeci de discutii, emailuri, liste si drumuri, mii de idei si planuri peste planuri, anulari sau amanari ale unor activitati personale, ore nedormite. Si nu suntem decat o mana de oameni. Duminica seara ma simteam mai obosit ca dupa un maraton, desi nu am alergat, nu am mers cu bicicleta si nici nu am inotat. Merita? Da! Merita cu varf si indesat, atunci cand niste oameni vin si iti strang mana multumindu-ti pentru ceea ce ai reusit sa creezi simti fiori ce iti strabat corpul.

Desigur ca sunt si scapari, nu ar putea sa fie altfel, ne asumam anumite aspecte si incercam sa invatam si sa imbunatatim de la editie la editie pentru a avea cu totii parte de o experienta placuta. Cred insa ca mai important decat un clasament, un podium, o diploma sau o tura de bicicleta numarata in plus sau in minus sunt emotiile, sudoarea si bucuria trecerii liniei de finish. Iar aceste amintiri vor ramane pentru totdeauna intiparite in mintea noastra, a participantilor si a organizatorilor deopotriva.

Tinem sa aducem deosebite multumiri voluntarilor si fotografilor (Radu Cristi, Marian Dinca Photography, MTRace, Sorana, gasiti albumele foto aici) care si-au sacrificat o zi de duminica, duminica Floriilor, pentru a da o mana de ajutor. Fara acesti oameni nici un concurs sportiv nu ar putea avea loc, ei sunt cei care desi nu se vad fac toata munca din ziua concursului. Iar ei nu primesc decat o singura recompensa: satisfactia de a face o fapta buna si aplauzele concurentilor la finalul festivitatii de premiere. Ceea ce cred ca este suficient :) Va recomandam tuturor sa incercati macar o data si acest rol, veti avea parte de o experienta foarte placuta.

De asemenea multumim sponsorilor si partenerilor care ni s-au alaturat. Desi evenimentul nu a avut o taxa de participare costurile nu sunt nici pe departe mici. Pe langa premiile oferite am avut apa, isotonic, biscuiti, muzica, medalii, traseu marcat, numere de concurs, ambulanta, medicamente, bere etc. Multumim Intersport, Flora Farm, Velox Logistics, Isostar, CAF Outdoor Equipment, Ciuc, Solaris, Tipo Smart Copy Center, Idea Group si va asteptam si la editiile urmatoare.

In spatele actiunii au stat aceeasi Invictus, Dacii Sprinteni si Vanatorii Posadei, cred ca deja ne cunoasteti. Alaturi de noi au venit Directia Judeteana Pentru Sport si Tineret Arges, Asociatia Judeteana Sportul Pentru Toti Arges, Club Aquatronics si Primaria Pitesti.


Povestea zilei

Dupa doua editii ale Seminaraton “Pe Arges in Jos” ne-am gandit ca oamenilor le-ar surade si ideea participarii la un triatlon (inot, ciclism, alergare). Trei probe, de trei ori mai multa bucurie. Am strans randurile si am inceput pregatirea evenimentului. Cateva luni mai tarziu rasaritul soarelui avea sa ne prinda in parc, marcand traseul de concurs si amenajand zonele de start, finish, tranzitie. La ora 8 o parte dintre concurenti era deja prezenta, incepand procesul de validare inscrieri, urmat de intrarea in zona de tranzitie pentru lasarea bicicletei si a echipamentului.

La ora 9 a inceput sedinta tehnica pentru copii, ne-am bucurat sa vedem printre noi atatia sportivi juniori. Li s-a explicat traseul si modul de desfasurare, copiii au fost foarte atenti si receptivi, multi dintre ei sunt deja triatlonisti de ceva timp. La ora 9:30 ne-am adunat cu totii pe faleza Raului Arges, langa steagul Intersport, si am dat startul in prima proba a zilei: triatlonul, duatlonul si crosul copiilor. Faleza a prins culoare, cei mici au pornit ca din tun in aplauzele parintilor si ale celorlalti spectator. Au intors in capatul falezei si au revenit in zona de start, intrand apoi in tranzitie pentru preluarea bicicletei. O incantare sa ii vezi fugind pe langa bicicleta pana la iesirea din zona si plecand catre Parcul Lunca Argesului unde se desfasura proba de ciclism.




Intre timp noi am inceput sedinta tehnica dedicata adultilor. Patrick Luca a expus cauza Invictus si i-a motivat pe multi dintre participant prin prezentarea sportivilor in scaune rulante. Vorba unui prieten aflat la primul sau concurs: “mai, cand am auzit acele povestiri am zis ca eu nu am nici o scuza sa nu pot". Mare mi-a fost bucuria sa vad multe maini ridicate la intrebarea "cine este la primul sau triatlon?". A urmat prezentarea traseului, dupa care ne-am indreptat cu totii catre locul de start, in Parcul Lunca Argesului. Baietii de la CrossFit Groove au ridicat pulsul oamenilor cu miscari alerte de incalzire.


3.. 2.. 1.. START INVICTUS PE ARGES IN JOS! Aleile Luncii Argesului au prins culoare. Nu am putut sa ma desprind de aceasta zona si am ramas 20 de minute pentru a asista la spectacol, imi face mare placere sa ii vad pe acesti oameni alergand. Au fost doua ture in Lunca Argesului, dupa care traseul continua pe faleza raului Arges, s-a alergat pana in Parcul Strand unde s-au parcurs alte doua ture.






Primul alergator a sosit destul de repede si a predat stafeta colegului sau ciclist. A urmat valul, era "bataie" mare pentru primele locuri. Participantii la cros au ajuns la finish primind medalii de la una dintre voluntarele noastre dragute, cei de la duatlon si triatlon si-au luat bicicletele din zona de tranzit, au alergat pe langa ele pana la faleza dupa care au incalecat si au pornit catre Parcul Lunca Argesului. Urmau 14 ture pe un asfalt foarte bun, as fi dat orice ca sa pot vedea acest spectacol live, insa actiunile de cronometrare m-au tinut in zona de start/finish/tranzit. Pozele de la final mi-au mai "potolit setea".





Rand pe rand participantii de la cros au incheiat cursa. Dupa mai bine de o ora Cristian Nicolescu incheie primul proba de ciclism si preda stafeta inotatorului din echipa sa. Era un semn ca in curand vor veni si ceilalti sportivi. Mai raspund la cateva telefoane si incepem sa notam timpii concurentilor de la duatlon care incheiau proba. alaturi de ei soseau si triatlonistii care, dupa ce si-au lasat bicicleta in zona de tranzitie, au sprintat catre bazin. Ca asa-i la triatlon :)


Dupa ce trec prin vestiar unde scapa de haine, concurentii intra in bazin, sunt repartizati pe un culoar si incep cele 15 ture dus-intors ce vor totaliza 1500 de metri, sub supravegherea voluntarilor nostri care numara lungimile de bazin. Norii incep sa se invarta amenintator pe deasupra zonei noastre de tranzitie, in bazin e cald si bine, insa afara ar mai trebui sa protejam cate o priza sau laptop.


Incepem festivitatile de premiere, copiii sunt primii care urca pe podiumuri in aplauzele spectatorilor. Urmeaza castigatorii la cros, duatlon si triatlon, munca lor este incununata de diplome, premii si picaturi de ploaie, este semn de belsug. A lipsit un singur lucru: voluntarii nu au mai apucat sa primeasca aplauzele, trecand din nou la treaba pentru a strange toate lucrurile caci ploaia nu mai avea rabdare. Va multumim foarte mult pentru implicarea si efortul depus.











Acestea fiind spuse am tras cortina peste prima editie a Triatlon Invictus "Pe Arges in Jos". Clasamentele, fotografiile si diplomele sunt disponibile pe www.PeArgesInJos.ro. Nu uitati ca ne revedem in decembrie la Semimaraton "Pe Arges in Jos". Va dorim toate cele bune si un sezon sportiv cu multe realizari.

Multumim Radu Cristi, Marian Dinca Photography, MTRace, Sorana pentru imagini.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

21 aprilie 2016

Bucuria alergării la Maraton Chişinău

Acum vreo doi ani, dupa ce ma prinsese "microbul alergarii”, mi-a venit ideea ca nu ar fi rau sa ajung si in Moldova, cea de pe malul stang al Prutului. In zadar am gugalit, nu aveau nici un concurs de alergare. Trist! Anul trecut prin luna lui februarie apare stirea ca se organizeaza prima editie a Maratonului International Chisinau. Pe 26 aprile. Offff, eu deja aveam un maraton programat in martie, iar pentru data respectiva eram inscris la tura cu bicicleta la mare.

Anul acesta insa mi-am fixat ca tinta maratonistica de primavara Chisinaul, atat pentru ca voiam sa alerg cat mai ales pentru a explora si aceasta parte de pamant romanesc. Si a meritat fiecare bucatica din intreaga calatorie. Pai numai daca te gandesti la bomboanele Bucuria care sunt de o mie de feluri si se gasesc peste tot prin Chisinau sau la vinul de Cricova si cramele cu acelasi nume si tot e suficient. Dar ia mai adauga un maraton nou, foarte colorat si galagios, cu un traseu care mi se parea plictisitor vazand harta, dar de care m-am bucurat tare pe fiecare din cele patru bucle, mai pune niste pante care mi-au omorat muschii si m-au aruncat in agonie pe ultimii 7 km, dar m-au facut sa lupt cu mine, si la final presara o gasca de prieteni inimosi care fie au alergat, fie au apaudat si strigat de pe margine. Totul se coace la foc mic, cam 28 de grade la umbra, si se serveste cu garnitura de limonada si placinte. Va place nu? Atunci cititi in continuare.



5 aprilie 2016

Dacu' la munte si la mare

"Nici nu ati venit bine de la mare ca plecati la munte". Asa suna o replica din celebra serie de filme cu Brigada Diverse si mi se cam potriveste. Dupa ce saptamana trecuta am alergat pe malul marii, iata-ne acum la Brasov, la poalele Tampei.

Vineri seara ne-au apucat pariurile, Mihaela a inceput aceasta serie. Mi-am luat blogul la rasfoit (traiasca blogul, ca memoria proprie mai pierde din detalii cu timpul) si mi-am amintit ca pentru mine este a 4-a participare consecutiva la Semimaraton Intersport Brasov, ca acum 4 ani aceasta a fost prima mea cursa montana si ca am avut timpi modesti, dar din ce in ce mai buni de la an la an. Imi aduc aminte si de cele doua "batalii" cu colegul de club Buri, cate una castigata de fiecare dintre noi, ce ne mai distram noi la Brasov. Daca in 2015 reusisem sa imi bat timpul din anul anterior cu numai 4 secunde (dar l-am batut, da?) pe motive de gheata, acum eram din nou cel putin in aceeasi forma (antrenamentul pentru Ironman e si el bun la ceva) si am zis ca fara 2:10 nu ma mai intorc de la Brasov.

Sambata de dimineata ne gasim in tren, e si Miha, e si Razvan, si Marian Chiriac, e trenul plin de alergatori. La 9:40 suntem in gara, la 10 avem deja kiturile ridicate si inca 2 ore disponibile pana la start, sunt multi cunoscuti si nu ne plictisim, este si un grup serios din Pitesti. Soarele incalzea bine, nici urma de zapada, ma rog, asa era si anul trecut pana ce a inceput sa fulguie. Dar acum nu, pe la 11:45 intram in sectorul de start si deja mor de cald cu foita de vant pe mine. Caut pe cineva sa i-o las, nu mai zaresc pe nimeni asa ca mi-o infasor la brau.

3..2..1...START

Aleile inguste ale Brasovului sunt neincapatoare pentru avantul sutelor de participanti. Plec alaturi de Ciprian , dar ne pierdem rapid prin multime, fiecare face propriul slalom incercand sa castige niste minute sau mai degraba sa nu le piarda. Crosetez si mai stau de vorba cu cei intalniti in cale, depasesc mult pentru ca am plecat de la coada plutonului si incepe urcarea. Drum forestier in serpentine, il cunosc atat de bine, in 2013 l-am parcurs vai-vai, in 2015 l-am alergat integral, acum nu ma regasesc. Parca nu am chef, nu inteleg de ce, imi simt picioarele grele si fara energie. Ma tot gandesc la bicicleta de aseara, ce naiba, gata cu vaicarelile ca daca vrem triatlon trebuie sa ne obisnuim cu senzatia de picioare obosite. Cateva zeci de metri incep sa merg si asta ma oftica, dar poate mi-oi reveni. Ce-i drept nici nu m-am uitat la ceas, poate aveam vreun ritm prea ridicat si pulsul sus, insa oricum nu am habar ce ritm ar trebui sa am pe urcare, e prima alergare cu diferenta de nivel de la MPC incoace.

Imi vin tot felul de ganduri in incercarea de a intra in Zen Mode, caci pentru mine daca zen nu e, nimic nu e. Din fericire km se succed, eu alerg bucati bune cu gandul ca la km 8 urcarea se va termina. Profit de un punct de alimentare si iau cateva bucati de banana, poate-poate. Ma gandesc ca nu oi fi obisnuit cu pantofii acestia de alergare, e prima lor cursa mai adevarata. Eh hai gata cu vaicarelile, bag capul in pamant si pana la urma ajung in Poiana. Doua pahare de isotonic, 3 bucati de banana si incepe coborarea prin padure.


Nu stiu cum sa zic, dar in 50 de metri mi s-au pornit motoarele si am inceput sa zburd. E putin umed, dar nu e noroi, sar peste radacinile iesite la suprafata solului si topai ca un caprior. Sunt si eu surprins ca starea psihica mi s-a schimbat atat de rapid. Si sunt si mai surprins ca nu alunec, bai dar deloc, acesti La sportiva Ultra Raptor mi se par minunati, dupa vreo 2 km de testat mi-am dat seama ca sunt foarte stabili si ca in sfarsit pot cobora si eu mai avantat, ma saturasem imi tot fuga picioarele de sub mine pe orice poteca cat de cat alunecoasa. Traseul urca si coboara domol, eu mai depasesc cateva persoane si ma simt tare bine. Se formeaza un grup al nostru si ne tot schimbam la trena, cum s-ar zice daca am fi la ciclism.

Iesim in drumul forestier pe care il stiam destul de abrupt si plin de pietris si unde de obicei coboram infranat. Dau drumul la picioare si ma duc chiar bine, simt o durere in partea stanga, cred ca de la zdruncinaturi, gandindu-ma in timpul asta la organele interne si la cum s-or fi simtind ele acum. Insa ce mai conteaza, am aderenta si ma duc blana pana la punctul de alimentare de la km 16 de unde iau doua pahare de apa. De aici traseul se mai aplatizeaza, alergam pe curba de nivel cu urcari si coborari domoale, suntem deasupra Brasovului a carui panorama se vede tare frumos.



Mai prind cativa oameni din urma, il am in fata pe George, unul dintre Dacii Liberi, da!, celalalt grup de daci :). Nici nu imi vine sa cred ca deja am ajuns la acel ultim hop, dealul pe care toti il injura pentru ca, desi nu e foarte inalt, e abrupt al naibii si e "pus" aici la km 19. Imping in picioare si nu ma las, e ultima reduta. Urmeaza o coborare prin padure, o urcare scurta catre Bisericuta unde este un grup galagios de voluntari, cobor si intru pe aleile asfaltate. Hai ca asta a fost, arunc picioarele mult in spate si gonesc nebuneste spre finish.


A fost o cursa tare frumoasa in pofida faptului ca nu m-am simtit prea bine pe primii km. Cand ma uit la ceas nu imi vine sa cred ochilor: 1:57:58. Wooooow!, cu 20 de minute mai bine ca anul trecut. Nu pot sa ma abtin sa nu scot un chiot de bucurie :)) Pana la urma timpul oficial din clasament este 1:58:59, locul 193/759, 128/450 la M23-39.

Mai raman la finish vreo jumatate de ora pana vin toti cunoscutii, si ei au facut personal best astazi. Mihaela este responsabila cu fotografiile glorioase de la final. La revedere Brasov, poate ne mai vedem si la anul :)


Duminica de dimineata in Bucuresti a fost prima editie a Bucharest 10k & Family Run, un motiv bun de iesit din casa pentru o alergare de recovery, in care am avut si rol de personal pace maker. A lot of fun in the sun pe strazile libere ale Bucurestiului si multa voie buna.


Multumim Luiza Loloiu, Alin Botea, Mihaela, Victor Vatavu, Sabi Titeiu, Radu Cristi pentru fotografii.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner