Ne-am echipat subtire (2 tricouri) si am pornit din satul Pestera cu destinatia Cabana Curmătura si inapoi. Pai una e sa iei pranzul in casa si alta e sa mananci la Curmătura; in perioada asta parca se vorbeste numai la mancare si de alergarea mancarii. Ulitele desfundate ne-au dat ceva batai de cap facand slalom printre noroaie si baltoace. Tinta era sa facem 20,13 km. Am urmat un drum prin sat, am trecut prin gradinile oamenilor pentru a mai evita noroiul, m-am agatat in sarma ghimpata incercand sa revin in drum si dupa o urcare sustinuta ajungem in Măgura, pe frumoasa ulita pe care o stiu atat de bine, undeva intre Bucegi si Piatra Craiului.
Am uitat sa precizez ca venise cu noi si cățelul Codruț care nu a vrut sa stea acasa si ne-a luat urma. Coboram in fuga pe drumul serpuit, ah ce mai zburda picioarele la vale, si ajungem in Prapastiile Zarnestiului la Fantana lui Bototog. Pauza de adapat ca eu nu imi carasem apa, doar Buri avea un rucsacel cu 2 litri. Si ii dam in sus pe traseul ce duce spre Curmatura. Pe marcaj scria 2h-2h30. Serpuim prin padure si ajungem sus pe platou in vreo 40 min. Aici soare, iarba, sa tot stai. Parca o lasam si noi mai moale sa ne bucuram de muntele din fata.
Ajungem la Cabana Curmatura (in 1h20' de la Botorog si in 2h45' de la Pestera) si suntem luati in primire, mai exact Codrut este luat in primite de dulaul Saint Bernard de la cabana. Negociaza si cad la pace pana la urma. Il lasam pe Codrut la usa si noi intram in cabana pentru un ceai si o ciorbita de fasole ca sa prindem puteri. Aceeasi cabana primitoare si calda ca intotdeauna, la Curmatura as veni oricat de des ca m-as plictisi. Muzica lina, turisti care intra si ies plus pisicuta pe care o gasim mereu tolanita pe pervaz. Cabana a fost si putin renovata de la ultima mea trecere de anul trecut, dar atmosfera a ramas neschimbata.
Ne servim in tihna portiile si dam sa plecam. Dar stai! Unde e Codrut? Dau o tura de cabana, dar nici urma de Codrut, pfff sper ca stie singur drunul spre casa. Coboram pe drumul forestier spre Prapastii si urmand traseul triunghi galben luam altitudine printr-o padure.
Dupa fasole picioarele se simt sprintene si zburda la deal. Gasim si zapada destula care trece de glezne si intra in pantofi. Degeaba ai goretex cand zapada intra pe deasupra. Nu-i bai cat timp ne miscam. Coboram intr-o vale si urcam din nou si mai vertiginos vreo juma' de ora sperand ca de sus vom vedea satul.Nu il vedem si nu mai vedem nici marcajul asa ca dam sa coboram pe o vale. Si coboram, si coboram pana ne intepenim. Am coborat de n-am mai putut si acum nu mai avem cum sa inaintam ca era si inclinat si plin de brazi. S-au inmulit brazii de cand cu caldura asta. Asa ca ne intoarcem si urcam tot ce coborasem, antrenam serios muschii.
Sus cautam marcajul, il gasim si coboram pe o alta vale, zapada, udatura, inotam in pantofi. Pana la urma dam intr-o poteca pe care o recunoastem ca o facusem in urcare la MPC. Tot coboram, parca asta toamna cand am urcat nu era asa inclinat. Ajungem la baza muntelui, undeva in apropiere de Casa Folea si dam in ulita care duce in Pestera. Ne uitam la ceas si ca sa vezi minune incheiem 20.13 km chiar aproape de punctul de unde plecasem. Se cuvine deci sa punem stop acestei aproape ultime alergari din 2013 chiar aici si sa rulam incetisor spre cabanuta.
Cand am ajuns gratarul sfaraia si sticla de vin era deja pe jumatate, asa ca am avut parte de o recuperare usoara. Hai noroc!
P.S.: pe inserat ne trezim cu un oaspete surpriza la usa. Codruț s-a intors acasa :)
First photo by BigStockPhoto
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.