Crosul Alearga porcu' - editia I

A fost prima editie a crosului "Alearga porcu'", a fost de Craciun, a fost in Pitesti, a fost frumos si va mai fi :)

Ideea ne-a venit pe 23 decembrie cand, dupa o alergare prin Padurea Trivale (Pitesti) impreuna cu Buri, am stabilit sa mai iesim peste doua zile. Dar stai, peste 2 zile este Craciunul. Iesim de Craciun? Pai iesim sa "alergam porcul" ca sa nu se depuna.
Apoi ne-am gandit sa mai invitam si alti oameni sa petreaca activ Craciunul si sa nu se lase infranti de cozonaci, gratare si alte bunatati care se mai servesc de sarbatori. Asa ca am creat un eveniment pe facebook la care au raspuns mai multe persoane decat ma asteptam, prieteni, dar si oameni pe care nu ii cunosteam. Am fost de data aceasta in postura de organizator, dar si de alergator. Numele evenimentului poate suna putin ciudat, mai ales ca noi nu avem nimic cu saracul animal si asa prea chinuit in luna decembrie, asa ca am putea sa ii spunem la fel de bine "alearga tortul" cum zice Andreea :))

Ne-am strans deci pe 25 decembrie in fata Palatului Copiilor din Pitesti. Aproximativ 15 oameni dornici sa faca putina miscare. Dupa putina socializare am pornit in grup pe potecile din padure intr-o alergare lejera, necompetitiva.
Am bifat cateva aspecte inedite printre care:
- Andreea a alergat chiar de ziua ei, servindu-ne cu bomboane. La multi ani Andreea!
- Cativa dintre noi au fost la prima lor alergare si sper ca le-a placut si ca vor mai repeta experienta. Altii au fost la prima alergare "organizata" si le-a placut si lor.
- Am vazut cum e sa fii in barca "organizatorilor" si sa faci medalii, diplome, ceai si alte minuni.






Vremea a fost perfecta, putin racoare, dar uscat, iar potecile din padure acoperite de frunze au fost numai bune de alergare. Am alergat 6 km care au trecut foarte repede pentru ca in Padurea Trivale e greu sa te plictisesti la cate poteci si pante sunt. Dupa 40 de minute am revenit la locul de start/finish unde am avut medalii si diplome de participare, plus ceai cald si biscuiti.



Concluzii:

- Evenimentul a fost placut si ne-am simtit bine in ziua de Craciun;
- Oamenii raspund pozitiv unor asemenea evenimente sportive, trebuie doar ca cineva sa creeze un cadru si sa ii invite sa iasa din casa;
- S-a creat un grup al alergatorilor din Pitesti;
- Dorim ca aceasta alergare sa devina traditionala in Pitesti, asa ca asteptam sa va inscrieti la editia a II-a care va avea loc in 2014. Primii inscrisi beneficiaza de ... multe surprize :)



Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

Comentarii