30 aprilie 2013

Am ajuns din nou cu bicicleta la mare

Da, am ajuns pentru al doilea an cu bicicleta la mare si a fost la fel de frumos. Am raspuns invitatiei lui Lucian Mandruta care de 6 ani merge cu bicicleta la mare si am urcat din nou in sa. Iar dupa doua zile de pedalat alaturi de 350 de oameni, 316 km parcursi peste dealuri si campuri galbene de rapita inflorita, am ajuns la ora 18:20 pe plaja din Navodari. Marea ne-a asteptat linistita, bucuroasa ne vada din nou la malul ei, de data aceasta si mai multi, dar la fel de veseli.

Ziua 1 - din nou in sa

Sambata m-am trezit inaintea ceasului pentru ca nu mai aveam rabdare. Deschid laptopul si ma uit la un filmulet de anul trecut; a fost de ajuns ca sa nu mai am stare, abia asteptam sa imi cobor bicicleta afara si sa ajung la locul de intalnire. Ne-am adunat in parcarea magazinului Lidl din Titan. Multi, 350 de biciclisti, si cu totii eram nerabdatori sa incepem pedalarea si sa strabatem distanta de la Bucuresti la Navodari pe doua roti, timp de 2 zile, pentru a ne bucura de miscare, a admira peisajul si a simti natura din saua bicicletei.
De ce toate astea? Pentru ca umbla o vorba ca de 1 mai obiceiul este sa mergi la mare, iar noi am zis sa incercam putin altfel, adica nu cu masina, ci cu bicicleta. Am plecat catre mare ca sa ne bucuram de mersul pe doua roti.

La mine e deja a doua oara cand merg cu bicicleta la mare si de data aceasta i-am convins si pe Ionut, Madalina si Buri. La Lidl ne-am intalnit si cu Remus, Alina, Kivy si nea Nicu si am format un grup mare de pitesteni. Ni s-a alaturat Marius venit in ziua precedenta de la Brasov, tot pe bicicleta.
Am facut ultimele reglaje, Eduard Novak, campionul nostru olimpic la ciclism, ne-a spus cateva cuvinte, Lucian ne-a reamintit ca aceasta nu este o cursa ci o plimbare, dupa care ne-am urcat in sa. Politia ne-a ajutat sa iesim din Bucuresti, pe la Catelu.


Plutonul a inceput sa se intinda, ocupand aproape o banda. Sirul de biciclete era impresionant, cat vedeai cu ochii soseaua era acoperita de oameni care pedalau. Practic acesta este cel mai mare eveniment ciclist de masa, pe distanta lunga, de la noi din tara si creste de la an la an.
Erau oameni de toate varstele, de la o fetita de 8 ani care a pedalat impreuna cu tatal ei, la persoane trecute de 60, calare pe biciclete de sosea cu roti subtiri cat degetul sau pe mountain bike-uri umflate la maxim pentru a scadea la minim frecarea cu asfaltul.


Tot povestind kilometrii incepeau sa se adune. Trecem de Branesti si Fundulea. Am stat undeva pe la jumatatea plutonului in grupul compact de pitesteni + 1 brasovean (Marius). Mereu il pierdeam pe Buri din vedere si intrebam oare pe unde o fi, insa el era chiar pe acolo, numai ca nu eram eu obisnuit sa il vad asa cu casca de ciclist si nici mergand pe bicicleta nu il vazusem vreodata :)


Pe la km 37 computerul meu de bord a dat semne de slabiciune si s-a inchis. Am incercat o resuscitare rapida, dar nu a vrut, asa ca tare rau imi parea ca nu voi mai stii pe la ce km ma aflu sau care e viteza cu care ne deplasam.

La km 60 ne-am oprit pentru primul popas al zilei. Si tocmai atunci si-a revenit miraculos si computerul :) Probabil obosise si el sau se speriase putin de distanta pe care o va avea de masurat. Ne-am umplut bidoanele cu apa, am mancat niste banane si ciocolata si dupa 30 de minute ne-am pus din nou in miscare.


Era cald, foarte cald, asa ca am consumat "tone" de apa plus ceva isotonic. Madalina radea de mine ca imi curge apa din casca atunci cand inclinam putin capul. Dupa 15 km intram in parcul central din Lehliu Gara pentru ca domnul primar avea sa ne transmita ceva urari, de bine presupun, ca eu nu am auzit nimic. Ii multumim oricum, mai ales ca ne-a dat si apa.


Am continuat spre Dor Marunt, unde incep sa ma pregatesc (moral) pentru o noua descalecare. In Dalga bem din nou apa si notam primii 100 de km parcursi.


Apoi intram in cetatatea mea de scaun, localitatea Dragos Voda, sau cetatea de sa (de bicicleta) pentru ca de fiecare data cand ajung aici o fac calare pe bicicleta. Descalecam si facem niste poze cu "castelul", dupa care ne grabim sa prindem plutonul.


Oamenii iesisera ca la urs la marginea drumului si bateau balma cu noi, unii fiind chiar mai indisciplinati si dadeau cu putere de sa-mi rupa mana nu alta. Ne-am petrecut si cu un tren care ne-a salutat frenetic cu goarna din dotare. A urmat un camp lung unde ne-a cam batut vantul. Ne-am grupat in plutoane micute pentru a ne fi mai usor si am schimbat trena cu randul. Aveam foarte multa energie asa ca m-am dus mai in fata.



La Dragalina (km 120) am facut o pauza de mancare. De aici urmeaza sa facem stanga si sa scapam si de vant. Mai avem doar 17 km pana in Slobozia.


Urcam iarasi in sa si pedalam frumos, incolonati unul cate unul deoarece aici traficul de masini era mai intens. Asfaltul insa era foarte bun si nici nu am simtit cand am ajuns la Slobozia. Am coborat o panta care m-a uns pe suflet, cu 46 km/h, si am ajuns la Lidl Slobozia.

Era cam gata. Mai povestim putin, bem apa, dupa care incalecam pentru ultima bucata de drum, 10 km pana la Amara. Ii dam viteaza pentru ca nu mai aveam rabdare, cotim pe stradutele din Amara, ma alerg putin cu Alina si cu nea Nicu pentru ca tot mai aveam resurse neconsumate si ne oprim la Hotel Parc, locul nostru de innoptare. Aveam 147 de km parcursi.


Ne parcam bicicletele in holul hotelului si mergem la cazare. Putin obositi si arsi de soare, dar bucurosi: eram la Amara. Dupa o baie pe cinste si ceva diclofenac pentru genunchi, coboram la masa, o cina festiva cu de toate. Bem si un paharel de vin pentru a sarbatori ca am ajuns cu bine, iar pe la ora 22 ne retragem la somn sa ne odihnim picioarele pentru ziua cea mare ce va urma. 



Ziua 2 - ne bucuram de soare, astazi mergem la mare :)

Ne trezim pe la 6:30 cu gandul ca diseara vom fi la mare. M-am imbracat in tricoul meu galben de campion :). Servim micul dejun si la 8:30 urcam pe "cai". Astazi traseul va fi si mai frumos pentru ca vom urca si cobora dealurile din Dobrogea, vom trece Dunarea si vom ajunge la mare.
Abia asteptam sa ajung pe plaja asa ca m-am pozitionat in fruntea plutonului, la dusul trenei. In fata noastra era safety car-ul Mitsubishi care a limitat viteza de deplasare la 20-22 km/h. Aveam de parcurs aproximativ 70 km pe plat si am incercat sa ne conservam energia pentru catararile din dealurile Dobrogei.




Trecem de Slobozia in graba, ajungem la Bucu, Ograda si oprim la km 32 pentru apa.
Click pe filmuletul de mai jos pentru a vedea tot convoiul de biciclisti:
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=2wKXwuxPLMM


Pe unele portiuni s-a ridicat limita de viteza pentru ca traseul te impingea la mai mult. Unii dintre cursieristi nu au putut sta in pluton si au evadat; aveam sa ne mai vedem cu ei tocmai la mare.
Pedalez alaturi cu Marius si ne oprim la borna kilometrica ce ne anunta ca mai sunt 100 km pana la Constanta. Apoi intram la punctul de hidratare si mancare.



Lucian pe anunta ca urmatorul punct de apa va fi peste 20 de km. Organizatorii au fost inspirati sa ne dea apa asa de des pentru ca altfel ne-am fi uscat pe arsita asta. Ii dam pedala si ajungem la Giurgeni, unde urcam pe pod. Opresc cu Alina si cu Remus pe pod ca sa facem o poza cu Dunarea. Intre timp trec Kivy, Marius, Buri, Ionut si Madalina, dar si aproape tot plutonul.


Pornim intr-o cursa nebuna de vreo 2 km sa ajungem plutonul. Mult se mai distantasera intr-un minut. Langa noi era si Lucian, asa ca ii iau urma si dupa cateva minute reintram in pluton. Pedalam in grup pana la km 75 unde bem din nou apa, iar Ionut isi repara roata care tocmai se intepase. De aici incep dealurile.
Prima urcare a fost cea mai grea, ori ca era prima, ori ca era foarte lunga, si ne-a scos sufletul din noi. Dealurile nu au inclinatie chiar asa de mare, in schimb sunt destul de lungi. Secretul meu a fost sa schimb mereu ritmul: fie sa ma ridic din sa si sa pedalez in picioare, fie sa mai schimb vitezele pentru a le permite muschilor sa se mai relaxeze.


Urmeaza alte cateva dealuri nu prea lungi, dupa care vad in zare ceva mare si tuguiat. Mai sa fie, acolo o sa ajungem si noi. Dealul se apropie de noi sau noi ne apropiem de el si incepem sa urcam. Bag foaia mica pentru prima data pe ziua de azi, pinionul mare si incep sa macin. Si dau, si dau si tot mai e. Ma ridic din sa, dar tot nu ii vedeam varful, asa ca ma consolez si pedalez in continuare. Intr-un final ajung sus si vad o luuunga vale. Ma aplec pe coarne si ii dau la vale: 53 km/h cu vantul suierandu-mi pe la solduri. Pohta ce-am pohtit-o eu :)




La km 103 bem apa si ne regrupam pentru ca ne cam intinsesem pe dealuri. Suntem la Crucea. Incerc ceva miscari de brate pentru ca imi amortisera muschii spatelui si gatul. Sosesc si ceilalti si plecam din nou.








Dealuri si delusoare, coborari mai lungi sau mai scurte. Am pedalat singur pentru ca nu mai exista un pluton. Prind din urma alti colegi, merg putin in plasa lor, apoi ii dau mai tare inainte. Intre timp altii ma depasesc pe mine si tot asa, ne rotim. Imi place joaca asta si ma simt bine. Ajungem la km 120 la Dorobantu, unde este ultimul punct de mancare. Ii gasesc acolo pe Alina si Remus si intre timp sosesc si Ionut, Mada, Buri si Kivy. Mancam niste portocale si ciocolata, umplem recipientele cu apa si ne luam ramas bun de la staff-ul Lidl, multumindu-le pentru cele doua zile de munca in care ne-au ajutat.


Ultimele dealuri ni se par un fleac. Zburdam tare de parca am fi in coborare, nu in urcare, si ajungem la Mihail Kogalniceanu. Refacem plutonul mare de la inceputul zilei pentru a intra grupati in Navodari.
Oamenii iesisera la poarta ca sa ne vada, ne salutau si ne intrebau unde mergem. Cei care sarbatoreau Floriile la birtul din localitate ne invitau la o bere rece, insa tentatia de a ajunge la mare era mai mare :)


Trecem de Lumina si facem stanga la giratoriu, spre Navodari. Ultimii 10 km sunt o sarbatoare, eu ma simteam ca la Turul Frantei in etapa din Paris cand toti sunt relaxati pentru ca deja cursa e terminata. Vedem marea si ardem de nerabdare sa ajungem odata acolo.

In fata plutonului este fetita de 8 ani care a pedalat peste 200 de km. Trecem de centrul orasului, viram stanga, ultimele pedale si bicicleta se afunda in nisipul de pe plaja. Ne dam jos cu totii si alergam spre apa. Dupa 2 zile si peste 300 km pedalati au ajuns la mare. Ne bagam direct in apa cu tot cu biciclete, sa le mai racorim dupa atata asfalt incins cat au strabatut. Toti se bucura ca niste copii. Extraordinar!




Petrecem vreo 2 ore pe plaja, bem o bere, facem poze si ne povestim despre cum a fost. Lucian ne multumeste ca l-am insotit inca o data pana la mare, insa si noi trebuie sa ii multumim ca a avut initiativa sa organizeze din nou aceasta plimbare.



  



 
De asemenea multumim echipelor ProSport, Lidl, Tiriac Auto, Giant si Schenker pentru sprijinul logistic, tehnic si financiar. Multumim fotografilor pentru pozele de mai sus.

P.S.: Nu in ultimul rand multumesc bicicletei mele care m-a adus din nou la mare si multumesc genunchilor care au suportat tot efortul.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea mea :) Ne revedem la anul.


Sursa fotografiilor: http://www.facebook.com/cubicicletalamare
Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

6 comentarii:

  1. bv. man. O superba senzatie, un marathon pe 2roti! Pf. cat imi doresc sa invat sa merg pe bicla..si la anul sa merg si eu cu voi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te asteptam :) Ca sa fac o comparatie, mi se pare mai greu un maraton, insa senzatia de multumire si bucurie cand ajungi pe plaja e aceeasi ca atunci cand treci linia de sosire la o alergare.

      Ștergere
  2. Ce marca si model de bicla ai folosit?

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut Dragos
    Am citit "filmul" tau;pot aprecia ca este foarte bun,mai ales ca am luat parte la actiunea respectiva. Totul a fost la superlativ si sper ca si anul asta va fi la fel. Ne intalnim?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur, ne vedem maine dimineata. Numarul 007

      Ștergere

Lasati un comentariu.