30 ianuarie 2017

(M-)au alergat Dacii Sprinteni, la Gerar

Daca e ianuarie este inevitabil Semimaraton Gerar. Ajuns deja la a 7-a editie, concursul acesta ne scoate din hibernare si ne pune la ars grasimile acumulate in pauza dintre sezoane si mai ales in perioada sarbatorilor. Daca nu ar fi Gerar e posibil ca primavara sa ne gaseasca tot la gura sobei, cu cozonacii si vinul fiert pe masa, asteptand topirea zapezilor. Eh, glumesc, nici chiar asa! Gerarul este acel declic care iti da batai de cap, te scoate din starea de leneveala si te trimite in parc. Asa ca imediat ce trece si Anul Nou suflarea de alergatori amatori se pune pe treaba, mai mult sau mai putin, cu gandul de a intra in forma si  scoate un rezultat frumos la inceput de an (sau macar de a nu trage echipa in jos). Dar ce faci cand toata echipa e nepregatita? Paaaiii... stai linistit, daca ei nu se antreneaza eu de ce sa ma obosesc, cat de tare ar putea sa ma faca sa gafai? Asa gandea Dacu', linistindu-se de fiecare data cand mai schimba cate o vorba cu coechipierii BuriDac si Micul Dac.

Din decembrie am inceput sa invart roata pe hometrainer si asta imi asigura o stare de confort, totusi fac ceva sport :) Au venit zapezi mari urmate de zile foarte geroase, cum sa iesi la alergat pe vremea asta?! Si mai invart o data roata ca sa imi satisfac pofta de endorfine si sa transpir suficient cat sa nu am mustrari de constiinta. Zilele trec, intram in saptamana cursei, panica! Baaai, dar eu nu alerg? De cand nu am mai alergat? Nu mi-e greu sa fac socoteala ultimelor luni, de la Maraton Atena nu am decat 2 alergari, pffff. Marti de dimineata ma incalzesc putin plimband aspiratorul prin casa si endorfinele generate ma trimit direct in IOR. Wooow, ce frumos e sa alergi, ia uite ce bine arata parcul, lacul e inghetat, aleile sunt curatate si surprinzator mai pot sa alerg si chiar imi place. Aceleasi reprosuri vesnice, "de ce naiba nu ai fi mai alergat ca ia uite ce bine e!". Adun 10 km la ritm bunicel, surprinzator. Gata, sunt pregatit! Urmeaza o febra musculara serioasa, urmare a ultimelor luni de "antrenament", care imi trece la timp.

Noutatea de anul acesta este ca se va alerga noaptea. Startul nostru, fiind echipa de baieti, este la ora 16:00, deci vom prinde si ceva lumina naturala. Cealalta noutate este ca BuriDac cedeaza inainte de start, fortat de o glezna care nu ii dadea pace de ceva vreme. Oups... se cauta dac! Analizam 2-3 CV-uri si il alegem pe Alex Ionescu, cel mai viteaz si mai hotarat dintre dacii aspiranti. Deci avem echipa si cred ca vom avea si un portdrapel, un alergator care sa ne duca spre victorie, am vazut eu pe Facebook ca Alex are ceva alergari in picioare.

3..2..1.. START

Imbracam tunicile dacice, punem chipiurile pe cap si ne pregatim de start. Afara e caldut, vreo 5 grade cu plus, numai bine de alergat. Si ne-am pornit, aleile Politehnicii se umplu de alergatori. Nu avem un obiectiv, la inceput zicem sa alergam cu 6 min/km ceea ce totusi ni se pare prea incet si plecam repejor. O vreme tinem langa Emil si Alex Stratulat, nu mai gustasem demult glumele lor, dupa care ne punem pe depasit. Voluntarii ne recunosc dupa echipamentul deja consacrat si ne indeamna la lupta, noi ii luam in serios.




Alergam binisor, deja suntem pe tura a doua si Octy isi aminteste ca a uitat sa isi securizeze pieptul cu armura specifica alergatorilor, aoleu!, nici eu! Dupa jumatatea cursei au inceput sa se vada si consecintele, ori romanii aia ne-au atacat miseleste, ori era de la lipsa leucoplastului. Ce-i drept pozele sunt spectaculoase :) Oprim la realimentare dupa 10 km si ne lasam greu dusi de la masa aceea cu bunatati. Daca antrenament nu avem macar cu energie sa ne incarcam. Pe tura a 4-a ne gandim ca mai avem doua, una de sacrificiu si "pe ultima sa o alergam tare", zice Alex. Haha, cred ca e o gluma, eu deja imi simt picioarele incordate.


La fiecare trecere prin zona de finish acceleram, muzica si fotografii ne dau un imbold. Alex sta cu ochii pe ceas, macar sa nu sarim de 5:30 min/km, cica mai avem de recuperat cateva secunde. Socotelile acestea ne prind bine caci nu ne culcam pe o ureche, ne tot depasim cu vreo doua echipe, mai batem o data palma cu voluntarii si intram pe ultima tura.

Alex nu glumea, imediat ce trecem de urcarea aceea accelereaza si ne trage dupa el tot tinandu-ne de vorba. Nu ne lasam mai prejos, formam trenuletul dacic si prindem din urma 3-4 echipe. Treaba merge unsa... aaa... hai mai e mult? Nu gafai, dar picioarele se incordeaza puternic, sper sa ma mai dau jos din pat maine :)) Aleile Politehnicii se cufundasera in intuneric, temperatura scazuse cu cateva grade, iar noi ne indreptam spre finish. Intre timp se daduse si al doilea start. Intoarcem in capatul aleii dinspre Regie, il salutam pe pinguinul Bogdan si suntem in linie dreapta catre finish. Eu de obicei nu prea sprintez la finalurile curselor, ce rost mai are, dar acum nu am incotro. Si parca imi place, trag de brate si arunc picioarele in fata, inca putin... hai, hai.... si gata, am terminat! Printre gafaieli apuc sa pun pauza la ceas, 1:59:59, haha, hai ca nu e rau, e sub doua ore :)


Ne tragem putin sufletul si mergem sa ne schimbam. Buri ne intampina si ne da si premiul, cate un magnet proaspat printat cu echipa dacica. De acum suntem 4 daci aspiranti la echipa pentru Gerar, ma gandesc ca la anul sa dam concurs ca sa stabilim cine va fi "rezerva", asta asa, ca sa avem o motivatie in plus :)


Photos by "Miscarea face bine"
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

19 ianuarie 2017

Trasee noi de bicicletă și de alergare la XMAN, Ironman de România

Mai sunt cateva cateva zile pana marti cand vor mai ramane 20 de saptamani pana la Oradea. Si ce?!
20 de saptamani tine programul de antrenament pe care il voi urma din nou pentru a intra in forma si a termina cu succes concursul, pentru a slefui fierul si a deveni din nou om de fier, Ironman mai pe intelesul tuturor.

Anul acesta concursul are loc mai devreme cu doua saptamani ca de obicei, pe 10 iunie la ora 6 vom fi in zona de tranzitie facand ultimele pregatiri pentru start. As zice ca e mai bine din mai multe puncte de vedere, cele mai importante fiind posibilitatea de a evita canicula maxima, in 2016 a fost horror, noroc ca eu am fost la Half si am scapat destul de usor, si al doilea ca este la inceputul sezonului de triatlon din Romania, si vom putea apoi sa mergem linistiti si la alte concursuri daca ne mai tin bateriile :)

O alta noutate este traseul. Asa cum aflasem de anul trecut, traseul de bicicleta s-a schimbat. Vor fi 5 ture de cate 28 de km la full cu 180 m diferenta de nivel fiecare, plus doua portiuni de intrare si iesire din bucla. In total 180 de km cu 1120 m diferenta pozitiva de nivel.


O alta noutate este la alergare unde nu ne vom mai invarti de 38 de ori in parc. Vor fi 20 de ture de 2 km fiecare cu 0 diferenta de nivel, de-a lungul Crisului Repede. Vom vedea daca va fi mai bine, e posibil sa ni se faca dor de umbra partiala din parc si de tasnitoarea aceea unde ne mai racoream :)


Inscrierile sunt deschise pe http://www.xmanromania.ro. Ne vedem la Oradea!

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

9 ianuarie 2017

Zwift sau cum sa pedalam "virtual"

Este iarna, afara e frig bine si chiar daca din cand in cand reusim sa mai dam cate o tura cu bicicleta pe afara parca ne e cam teama, cel putin mie, de portiuni cu gheata. Asa ca pentru iarna hometrainerul sau mersul la sala, la spinning, sunt cele mai bune si eficiente optiuni.

Eu la sala nu prea ajung, adica deloc, dar am acasa un minunat hometrainer care a fost cam abandonat in ultimele luni, il folosesc numai iarna ca in rest e prea frumos afara ca sa pedalez cu ochii la pereti. Ma rog, nu chiar la pereti ci la un televizor pe care ruleaza ba un film (aici ma cam ia somnul), ba un clip de pe youtube cu ceva "Ironman Kona", ba Eurosport daca e ceva interesant, de obicei schi. Dar mai exista si Zwift, si aici ar putea incepe distractia.


Am tot zis ca imi voi instalat aplicatia asta minune insa lipsa unor senzori m-a facut sa tot aman. Asta pana cand m-a auzit Mos Craciun si a actinat rapid, ca asa e modul, lasand sub brad o minunata pereche de senzori de cadenta si viteza de la Garmin. Am aflat eu ca mosul a trecut pe la SportGuru si a gasit cadoul potrivit. Pe langa acesti senzori care se monteaza pe bicicleta (cel de viteza pe butucul rotii spate si cel de cadenta pe bratul uneia dintre pedale) mai este nevoie de un senzor ANT+ care se conecteaza pe portul USB al calculatorului si preia datele de la senzori (un exemplu aici, eu il aveam de la un ceas Garmin FR405).  Nu mai ramane decat un pas: descarcarea aplicatiei Zwift, crearea unui cont si urcatul pe bicicleta :)

Zwift este asemanator unui joc cu masini, de exemplu, numai ca este cu biciclete, iar pe una dintre ele sunt chiar eu. In functie de cat de tare pedalez viteza imi creste, ma intrec cu alti participanti, cu totii ruland pe un traseu frumos, prin multi sau pe malul marii. Parca e mai fain decat pedalatul cu ochii la un film, te prinde si nici nu simti cand trece o ora. In plus pe ecran ai afisati toti parametrii: viteza, cadenta, puterea dezvoltata, etc. Si inca ceva: exista antrenamente predefinite, cu intervale de x minute in care trebuie sa tii o putere de n wati, dupa care vine un interval de revenire si tot asa; aceste antrenamente te tin in  priza, nu te lasa sa "adormi", sparg monotonia si in final iti imbunatatesc conditia fizica.

Primele 7 zile sunt gratuite, dupa aceea abonamentul costa 10$/luna. In concluzie nu se va pune praful pe bicicleta (pe una dintre ele :)) nici iarna asta. Spor la pedalat, ride on!

photo source: zwift.com
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

29 noiembrie 2016

Triatlon, punct și de la capăt. Program competițional 2017

Vineri seara a avut loc Gala Triatlonului Romanesc, eveniment ce a devenit o traditie la final de sezon. O ocazie buna sa ne mai intalnim, sa mancam un piscot si sa discutam despre ce a fost anul acesta si despre ce va urma pentru fiecare in anul ce va veni, realizari, planuri personale, povestiri. Evenimentul a avul loc in cladirea Comitetului Olimpic Roman si a adus laolalta atat sportivi amatori, cat si profesionisti.

Dupa putina socializare s-au decernat premiile pentru cei mai buni sportivi ai anului si s-a prezentat calendarul pentru anul 2017, unul plin de surprize si cu foarte multe concursuri.


Sportivii anului:

- Sportivul anului 2016 - Ciprian Balanescu
- Sportiva anului 2016 - Antoanela Manac
- Sportivul tanar al anului 2016 - Erick Rogoz
- Premiul "Vasile Roatis" decernat unui sportiv amator care este un exemplu de comportament pentru comunitatea triatlonistilor - Cornelia Stoe

Calendar competitional 2017

Noutatile nu sunt deloc putine. 
- vom avea curse cotate ca "premium" unde punctajul acordat primilor clasati va fi mai mare decat la celalalte curse. 
- Multe curse noi: TriChallenge Constanta care va avea si proba pe distante Half Ironman, 
- Foarte multe concursuri de Cross Triathlon, multe nou-intrate in circuitul Federatiei
- Vom avea un campionat de Half Ironman cu 4 concursuri
- Vom avea Campionatul National de Triatlon la Bucuresti, sunt curios unde se va inota :)
- A disparut din schema Triathlon Brasov, ramane sa vedem daca va reaparea

Romanian Triathlon Series (triatlon sosea)

  1. NoStress Callatis - 17 iunie (Premium)
  2. TriChallenge Constanta - 24 iunie 
  3. Pegas Triathlon Buftea - 22 iulie 
  4. Campionatul National de Triatlon Bucuresti - 12-14 august
  5. Endurance Triathlon Belis - 26 august (Premium)
  6. Delta Triathlon Tulcea - 3 septembrie (Premium)
  7. Triathlon Challenge Mamaia - 17 septembrie (Premium)
  8. Transfier - 9 septembrie

Cross Triathlon Series (triatlon offroad)

  1. NoStress Mogosoaia - 27 mai (Premium)
  2. Fara Asfalt la Mare - 3 iunie (Premium)
  3. XSalt Sf. Ana - 8 iulie (Premium)
  4. Triatlon Tarnita - 22 iulie (Premium)
  5. Transilvania Cross Festival Targu-Mures - 27 iulie
  6. Triatlon Colibita - 5 august (Premium)
  7. Fara Asfalt la Munte - 19 august
  8. Haromszek Triathlon - 27 august (Premium)

Romanian Half Ironman Series 

  1. XMAN Oradea - 9-10 iunie
  2. TriChallenge Constanta - 24 iunie
  3. Endurance Triathlon Belis - 26 august
  4. Transfier - 9 septembrie
Dupa cum vedeti sunt foarte multe curse, mie personal mi se pare greu sa ajung la toate, nici nu vad de ce as face asta. Asa ca haideti sa ne alegem, mai avem cateva luni de gandire :) 

Photo by Cosmin Rogoveanu
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

21 noiembrie 2016

Pe urmele lui Philippides, la Maratonul Autentic Atena

Nu stiti cine e Philippides? Daca cititi acest blog cu siguranta ca ati alergat pana acum un maraton ori stiti ce inseamna acest cuvant foarte folosit in zilele noastre in diverse contexte mai mult sau mai putin legate de definitia corecta. Pe scurt, domnul amintit in titlu este cel care acum 2500 de ani a parcurs distanta de 40 de km dintre Marathon (o localitate greceasca) si Atena pentru a anunta victoria grecilor in fata persanilor. Din pacate aceasta a fost si ultima lui "cursa", oboseala acumulata doborandu-l definitiv, deh atunci nu existau adidasi speciali pentru pronatia sa, nici geluri, nici batoane sau alte porcarii moderne. Probabil impresionati de efortul bietului soldat oamenii creat o proba sportiva de alergare pe distanta de 40 de km care a primit inspiratul nume de "Marathon". Si daca distanta aceasta n-ar fi fost suficienta pentru un om normal, Regina Alexandra a Marii Britanii a mai adaugat in anul 1908 inca 2,195 km atunci cand a dorit ca startul maratonului din Londra sa se dea de sub balconul castelului si cursa sa se termine in fata lojei regale de pe stadion.

Eh, dupa mai multe maratoane alergate, nici nu stiu cate, mi-am dorit sa ajung si la Atena, la Mecca alergarii, locul de unde a inceput toata nebunia. Am amanat un an, doi, trei, uite ca al patrulea a fost cu noroc. Intamplarea facea ca intr-o dupa-amiaza ne uitam noi asa pe net si zbang!, oferta la Ryanair, 50 eur, 2 persoane, dus-intors, asa ceva nu se rateaza. Intru repede pe site-ul concursului si observ cu placuta surprindere ca grecii au devenit mai prietenosi si au renuntat la taxa de 100 de EUR, introducand pachete de 30, 45 sau 90 de galbeni, in functie de ce iti doresti. Book-uim totul, hopa si pe myAsics si gata am plan sportiv pentru aceasta toamna care se va impotrivi lenei de la final de sezon.




9 noiembrie 2016

Cum am renunțat la zahăr?

#30daysNoSugarChallenge -> #300daysSameWay 

A început ca un challenge de 30 de zile (10x Silviu pentru inspirație) încercând să elimin din alimentație produsele care conțin zahăr adăugat. Doar cel adăugat, nu cel natural din fructe. Pentru mulți zahărul este o adicție la fel cum pentru alți oameni este tutunul. Oricât am zice că nu suntem dependenți de zahăr, ia să încercăm să renunțăm la el pentru 7 zile, vom vedea ca nu e deloc ușor, "tentațiile" sunt la orice pas. Iar dacă nu sunt tentații atunci vom consuma zahăr fără să ne dăm seama că o facem, asta pentru că nu citim eticheta produselor pe care le cumpărăm. E incredibil ce cantitate de zahăr conțin multe din produsele pe care le cumpărăm frecvent şi pe care le credem cât de cât ok, trebuie doar să citim eticheta. Sunt raioane întregi la supermarket care pot fi ocolite.

Mi-a plăcut atât de mult provocarea și mai ales am învățat atâtea lucruri despre zahăr ca ar fi si păcat ca la expirarea acestor 30 de zile să mă duc să cumpăr un tort ca să sărbătoresc :)) Așa că m-am hotărât să continui în acelaşi mod și ca să sune mai pompos i-am zis 300 Days No Sugar Challenge.

Sursă de inspirație

Puteți urmări That Sugar Film, spun ei cam totul despre zahăr și despre efectele lui şi fac şi un experiment demonstrativ care vă va lămuri complet. S-ar putea ca după ce îl vizionați să vă puneți câteva întrebări.

Cum a fost pe parcursul acestor zile?

Păi pe scurt nu foarte greu, dar au fost și momente în care parcă aș fi mâncat niște prăjiturele.
Primele 3-4 zile au trecut ușor, doar pornisem un challenge și partea de ambiție o domina pe cea de poftă. Am eliminat din start tot ce era dulce, mi-am potolit pofta cu fructe (struguri, mere, curmale - sunt extrem de dulci, dar nu am mâncat decât o dată, ananas, gutui, orice fruct în principiu). De asemenea am început să citim etichetele produselor de la supermarket și am eliminat din start tot ce conținea zahăr.

După vreo 6 zile am avut un concurs de alergare unde mi s-a părut că am resimțit puțin lipsa zahărului ca sursă rapidă de energie, am compensat cu banane și puțină halva (aici nu sunt sigur că nu conținea zahăr, dar nu am găsit altceva mai bun la punctul de alimentare). Apoi am rămas la niște prieteni unde am evitat cu succes brioșele făcute în casă care arătau cam bine, dar eu aveam un plan :)

A urmat o altă săptămână în care m-am descurcat cu succes, iar la finalul ei am urmărit împreună cu Irina filmul That Sugar Film care a avut un rol decisiv, pe lângă ce știam deja s-au mai adăugat câteva informații care m-au lămurit complet că fac bine ce fac. Și nu numai pe mine, în 90 de minute s-a convins și Irina.

În continuare mi s-a părut destul de ușor, am cumpărat numai alimente fără conținut de zahăr. Irina s-a obișnuit și ea cu noua viață :)) și a găsit și soluții pentru satisfacerea poftei de dulce, există multe prăjituri care nu conțin zahăr, dar sunt dulci și delicioase (dați o căutare pe Google după "no sugar cakes"), există și miere, și curmale, și multe fructe. Mai există și acel "zahăr" denumit stevia, nu cea românească ci o plantă care crește prin America de Sud și de care mulți spun ca e sănătoasă, nu crește glicemia, are 0 kcal si e de 200 de ori mai dulce decât zahărul - deocamdată nu sunt 100% convins că este ceva bun, însă poate fi o metodă de satisfacere a poftei de dulce folosită în prepararea unor prăjituri. Sau varianta rapidă - un smoothie din fructe de pădure congelate + 1 banana + lapte, date la blender.


Cum a fost cu sportul?

La fel. În perioada aceasta m-am antrenat pentru un maraton și mă așteptam să am probleme cu energia. Nu a fost așa, am compensat lipsa de zahăr cu alte alimente care poate că au fost chiar mai bune, eliminând acele creșteri bruște de energie, dar și căderi la fel de rapide pe care ti le dă zahărul. La cea mai lungă alergare din program, de 30 de km, am plecat în parc cu 5 lei în buzunar cu gândul că la un moment dat îmi voi cumpăra o banană sau două. Turele de IOR se scurgeau, iar eu îmi lungeam gâtul la fiecare chioșc însă nici urmă de banane, numai gogoși, cola, dulciuri de orice fel. După km 20 deja începuseră să îmi scadă puterile și mă gândeam să părăsesc puțin aleile din jurul lacului pentru a căuta un Mega Image și banana salvatoare, din fericire în cale mi-a ieșit o tarabă cu must proaspăt stors, 5 lei paharul, perfect! Am băut jumătate, am pitit elixirul magic sub un tufiș revenind la el după alte două ture de parc. Job done, antrenament reușit :)

Duminică voi alerga un maraton și încă nu sunt sigur cum mă voi alimenta, dacă să renunț pentru câteva ore la obiceiurile proaspăt adoptate și să consum vreo 3-4 geluri, sau să risc să mă târăsc după km 32 ca un zombie în căutare de dulce. Voi vedea la fața locului, dar parcă nu aș risca, 3 geluri o dată la câteva luni nu cred că au omorât pe nimeni, în fond contează mai mult ce fac în restul de 99% din timp. Sau sa apelez la pliculețe de miere și la câteva curmale? Hmm...

Cum va fi in continuare?

Voi continua în același mod, deja a început să mi se pară firesc acest comportament. 300 Days No Sugar Challenge parcă sună provocator :)

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

25 octombrie 2016

Ultramaraton de 6 zile la Ștafeta Veteranilor

In aceste zile este in desfasurare ultramaratonul Stafeta Veteranilor, eveniment organizat si sustinut de catre voluntarii implicati in cauza Invictus. Stafeta Veteranilor este modul in care Invictusii civili si militari aduc un tribut milioanelor de eroi care au murit pentru apararea patriei.


Evenimentul se desfasoara pe parcusul a 6 zile, in fiecare dintre ele tricoul Invictus fiind purtat de catre un alergator care, insotit de un biciclist, are de parcurs o distanta de aproximativ 100 de km. Ultramaratonul care se afla deja la a 3-a editie a plecat vineri de la Bucuresti, a trecut pe la Ploiesti, Brasov, Sibiu, Alba-Iulia, Zalau, urmand sa ajunga la Carei astazi, 25 octombrie, dupa 800 de km. Tricoul Invictus a fost purtat pe rand de catre alergatori cu state vechi in ultramaraton, dar si de catre voluntari inimosi, printre ei Nicu Iftimovici, Gabriel Ion, Adrian Ber, Levente Polgar, Aris Necula, Marius Afilipoaie, Daniel Macovei. Puteti urmari detalii live despre evolutia stafetei pe pagina de Facebook Invictus Romania.


Invictus este un proiect de voluntariat care se extinde din mediul militar în cel civil, un grup informal de oameni capabili să facă diferența, să schimbe, să motiveze și să inspire. Este în primul rând un proiect de educație, o luptă împotriva ignoranței și o punte intre militari și civili ca oameni. De aceea strategia Invictus include extinderea proiectelor în parteneriat cu alte asociații nonguvernamentale. Invictus România este un ideal prin care sufletul curat este pus în slujba voluntariatului și a camarazilor. Incepând cu 25 octombrie 2014 grupul Invictus Romania colectează fonduri pentru a trimite luptători răniti la edițiile viitoare ale Jocurilor Paralimpice Invictus.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

18 octombrie 2016

Alergi mult chiar si toamna? Isostar te trimite la un maraton de top prin programul Run Europe

S-a terminat sezonul? Ai pus ghetele in cui, ai stors strugurii si te pregatesti de sarbatori? E cam devreme, Isostar nu te lasa sa stai locului atat de usor. Cu inca 2 luni de efort sportiv (placut, desigur), in perioada 3 octombrie – 30 noiembrie 2016, nu numai ca vei ramane in forma, dar ai sansa sa iti treci un maraton de top in calendarul pe care cu siguranta te-ai apucat sa il schitezi. Cu taxa, avion si cazare incluse.

Cum faci asta? Pai in primul rand te imbraci bine, nu foarte gros, dar nici in pantaloni scurti, iti iei adidasii si iesi la alergat. In doua luni poti face lejer 250 de km ca e perioada de volum. Desigur ca fiind un alergator care se respecta vei inregistra km in Strava, Garmin, Polar, Runkeeper sau Runtastic. Apoi iti sincronizezi km adunati cu aplicatia Isostar Run Europe si astepti tragerea la sorti.

Ce poți câștiga

Extragerea câştigătorilor se va face în decembrie, iar premiile includ, pentru participanţii din România:
  • 4 x Pachet Gold (2 bărbaţi şi 2 femei) fiecare constând în o participare gratuită, cazare 2 nopţi, bilet avion dus-întors la unul din cele 8 maratoane importante din Europa selecţionate pentru acest concurs;
  • 10 x Pachet Silver (5 bărbaţi şi 5 femei), fiecare constând în o participare gratuită la Maratonul Paris 2017 + kit de produse Isostar;


Maratoanele nu mai sunt demult nişte mituri neaccesible şi au devenit din ce în ce mai populare la nivel naţional şi european. Pe lângă cursa în sine, competiţiile oferă bucuria călătoriilor, bucuria de a alerga alături de alţi oameni şi o atmosfera şi experienţă incredibilă. Astfel, cei mai norocoşi atleţi vor avea ocazia să viziteze o parte din oraşele ce gazuiesc cele mai importante competiţii de alergare din Europa: Paris, Amsterdam, Vilnius, Geneva, Hanovra, Bordeaux sau Toulouse.

Detalii suplimentare pe www.runeurope-isostar.com/.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

28 septembrie 2016

Finalul excursiei noastre pe Eurovelo 6


Cititi si articolele anterioare: partea I, partea a II-apartea a III-a, partea a IV-a.

Ziua 14 - Ce frumos se vede Romania de pe malul sarbesc

La Bela Crkva aveam si micul-dejun inclus numai ca incepan cu cu ora 8. Hmm cam tarziu, pai ce facem, pierdem vremea doar ca sa asteptam sa ne pice mancarea pe masa? Pana la urma am decis sa ramanem ca n-o fi bai daca nu plecam in zori, mai dormim si noi o ora ca doar e vacanta. Ne asteapta 110 km, am mai facut asta, deja suntem invatati. Plus ca e ultima zi lunga si ne permitem sa ii dam mai in forta in caz ca ne-ar prinde seara, ma gandesc eu. Asadar la 8 mancam, o omleta mica si ceva branza, sunca, nu e cine stie ce,puteam trai si fara :).

La 8:30 incalecam si pedalam 10-12 km pana la Stara Palanka unde e bacul. Ups! abia la 10:15 pleaca urmatorul transport, acum e 9 fix, bine ca n-am ajuns mai devreme. Am fi putut trece si la 7 insa era complicat de prins. Mai este un cicloturist care asteapta, dar nu intram in vorba, cred ca nu ne-am trezit suficient. Se mai aduna lume cu masini si motociclete, vine bacul, urcam si pornim. Dunarea se vede foarte frumos serpuind printre stanci rasarite in mijlocul apei. Deja ne intrebam pe care mal e Romania caci mai sunt ceva insule si nu ne prindem exact.


Pana la urma schimbam cateva vorbe cu cicloturistul enigmatic, e francez, a plecat tocmai din Franta si vrea sa ajunga la... Mioveni. Deci pe bune? Cat de mare e continentul asta si noi intalnim.un francez care merge cu bicicleta pana la Mioveni la o nunta? Mioveni care e langa Pitesti in caz ca nu stiti, adica locul nostru de bastina. Minunat! :) Scoate harta si mai dezbatem putin pana ce ajungem la mal.

Ne uram succes si pe cai ca deja avem intarziere mare si nu ca ar fi vreo problema, dar e foarte-foarte cald. Urcam cateva pante, ne ratacim putin prin oras si iesim pe chei. Rulam fix pe malul Dunarii, cu Romania in stanga, in zare se vede Moldova Noua. Dunarea aici trece printre munti si e mult mai spectaculoasa decat in sesul din ultima perioada.

Ia uite am si semnal de la Vodafone RO, ia sa sun sa vad ce mai fac cei de acasa (parca as fi fost plecat in vrea expeditie de vreo cateva luni!). Serbia nu e in UE si tariful e de vreo 2 EUR pe minut, pana sa ma prind am luat un cost suplimentar de vreo 50 de coco acum cateva zile, sa imi fie de bine!

Traseul duce catre Golubac si traverseaza muntii, suntem ca intr-un defileu, asemanator cu Valea Oltului, dar la scara mai mare. Oprim sa mancam in Golubac si bagam si doua ore de somn ca ii cald tare si tot avem intarziere :)) Nu ne grabim, trag un somn chiar bun in parcul din acest orasel pana cand aud o doamna rostind repetat un cuvant la capul nostru: “naj, naj, naj". Ne trezim, ce vrea sa spuna? Intre timp deja incepem sa ne strangem lucrurile intinse pe iarba, Ionut crede ca vrea sa ne spuna ca nu avem voie sa stam pe iarba. Hmm... doi politisti se tot plimbau prin zona, dar nu ne-au reprosat nimic si sigur ne vazusera ca nu era dificil. Batranica face semne ca si cum ar scrie ceva, Mada cauta un pix prin bagaje sa i-l dea. Dar nu, nu era asta. Ia o sticla de jos si o taie cu un cutit imaginar, aaaa deci asta era! Ionut ii da briceagul sau si o vedem cum se indeparteaza. Haha, pacat de el ca a fost un briceag bun mai Ionut, il aveai demult, e timpul sa iti iei unul nou, glumesc eu. Este cald, pana se lamureste situatia ma duc sa fac o baie in Dunare, aaah ce bine e! Cand ies ii vad pe Ionut si pe Mada cu cate o felie de pepene in maini, deci de aia ne cerea tanti cutit :)



Se balaceste si Ionut si o luam din loc, e deja ora 4 si noi suntem abia la jumatatea distantei, dupa ce ca am plecat tarziu dimineata am mai si stat la somn, asta inseamna sa fi in vacanta. Se innoreaza in zare si vedem fulgere, parca e putin mai racoare. Ii dau bataie si o iau putin inainte, imi place acest gen de traseu, e cu urcari si coborari, il iau asa ca pe o provocare si nu imi vine sa ma opresc. Partea mai putin placuta este ca are tuneluri, ups asta nu era in plan, nu am mai luat si farul de acasa. In fata primului dintre ele opresc si scot frontala ca sa fac ceva lumina, cam putina, bateriile sunt pe terminate. La tunelurile de 100 de metri e acceptabil caci lumina din ambele capete e suficienta pentru a lumina intreg tunelul insa au fost cateva de peste 200 m si acolo am orbecait, e aiurea rau sa te afli intr-o mare de intuneric si sa ai o lumina chioara. Noroc ca nu m-am intersectat decat cu doua masini care m-au zarit, le-am bagat putin lanterna in ochi ca sa fiu sigur ca ma iau in seama.





Nu mai mai opresc sa ii astept pe colegii de drum ca poate dura ceva si mi-e sa nu ma prinda si noaptea. Traseul paraseste drumul asfaltat si coboara intr-o vale adanca, e pietris pe jos, o tine asa vreo 3 km dupa care urca si da din nou in asfalt. Urcarile cu inclinatie 10% mi se par interesante mai ales ca sunt lungi si imi propun sa nu ma opresc pana sus. Ce frumos se vede malul romanesc la apus!



Mi-e cam sete, sunt cateva case din loc in loc insa nu opresc sa cer apa. Ajung in Donji Milanovac la amurg si opresc fix la primul peco de unde iau apa si o cola. Buuuun! Vad si o masina cu numar de Arges, salut vecine :) Cum am ceva avans ca timp, estimez ca peste 30 de minute, ma duc sa caut cazarea, urmez track-ul GPS facut de Ionut si parasesc centrul urcand undeva prin sat pe o panta inclinata bine. Ajung la punctul indicat si nu vad vreo pensiune, ma mai invart si intru in vorba cu o babuta care nu auzise de niciun Nemajna Mihailovic. Ia ca vine un nene cu doua galeti in maini, am crezut ca el e gazda ca tot spunea ceva cu voce tare, insa avea chef de povesti in loc sa ma duca spre casa, ne intelegem greu, el in sarba eu in romana si engleza. Mai cheama pe cineva, nu stie nimeni nimic despre cel cautat de mine si ma indruma catre centru, in fond acolo e zona turistica.

Ma intorc la benzinarie unde ma intalnesc cu Sinziana, dam impreuna o tura de centru si zicem ca ar fi bine sa ne strangem cu totii si sa cautam impreuna asa ca tot la benzinarie ajungem. Noroc ca prind semnal din Romania si intru pe net ca sa gasesc adresa, ah da e fix in centru. Aproape se innoptase cand vin Ionut ai Madalina, gasim.casa cu pricina, intram, bagam si bicicletele inauntru, ne-am descurcat. Foarte complicat cu plata, noi pastrasem bani sarbesti asa cam la fix cat stiam noi ca ne costa potrivit rezervarii online. Insa nenea mai adauga ceva taxa turistica si el stie ce asa ca incepem sa ne scotocim, dam pana la ultimul leut (dinarut), ultimul-ultimul, ultima moneda si norocul nostrum este ca pana la urma se strange suma.

Mergem la magazin sa luam ceva de mancare, mare magazin dar nu prea gaseai nimic. Ne-am scos cu un pepene mare si niste bere. Complicat cu plata caci am vrut bere la sticla, mi se pare mai apetisanta, insa la casa nu putem plati cu cardul si sticlele pentru ca sunt considerate garantie si trebuie returnate. Dupa ce ne prindem care e baiul si nemaiavand nici un banut sarbesc renuntam la sticle si luam niste doze. Ne intoarcem la pensiune si le spun colegilor de calatorie ca oficial excursia s-a incheiat! Mai avem 60 de km si suntem foarte aproape de casa. Stiti cum e in Turul Frantei cand de obicei ultima etapa e asa de gala intrucat zarurile sunt deja aruncate? Cam asa ma simteam. Numai ca Ionut zice sa nu ne grabim ca mai avem, Ionut's style :) Noapte buna!


Ziua 15 – Bine am revenit in Romania

Aveam de prins un tren la 14:30 din Drobeta Turnu-Severin asa ca ne trezim relative devreme, adica tot pe la 6 ca de obicei. Mancam putin si scoatem bicicletele afara. Nenea care ne-a gazduit pare cam somnoros, dar e multumit de afacerea facuta, pai unde mai gasea el asa turisti? Trecem un pod peste un brat al Dunarii, e cam racoare, se cunoaste ca e mai multe.


Parerea mea e ca avem timp berechet, mai luam o mica pauza dupa care prind din nou ceva avans ca sa ma incalzesc. A fost o excursie foarte interesanta, pacat ca s-a terminat sau bine ca s-a terminat? Incepusem sa intram in rutina, trezit, mancat, imbracat, facut bagajul si pe biciclete. Apoi pedalat o zi intreaga, iar mancat, stat la umbra, cautam apa, mai pedalam inca putin, ajuns la pensiune, mancat, dormit. Hai ca a fost frumos, am vazut o groaza de locuri, daca am fi mers cu masina n-ar fi fost la fel. Cred ca ne-a prins faza cu cicloturismul, deja avem in plan alte cateva destinatii.

Uite ca se vede vama, e ceva coada. Ma opresc chiar in dreptul indicatorului care arata Drobeta Turnu-Severin la stanga si aici ne regrupam. Apoi ne asezam politicos in coloana de masini asteptand sa ne vina randul. Intre timp alti doi cicloturisti trec in directia opusa si ne salute, nu s-au oprit ca sa-i intrebam ce au vazut pe la noi prin Romania. Trecem de vama, traversam Dunarea pe la Portile de Fier si am ajuns acasa!

Pana la Drobeta mai avem vreo 10 km, sa ii dam bataie. Traficul e destul de serios, cam trec tiruri, pana la o intersectie unde scapam. Ne invartim putin, dar gasim repede gara. Poate ar fi fost frumos sa ajungem pe bicicleta pana acasa, studiasem putin problema insa ar mai fi fost 400 de km si s-au cam dus zilele de concediu. Ne luam bilete dupa care mergem sa cautam ceva de mancare. Trenul vine, urcam bicicletele in ultimul vagon, le mai demontam, le mai inghesuim si incap pana la urma.

In cateva ore, nu mai retin cate ca am avut si intarziere, iata-ne in Gara de Nord, locul de unde a inceput toata calatoria. Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea! Si daca nu ati citit-o pe toata rasfoiti va rog link-urile de mai jos ca poate fi interesanta.

Cititi si articolele anterioare: partea I, partea a II-apartea a III-apartea a IV-a.


  Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

20 septembrie 2016

Transfier, triatlonul cel mai cel

Iata-ne ajunsi in fata ultimului triatlon al acestui sezon, dar ce triatlon! Pai daca tot vine iarna hai sa terminam in forta cu un Ironman 70.3, unul deosebit, la mine in judetul Arges, cu inot in Lacul Vidraru, ciclism pe Transfagarasan cu 1600 m diferenta de nivel si alergare pana la Omul de Fier. Intr-un cuvant - Transfier!  "Cel mai greu, cel mai frumos" cum zice toata lumea.

Ce a urmat a fost o placere, da, stiu ca unii spun ca daca ajungi la final si zici ca ti-a placut inseamna ca nu ai tras suficient de tine. Eh bine, pentru mine acesta a fost unul din cele mai frumoase triatloane la care am participat, poate ca este chiar pe primul loc. Am tras atat cat sa ma simt bine facand asta si am gustat fiecare bucatica din el (ma rog, la alergare au fost cateva momente care nu mi-au placut, cititi mai jos) si sigur il voi repeta in anii urmatori.


Am asteptat mai mult de un an acest eveniment, la prima editie fiind retinut cu treburi mai importante. Dupa half-ul de la Oradea nu am exagerat cu antrenamentele, insa sunt destul de in forma pentru a ma descurca onorabil si a putea sa ma bucur de acest concurs. Vineri dupa-amiaza o luam din loc catre Aref, facem enorm de mult pana iesim din Bucuresti, ratam si sedinta tehnica, dar totul e in regula, avem timp suficient pentru somn. Inca putin carboloading, imi lipesc pe cadru trei batoane Isostar High Energy, pun sub sa doua camere de rezerva ca sa fie, decid sa imbrac si o bluza de ciclism peste trisuit ca in Fagaras vremea e schimbatoare si sus acolo la 2000 de metri poate fi racoare, pun in buzunarul de la spate manusi si o foita de vant, mai indes cateva geluri si sunt gata.

De dimineata Tigrut trezeste ceasul la 5:30, era hotarat. Dar unde ne grabim asa? Aveam un asa chef de triatlon, uneori cand suna ceasul in dimineata unei curse ma gandesc ce naiba mi-o fi venit sa ma inscriu iarasi, insa acum nu, chiar asteptasem cursa asta, vremea era buna, hai cu Transfierul. Punem bicicletele pe masina si ne indreptam catre Valea cu Pesti unde era forfota mare. Despachetarea, asezat lucrurile in tranzitie si pierdut vremea in asteptarea startului. Soarele incepea sa isi coboare razele catre lac, hai ca n-ar fi rau sa nu inghetam prea tare ca ce ne-am mai facut griji ca amanarea concursului pentru luna septembrie ar putea aduce gheata la mal si zapada pe creste.

Pe la 8:30 se da startul cursei de ciclism King of Transfagarasan, dupa care ma apuc sa imi trag meticulos neoprenul pe mine, il asez ca lumea ca sa nu am nici un stres in apa si sa nu ma tina la umeri. Iau doua geluri care imi cresc nivelul de energie, beau un Gatorade si incep sa cobor valea catre lac. Auch! ce de pietre, vai ce inteapa, o rog pe Irina sa imi aduca adidasii din tranzitie ca sa ii am la iesire desi stiam ca atunci nu voi mai simti nimic. Trag o privire catre orizont, valeleu ce lac mare (de parca nu l-as fi stiut). Ceasul nu sta dupa noi asa ca las vorba si ma duc sa ma obisnuiesc cu apa caci am antecedente nefericite. Spre surprinderea mea este foarte calda, pe mal imi cam inghetasera picioarele. Asez ochelarii si fac cateva miscari de incalzire - e nemaipomenit, apa e limpede, calduta si buna de inotat. Imi iau locul undeva in lateral spate si astept startul. Momentele astea nu sunt prea placute, ma gandesc ca e mult de inotat desi balizele nu imi par foarte indepartate, dupa care imi zic ca pot sa o fac, am mai inotat de atatea ori, ia sa ma relaxez ca va fi frumos.

Inotul - cel mai frumos

Si am pornit. Aglomeratie nu gluma, imi fac loc printre doi colegi si inotam in paralel. Incerc sa nu ma las luat de val si sa mentin un ritm mai domol cel putin la inceput, sa nu am cadenta mare si sa nu ma sufoc. Dupa vreo 200 m se mai face loc, imi gasesc ritmul, vad baliza din fata, totul e bine. Am in stanga o fata (asa banuiesc caci avea roz pe neopren :)) care inota bras si pe care incerc sa o depasesc, asta pana cand imi carpeste una peste ochi. Panica! Mi-au sarit ochelarii, ma opresc, ii pun la loc, dar sunt plini de apa. Fir-ar sa fie! Din bras nu ii pot goli asa ca ma intorc pe spate; plutesc pe apa numai ca atunci cand duc mainile catre fata capul mi se scufunda. Respir rapid si prost, mai incerc de vreo doua ori si o las balta. Deci nimic nu imi putea strica inotul decat o prostie din asta.

Incep din nou sa inot, lentila dreapta era jumatate plina cu apa, stanga era ok. Inchid ochiul si ii dau asa, de fiecare data cand scot capul sa respir inchid ochiul, e deranjant dar ce sa fac, oi vedea mai incolo. Intre timp, cat am stat eu aici 1-2 minute, am pierdut plutonul ceea ce nu imi place. Ii vad totusi vreo 50 m mai in fata si vad si baliza noastra de la 70.3, ma gandesc ca m-oi opri acolo sa ma tin de ea si sa scot apa.



Intre timp ma relaxez si ma concentrez pe miscarea bratelor si a picioarelor, se pare ca ma apropii de cei din fata. Nu ma grabesc, in jurul balizei e ingramadeala de obicei si nu vreau sa imi mai iau una. Trec de ea lejer, ridic capul din apa si o vad pe urmatoarea. Peisajul e superb, noi suntem intr-un lac cu apa limpede, in dreapta e o limba de pamant impadurita si de jur imprejur masivi muntosi; in plus, cerul este senin si soarele ne incalzeste domol. Mai mare placerea :) Nivelul meu de energie este foarte bun, cred ca cele doua geluri au avut efect asa ca imi spun ca e momentul sa trag putin si sa fac niste depasiri. Eh bine, da, pot si eu sa depasesc la inot. Ma concentrez pe miscarea picioarelor, neoprenul ma ajuta sa le tin sus, si trag din ce in ce mai tare de brate. Am oameni si in stanga, si in dreapta, si in fata. Imi fac loc printre ei, e atat de fain ca ii pot vedea prin apa aceasta limpede. Imi luasem ca reper coltul insulei pentru ca pe acea linie este si baliza, asa ca mi-e usor sa mentin o trasa dreapta.

Nu stiu ce s-a intamplat cu apa din ochelari ca am si uitat de ea. De fapt a disparut, s-a scurs pe undeva, oare pe langa globul ocular? Habar n-am, cert e ca am depasit momentul. Ocolesc baliza si iau in vizor malul, locul de finish al probei. Nu imi dau seama exact unde este, se vad niste steaguri si multa lume undeva si banuiesc ca acolo, insa ma ghidez dupa cei din fata, e un pluton frumusel de care incerc sa ma apropii. De brate nu voi mai avea foarte mare nevoie mai departe asa ca trag cat pot de tare de ele, incercand sa menajez picioarele. A trecut repede inotul asta si iata ca ating malul, primesc o mana de ajutor ca sa trec de zona cu mocirla, apas butonul de stop al ceasului si o iau la fuga pe scari. Nu prea imi dau seama cine era pe mal, dar se aud multe voci care ma felicita.


Am inotat 51 de minute, hai ca nu e rau (ma rog, in primavara vreau sa fiu mult mai bun la aceasta proba, am o toamna si o iarna sa exersez) si spre bucuria mea sunt multe biciclete inca in zona de tranzitie. Dezbrac neoprenul, pun casca de inot, imi iau bluza de ciclism, pantofii, pun centura cu numarul, mai indes doua geluri in buzunar si am fugit, au mai trecut 4min:30sec.


Ciclismul - cel mai greu

Mi-am propus sa nu ma avant foarte tare la bicicleta pentru ca urcarea aceea de la km 35-45 e serioasa si va necesita resurse. Am vreo doi oameni in fata pe care ii prind rapid. De fapt toata prima jumatate a traseului a fost un joc de prins din urma si depasit, plus schimbat rapoarte astfel incat sa mentin o cadenta buna si sa nu imi obosesc muschiuletii fara rost.


Vremea este numai buna de pedalat, e asa o liniste, n-am avut niciodata parte de un Transfagarasan fara masini. Totusi ceva imi streseaza timpanele si anume o hartie, o bucata de scotch sau un ambalaj, care mi s-a lipit de cauciucul fata de-a latul si care fosneste continuu la fiecare trecere printre sabotii de frana. Parca as avea motor, cred ca m-au auzit toti concurentii de care ma apropiam :)) Am incercat de vreo doua ori sa o apuc cu degetele aplecandu-ma in fata si intinzand mana, in zadar! Sa ma opresc nici nu imi trecea prin cap. Pe traseu sunt si oameni de la triatlonul olimpic, pe cativa ii cunosc si ii salut in trecere. O prind din urma pe Andreea Radu cu cativa km inainte de intoarcerea lor la Cumpana, dupa care imediat il 'tintesc' si pe Tigrut.


Intre timp mai bag cate un gel si ma chinui sa dezlipesc batoanele de pe cadru, leucoplastul nu e cea mai buna solutie. Am avut doua bidoane, unul cu apa si celalalt cu isotonic, pe care le-am baut pana la Capra, unde am oprit si am reumplut unul dintre ele. De pe la Piscu Negru drumul incepe sa se incline, trec de Conacul Ursului si parca ma simt mult mai bine decat acum o luna. Ridic capul si vad ditamai muntele in fata, ohoo cat avem de urcat! Cu cat panta se inclina mai mult cu atat prind mai multi ciclisti, hai ca sunt bine. Intre timp din sens opus vin 4-5 rachete, vai cum coboara baietii aia! Mai am vreo 3 km, hai ca in curand se termina, stiam eu ca ultimul km e mai usor.

Ajung sus, opresc sa beau niste apa si sa mai umplu un bidon si hai la vale. N-are rost sa pun manusi sau foita, e cald si bine. Eu ma dau destul de prudent, primele serpentine sunt precedate de portiuni drepte mai lungi, dupa care se scurteaza si stau numai in accelerat-frana-accelerat. In cateva minute sunt la Capra pe unde il zaresc pe Stafiduta, cam obosit si cu ditamai urcarea in fata. Spre surprinderea mea nu ma prind decat vreo 3 oameni din urma, printre ei si Lucian, pe care ii voi avea in vizor pana la finish. Dar nici noi nu mai prindem mare lucru, semn ca toti coboram aproape in acelasi ritm.


Tot schimb vitezele la fiecare urcare incercand sa nu pedalez in forta, mai mananc un baton si abia astept sa ajung la final, pe ultimii 10 km ma cam resimteam, intepenisem stand in sa si fiecare urcare mi se parea mai mare decat era. In fine, gata am ajuns, declipsez si merg usurel pe langa bicicleta prin tranzitie dupa care incep sa si fug, locul meu fiind tocmai la celalalt capat al zonei. 3h:38min, not bad! Spre surprinderea mea Dan Andrei era si el in tranzitie si mai stam putin de vorba ca nu-i graba, ma rog, intre timp schimb pantofii, las casca, pun o sapca, trecem pe la punctul de alimentare si la alergat cu mine.


Alergarea - cam târâş-grăpiş

Irinuca ma asteptase aici, ii predau o parte din gramajoara de geluri si o cola si plecam impreuna la alergat, ea pe bicicleta. Imi simt picioarele amortite si dupa vreun km imi dau seama ca nu pot calca normal cu stangul. Imi zic ca asa e dupa ce cobor de pe bicicleta, dar nu, cand ma uit la glezna mi se pare ca e umflata. Si nu doar mi se pare. Ma aplec si desfac chipul de la picior dandu-mi seama ca am strans cureaua prea tare si mi-a cam blocat circulatia. Aaaah, fir-ar, vreo 5 km ma chinui si ma tot opresc, dupa care piciorul isi mai revine si nu mai simt dureri. O vreme ma insoteste si Ciprian, tot pe bicicleta, povestindu-mi cum ce a facut el la olimpic, ajung la km 6 si intorc.

Treaba merge, incet dar merge, pantele astea ma scot din ritm. Am timp suficient sa-i povestesc Irinei cum a fost pana acum in timp ce ne tot intersectam in incercarea de a mai scurta din curbe. La km 9 mai beau niste cola si apa, la km 12 ajung inapoi in zona de tranzitie unde realimentez si plec catre finish, mai sunt 9 km. Am oprit o data si la boxe pentru golirea rezervorului si am alternat bucati de alergare cu mers rapid pe pantele mai inclinate. Intre timp urmaream si comentam lupta dintre Ioana si Andreea, greu de zis cine va castiga aceasta disputa caci niciuna nu se lasa si parca maresc viteza. La km 18 mai iau trei pahare de cola si ii dau ceva mai tare caci traseul este numai in coborare.

Trec de Hotel Posada unde il intalnesc pe Marian Tanase si incep urcarea pe scari, vreo 390 de bucati. Faza tare este ca Irina se dusese putin inainte cu bicicleta si urcase deja jumatate din trepte, o prind din urma si ajungem impreuna in zona corturilor unde crezusem ca este finish-ul si ea se opreste. Oamenii imi spun ca trebuie urcate si celelalte trepte, o iau la pas pana cand cineva imi striga sa ii dau mai repede ca "ma prinde din urma" moment in care ma apuc de tot ce prind, trag de balustrade si urc scarile in sprint, oprindu-ma la baza statuii omului de fier. Primesc medalia si un frumos tricou, gata sunt Transfier cu acte in regula. Gafai inca 5 minute dupa care iau un marker si ma gandesc ce mesaj inteligent as putea scrie aici, in patratelul cu numarul 78, locul ocupat de mine astazi in clasamentul general din vreo 180 de oameni care au luat startul; timp final 7 ore si 1 minut. Nu stiu exact de ce, dar mie concursul asta nu mi s-a parut atat de greu precum spune lumea; e adevarat ca nu m-am batut la podium si ca am tras la un nivel mediu, ca nu am fortat foarte mult, poate aici sa fie explicatia. Cel mai dificil mi s-a parut alergatul, probabil golisem si o parte din rezervele de energie. Multumesc Irinuca pentru ajutor si incurajari, cu siguranta singur as fi fost tentat sa ma opresc si mai des, motivarea cu pepenele rece de la finish a adus un plus de viteza ca doar nu il puteam lasa sa se incalzeasca :D. Data viitoare ar merge si cateva mangaieri cu o biciusca, poate ridic si eu mai mult picioarele :))

Draga Transfier, sa stii ca mi-a placut sa voi reveni si la anul, as vrea sa incerc si varianta mai putin zen si cu mai multa suferinta, sunt curios cat de repede pot urca acel munte dupa un inot care cu siguranta va fi mai bun ca cel de anul acesta si vreau sa inchei cu o alergare tare care sa ma puna in genunchi la picioarele Omului de Fier. Nah ca deja am un obiectiv pentru 2017, sa ne vedem cu bine!






P.S. Mai tarziu aveam sa aflu ca de fapt Irina era care ma urmarea de am bagat eu acel galop :))
Photo credits: Irina, Radu Cristi, Bogdan Popa
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner