20 septembrie 2016

Transfier, triatlonul cel mai cel

Iata-ne ajunsi in fata ultimului triatlon al acestui sezon, dar ce triatlon! Pai daca tot vine iarna hai sa terminam in forta cu un Ironman 70.3, unul deosebit, la mine in judetul Arges, cu inot in Lacul Vidraru, ciclism pe Transfagarasan cu 1600 m diferenta de nivel si alergare pana la Omul de Fier. Intr-un cuvant - Transfier!  "Cel mai greu, cel mai frumos" cum zice toata lumea.

Ce a urmat a fost o placere, da, stiu ca unii spun ca daca ajungi la final si zici ca ti-a placut inseamna ca nu ai tras suficient de tine. Eh bine, pentru mine acesta a fost unul din cele mai frumoase triatloane la care am participat, poate ca este chiar pe primul loc. Am tras atat cat sa ma simt bine facand asta si am gustat fiecare bucatica din el (ma rog, la alergare au fost cateva momente care nu mi-au placut, cititi mai jos) si sigur il voi repeta in anii urmatori.


Am asteptat mai mult de un an acest eveniment, la prima editie fiind retinut cu treburi mai importante. Dupa half-ul de la Oradea nu am exagerat cu antrenamentele, insa sunt destul de in forma pentru a ma descurca onorabil si a putea sa ma bucur de acest concurs. Vineri dupa-amiaza o luam din loc catre Aref, facem enorm de mult pana iesim din Bucuresti, ratam si sedinta tehnica, dar totul e in regula, avem timp suficient pentru somn. Inca putin carboloading, imi lipesc pe cadru trei batoane Isostar High Energy, pun sub sa doua camere de rezerva ca sa fie, decid sa imbrac si o bluza de ciclism peste trisuit ca in Fagaras vremea e schimbatoare si sus acolo la 2000 de metri poate fi racoare, pun in buzunarul de la spate manusi si o foita de vant, mai indes cateva geluri si sunt gata.

De dimineata Tigrut trezeste ceasul la 5:30, era hotarat. Dar unde ne grabim asa? Aveam un asa chef de triatlon, uneori cand suna ceasul in dimineata unei curse ma gandesc ce naiba mi-o fi venit sa ma inscriu iarasi, insa acum nu, chiar asteptasem cursa asta, vremea era buna, hai cu Transfierul. Punem bicicletele pe masina si ne indreptam catre Valea cu Pesti unde era forfota mare. Despachetarea, asezat lucrurile in tranzitie si pierdut vremea in asteptarea startului. Soarele incepea sa isi coboare razele catre lac, hai ca n-ar fi rau sa nu inghetam prea tare ca ce ne-am mai facut griji ca amanarea concursului pentru luna septembrie ar putea aduce gheata la mal si zapada pe creste.

Pe la 8:30 se da startul cursei de ciclism King of Transfagarasan, dupa care ma apuc sa imi trag meticulos neoprenul pe mine, il asez ca lumea ca sa nu am nici un stres in apa si sa nu ma tina la umeri. Iau doua geluri care imi cresc nivelul de energie, beau un Gatorade si incep sa cobor valea catre lac. Auch! ce de pietre, vai ce inteapa, o rog pe Irina sa imi aduca adidasii din tranzitie ca sa ii am la iesire desi stiam ca atunci nu voi mai simti nimic. Trag o privire catre orizont, valeleu ce lac mare (de parca nu l-as fi stiut). Ceasul nu sta dupa noi asa ca las vorba si ma duc sa ma obisnuiesc cu apa caci am antecedente nefericite. Spre surprinderea mea este foarte calda, pe mal imi cam inghetasera picioarele. Asez ochelarii si fac cateva miscari de incalzire - e nemaipomenit, apa e limpede, calduta si buna de inotat. Imi iau locul undeva in lateral spate si astept startul. Momentele astea nu sunt prea placute, ma gandesc ca e mult de inotat desi balizele nu imi par foarte indepartate, dupa care imi zic ca pot sa o fac, am mai inotat de atatea ori, ia sa ma relaxez ca va fi frumos.

Inotul - cel mai frumos

Si am pornit. Aglomeratie nu gluma, imi fac loc printre doi colegi si inotam in paralel. Incerc sa nu ma las luat de val si sa mentin un ritm mai domol cel putin la inceput, sa nu am cadenta mare si sa nu ma sufoc. Dupa vreo 200 m se mai face loc, imi gasesc ritmul, vad baliza din fata, totul e bine. Am in stanga o fata (asa banuiesc caci avea roz pe neopren :)) care inota bras si pe care incerc sa o depasesc, asta pana cand imi carpeste una peste ochi. Panica! Mi-au sarit ochelarii, ma opresc, ii pun la loc, dar sunt plini de apa. Fir-ar sa fie! Din bras nu ii pot goli asa ca ma intorc pe spate; plutesc pe apa numai ca atunci cand duc mainile catre fata capul mi se scufunda. Respir rapid si prost, mai incerc de vreo doua ori si o las balta. Deci nimic nu imi putea strica inotul decat o prostie din asta.

Incep din nou sa inot, lentila dreapta era jumatate plina cu apa, stanga era ok. Inchid ochiul si ii dau asa, de fiecare data cand scot capul sa respir inchid ochiul, e deranjant dar ce sa fac, oi vedea mai incolo. Intre timp, cat am stat eu aici 1-2 minute, am pierdut plutonul ceea ce nu imi place. Ii vad totusi vreo 50 m mai in fata si vad si baliza noastra de la 70.3, ma gandesc ca m-oi opri acolo sa ma tin de ea si sa scot apa.



Intre timp ma relaxez si ma concentrez pe miscarea bratelor si a picioarelor, se pare ca ma apropii de cei din fata. Nu ma grabesc, in jurul balizei e ingramadeala de obicei si nu vreau sa imi mai iau una. Trec de ea lejer, ridic capul din apa si o vad pe urmatoarea. Peisajul e superb, noi suntem intr-un lac cu apa limpede, in dreapta e o limba de pamant impadurita si de jur imprejur masivi muntosi; in plus, cerul este senin si soarele ne incalzeste domol. Mai mare placerea :) Nivelul meu de energie este foarte bun, cred ca cele doua geluri au avut efect asa ca imi spun ca e momentul sa trag putin si sa fac niste depasiri. Eh bine, da, pot si eu sa depasesc la inot. Ma concentrez pe miscarea picioarelor, neoprenul ma ajuta sa le tin sus, si trag din ce in ce mai tare de brate. Am oameni si in stanga, si in dreapta, si in fata. Imi fac loc printre ei, e atat de fain ca ii pot vedea prin apa aceasta limpede. Imi luasem ca reper coltul insulei pentru ca pe acea linie este si baliza, asa ca mi-e usor sa mentin o trasa dreapta.

Nu stiu ce s-a intamplat cu apa din ochelari ca am si uitat de ea. De fapt a disparut, s-a scurs pe undeva, oare pe langa globul ocular? Habar n-am, cert e ca am depasit momentul. Ocolesc baliza si iau in vizor malul, locul de finish al probei. Nu imi dau seama exact unde este, se vad niste steaguri si multa lume undeva si banuiesc ca acolo, insa ma ghidez dupa cei din fata, e un pluton frumusel de care incerc sa ma apropii. De brate nu voi mai avea foarte mare nevoie mai departe asa ca trag cat pot de tare de ele, incercand sa menajez picioarele. A trecut repede inotul asta si iata ca ating malul, primesc o mana de ajutor ca sa trec de zona cu mocirla, apas butonul de stop al ceasului si o iau la fuga pe scari. Nu prea imi dau seama cine era pe mal, dar se aud multe voci care ma felicita.


Am inotat 51 de minute, hai ca nu e rau (ma rog, in primavara vreau sa fiu mult mai bun la aceasta proba, am o toamna si o iarna sa exersez) si spre bucuria mea sunt multe biciclete inca in zona de tranzitie. Dezbrac neoprenul, pun casca de inot, imi iau bluza de ciclism, pantofii, pun centura cu numarul, mai indes doua geluri in buzunar si am fugit, au mai trecut 4min:30sec.


Ciclismul - cel mai greu

Mi-am propus sa nu ma avant foarte tare la bicicleta pentru ca urcarea aceea de la km 35-45 e serioasa si va necesita resurse. Am vreo doi oameni in fata pe care ii prind rapid. De fapt toata prima jumatate a traseului a fost un joc de prins din urma si depasit, plus schimbat rapoarte astfel incat sa mentin o cadenta buna si sa nu imi obosesc muschiuletii fara rost.


Vremea este numai buna de pedalat, e asa o liniste, n-am avut niciodata parte de un Transfagarasan fara masini. Totusi ceva imi streseaza timpanele si anume o hartie, o bucata de scotch sau un ambalaj, care mi s-a lipit de cauciucul fata de-a latul si care fosneste continuu la fiecare trecere printre sabotii de frana. Parca as avea motor, cred ca m-au auzit toti concurentii de care ma apropiam :)) Am incercat de vreo doua ori sa o apuc cu degetele aplecandu-ma in fata si intinzand mana, in zadar! Sa ma opresc nici nu imi trecea prin cap. Pe traseu sunt si oameni de la triatlonul olimpic, pe cativa ii cunosc si ii salut in trecere. O prind din urma pe Andreea Radu cu cativa km inainte de intoarcerea lor la Cumpana, dupa care imediat il 'tintesc' si pe Tigrut.


Intre timp mai bag cate un gel si ma chinui sa dezlipesc batoanele de pe cadru, leucoplastul nu e cea mai buna solutie. Am avut doua bidoane, unul cu apa si celalalt cu isotonic, pe care le-am baut pana la Capra, unde am oprit si am reumplut unul dintre ele. De pe la Piscu Negru drumul incepe sa se incline, trec de Conacul Ursului si parca ma simt mult mai bine decat acum o luna. Ridic capul si vad ditamai muntele in fata, ohoo cat avem de urcat! Cu cat panta se inclina mai mult cu atat prind mai multi ciclisti, hai ca sunt bine. Intre timp din sens opus vin 4-5 rachete, vai cum coboara baietii aia! Mai am vreo 3 km, hai ca in curand se termina, stiam eu ca ultimul km e mai usor.

Ajung sus, opresc sa beau niste apa si sa mai umplu un bidon si hai la vale. N-are rost sa pun manusi sau foita, e cald si bine. Eu ma dau destul de prudent, primele serpentine sunt precedate de portiuni drepte mai lungi, dupa care se scurteaza si stau numai in accelerat-frana-accelerat. In cateva minute sunt la Capra pe unde il zaresc pe Stafiduta, cam obosit si cu ditamai urcarea in fata. Spre surprinderea mea nu ma prind decat vreo 3 oameni din urma, printre ei si Lucian, pe care ii voi avea in vizor pana la finish. Dar nici noi nu mai prindem mare lucru, semn ca toti coboram aproape in acelasi ritm.


Tot schimb vitezele la fiecare urcare incercand sa nu pedalez in forta, mai mananc un baton si abia astept sa ajung la final, pe ultimii 10 km ma cam resimteam, intepenisem stand in sa si fiecare urcare mi se parea mai mare decat era. In fine, gata am ajuns, declipsez si merg usurel pe langa bicicleta prin tranzitie dupa care incep sa si fug, locul meu fiind tocmai la celalalt capat al zonei. 3h:38min, not bad! Spre surprinderea mea Dan Andrei era si el in tranzitie si mai stam putin de vorba ca nu-i graba, ma rog, intre timp schimb pantofii, las casca, pun o sapca, trecem pe la punctul de alimentare si la alergat cu mine.


Alergarea - cam târâş-grăpiş

Irinuca ma asteptase aici, ii predau o parte din gramajoara de geluri si o cola si plecam impreuna la alergat, ea pe bicicleta. Imi simt picioarele amortite si dupa vreun km imi dau seama ca nu pot calca normal cu stangul. Imi zic ca asa e dupa ce cobor de pe bicicleta, dar nu, cand ma uit la glezna mi se pare ca e umflata. Si nu doar mi se pare. Ma aplec si desfac chipul de la picior dandu-mi seama ca am strans cureaua prea tare si mi-a cam blocat circulatia. Aaaah, fir-ar, vreo 5 km ma chinui si ma tot opresc, dupa care piciorul isi mai revine si nu mai simt dureri. O vreme ma insoteste si Ciprian, tot pe bicicleta, povestindu-mi cum ce a facut el la olimpic, ajung la km 6 si intorc.

Treaba merge, incet dar merge, pantele astea ma scot din ritm. Am timp suficient sa-i povestesc Irinei cum a fost pana acum in timp ce ne tot intersectam in incercarea de a mai scurta din curbe. La km 9 mai beau niste cola si apa, la km 12 ajung inapoi in zona de tranzitie unde realimentez si plec catre finish, mai sunt 9 km. Am oprit o data si la boxe pentru golirea rezervorului si am alternat bucati de alergare cu mers rapid pe pantele mai inclinate. Intre timp urmaream si comentam lupta dintre Ioana si Andreea, greu de zis cine va castiga aceasta disputa caci niciuna nu se lasa si parca maresc viteza. La km 18 mai iau trei pahare de cola si ii dau ceva mai tare caci traseul este numai in coborare.

Trec de Hotel Posada unde il intalnesc pe Marian Tanase si incep urcarea pe scari, vreo 390 de bucati. Faza tare este ca Irina se dusese putin inainte cu bicicleta si urcase deja jumatate din trepte, o prind din urma si ajungem impreuna in zona corturilor unde crezusem ca este finish-ul si ea se opreste. Oamenii imi spun ca trebuie urcate si celelalte trepte, o iau la pas pana cand cineva imi striga sa ii dau mai repede ca "ma prinde din urma" moment in care ma apuc de tot ce prind, trag de balustrade si urc scarile in sprint, oprindu-ma la baza statuii omului de fier. Primesc medalia si un frumos tricou, gata sunt Transfier cu acte in regula. Gafai inca 5 minute dupa care iau un marker si ma gandesc ce mesaj inteligent as putea scrie aici, in patratelul cu numarul 78, locul ocupat de mine astazi in clasamentul general din vreo 180 de oameni care au luat startul; timp final 7 ore si 1 minut. Nu stiu exact de ce, dar mie concursul asta nu mi s-a parut atat de greu precum spune lumea; e adevarat ca nu m-am batut la podium si ca am tras la un nivel mediu, ca nu am fortat foarte mult, poate aici sa fie explicatia. Cel mai dificil mi s-a parut alergatul, probabil golisem si o parte din rezervele de energie. Multumesc Irinuca pentru ajutor si incurajari, cu siguranta singur as fi fost tentat sa ma opresc si mai des, motivarea cu pepenele rece de la finish a adus un plus de viteza ca doar nu il puteam lasa sa se incalzeasca :D. Data viitoare ar merge si cateva mangaieri cu o biciusca, poate ridic si eu mai mult picioarele :))

Draga Transfier, sa stii ca mi-a placut sa voi reveni si la anul, as vrea sa incerc si varianta mai putin zen si cu mai multa suferinta, sunt curios cat de repede pot urca acel munte dupa un inot care cu siguranta va fi mai bun ca cel de anul acesta si vreau sa inchei cu o alergare tare care sa ma puna in genunchi la picioarele Omului de Fier. Nah ca deja am un obiectiv pentru 2017, sa ne vedem cu bine!






P.S. Mai tarziu aveam sa aflu ca de fapt Irina era care ma urmarea de am bagat eu acel galop :))
Photo credits: Irina, Radu Cristi, Bogdan Popa
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

7 septembrie 2016

A apărut primul board game cu si despre triatlon - Triathlon Series. The Board Game

Mai sunt doua saptamani si tragem cortina peste inca un sezon de triatlon. Ce e drept mai sunt doua competitii importante, Triathlon Challenge Mamaia si Transfier, dar dupa aceea ce facem? Pai sa zicem ca luam o mica vacanta. Hmm... si fara triatlon? Eh bine, a aparut o solutie.


Zilele aceaste s-a lansat Triathlon Series. The Board Game, Da, este un board game ce se poate juca atat in extrasezon cat si in weekend-uri, dupa un long bike de 120 de km care ne-a stors de puteri. Odihna activa :) Daca tot ne place sa vorbim intr-una despre triatloane si concursuri, acum o putem face in timp ce ne jucam, la un pahar de isotonic.



“Triathlon Series” este un “turn based game”. Ești un triatlet amator, ce încearcă să găsească timpul necesar pentru a se antrena, precum și pentru a-și găsi starea mentală și energia de care are nevoie ca să ducă la bun sfârșit competiția cu un rezultat cât mai bun. Îți antreneazi skillurile sportive necesare (înot, ciclism, alergare), dar și pe cele interne (energie, mindfulness) și ești pus în situația de a-ți stabili strategia și de a alege modalitățile potrivite pentru a valorifica oportunități pe care ți le oferă diverse evenimente, într-un anumit moment. Alegerile, felul în care îți gestionezi resursele de timp, îți dozeazi energia și îți menții motivația la un nivel ridicat, la fel ca și nivelul de pregătire fizică, au influență directă asupra performanței tale pe durata competiției și fac diferența în clasament. Dacă te antrenezi susținut, îți construiești inteligent tacticile și știi să faci echipă cu tine însuți, ai șansele cele mai mari să urci pe podium.

De unde iau jocul?

Triathlon Series este disponibil pe www.afterracegames.com, cu un preț special de lansare în perioada 10 septembrie-10 octombrie 2016 de 180 lei și poartă semnătura unei echipe de creativi români, construită în jurul a doi game-designeri pasionați de good life, sport și strategie: Andrei Dordea, triatlet amator dependent de sport și Cristian Cătălin, primul game designer român membru al Spiele Autoren Zunft (SAZ), organizație profesională europeană, ce reunește creatori de jocuri din 19 țări. Pentru orice alte întrebări ai avea: Ema Cătălin / emaa@afterrace.ro

Cine merge la triatlonul de la Mamaia il va gasi la cortul Triatlon Series. La joaca cu noi! :)





Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

1 septembrie 2016

Traversarea Ciupercii sau trialtlonul meu de la Tulcea

A venit luna august si brusc mi se face dor de Tulcea. Nu stiu de ce, dar mie mi-a placut intotdeauna orasul asta. E locul de plecare catre delta, are faleza aceea placuta cu iz de port si miroase a peste. Acum vreo doi ani, din lipsa de activitate m-am gandit ca n-ar fi rau ca sambata dimineata sa ma urc in tren si sa plec la Tulcea asa in plimbare, era si Rowmania Fest si se anunta si un triatlon. Ce e ala? Nici eu nu prea stiam, nu participasem la vreunul nici macar in calitate de spectator, dar suna asa interesant si atractiv ca ceva din interior imi spunea ca n-ar fi rau sa ma inscriu. Nu stiam sa inot, ma rog, stiam, dar prea putin, nu legam bazine, iar in lac nu incercasem niciodata. Am vorbit cu Gabi, era singurul om de pe lista pe care il cunosteam, iar el mi-a facut legatura cu Dosena asa ca ne-am combinat intr-o stafeta in care eu am facut probele de ciclism si de alergare. Mi-a placut atat de mult atmosfera incat mi-am promis ca intr-o zi voi reveni la Tulcea si voi face singur toate probele. Apoi am baut o bere, m-am intors acasa, mi-am facut abonament la bazin si m-am inscris la Ironman. De atunci a inceput nebunia.


Iata-ne deci reveniti la Tulcea doi ani mai tarziu, chipurile mai triatlonisti. Drumul pana la Tulcea e frumos, ajungem si cautam marea cu sarea, auzisem noi ce sa face un bors lipovenesc ca la mama lui la Hotel Delta. Teapa!, ajunsi acolo aflam ca nu se mai face de doi ani :)) Ne consolam cu o ciorba cam rece si nu foarte gustoasa dupa care mergem sa ne luam kiturile. Lume multa la Sala Sporturilor, primim o plasa plina cu "medicamente" la fel ca in 2014, mai am si acum din ele, unele sunt suplimente, altele par cam de oameni batrani. Sa fie primite! Asistam la sedinta tehnica tinuta de Peter dupa care mergem sa facem un carboloading cu bulz, e un loc acolo pe faleza unde sfaraie tot felul de chestii apetisante pe gratar. Hai si o bere, concert Urma si Taxi, se face cam tarzior si pe la ora 12 ajungem in pat.



Dimineata ne miscam repede caci startul e la 8:15, ce bine, scapam de canicula. Pana la 7:45 las bicicleta in tranzitie si mergem catre lac. Uuuu ce mare este, baliza din capat este hat-departe, o sa muncim ceva pana acolo. Peter nu ne lasa sa intram in apa pana nu ne tine o cuvantare, eu nu sunt foarte atent, vad ca sunt 3 balize mari si retin ca trebuie sa le ocolim pe toate. Acum hai in apa! Brrrr... e calda :)



Sa inotam, sa inotam mult!

Gata, intram in lac. E calda, buna, Irina imi zice sa raman in exces de zen. Bun sfat! Bag putin capul in apa, dau cateva brate si se da startul. Eu in coada plutonului plec domol, imi place, sunt calm si dau din brate. Ma intalnesc cu balizele mici de ghidaj, dupa care ele se termina si cam fac zig-zaguri degeaba. Imi tot iau in vizor baliza mare TYR si ma indrept catre ea in ritmul meu. Grosul plutonului e undeva in fata, ii vad, eu nu simt nici un concurent care sa ma pipaie si sa imi dea peste picioare, dar ca de obicei, desi sunt mai lent la inot, intotdeauna au fost destui oameni in urma mea, lucru constatat la iesirea din apa. Nu imi fac griji.


Plutonul trece de baliza, eu mai am vreo suta de metri, las' ca e bine, or avea vreo 3 minute avans, s-or face 5-6 la final, e ok. Ocolesc si eu baliza si o iau pe urmatoarea in vizor, ma duc catre ea, intrebandu-ma de ce sta cineva cu un stand--up paddle pe langa mine. Eh, n-o avea unde sa stea si el. Ajung si la a doua baliza, o ocolesc, sunt in continuare mirat de ce nu imi da nimeni tarcoale, vreau si eu un cot peste solduri, o palma peste cap, ceva ca sa simt ca nu sunt singur :)) Am soarele in fata si ma cam orbeste, nu zaresc decat vag locul de finish, e un ponton pe acolo pe undeva. Cum nu am oameni in fata ma iau dupa balizele de ghidaj, cele mici, si ma trezesc aproape de mal unde apa era mica si simt cu mainile bolovani de pe fund. Hmm, nu e bine, hai sa ma duc putin mai in larg ca imi raschetez unghiile. Si dai, si dai, vad un ponton si ma duc catre el, din pacate ajung langa niste barci unde oamenii imi spun ca finish-ul e ceva mai incolo. Il vad, hai sa ma duc si pana acolo, maresc ritmul bratelor si intr-un final ajung.



Mi se pare ca am inotat o vesnicie peste 1500 de metri, ma uit la ceas si constat ca am uitat sa ii dau start, dar vazand ca e ora 9:05 imi dau seama ca am stat in apa 50 de minute. ma agat de ponton si ies. Sunt putin dezamagit, nu inteleg de ce sunt ultimul si unde am gresit. Desi inot mai incet, niciodata nu am fost ultimul, atat de ultimul cat sa stea cineva cu barca langa mine. OMG, sigur e ceva putred, cred ca m-am ratacit in lac, la propriu. Din fericire m-am simtit bine si mi-a placut, ma simteam de parca as inota in Canalul Manecii sau la traversarea cine stie carui lac imens. Sa zicem traversarea Ciupercii :)) Daca acum 2 ani nu stiam deloc sa inot, eh bine uite ca acum am venit sa inot de tot banii :)) Mai tarziu, dupa concurs, analizand balizele am vazut ca eu m-am dus dupa niste balize de ghidaj care au fost folosite la concursul de barci, fir-ar sa fie. Am aflat ca am avut si suporteri pe mal care tot strigau la mine ca nu sunt pe directia buna, dar eu in apa nu aud ca am treaba :)) Macar am facut un antrenament bun pentru Transfier, am inotat vreo 2000 de metri.

Ar fi timpul sa mai merg si cu bicicleta

Dupa ratacirea din lac zau daca mai am chef de ceva. Irina ma tot impinge catre tranzitie, eu stau asa buimac si ma intreb ce naiba s-a intamplat in lac?! Evident ca nu vreau sa ma opresc aici, insa nici nu prea vad vreo motivatie sa ma grabesc. Alergam putin impreuna, ajung si tranzitie si ma asez jos, imi pun tacticos sosetele, ma incalt, nu e graba, oricum sunt ultimul; de fapt am vazut in clasament ca am fost penultimul la inot :D Pun casca, iau bicicleta si am fugit. Ma gandesc ca nu are rost sa trag ca nebunul sa recuperez asa ca pe prima tura merg de incalzire. Pe urmatoarele insa imi revine moralul si ma apuc sa vanez concurenti de la olimpic, nu ma las eu asa usor, macar voi face un antrenament bun cu pante caci in Tulcea traseul are o urcare serioasa pe care o parcurgem de 9 ori.




Traseul e destul de animat, Fluturasul face poze la fiecare trecere, se vede mai sus ce viteza supersonica aveam, eu incerc sa nu ma stramb, gasca vesela de la Pitesti striga la mine. Pe tura a 3-a deja imi revenisem si mai incurajez cate un concurent cu care ma intersectez. Incerc sa tin minte numarul turei ceea ce nu imi este greu, oricum am si ceasul pentru verificare in caz de pierderi de memorie. Se formeaza un grupulet si ne tot depasim, turele se duc una cate una, pe final traseul se goleste de concurenti, pe multi ii vad deja la alergare. Madalin e si el cam intarziat, e inaintea mea cu vreun sfert de tura. Am reusit sa recuperez cate ceva, insuficient pentru ce mi-as fi dorit, daca pierzi 10-15 minute la inot te zbati apoi ca pestele pe uscat sa recuperezi la bicicleta si alergare.

Alergam putin?

Intru in tranzitie, iau adidasii de alergare si o rup la fuga. Spre deosebire de acum doi ani cand nu stiam ce se intampla cu picioarele mele la trecerea de la bicicleta la fuga, acum ma simt bine, am acumulat ceva experienta. Ritmul este bun, ma simt chiar bine si dau drumul la picioare. Nu am mari ganduri, vreau doar sa ma bucur de alergarea asta. Zambesc la poze, bat palma cu prietenii cu care ma intersectez, fac dus la fiecare trecere, baietii aia sunt chiar amabili si nu economisesc apa de la furtun. Cornelia face misto de mine si imi zice ca n-am cum s-o mai prind, hihi, Madalin zburda ca un apucat, Daniel Arpinte imi ia fata in poza, ca sa aiba dovada ca m-a depasit. Hai ca e frumos la triatlon, usor-usor intru pe ultima tura.




Il ajung pe Ciprian Pietris, iar are crampe, mi-e cam mila de el, dar de mine mi se frange inima avand o tura in urma :)) Iau si eu in vizor ce mai pot, depasesc ceva lume si ajung la finish cu un loc 47 din 61 de olimpici; modest, foarte modest, dar ce sa fac daca imi place inotul si fac ture suplimentare?! 53 de minute la inot, 1h:23 min la bike si 48 de minute la alergare, un 3:06 final. Sunt doar niste numere. Pana la urma conteaza ca a fost frumos tare astazi la Tulcea :)

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

24 august 2016

Lolek si Bolek, stafeta la Triatlon Fara Asfalt la Munte

Dupa o saptamana de stat la soare si inotat in mare pe la Vadu, prin Vama si pe la Gura Portitei, ca doar de aia e vacanta, a venit momentul sa mutam cortul si pe la munte ca cica acolo nu sunt tantari si se mai intampla si un triatlon la care vin multi oameni faini. Este Fara Asfalt, editia de munte, stiti ca a mai fost una si la mare acum doua luni. Strabatem un sfert de tara si vineri pe la orele 21 ajungem la Slon, comuna Cerasu. E ceva lume, mult intuneric, pana la urma razbatem si ajungem pe Plai unde punem cortul la lumina lunii pline... si a frontalei. Apoi ne luam kiturile de concurs si frigem o bere ca inca  e vacanta si gasim oameni buni de stat la palavre. Niste sportivi :)) Putin dupa miezul noptii dam stingerea, maine se lasa cu triatlon si trebuie sa fim in forma.


Ceasul suna la ora 7, deschidem fermoarul de la cort si in fata ochilor ni se arata munti si dealuri acoperite de paduri verzi, unde a disparut marea din zilele trecute?! Aerul e tare, ne dezmortim, dau jos bicicletele care dormisera pe masina, mai o cafea, mai un schimb de vorbe cu vecinu' de cort Nicu, mai niste cornuri plus gem, plus cascaval si uite ca a dat soarele. In masina e haos, dar gasim echipamentele de concurs, luam si neoprenele, ochelarii de inot, casca, ceasul meu Polar descarcat, trecem in trisuit-uri si suntem gata.

Cum Lacul Maneciu e ceva mai departe, la ora 9:30 toti participantii incaleca pe biciclete si pleaca in grup catre locul de start. Ajungem dupa vreo 45 de minute, Irinei ii tot cade suportul de bidon de pe bicicleta, pana la urma gasim un surub si dregem treaba cu ajutorul unor baieti de la organizare. Gata am ajuns la lac, mai sunt vreo 15 minute pana la start, lasam bicicletele in tranzitie si o vad pe Irina cum se tot sfieste sa intre in lac, dupa ce imi mai zisese sa fiu pregatit sa duc stafeta singur in caz ca... Heeeei, pai ce facem Lolek si Bolek? Daca la celalalt Fara Asfalt nu ne-a iesit echipa, acum nu mai scapam. Scot neoprenele din rucsacei, le intorc pe fata, inca mai aveau nisip de la Venus. Ne imbracam repejor, Irina va face proba de inot insa intru si eu putin in lac ca sa o pornesc si ca sa ma dezmortesc putin. Dau din colt in colt in cautarea unei casti de inot, Mugurel imi ofera una si ma scapa de inghet :))

Apa e cam rece, dar ne obisnuim, facem cateva miscari de incalzire si se da startul. Lolek o ia la galop in crawl, Bolek se tine dupa ea. Apa e limpede, probabil si adanca :)). Luam 2-3 pauze din loc in loc pentru reglarea pulsului, Irina ii tot da in sprinturi dupa care o lasa mai moale, eu raman domol si o insotesc pana la baliza dinspre malul opus pe care ocolim prin dreapta. Daca tot am ajuns aici imi zic sa nu ma mai intorc si sa continui sa fac toata mia de metri chit ca vom pierde cateva minute, eu fiind mai lent. Si dai, si dai, Lolek nu se mai opreste, eu trag putin mai tare urmarind casca rosie, imi place al naibii de mult inotul asta si parca as vrea sa mai tina ceva, nu ma obosesc deloc, probabil ca "antrenamentele" zilnice de la mare de saptamana asta au un efect.


Ajungem la mal, eu la vreun minut in spate si alergam catre bicicleta. Dezbrac neoprenul destul de rapid, pun casca de bicla, ochelarii de soare, incalt pantofii La Sportiva cu care voi face ambele probe caci n-am SPD-uri de MTB (oare de ce?!) si am plecat, nu inainte de a bate palma cu Lolek ca asa ne anuntasera organizatorii ca trebuie sa facem pentru predarea stafetei :))

Traseul incepe sa urce, il vad pe Nicu pe margine reparand o pana la nici 100 m de la startul probei. V-am mai zis eu ca din cele 3 probe eu la bicicleta ma simt cel mai bine si ca imi plac mai mult urcarile decat coborarile. In plus a inceput sa imi placa MTB-ul chiar daca uneori ma dau mai cu frana trasa. Asadar incep sa depasesc o groaza de oameni pe urcare, intrebandu-ma cum ar fi daca as inota mai rapid? Pai probabil as depasi mai putine persoane la bicicleta :)) Urcarea e destul de lunga si cu bolovani, dar imi prieste si imi place, dupa care vine o zona de coborare unde vreo 4-5 oameni mi-o iau inainte. Of, offf, dai si dai, ajungem la un rau, imi iau ceva avant dar nu il trec si pic cu picioarele in apa, aaah ce bine e! Traseul este tot in urcare, domoala, trag destul de bine, unii concurenti deja intorsesera si ne salutam cand ne petrecem. Ajung si eu la punctul de intoarcere, beau doua pahare de isotonic si torn unul de apa in cap dupa care o iau la galop incercand sa prind cativa oameni pe care ii vazusem. Acum drumul coboara, ajung la rau cu lantul pus pe foaia mare si pinionul cel mai mic asa ca ma impotmolesc in mijlocul apei facand inca o baie :)).

Drumul urca iar, ia uite ca a venit si Irina pe bicicleta, mai sa nu o recunosc asa camuflata, ne uram succes si ii dau la deal, apoi fac dreapta, vine o urcare abrupta unde ma incurc printre bolovani si ma dau jos pentru un push bike de vreo 50 de metri. Hai sus Dacule, pai ce e asta? Inca 2 km si am ajuns pe Plai. Cred ca a fost cea mai scurta tranzitie a mea, las bicicleta in rastel alaturi de casca, nu am si eu o sapca sa pun in cap asa ca am fugit. Trec pe la punctul de alimentare pentru doua pahare de apa, asta pana sa vad ca avem si pepene. Mi-era o asa sete ca am infulecat rapid doua bucatele si am mai luat doua pentru drum. Traseul incepe cu urcare si n-are rost sa ma chinui sa alerg aici asa ca mananc linistit pepenele in timp ce Ileana striga la mine si  vine sa imi faca niste poze. Danke :)


Drumul urca si coboara pret de vreun km dupa care alti 2 km este numai in urcare. Mi-l aduc aminte de acum cativa ani cand am facut o traversare cu bicicletele. Mugur se odihneste pe iarba alaturi de Pick in asteptarea Getei, eu ii dau avantat in mers rapid, il pierd si pe Pico Io care ma va face apoi antisocial pentru ca n-am ramas la povesti :)) E cald al naibii, m-am cam incins si dau jos juma' de trisuit. Alte cateva dealuri, o salut pe Cornelia si intorc si eu. Dau drumul la picioare pe coborare, zburd binisor, pai mai trebuia sa si alergam nu? Cu vreun km inainte de finish o vad pe Irina, a terminat tura de bicicleta si a urcat pana aici in varful dealului, asa ca alergam impreuna pana la finish, ridicam praful pe coborare si terminam concursul.


Aaah ce bine a fost, nu primim medalii, dar primim pepene, which is almost the same :)) Dupa ce ne mai tragem putin sufletul la umbra se da startul si la sarmale cu mamaliguta, da sarmale din alea bune facute la ceaun chiar la fata locului de niste gospodine din sat. Vai, vai, vai, au si ceapa rosie si caz proaspat, iar ca sa nu ne deshidratam turnam pe gat cateva pahare de bere Zaganu. Nu stiu daca Lolek si Bolek obisnuiau sa faca asta, nu imi mai aduc aminte ca eram mic atunci cand se difuzau desenele acestea animate, insa dacii cu siguranta o faceau :))



Spre seara are loc si festivitatea de premiere, noi ocupam locul IV la stafeta mixt cu un timp de 2h:40min, ah! am fost aproape de podium, trebuie sa mai incercam o data, de doua ori, de mai multe ori ca pana la urma tot ne iese :D Si acum somn, ca s-a facut tarziu si aproape ca s-a stins si focul de tabara. Multumim Dudu si organizatorilor Fara Asfalt, ati reusit din nou sa creati acea atmosfera placuta, mai venim cu siguranta.


Photo credits: George Grosescu, Irina, Andrei Dragusanu,  Ileana Schwarz
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

10 august 2016

Cum înmatriculezi o maşină în Bucureşti - varianta cu mult zen ... zen pe naiba!

Na ca si-a luat Dacu' masina ca cineva trebuia sa care bicicletele la munte si la mare; asadar v-o prezint pe Dacia Sprintena. Toate bune si frumoase, dar aceasta masina are si ea nevoie de niste numere de inmatriculare ca sa capete o personalitate, sa aiba si ea un buletin al ei. Asadar sa trecem la treaba, google-google si ajungem pe site-ul acesta de unde aflu cam ce e nevoie. Eu locuiesc in sectorul 2 deci o sa va prezint povestea de aici. Cam in acelasi timp cu mine doi prieteni si-au cumparat si ei masini, asta ca sa aglomeram si mai mult orasul acesta sufocat, si am cu cine impartasi pareri si impresii. Daniel are "de luptat" in sectorul 6, iar Costin a ales varianta comoda de a imputernici o firma sa isi bata capul in locul sau pana la urma a fost si Costin tot cu fortele proprii. Eu nu, eu vreau sa dau cu capul sa vad daca birocratia din Romania este chiar atat de mare precum se zice, eu sunt om de anduranta si am rezistat la multe pana acum, vreau sa dau cu capul si sa ma conving, vreau sa fiu ancorat cat mai bine in aceasta societate.


Bicicleala pe Transfagarasan si balaceala pe Valea lui Stan

Este 6 august, aoleu a venit Transfierul si ne-a prins neantrenati? Cred ca asta e un cosmar pentru multi din triatlonistii care s-au inscris pe concursul de Half Ironman ce are loc pe Transfagarasan. Din pacate (sau din fericire pentru cei care mai vor timp de pregatire) Transfierul s-a amanat pentru data de 17 septembrie din motive de neprimire aprobari pentru inchiderea "celui mai frumos drum din lume". In fine, discutia e lunga si nu avem ce face decat sa stam in joc de glezne inca o luna si ceva. Totusi ne-am gandit ca nu ar strica o incursiune pe Transfagarasan, mai de antrenament, mai de studiere a traseului, mai de plimbare si having fun intr-o zona frumoasa.



30 iunie 2016

Sunt un Ironman şi jumătate - povestea primului meu Ironman 70.3

Daca vrei sa vezi durere pura, grimase, dinti inclestati, toate combinate cu o vointa de fier trebuie sa mergi macar si ca spectator la un concurs Ironman. Pe caldura aia de 45 de grade toti participantii erau transfigurati, se murea de cald pe fiecare km, dar nimeni nu isi dorea sa incheie lupta inainte sa ajunga la linia de finish. Inca un pumn de gheata in trisuit, inca un pahar de cola si inca un km. 3800 m de inot, 180 de km pe bicicleta, 42 de km de alergare, de lupta cu soarele si mai ales cu gandurile proprii, despre asta a fost XMAN Romania 2016. Despre asta este un Ironman in general, intotdeauna efortul trece cu mult de planul fizic, iar psihicul este cel care dicteaza pentru ore bune.

Anul acesta am ales proba de Ironman 70.3, Half Ironman adica, nu ma intrebati cat de greu mi-a fost sa ma decid si cate "de ce"-uri mi-au fost adresate. Desi eu incepeam la ora 9, sambata de dimineata la 6 eram pe malul lacului alaturi de prietenii care se pregateau sa ia startul la full si am inceput sa regret ca nu am ales din nou tortul cel mare. 8 ore mai tarziu, dupa ce soarele ma incinsese mai tare decat o facuse vreodata, privindu-i pe "colegii" care continuau sa alerge tura dupa tura m-am gandit ca uneori iau si decizii inteligente :), desi nu caldura a fost motivul pentru alegerea facuta.


14 iunie 2016

Stresul trece, Dacu' sprinteaza @Triatlon No Stress Callatis

Dupa dusul rece de la Fara Asfalt cautam sa imi repar moralul zdruncinat din toate incheieturile si sa il aduc la un nivel de plutire care sa imi dea pace. La inceputul saptamanii aflu ca Triatlon Buftea se amana asa ca nu stau pe ganduri si fac plata la No Stress Callatis. Ce sa fac daca am prieteni care nu ma lasa sa stau acasa :)) In plus am sansa sa nu rup firul concursurilor si sa ajung la al saselea in sase saptamani, hai ca asta-i buna. Pentru mine acesta este un triatlon nou, nu am mai fost la Venus deci vad si un loc nou, ce pot sa imi doresc mai mult, sunt in targetul pe care mi l-am propus, acela de a inlocui rutina cu chestii misto.

Ajungem tarziu vineri seara la Venus, ne invartim pe stradute, gasim intr-un final hotelul cu pricina si ne ridicam kiturile. Cand noi eram inca pe autostrada Facebook-ul vuia de poze cu valuri si multi spuneau ca nu prea e de inotat daca marea nu se potoleste. Mihai Preda, sefu' :)), ne spune ca la noapte va fi furtuna pe mare si ca vom vedea maine care sunt conditiile, deocamdata sa nu ne gandim la duatlon si sa asteptam. Punem cortul in campingul din Jupiter, ascultam la radio finalul meciului Romaniei cu Franta si ne ducem la culcare ca deja e tarziu.

7 iunie 2016

Fără înot şi fără finish la Triatlon Fără Asfalt

Au trecut aproape 4 ani de cand particip la concursuri sportive, povestea asta frumoasa a inceput odata cu ideea de a face un maraton la MIB 2012. De vreun an si jumatate a aparut la orizont si triatlonul, odata cu Tulcea 2014. Majoritatea curselor au mers bine, m-am pregatit pentru ele, dar au fost si cateva in care nu m-am simtit stralucit din diverse motive, la Roma a fost cel mai greu. Uite ca a venit si momentul pentru un DNF (did not finish), unul la care nu m-as fi gandit. Din pacate la Fara Asfalt nu am reusit sa ajung la finish pentru ca triatlonul meu s-a terminat inca inainte de a incepe cu adevarat.

Dar sa o luam cu inceputul. Ajungem vineri dupa-amiaza in 2 Mai, mancam si mergem pe plaja sa vedem cum stau lucrurile. Marea era destul de linistita, ne luam kiturile si ne mai invartim pe acolo observand cum vine furtuna, dar si cum trece si ne ocoleste. Aflam ca in Vama Veche plouase cu galeata si ca pe autostrada cei care au venit mai spre seara au prins vijelie mare. Marea parca s-a mai agitat putin insa valurile erau suficient de mici cat sa nu ne dea batai de cap.

1 iunie 2016

Extreme Movie Night! Povestiri cu ultramaratonisti

Acum ceva timp am primit o invitatie la un eveniment unde trei baieti cucuieti isi prezentau ispravile. Lumea i-ar putea considera extremisti insa ei par destul de normali la o prima vedere :). Este vorba de Andrei Gligor, Andrei Rosu si Vlad Tanase, participanti la Marathon de Sables, respectiv la 6663 Arctic Ultramarathon. EXTREME Movie Night!, caci asa s-a numit conferinta, a fost gazduit de Clinica Eliade, unul dintre partenerii acestor proiecte.

De ce m-am dus? Pai in primul rand pentru ca imi face placere sa stau de vorba cu astfel de oameni, mai schimbam pareri si ne mai vin idei, mai discutam si noi caci la alergari nu prea avem loc de gafaieli si sprinturi :) In plus aveam cateva intrebari si curiozitati despre cum e sa petreci cateva zile, non-stop, in conditii extreme, uneori am si eu ganduri de ultra si poate reusesc sa mi le infranez astfel. Ce sa va zic, baietii astia sunt plecati bine de acasa, si nu numai in sensul ca au calatorit vreme de mai multe zile/saptamani departe de casa pentru a-si satisface "pofta de durere".


Pe langa latura sportiva si de provocare personala, cei trei baieti au dorit si atragerea atentiei asupra problemei incalzirii globale, aspect care ne priveste pe noi toti si la care contribuim fiecare, atat constrctiv cat si distructiv. Proiectul lor s-a numit "Aleg sa impaduresc" si a fost initiat de catre Viitor Plus. Campania "Aleg sa impaduresc!" işi propune sa fie o chemare la acţiune pentru ca hobby-urile şi pasiunile oamenilor sa se tranforme in cai pentru a impaduri, astfel incat sudul ţarii sa nu ajunga la extreme climatice. Aleg sa impaduresc! a inceput in 2014, cu o campanie online ce folosea o serie de ilustraţii sub titlul de Dune de padure. Campania a plecat de la alergarea lui Andrei Gligor la Marathon de Sables din 2015. in urma campaniei am informat peste 25.000 de persoane despre riscul deşertificarii sudului ţarii şi am plantat şi ingrijit in Padurea copiilor echivalentul a 2.000 m2 de padure.

Pentru mai multe aventura puteti vizita blogurile celor trei, atentie ca e posibil sa va molipsiti :))

Andrei Gligor: Highway to hell or stairway to heaven?
Povestea ultramaratonului de la Cercul Polar. Varianta lui Andrei Rosu
Vlad Tănase: 6633. Prima parte

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner