Asa ca ne-am trezit sambata de dimineata in personalul de Brasov. La Campina Diana a intregit trupa si eram gata de drumetie. Un singur lucru ne mai dadea batai de cap si anume ploaia asta care cadea necontenit de vreo saptamana. Cand coboram in Azuga ploaia aproape ca a stat, doar nu era sa imi pice recordul de a nu fi plouat nicioadata la munte mai mult de o ora.
Nu prea era zapada, dar parazapezile s-au dovedit indispensabile pentru ca imediat ce am inceput urcarea prin padure (traseu marcat cu triunghi galben) ne-am afundat intr-o minunata mocirla, un noroi lutos care ne ingreuna inaintarea. Am urcat asa o vreme intrebandu-ne daca vom continua astfel toata ziua. Pana ne-am incalzit din fericire s-a terminat acest drum si am ajuns pe poteca. Noroiul a disparut si zambetele ne-au aparut pe fete. Odata cu ele a aparut si zapada la care nu prea speram. Asa ca ne-am insirat intr-un monom colorat cu directia Cabana Diham.
Traseul de astazi are 7-8 ore, insa Buri era gata sa parieze ca daca mai gasim portiuni lungi cu noroi ne-om satura si razgandi sa ramanem la Diham, daca or avea locuri pentru 11 purcelusi. Dam intr-o poiana, ne regrupam si facem stanga conform indicatorului.
Dupa 3 ore, la 12:30 in fata ni se inalta cabana Diham. O gasim la fel de calda si primitoare ca intotdeauna si intram pentru a servi pranzul. Ciorba, mamaliga cu branza si smantana, ceapa, sendvisuri au umplut doua mese. Nu ratati ceaiul cu rom de la Diham, costa 1 leu dar face mult mai mult.
Dupa o ora de odihna ne punem rucsacii in spate cu directia Malaiesti. Mai sunt 4 ore de traseu, incepand cu o coborare lunga si continuand cu o urcare si mai inalta, dar domoala si frumoasa. Traseul este integral prin padure, cu vreo doua puncte de belvedere. O luam la vale si dam din nou de noroi, abia ce ni se curatasera bocancii prin zapada. Coboram cu atentie spre Valea Glajariei, mai patinam pe alocuri si ajungem jos, unde traversam doua podete peste niste cursuri de apa. De partea cealalta a drumului ce duce spre Rasnov incepem urcarea, care ne bucura. Urcam serpuind prin padure si dam iarasi de zapada, micuta dar suficienta cat sa ne implineasca asteptarile. Urcam, urcam, urcam, ne mai amestecam, mai o gluma, mai o povestire pana dam intr-un punct frumos de belvedere, o panorama peste padure, spre Rasnov. Facem poze, ne odihnim si ii dam inainte.
Apoi petrecem o seara "ca la cabana", ca de cand ne doream sa ajungem din nou in mijlocul muntelui.
La cabana au mancare, vin fiert, "prajitura cabanei", toate invaluite in muzica specifica "de cabana" pentru cei ce o cunosc si apreciaza. Pacat ca nu am avut si o chitara. Este o cabana mare si izolata, aruncata undeva in nordul masivului Bucegi, in Valea Malaiesti. Aprovizionarea se face doar cu caii, iar accesul turistilor doar pe propriile picioare. Fata de imaginea creata in imaginatia mea despre Malaiesti parca mai lipsea ceva ... cred ca acea chitara.
,, Dacă ai un dor ce te frământă,
Nu căta că-i drumul obositor,
Hai cu mine, prietene, pe munte,
Pe cărările Bucegilor… ”
Am dezbatut intens asupra traseului pe care sa il facem maine, posibilitatile fiind multiple. Victor vroiaa sa mearga pe traseul care duce in Busteni pentru ca tare isi dorea sa vada Colții (ai Morarului bineinteles). I-am tot aratat noi coltii toata seara dar nu se lasa convins. Intre timp afara ceata se ridicase si am iesit cu totii in fata cabanei pentru a admira Bucsoiul si stelele de pe cer. Apoi somn, meritam.
ZIUA II
Ne-am trezit fiecare dupa bunul plac, in jurul orei 8. Am continuat dezbaterile, Victor vroia in continuare sa vada "colții", fetele vroiau sa alegem traseul cel mai scurt catre gara. Am mancat si am iesit sa facem poza de grup cu cabana, smotocind intre timp si un catelus ciobanesc.
Ne-am luat ramas bun de la cabana Malaiesti si am plecat pe traseul spre Diham. A dat si soarele, albind zapada. Erau 5 ore si jumate pana in Predeal. Coboram ce urcasem ieri, iar de la drum urmau 45' de urcare pana la cabana Diham, traseu inclinat si plin de noroi, noroi serios nu gluma. Cuplam toate resursele si ii dam la deal. Dupa 40' in poiana de la Diham ne astepta o intindere superba de zapada in bataia soarelui stralucitor, rasplatindu-ne efortul intens depus la urcare. Lepadam din cojoace si stam putin la soare alaturi de un dulau imens care aducea mai mult a urs decat a catel.
Apoi ne strangem cu totii in cabana pentru a manca de pranz, a bea un ceai bun si a ne decide pe unde vom ajunge la tren. Victor se duce spre Busteni, iar noi alegem nu stiu cum traseul spre Predeal, dar nu prin Valea Iadului ci pe punctul rosu, care coboara prin spatele cabanei si mai incolo da in drumul de Rasnov-Predeal.
Asadar ne despartim de Victor si coboram.
Din nou noroi. Un indicator ne informeaza ca mai sunt 30 de minute pana la drumul national, dar pentru asta trebuia sa intram in padure tocmai printr-un loc mocirlos asa ca zicem sa mai coboram putin pe drumul acesta si vom lua de acolo marcajul. Eh dupa prima curba nu se vedea marcajul, am zis ca o fi dupa urmatoarea si tot asa pana am uitat de tot de el si am bagat viteza urmandu-i pe Buri si pe Mihai care luasera avans, or fi dibuit ei drumul daca galopeaza asa.
Drumul e in usoara coborare, ne luam cu vorba si nici nu am simtit cand a trecut o ora. Buri ne arata ca GPS-ul arata fix directia opusa, Cristi il ia la misto ca o fi defect. Mai mergem putin si Ionut ne zice, consultand harta, ca in cea mai pesimista situatie am fi pe drumul ce duce in Rasnov. Nu e bine! Intre timp Raluca, Ionela, Diana si Mada luasera avans. Marim putin pasul, le ajungem si hotaram cu totii sa ne intoarcem. Am facut o ora de la marcaj pana aici, vom mai face o ora inapoi.
Intre timp ne suna Victor care era la 10 minute de Gara Busteni. Uite ca tot noi vom face cel mai lung traseu, fara voie. Trec 50', ajungem la marcaj si de data aceasta noroiul ni se pare o binecuvantare. In 30' pe punct rosu iesim la drumul Rasnov-Predeal. Este ora 17 si avem doua variante: sa taiem un deal pe dunga albastra sau sa mergem 6 km pe sosea pana la Predeal. Pentru ca se apropia seara alegem soseaua, nu inainte ca Ionut sa alerge si sa alunge catelul care ne insotise pentru a nu fi accientat de masini, starnind un val de rasete in grup. O luam la pas numarand bornele kilometrice, intre timp Victor prinsese trenul Regio. Pe la ora 6 intram in Predeal mai aveam putin pana la gara, dar renuntasem la gandul ca vom prinde trenul de 6:23, oricum mai e unul la 7, ce atata graba. Totusi nu ne oprim pana la gara si cand ajungem, trenul inca nu plecase asa ca il prindem la mustata.
La 6:29 decolam spre casa dupa o zi plina de kilometri parcursi la aer curat pe la poalele Bucegilor. La Campina ne luam ramas bun de la Diana iar pe la 8:30 suntem in Gara de Nord. Un weekend fain, o cabana la care am ajuns si noi dupa ani de asteptari si multa voie buna :)
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.