12 iunie 2014

Hercules - un maraton cu greutate

Am pornit in cautarea apelor fermecate care ii vindecau pe daci si care au starnit curiozitatea romanilor si am ajuns in patria lui Hercules, la Baile Herculane si chiar putin mai incolo, pe Valea Cernei, pentru ceea e se numeste Hercules Maraton.

Valea Cernei este o zona unde imi doream demult sa revin asa ca maratonul a venit la fix, intr-un weekend prelungit si cu vreme anuntata buna. Dupa 6 ore petrecute in tren iata-ne deci pe Valea Cernei. Instalam rapid cortul si dupa ce ne odihnim putin mergem sa ne ridicam kiturile de concurs. Multa 'lume buna' si atmosfera de mare cursa, ca la majoritatea maratoanelor montane de altfel. La ora 19 a fost pasta-party urmata de sedinta tehnica de unde aflam ca vom avea de parcurs 44 de km in majoritate sub soarele arzator, ca va fi o portiune de 10 km fara apa si ca ne vom delecta privirile cu multe campuri galbene si creste semete. Hercules Maraton bine te-am gasit!


3...2...1...START

Ne trezim devreme, poiana de corturi deja fremata, ce ti-e si cu alergatorii astia nu au somn deloc. Mic dejun, imbracat si suntem gata de start la ora 9. Primii 2,5 km sunt pe asfalt pana la Podul Tasnei, suficient cat sa imi dau seama ca va fi o zi foarte calda si vom consuma destule resurse. Stabilisem cu Bury sa neutralizam aceasta cursa si astfel sa nu conteze in clasamentul nostru privat pentru ca nu am face decat sa ne fugarim unul pe celalalt si sa ne risipim fortele mult prea devreme.



Traversam Cerna si incepe prima urcare, asa de dezmortire prin padure. Bete am, picioare am, trag sustinut la deal si depasesc ceva persoane. Oprim la km 5 pentru o portie serioasa de apa la Izvorul Cracul Teiului. Inca o panta serioasa dar mai scurta si suntem sus la Biserica Dobraia. Transpir prin fiecare por, noroc ca traseul tine o vreme pe curba de nivel. Aici se poate alerga asa ca ii dau blana, sunt urcusuri si coborari domoale. Dupa o coborare prelungita suntem in satul Bogatin, in 3 ore de la start, deci bifam cu succes primul checkpoint unde timpul limita era 4 ore.





De aici incepe greul, avem in fata 7 km de urcare cu 900m diferenta pozitiva de nivel. Hei hei verde e iarba, soarele-i sus pe cer, hei hei dusa e iarna cu dintii ei de fier. Ne punem toate sperantele in norii care se vedeau in zare si care speram sa acopere la un moment dat soarele. Primii 3 km mi s-au parut cei mai grei, imping tare in picioare si in bete si nu vad nimic stanga-dreapta. Pas dupa pas, incerc sa nu ma opresc, imi pun la bataiae fiecare muschiulet. Dumnezeu ne-a scos in cale un izvor cu jgheab de adapat unde ne mai tragem sufletul si ne balacim nitel.
La punctul de alimentare de la Fantana Babii suntem intampinati regeste de catre voluntari care ne incurajeaza, ne dau apa, ne fac poze si ne incarca cu energie.

'selfie' la km 22: eu, domnisoara volutar si ochiul lui Bury :))

Dacii Sprinteni

Suntem intr-o poiana lunga si spre norocul nostru soarele intra in nori. Spre ghinionul nostru incepe sa tune. Continuam sa urcam, socializam cu niste vacute aflate la pascut si invingem ce a fost mai greu. Ii dam bataie pe coborare, prin poieni si padure, manati din spate de norii care parca nu mai aveau rabdare. Nori am vrut, nori am avut! La km 26 atingem cel mai inalt punct al zilei, Saua Ciumerna si avem in fata un peisaj superb.



Jnepenis, bolovani, curba de nivel, hai norule mai poti sa ne prinzi? Traseul coboara puternic si la km 32 ajungem in Inelet, avem punct de alimentare, suntem fericiti. Ne incadram lejer in timpul limita de 7h30' si dupa ce infulecam niste banane si branza sarata oferita de localnici continuam alergarea. Mai sunt 14 km pana la finish, efortul se simte, mai depasim 2-3 alergatori. Ajungem din nou la Biserica din Dobraia de unde incepe coborarea prin padure, vrem 600m diferenta de nivel, cam abrupt pentru picioarele obosite.



Norul isi aduce aminte ca ne-a ratat pe culme si bubuie amenintator. Pe ultimul km incepe ploaia. Trecusera deja 44 de km cand incepem sa auzim galagia de la finish. Facem freza, luam atitudinea demna de daci si trecem cot la cot linia de sosire. Aplauze, medalii, apa si final de cursa. Dacii Sprinteni au alergat pe taramul lui Hercules pe care l-au intalnit dupa 8 ore si 39 de minute de la start.


La ora 19 ne strangem cu totii pentru a-i aplauda pe castigatorii cursei si a desface sampania. Am castigat si eu ... de data asta tot la tombola asa ca ma aleg cu niste jambiere de compresie de la Compressport. Acum sunt si eu alergator adevarat!

A doua zi ne strangem tabara si ne refacem puterile cu o baie in apele miraculoase de la Sapte Izvoare. Bineinteles ca facem si o poza cu statuia lui Hercules:


In final vreau sa remarc organizarea de nota 10 a cestui eveniment, felicitari clubului Alternative Timisoara. Traseu superb bine marcat, puncte de alimentare cu de toate, voluntari inimosi si entuziasti, kit generos, pasta party, afmosfera de mare cursa. Bravo!Multumiri si fotografilor Bogdan Ionescu, Marius Schmidt, Izabella Daiana, tuturor pentru poze.

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

Un comentariu:

  1. Dragos, vezi ca Hercule cu care te-ai pozat nu are medalia de finisher (participant)...
    Trebuie sa-l mai antrenezi un pic sa termine si el data viitoare...
    Victor

    RăspundețiȘtergere

Lasati un comentariu.