Am ajuns sambata de dimineata in Piata Unirii din Brasov. Pe la ora 10 lumea deja se stansese si atmosfera de sarbatoare plutea in aer. Am ridicat kitul de concurs in care am gasit un frumos tricou personalizat precum si numarul de concurs, 30. Dupa ce ne-am incalzit putin pe stradutele din jurul Pietei, ne-am ocupat locul la start. Planul facut era sa alerg intr-un ritm in care sa ma simt bine si sa ma bucur de peisaj. Nu aveam un timp estimativ dupa care sa ma ghidez si la care sa trag pentru ca nu stiam la ce sa ma astept de la un asemenea traseu cu diferenta de nivel de 640m.
3...2...1...START
La ora 12 fix s-a dat startul.
Primii 2 kilometri i-am alergat pe stradutele inguste ale Brasovului. Plutonul s-a miscat greoi si ne-am cam inghesuit. Dar imediat a inceput urcarea spre Poiana Brasov, pe drumul forestier si deja am inceput sa ne rasfiram.
Am tras impreuna cu Buri in ritmul in care ne pemiteau plamanii si picioarele. Au fost 6 km grei care ne-au solicitat serios, mai ales ca nu ma antrenasem pentru urcari. Ne-am fugarit pe serpentine, depasindu-ne repetat, fapt care ne-a ajutat sa tinem un ritm constant. Si am tinut noi ritmul pana n-am mai putut. Ne-am mai oprit, am mai mers, dupa care am incercat din nou sa ii dam bice.
Urmariti aici un filmulet facut la kilometrul 4, aparem si noi la minutele 14:19 si 14:29: http://vimeo.com/63517135
Dupa o ora ajungem in Poiana. Aici este punctul cel mai inalt al traseului. Poza de mai jos spune totul despre cat de solicitanta a fost urcarea; uitati-va la fata mea si ale celorlalti alergatori, suntem storsi, dar e bine, a fost un test excelent:
Ne-am oprit 2 minute pentru hidratare si ca sa ne mai tragem sufletul si am inceput coborarea. Din Poiana traseul urmeaza marcajul triunghi albastru pana in punctul numit "La Bancuta" unde se face putin dreapta pe banda albastra. Un traseu pitoresc prin padurea de brazi proaspat plouata. Gandul m-a dus imediat la alergatorii raramuri din cartea "Nascuti pentru a alerga" pe care am recitit-o de curand, acel trib de ultraalergatori din Mexic care de cand se stiu alearga pe distante lungi prin munti si imi imaginam ca as fi unul dintre ei....deh am si eu viciile mele :))
Pe coborare legea gravitatiei se face simtita pentru ca picioarele zburdau singure si trebuia sa le tin in frau pentru a nu depasi limita de viteza :). Tot de la indienii raramuri stiam ca daca ai de ales intre a face un pas sau doi, alege sa faci trei pasi mici printre stanci. Asa ca am incercat sa pun pasi mici printre radacini, crengi si pietre ca sa nu ma impiedic. A fost si ceva noroi, dar nu de speriat, ma asteptam la mai mult dupa topirea zapezilor si dupa ploile din zilele trecute.
La km 14, in Saua Tampei, era si un punct de alimentare unde am baut putina apa, mai mult din fuga pentru ca intrasem bine in ritm. A urmat un drum forestier unde picioarele au luat-o la goana si nu le-am mai putut opri. Am ocolit Tampa pe curba de nivel pana cand deodata incepe sa se vada panorama Brasovului. Mi-am dat seama ca nu mai este mult.
Am continuat pe o poteca prin spatele gradinilor si am ajuns la o urcare care ne-a stors de ultimele puteri. A fost cea mai grea portiune, desi urcarea nu era foarte lunga, era al naibii de inclinata. Mai mai ca nu se urca in 4 labe. Cineva a avut inspiratia sa filmeze aceste momente, apar si eu la minutul 4:30 http://vimeo.com/63507496
Noroc cu voluntarii care incurajau pe toata lumea, atunci mi-am dat seama ce simt sportivii cand sunt incurajati din tribune de spectatori. Cum pe tricoul meu scrie "Lupta continua" (multumesc Doru pentru tricou) nu aveam cum sa ma opresc tocmai acum.
In fata mea cineva se oprise langa un gard. Il intreb daca este bine...din fericire nu suferise nicio accidentare, doar ca i se blocasera muschii de la picioare, probabil nu se hidratase suficient. Ii dau vreo doua indicatii sa se maseze si sa isi intinda picioarele, el imi ureaza bafta si continui. Am ajuns cu greu "La Troita" dupa care am coborat in cartierul Schei.
Odata intrat pe asfalt am dat drumul la galop. In aplauzele spectatorilor si in zdranganit de talange am oprit cronometrul la 2h 29 min 26 secunde. Il apreciez ca un timp bun pentru prima mea alergare pe traseu montan. Am primit si o frumoasa medalie din lemn.
Concluzie: 19.75 km alergati in 2:29:26; average pace 7:36 min/km, cel mai rapid km alergat in 5:41 minute, average HR 156 bpm, max. HR 176 bpm. Am terminat pe locul 378 din 530 de semimaratonisti.
A fost cea mai frumoasa cursa pe care am alergat-o, datorita peisajului. Brasovul este un oras primitor, traseul este spectaculos si cu siguranta voi reveni la anul. Pana atunci voi cauta sa mai alerg pe trasee montane.
Multumim organizatorilor pentru ca s-au ocupat atent de toate detaliile, de la kiturile de concurs pana la punctele de alimentare. De asemenea multumim voluntarilor, sponsorilor si fotografilor de pe traseu.
Poze gasiti aici: Ana AreMere, Mihai Costache, Adrian Mila, Ciucas Trail Running, Kelemen Attila, www.semimaraton.ro
Foto articol: Kelemen Attila, Ana AreMere
Bv Domne, frumos!
RăspundețiȘtergereRomel