Am plecat dis-de-dimineata cu ganduri mari de a cuceri cel mai inalt varf al tarii noastre. Traseul de pe Valea Rea era in planurile noastre de ceva vreme, insa starea proasta a drumului forestier ne-a tot facut sa amanam. Insa in urma cu 3 saptamani am aflat cu bucurie ca drumul s-a reparat asa ca ne-am organizat rapid si am pornit.
Pentru a ajunge pe Valea Rea am parcurs drumul Pitesti-Curtea de Arges - Valea Iasiului - Domnesti - Nucsoara. Apoi se ajunge la barajul de pe raul Doamnei si de aici mai sunt inca 18 km pana la stana de la Valea Rea unde drumul se sfarseste. Se poate merge lejer cu o masina mai inalta, cum ar fi Dacia Logan, fara a atinge de jos, deoarece drumul este in curs de pietruire si modernizare.
De la stana se observa culmile semete ale Fagarasului.
Ne-am echipat, am facut o poza si am pornit in sus pe traseul marcat cu triunghi rosu, pe la ora 11.
Traseul urca domol pe langa stana, traverseaza un rau dupa care panta se inclina din ce in ce mai mult.
Dupa vreo ora de urcare am inceput sa zarim in departare, sus, steagul de pe Moldoveanu precum si varful Vistea Mare.
Am urcat vertiginos serpuind in serpentine pana am ajuns pe un platou verde foarte frumos.
Aici ne-am regrupat si am mai mers putin pana la Lacul Iezerul Triunghiular unde am poposit, caci aproape ajunsesem si nu era decat ora 13.
Am pus de o masa sanatoasa cu merinde carate in rucsaci, branza, rosii, placinte, oua fierte din belsug, apoi ne-am intins la odihna sub soarele cald de munte. Aici se gaseste si izvor cu apa de baut.
Dupa ce ne-am odihnit suficient am plecat spre refugiul Vistea Mare care se vede de la lac, intr-o urcare de aproximativ 20 de minute.
Refugiul se afla in creasta la altitudinea de 2320m. De o parte si de alta se vad Valea Rea prin care am urcat si Valea Vistei si orasul Victoria (este un traseu de 8 ore pe care il vom parcurge intr-o buna zi). Un alt traseu pe creasta duce spre Podragu, iar in partea opusa spre Sambata.
De aici urmeaza ascensiunea pe Varful Vistea Mare si apoi pe Moldoveanu. Insa tocmai dupa ce am ajuns la refugiu brusc cerul s-a umplut de nori. In mai putin de 30 de minute totul era innegurat deci nu avea rost sa urcam pentru ca nu am fi vazut nici un peisaj si ne-ar fi si plouat.
Asa ca ne-am intins frumos in iarba si am asteptat momentul prielnic. Si am asteptat si tot am asteptat pana cand .... pana cand a inceput sa ploua si la refugiu.
Eh bine, lasa ca o sa urcam noi maine la rasarit, nu-i graba. Dar varfurile ne tot faceau cu ochiul si parca tot nu abandonasem complet gandul de a urca chiar de azi.
Si ce sa vezi? Pe la ora 6 fara 10 norii au inceput sa se crape. Am zis ca acum e momentul sa incercam. Eu, Dan si Victor ne-am dezechipat rapid de hainele groase, am luat rucsacii si eram gata de plecare.
Dupa primele 10 minute, minune. Cerul s-a inseninat complet, mai sa nu iti vina sa crezi ca acum ceva clipe tuna si fulgera.
Urcusul este abrupt insa nu pune probleme daca esti atent, pietrele sunt ascutite si poti pune piciorul pe loc sigur.
Dupa 30 de minute de urcat si catarat am ajuns pe cel de-al 3-lea varf ca inaltime al României: Vistea Mare, 2527m. Am facut poze cu steagul ce flutura in vant si am vazut in zare celalalt varf pe care il urmaream.
Au urmat ceva catarari mai tehnice care necesita atentie. In zonele mai dificile sunt si lanturi pentru ajutor.
Dupa o coborare si inca o urcare de 15 minute, am ajuns pe cel mai inalt varf al României, 2544m, Moldoveanu!
Ne-am bucurat si ne-am pus pe facut poze cu steagurile si monumentele de pe varf, ca doar nu ajungi in fiecare zi atat de sus
Apoi ne-am zis ca n-ar fi rau as coboram pentru ca norii negri incepeau din nou sa se adune. Pana la refugiu am facut 30 de minute, exact la timp cat sa nu ne ude. Chiar cand sa ajungem a inceput din nou ploaia. Ne-am pus pe mancat si am sarbatorit ciocnind berile aduse de acasa.
La scurt timp ploaia s-a oprit si am putut admira apusul din creasta.
Pe la ora 22 ne-am gandit ca n-ar fi rau sa bagam ceva somn ca sa putem prinde treji rasaritul de a doua zi. Ne-am facut loc in sacii de dormit si ne-am inghesuit in paturile de sus, incap cam 7 oameni adica exact cati am fost noi. Pe randul de jos erau alti turisti pe care i-am cam trezit in incercarea noastra de a ajunge in pat.
A doua zi ne-am trezit la 5:30 hotarati sa prindem rasaritul de pe varf. Am strans, am impachetat, am mancat si am pornit. Vremea era superba:
Dupa 30 de minute am ajuns cu totii pe Vistea Mare.
Si am plecat repede si inspre Moldoveanu.
Si iata-ne din nou sus, de data aceasta in efectiv complet: Dragos, Ionut, Mada, Dan, Victor, Stefan si Buri. La ora 7 dimineata sus pe Moldoveanu.
Peisajul vazut din cel mai inalt punct al României este absolut superb, o multitudine de varfuri unite de creste ascutite. Am zabovit o juma' de ora si parca tot am mai fi stat.
Cu greu ne-am convins ca ar trebui sa mai si coboram de acolo si sa lasam locul si altor turisti sa se bucure de peisaj. Am ajuns la intersectia traseelor care duc spre Victoria si spre Sambata, ne-am scotocit prin rucsaci de ceva ciocolata si am coborat spre lac, inapoi prin Valea Rea.
Am mers lejer, cu cantec inainte si ne-am bucurat de vremea buna. Cand ne-am apropiat de stana norii au inceput din nou sa se adune, semn ca vremea a tinut cu noi si am avut soare exact atat cat am avut nevoie. Ne-am imbarcat in autoturisme si am plecat spre casa. O excursie foarte frumoasa de sfarsit de saptamana :)
Pentru a ajunge pe Valea Rea am parcurs drumul Pitesti-Curtea de Arges - Valea Iasiului - Domnesti - Nucsoara. Apoi se ajunge la barajul de pe raul Doamnei si de aici mai sunt inca 18 km pana la stana de la Valea Rea unde drumul se sfarseste. Se poate merge lejer cu o masina mai inalta, cum ar fi Dacia Logan, fara a atinge de jos, deoarece drumul este in curs de pietruire si modernizare.
De la stana se observa culmile semete ale Fagarasului.
Ne-am echipat, am facut o poza si am pornit in sus pe traseul marcat cu triunghi rosu, pe la ora 11.
Traseul urca domol pe langa stana, traverseaza un rau dupa care panta se inclina din ce in ce mai mult.
Am urcat vertiginos serpuind in serpentine pana am ajuns pe un platou verde foarte frumos.
Aici ne-am regrupat si am mai mers putin pana la Lacul Iezerul Triunghiular unde am poposit, caci aproape ajunsesem si nu era decat ora 13.
Am pus de o masa sanatoasa cu merinde carate in rucsaci, branza, rosii, placinte, oua fierte din belsug, apoi ne-am intins la odihna sub soarele cald de munte. Aici se gaseste si izvor cu apa de baut.
Dupa ce ne-am odihnit suficient am plecat spre refugiul Vistea Mare care se vede de la lac, intr-o urcare de aproximativ 20 de minute.
Refugiul se afla in creasta la altitudinea de 2320m. De o parte si de alta se vad Valea Rea prin care am urcat si Valea Vistei si orasul Victoria (este un traseu de 8 ore pe care il vom parcurge intr-o buna zi). Un alt traseu pe creasta duce spre Podragu, iar in partea opusa spre Sambata.
De aici urmeaza ascensiunea pe Varful Vistea Mare si apoi pe Moldoveanu. Insa tocmai dupa ce am ajuns la refugiu brusc cerul s-a umplut de nori. In mai putin de 30 de minute totul era innegurat deci nu avea rost sa urcam pentru ca nu am fi vazut nici un peisaj si ne-ar fi si plouat.
Asa ca ne-am intins frumos in iarba si am asteptat momentul prielnic. Si am asteptat si tot am asteptat pana cand .... pana cand a inceput sa ploua si la refugiu.
Eh bine, lasa ca o sa urcam noi maine la rasarit, nu-i graba. Dar varfurile ne tot faceau cu ochiul si parca tot nu abandonasem complet gandul de a urca chiar de azi.
Si ce sa vezi? Pe la ora 6 fara 10 norii au inceput sa se crape. Am zis ca acum e momentul sa incercam. Eu, Dan si Victor ne-am dezechipat rapid de hainele groase, am luat rucsacii si eram gata de plecare.
Dupa primele 10 minute, minune. Cerul s-a inseninat complet, mai sa nu iti vina sa crezi ca acum ceva clipe tuna si fulgera.
Urcusul este abrupt insa nu pune probleme daca esti atent, pietrele sunt ascutite si poti pune piciorul pe loc sigur.
Dupa 30 de minute de urcat si catarat am ajuns pe cel de-al 3-lea varf ca inaltime al României: Vistea Mare, 2527m. Am facut poze cu steagul ce flutura in vant si am vazut in zare celalalt varf pe care il urmaream.
Au urmat ceva catarari mai tehnice care necesita atentie. In zonele mai dificile sunt si lanturi pentru ajutor.
Dupa o coborare si inca o urcare de 15 minute, am ajuns pe cel mai inalt varf al României, 2544m, Moldoveanu!
Ne-am bucurat si ne-am pus pe facut poze cu steagurile si monumentele de pe varf, ca doar nu ajungi in fiecare zi atat de sus
Apoi ne-am zis ca n-ar fi rau as coboram pentru ca norii negri incepeau din nou sa se adune. Pana la refugiu am facut 30 de minute, exact la timp cat sa nu ne ude. Chiar cand sa ajungem a inceput din nou ploaia. Ne-am pus pe mancat si am sarbatorit ciocnind berile aduse de acasa.
La scurt timp ploaia s-a oprit si am putut admira apusul din creasta.
Pe la ora 22 ne-am gandit ca n-ar fi rau sa bagam ceva somn ca sa putem prinde treji rasaritul de a doua zi. Ne-am facut loc in sacii de dormit si ne-am inghesuit in paturile de sus, incap cam 7 oameni adica exact cati am fost noi. Pe randul de jos erau alti turisti pe care i-am cam trezit in incercarea noastra de a ajunge in pat.
A doua zi ne-am trezit la 5:30 hotarati sa prindem rasaritul de pe varf. Am strans, am impachetat, am mancat si am pornit. Vremea era superba:
Dupa 30 de minute am ajuns cu totii pe Vistea Mare.
Si am plecat repede si inspre Moldoveanu.
Si iata-ne din nou sus, de data aceasta in efectiv complet: Dragos, Ionut, Mada, Dan, Victor, Stefan si Buri. La ora 7 dimineata sus pe Moldoveanu.
Peisajul vazut din cel mai inalt punct al României este absolut superb, o multitudine de varfuri unite de creste ascutite. Am zabovit o juma' de ora si parca tot am mai fi stat.
Cu greu ne-am convins ca ar trebui sa mai si coboram de acolo si sa lasam locul si altor turisti sa se bucure de peisaj. Am ajuns la intersectia traseelor care duc spre Victoria si spre Sambata, ne-am scotocit prin rucsaci de ceva ciocolata si am coborat spre lac, inapoi prin Valea Rea.
Am mers lejer, cu cantec inainte si ne-am bucurat de vremea buna. Cand ne-am apropiat de stana norii au inceput din nou sa se adune, semn ca vremea a tinut cu noi si am avut soare exact atat cat am avut nevoie. Ne-am imbarcat in autoturisme si am plecat spre casa. O excursie foarte frumoasa de sfarsit de saptamana :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.