Maraton 7500 si cum am parcurs 45 de km in 14 ore

Maraton 7500 a fost pentru mine cea mai grea cursa de pana acum, a fost primul maraton full montan, chiar putin mai mult decat distanta clasica a maratonului, a fost cel mai lung timp pe care l-am petrecut in miscare continua (14 ore) urcand si coborand pe munti (3200 m diferenta pozitiva de nivel), a fost o experieta de neuitat, a fost o minunatie!

Maraton 7500 este o competitie ce presupune parcurgerea distantei de 90 de km cu 7500 m diferenta pozitiva de nivel la categoria Elite sau 45 km cu 3200 m diferenta de nivel la categoria Hobby.
Impreuna cu Buri am format echipa Dacii sprinteni si ne-am inscris la categoria Hobby. Auzi tu hobby, deci noi avem ca hobby sa parcurgem 45 de km prin munti. Din moment ce ne-am inscris si ne-a facut placere inseamna ca asta e pasiunea noastra, o pasiune pozitiva care ne ajuta sa descoperim mereu lucruri despre noi insine si puterea noastra de concentrare. A fost greu, foarte greu si nu as vrea sa se inteleaga ca am facut asta fluierand. Au fost momente placute si momente dificile, am trecut prin mai multe stari provocate fie de punctul in care ne aflam, fie de soarele sau norii ce umpleau cerul, fie de oboseala, fie de psihic, fie de ..., fie de ... Am vrut sa evitam din start orice risc de accidentari asa ca nu am fortat peste limita pe coborari pentru ca un singur pas pus stramb pe o piatra te poate tine pe bara luni bune si atunci nu mai e amuzant. Per total a fost frumos, memorabil, a fost e experienta pe care nu o voi uita prea repede si o voi reimprospata la anul cand vom merge din nou in aceeasi formula pentru ca am format o echipa excelenta, ne-am sustinut si incurajat reciproc si la final am simtit bucuria reusitei.

In continuare voi povesti pe larg cum a fost si cum am trait aceasta cursa.

Mai erau doua saptamani pana la data Maratonului 7500 si chiar in ziua in care ma pregateam de o alergare mai lunga m-a lovit o raceala crunta. Asa sunt eu, raceasc intotdeauna vara si foarte rar iarna. Abia ma puteam ridica din pat, nici vorba de alergare. Am stat asa vreo doua zile si ma simteam ca pestele pe uscat. La un moment dat vorbesc cu Buri si ii zic ce am patit, dar el imi spune: "Hai Dragos, revino-ti, dacii trebuie sa alerge!". Vorbele lui m-au facut sa ma refac mai repede si sa reintru in ritm. Impreuna formam echipa "Dacii sprinteni" la Bucegi Marathon 7500 si trebuie sa ajungem acolo.

Si iata ca s-a apropiat ziua cursei. Pentru noi maratonul a inceput de vineri seara. Deoarece nu am gasit o modalitate de transport pana in zona Pestera de unde s-a dat startul, vineri pe la ora 19 am pornit din Sinaia cota 1400 si in 4 ore am ajuns la Pestera, trecand pe la Piatra Arsa si Babele, asta asa ca incalzire pentru maratonul ce urma. Pe la ora 23 intindeam cortul dupa care ne bagam la somn.

3...2...1...START

Si iata-ne la start la ora 6. Ni s-a verificat echipamentul obligatoriu pe care trebuia sa il purtam cu noi in cursa si la 6:10 s-a dat startul. Am plecat cu totii in alergare usoara vreo 100 m pana a inceput prima urcare si alergatorii ce formau cele 134 de echipe s-au insirat pe munti ca un roi de furnicute harnice.


Harta in versiunea mare aici.

Vremea mohorata si destul de rece pentru ciolanele noastre dezgolite s-a simtit la inceput, dar ne-am incalzit repejor tot urcand. Am castigat 500 m in altitudine si am ajuns la Varful Omu la ora 7:47. Aici am fost notati si ni s-a lipit prima bulina pe fisa de concurs care mentioneaza trecerea nostra prin punctul de control.

Am luat din fuga niste halva si apa si i-am dat la vale pe Valea Cerbului spre Gura Diham. Coborarea nu a fost niciodata punctul meu forte pe munte si am inceput sa fim depasiti de multi alergatori. Buri ar fi putut mai repede, dar ce sa fac, asta-s eu pe coborari. Alergatorii veneau din toate partile, taiau serpentinele, sareau ca iepurii de peste tot. Liviu Bica, unul din Calutii Veseli, a inceput si el sa galopeze si l-am pierdut in zare. In fine am continuat coborarea in ritmul nostru, ne-am si ratacit putin prin albia raului, dar am gasit repede marcajul.
Am ajuns la Gura Diham marcati de efort, dar am intalnit voluntari ce ne-au incurajat si ne-au ajutat cu apa si mancare. Era ora 10:07 si coborasem 1500 m in altitudine, pe care va trebui sa ii recastigam pentru ca ne vom intoarce la Omu. Am mancat putin, ne-am refacut provizia de apa din cocoasa si am fugit inspre Poiana Izvoarelor.


Incepem sa urcam, dar asta e mizilic pe langa ce va urma, e asa de incalzire.  S-a format un grup de 8-10 echipe cu care aveam sa alergam toata cursa pana la final tot depasindu-ne reciproc. La Pichetul Rosu mai bem niste apa si ne indreptam spre Prepeleac. Dar gandurile noastre se indreptau spre marea urcare ce ne astepta pe Bucsoiu. Profilul de pe harta arata crunt, urcare aproape vericala. Oare asa sa fie?


Tot urcand pe potecile din padure ajungem La Prepeleac, al 3-lea punct de control. Ni se noteaza timpul, primim bulina, era ora 12:25. Stam 5 minute si ne luam inima in dinti.


Incepe urcarea pe Bucsoiu care nu se lasa asteptata si pleaca brusc in sus, pe o poteca marginita in lateral de vegetatie bogata. Ne intram in ritm, doar noua ne plac urcarile, si punem pas dupa pas. Betele ne sunt de ajutor, multumim Octav si Cristi pentru suportul tehnic. Nu se punea in discutie viteza ci doar ritmul constant, pe care l-am si avut. Pas dupa pas iesim din zona cu vegetatie in gol. Cerul se innorase, dar spre norocul nostru nu a plouat. Nu vreau sa imi imaginez o urcare pe Bucsoiu pe ploaie si cu pietrele ude si alunecoase. De asemenea nu vreau sa imi imaginez o urcare pe Bucsoiu pe soare arzator. Multumim Celui de Sus ca ne-a vegheat si ne-a dat vreme ideala de urcat. Din cand in cand cerul se curata de nori si ne permitea sa admiram privelistea. Caprele negre au venit sa ne salute dupa care ne-au arata o demonstratie de agilitate si gratie printre stanci.




A urmat o portiune de catarare prin bolovani, iar in unele locuri ne-am ajutat si de lanturi. Pe Bucsoiu e greu, fapt confirmat si de GPS care a inregistrat 1 km parcurs in 53 de minute. Woooow asta da timp!!! Dupa aceea ceasul si-a dat obstescul sfarsit dupa mai mult de 8 ore de traseu. Cand l-am cumparat in urma cu mai putin de un an nu ma gandeam ca l-as putea folosi mai mult de 8 ore in continuu. Acum ar trebui sa ma gandesc la unul mai de cursa lunga, dar am nevoie de sponsori :)

Si uite-asa iata-ne sus pe Varful Bucsoiu. Uff ca tare greu mai fu. Avem 9 ore de cand am luat startul. Ne oprim sa facem o poza aici in rai ca tare ne-am mai muncit.





Dacii spinteni noi eram si pe Bucsoiu urcam :-)


In 15 minute suntem din nou pe Varful Omu, pentru a doua data pe ziua de azi. 1500 m diferenta pozitiva de nivel fata de Gura Diham, este ora 15:03, primim bulina si decidem sa ne oprim sa mancam. Avem 25 de km parcursi si mai urmeaza alti 20. Intram in cabana si servim ceva, bem un ceai cald si la 15:30 plecam din nou.


Ne indreptam spre Saua Batrana. Mai aveam ceva mai mult de 6 ore pentru a termina in timpul limita de 16 ore. Traseul continua pe o poteca lata, trece printr-o "padure" de jnepenis des. Diferenta de nivel nu e semnificativa, e destul de plat insa rucsacul meu prea greu pentru aceasta tura (mi-a fost invatatura de minte, stiu unde am gresit, data viitoare nu va mai fi asa) si ceva probleme tehnice la Buri, plus oboseala acumulata, ne impiedica sa alergam prea mult.

- Haide Buriii, daciii trebuie sa alerge !!!
- Cine a zis asta ?!
- Pai chiar tu :)

Inaintam totusi in pas rapid si ajungem in Saua Batrana. Aici marcajul se schimba si incepem sa coboram inspre Poiana Gutanu. Facem pasi mici printre bolovani asa cum am invatat de la indienii raramuri (cititi cartea Nascuti pentru a alerga). Nu mai avem nici un GPS activ pentru ca se terminase bateria si incepem sa ne gandim ca nu vom termina in timpul regulamentar pentru ca nu stiam exact cat parcursesem pana aici. Decidem sa ne schimbam abordarea si sa ramanem pozitiv. In fond noi suntem aici pentru ca ne face placere si atunci care ar fi motivul pentru care ne-am stresa? Tot asteptam punctul de control care nu mai venea odata. Coboram si coboram, ne depasim cu celelalte echipe reciproc, ne mai interesam cum stam ca distanta parcursa, eram totusi bine.

Intr-un final vine si punctul de control 5, Poiana Gutanu, este ora 17:34 si aflam ca mai sunt cam 10 km pana la final. Luam niste apa si le multumim voluntarilor pentru eforturile de a cara apa pana acolo si de a ne astepta.

Plecam mai departe si incepe ploaia. Dar dacii sprinteni nu renunta niciodata, ne scoatem pelerinele si continuam intr-un ritm si mai bun. Urcam printr-o padure, iesim din padure, urcam niste dealuri, se opreste ploaia, reincepe ploaia, dacii rezista. Nimic nu ne poate opri, suntem puternici, rezistam, trecem peste orice greutate. Ne ies in cale cativa baieti de la care aflam ca mai sunt 10 minute pana la urmatorul checkpoint. Atunci se opreste si ploaia si cerul se curata. Grabim pasii si visam finish-ul.

Ajungem la ultimul punct de control in Saua Strunga, este ora 19:02. In fata ni se intinde o lunga vale verde, proaspat plouata. Coboram alert pe poteca si marcajul ne indica 45 de minute pana la cabana Padina. Trecem printr-o stana, vacutele ne privesc mirate vazandu-si de pascutul lor, ce-or fi cautand si astia pe aici si-or fi zis, e clar ca nu au treaba pe-acasa. Tot coboram si vedem cabana. Ajungem la cabana si ne dam seama ca de fapt mai avem pana la finish, pentru ca finish-ul este la Pestera.

Trecem podul si incercam sa grabim pe drum. Incercam sa mai alergam dar era greu. Urcam pe langa schit si auzim galagia de la finish. Liviu calutul vesel ne felicita, mai aveam 200 m.

Intram in linie dreapta, cu poarta de sosire in fata. Spectatorii incep sa se agite si creaza atmosfera pe care oricine si-o doreste la finalul unei curse grele. Trecem linia de sosire in aplauzele tuturor si primim cele mai muncite medalii pe care le-am primit vreodata. ESTE MINUNAT!

Suntem fericiti, oboseala nici nu se mai simte, am terminat 45 de km in 14 ore si nimic nu mai conteaza. Cel mai importand lucru pe care l-am realizat astazi este ca ne-am depasit limitele, ne-am mobilizat atunci cand ne-a fost mai greu, ne-am motivat reciproc, am facut greseli pe care tot noi le-am corectat, am format o echipa, am trecut prin ceata, vant si ploaie si am simtit bucuria succesului dupa o munca de lunga durata. Astazi noi suntem CAMPIONI, sa cante Freddie Mercury si a lui Regina, astazi cu totii am invins!



Am mancat cateva felii de pepene, foarte inspirati organizatorii in tot ce au facut. I-am asteptat si pe ultimii sositi pentru ca toata lumea merita o primire de gala, toata lumea a castigat astazi.
Apoi ne retragem in cort pentru odihna.

Duminica de dimineata este premierea castigatorilor. Este strigat numele fiecarei echipe precum si numele membrilor echipei, ne bucura sa ne auzim numele. Apoi rand pe rand castigatorii urca pe podium, intai cei de la proba "scurta" de 45 de km, apoi castigatorii de la elite, 90 de km. Se premiaza pe categorii, feminin, mixt si masculin. Acesti oameni merita toate felicitarile noastre, performanta lor este extraordinara, e greu de cuantificat in cuvinte, totul se traduce prin pasiune, dorinta si sute de ore de antrenament. Si asta pentru ca nu au incetat niciodata sa viseze si sa creada in visele lor!




Felicitari CPNT pentru organizarea celei de 5-a editii a Maraton 7500, totul a fost perfect. Felicitari voluntarilor, jandarmilor montani, echipelor salvamont, sponsorilor, fotografilor. Felicitari tuturor participantilor!

Si nu in ultimul rand felicitari Buri si multumesc ca am facut echipa astazi, ca ne-am sprijinit reciproc atunci cand ne-a fost mai greu si am sprintat atunci cand am putut. Totusi poate ca dacii nu erau asa de sprinteni, erau un popor de oameni muncitori, dar dupa atata munca le placea sa se desfete cu vin din belsug si berbecuti la protap. Noua insa ne place sa credem ca am preluat numai lucrurile bune de la ei si am sprintat catre cele mai inalte culmi. Dacii vor continua sa alerge si vor fi din ce in ce mai sprinteni, dacii trebuie sa alerge!


In incheiere as vrea sa mentionez cateva corectii de care sa tinem seama editiile urmatoare:
1) In primul rand am avut un rucsac prea mare ca nu mi-a permis sa alerg asa cum as fi dorit. Fiind totusi pe munte unde vremea se schimba brusc a fost o decizie inteleapta din partea organizatorilor sa ne oblige sa caram anumite piese de echipament obligatoriu, insa data viitoare voi alege unele mai usoare si mai putin voluminoase.
2) In al doilea rand, desi alergam destul de mult si mergem pe trasee montane, lipsa antrenamentului cu specific montan s-a simtit asa ca la anul vom face cateva antrenamente de urcare pe Bucsoiu si coborare pe Valea Cerbului pentru ca acestea au fost cele mai grele portiuni de traseu.  Plus ca pana atunci vom mai avea la bord si alte curse montane.
3) In al treilea rand trebuie sa tinem seama de alimentatie si hidratare, capitol la care ne-am descurcat foarte bine. Am baut apa constant, in combinatie cu magneziu, seminte de chia (despre care am aflat din cartea Nascuti pentru a alerga si care sunt foarte indicate, cautati pe net despre ele) si am mancat atunci cand a trebuit.
Restul e poveste :)

Poze de la cursa gasiti aici: Anka Berger, Roxama Alupulesei, Dan Gridst, Cornelia David, Maraton 7500,

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

Comentarii

  1. Bv. dragos. Eu ma pregatesc pt. la toamna la bucuresti la mib 2013.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Succes la antrenamente, ne vedem acolo.

      Ștergere
  2. Felicitari! Frumoasa descriere, laudabil efortul! Spor la alergat in continuare!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo! La anu' cred ca ma bag si eu la aceasta tura scurta! Depinde cand o sa aiba loc pentru ca voi avea nevoie de o perioada de refacere dupa Half Ironman Oradea care e pe 21 iunie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merci Vlad! Pai probabil ca va avea loc tot in aceasta perioada. Este o experienta placuta, abia astept anul urmator. Pana atunci mai trebuie antrenament pe munte. Numai bine :)

      Ștergere

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.