Dupa ce in 2012 am alergat destul de mult se pare ca am devenit dependent de endorfine, da da acel drog al alergatorului, denumite si sindromul fericii. Astfel ca de fiecare data cand treceau mai mult de 3-4 zile fara sa fac miscare incepeam sa nu mai mai simt in largul meu. Si atunci faceam ce faceam si ieseam la alergat.
A venit iarna. Nici o problema, m-am echipat corespunzator si am iesit afara. Chiar daca termometrul indica temperaturi negative sau daca ningea eu tot am iesit si placerea era la fel de mare pentru ca erau alte conditii fata de cele obisnuite si trebuia sa ma adaptez.
Si atunci de ce m-am apucat sa alerg pe banda?
Pentru ca in ultima vreme nu a mai nins insa la mine in parc era mereu gheata. Am gasit locuri fara gheata, dar care erau ceva mai departe de casa. Iar seara cand timpul era limitat si ieseam in parcul de langa casa gaseam o gheata lucie care doar pentru patinaj era buna. Daca macar ar fi fost zapada nu ar fi alunecat.Asa ca vineri seara, incercand din nou sa alerg in parc si gasind aceeasi gheata plus un strat proaspat de polei, m-am hotarat sa sparg gheata ..... si sa ma duc la sala. Simteam nevoia de miscare si cum programul de antrenament pentru maratonul ce il voi alerga la Cluj in primavara este putin intarziat, am zis ca e cea mai buna solutie (si singura).
Cum este alergatul pe banda?
La inceput mi s-a parut un chin. Nu am mai alergat niciodata pe banda si ma simteam ca un hamster in cusca. Trecerea de la parc la banda este dura pentru un alergator, poate fi considera tortura, dar macar este o forma de miscare.Am alergat deja a doua sedinta pe banda si parca m-am mai obisnuit. Am inceput sa variez viteza pentru a nu ma plictisi si deja a inceput sa imi placa. In parc picioarele schimbau singure ritmul in functie de cum ma simteam, pe banda trebuie sa apas pe un buton.
Un alt lucru cu care a trebuit sa ma obisnuiesc a fost caldura din sala de fitness si aerul cam inchis. Trecusem de la -3 la +28 de grade. Avantajul ar fi ca nu mai trag aer rece in piept. Si noroc cu muzica ce se aude in difuzoare care ma ajuta sa pun pas dupa pas.
De vreo cateva ori incepusem sa ma gandesc la alte lucruri si uitam ca alerg pe banda, dar m-am trezit imediat ce am observat ca banda ma ducea in spate.
Tot numarand autobuzele si tramvaiele pe care le vedeam pe geamul din fata mea am reusit sa adun 12 km, alergati practic pe loc :) Dar e bine, este o solutie de rezerva pe care alergatorii o pot lua in calcul in caz de gheata. Intre timp voi mai trece prin parc sa iau pulsul pentru ca abia astept sa vad asfaltul negru sau un strat pufos de zapada....numai gheata sa nu fie :)
Spor la alergat, indiferent de sezon!
sursa foto: http://www.facebook.com/pages/Dare-to-be-different/207694455982601
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.