3 martie 2013

M-am lovit de zid

Sambata de dimineata. Ma trezesc mai tarziu ca de obicei ca doar e zi libera. Dupa ce ma uit putin la TV imi pun o cana de cereale cu iaurt. Ma pregateam pentru un antrement de weekend ceva mai lung, aveam astazi programati 24 de km. Pana aici nimic neobisnuit. Sambata trecuta alergasem tot 24 si nu au fost probleme.

Pe la pranz incep sa ma echipez, ma uit la niste clipuri pe youtube care sa ma motiveze putin, imi pregatesc o sticla de apa cu ceva magneziu. Am mai gustat si cateva guri dintr-o banana. Ma imbrac, imi iau sticla si ies afara. Ajung la locul unde imi propusesem sa alerg, un traseu nou, pe malul raului Arges ... pana aici de asemenea nimic nou. Nu mai alergasem de vreo 3 ani aici, dar e ok, e bine sa mai schimbi traseul obisnuit.


Imi fac incalzirea de vreo 5 minute, ma intind bine. Ascund sticla de apa intr-un boschete pentru a nu mai avea surpriza sa imi fie furata (da, anul trecut cand am alergat pentru prima data 20 de km ma dusesem in parc cu o sticla de apa si ceva ciocolata, iar pe la km 10 am avut neplacuta surpriza sa constat ca apa imi fusese furata, cu tot cu ciocolata bineinteles; noroc cu fratele Octav care alerga cu mine si "s-a sacrificat", ducandu-se sa aduca alta apa).

In fine, pornesc. Dau drumul la picioare, la inceput mereu pare mai greu pana imi stabilesc ritmul. Ajung la podul Viilor unde intorc. Lungimea traseului este de 1 km. Alerg inapoi pana spre lac, inca 1 km. Din nou pornesc spre bazinul olimpic si tot asa.

Totusi nu ma simteam in apele mele, eram cam greoi si trebuia sa imping serios din picioare. Nu simteam acea senzatie de plutire. Fac pas dupa pas si la km 10 ma opresc sa beau niste apa. Ma uit la ceas si aveam un timp bun, 55 de minute. Incepusem sa ma gandesc ca as putea chiar stabili un pesonal best pe distanta de semimaraton.

Pe la km 14 insa vantul a inceput sa sufle si mai puternic din fata. Imping si mai tare in picioare. Incep sa ma simt din ce in ce mai vlaguit. Intorc la km 15 si apoi fac 16 km chiar in dreptul sticlei de apa. Ma opresc sa mai beau pentru ca deja ma uscasem. Simteam ca picioarele nu mai vor sa inainteze. Mai sa fie, a naibii ciudatenie. Imi zic ca trebuie sa cobor de pe faleza si sa alerg prin parc pentru a mai schimba traseul, dar si pentru a evita vantul. Cobor treptele si ma indrept spre teatrul de vara. Eram foarte obosit. Nu ma durea nimic insa simteam ca nu mai pot inainta.

M-am oprit. Am continuat sa merg, iar apoi m-am motivat mental si am inceput din nou sa alerg. Ceasul a scos un bip anuntand ca am ajuns la km 17. Dar eram "mort". Nu mai puteam, oricat am vrut nu am mai putut sa inaintez.

Cred ca m-am lovit de zid, cunoscutul zid al alergatorilor, momentul acela cand iti consumi toate resursele de glicogen din corp si orice ai face, oricat ti-ai dori nu mai poti continua. Nu eram accidentat, nu ma durea nimic, doar ca simteam ca nu mai pot inainta. Este pentru prima data cand lovesc zidul si tare neplacut mai e. Nici macar la maraton nu am patit asta desi acolo apare de obicei zidul in mintea alergatorilor, pe la km 30. Acolo am avut grija la toate aspectele legate de alimentatie si m-am alimentat gradat cu carbohidrati pentru a nu avea surpriza sa raman pe gol.
Am incercat sa "repornesc motoarele" si nu am reusit. Si eu de obicei nu renunt asa de usor. Am plecat spre casa, cam dezamagit ca nu am reusit sa alerg cei 24 de km propusi, desi pe cei 17 pe care i-am alergat am avut un timp chiar bun.

Acum stau si ma gandesc de ce am patit asta. Si cred ca stiu raspunsul. De obicei zidul apare atunci cand sportivul isi consuma toate rezervele de glicogen stocate in muschi; in acel moment creierul da un semnal corpului sa isi conserve energia si nu mai lasa muschii sa lucreze. Este pur si simplu o metoda de conservare.
Ca sa fac o comparatie pe intelesul tuturor este ca la o masina care isi consuma toata benzina din rezervor si in acel moment se va opri. Ii mai dai la cheie, electromotorul o mai impinge cate putin inainte, dar degeaba, nu ajungi nicaieri in ritmul asta.

Care ar fi cauzele?

Cred ca m-am hranit necorespunzator in zilele dinainte, nu am mancat destui carbohidrati. Ce-i drept am cam mancat mai mult proteine saptamana asta. Nici inainte de cursa nu am bagat destui carbohidrati cu asimilare rapida. Insa oricum mi se pare ciudat ceea ce am patit, de obicei zidul apare dupa mai multi kilometri. Oricum fenomenul e cunoscut. Am neglijat aceste aspecte importante si m-a costat. De asemenea cred ca si hidratarea a fost deficitara, pentru ca mi se cam uscase gura, semn ca ma deshidratasem, chiar daca afara nu era cald.

Cum se poate evita aparitia zidului?

1. Consumul de alimente bogate in carbohidrati in zilele dinainte unui antrenament mai lung iti vor incarca corpul cu energie sub forma de glicogen, ce va fi consumata treptat in timpul cursei. Deci trebuie mancate paste, orez, cereale, banane, stafide.
2. De asemenea in timpul cursei trebuie sa mancam din cand in cand produse care sa aduca un aport de carbohidrati: glucoza, un baton energic, o bucata de banana, stafide, geluri cu carbohidrati la alergarile foarte lungi.
3. Hidratarea la momentele potrivite este de asemenea importanta pentru a preveni deshidratarea care va duce la crampe musculare si la o senzatie de disconfort. Din 5 in 5 km ar fi cel mai potrivit, dar depinde si de cat de cald este afara.

Si totusi intr-un fel ma bucur. Ma bucur pentru ca mi s-a intamplat acum si am invatat ceva. Am primit o lectie chiar de la mine as putea zice. Sper ca data viitoare cand imi va mai aparea in fata zidul sa reusesc sa il sar si sa nu ma mai lovesc de el :) Sau cel mai bine sa nu mai apara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.