Despre asta e Vama

Sa-ti uzi picioarele prin iarba, sa prinzi dusul inaintea tuturor, sa zambesti, sa-ti cauti slipii, sa imparti omleta cu iar si iar alte guri flamande, sa simti soarele-n rarunchi, sa uiti glumele de aseara, dar sa-ti amintesti melodiile, sa speri sa mai gasesti tequila, sa alergi, sa te pierzi si sa te gasesti in nisip, sa canti ore si ore la Folk You si sa mai vrei, sa mananci clatite, sa cureti plaja dupa concert si sa te muti la bec, sa te intalnesti intamplator cu vechi si noi prieteni,  sa dansezi pana cand simti ca nisipul este foarte comod pentru a lua o pauza, sa te prinda rasaritul pe plaja ascultand Bolero. Despre asta e Vama.

Prin Vama treci cu fata arsa de soare, cu talpile innodate in alge, dar si cu sufletul. Si daca ti se-agata de locul asta se cheama c-ai devenit dependent.

De zeci de ani vamaiotii aleg sa traiasca liberi un weekend sau o vara intreaga in locuri cum e Sandalandala http://sandalandala.ro/. Zonele alea frumoase din Vama, alea pe care le vezi cand uiti sa respiri sunt undeva departe de hoteluri, manele sau kitch.

Cu chitara si un foc de tabara, muzica, filme si carti care n-ai vrea sa se mai termine, cu bucate la ceaun si vin de la fantana, cu reprize lungi de lene-n hamac, Sandalandala e boema in carne, oase, apa si nisip. Aici inveti ca dupa ce bei mult trebuie sa mananci zdravan. Inveti ca iarba, pietrisul si nisipul sunt mai faine ca betonul, ca e bine sa bei din halbe care nu se sparg si slipii se agata-n cui. Inveti ca omleta merge unsa dupa o tura cu bicicleta pana-n raiul de la Hagieni caci Vama nu-nseamna numai mare ci si pamantul fermecat al Dobrogei.

Dar mai ales inveti ca oamenii de aici n-au varsta la fel cum Vama n-are granite. Ei sunt aia care se trezesc sa vada zorile (sau care ajung la cort dupa ce au asteptat rasaritul pe plaja petrecand intre Open Stage si Stuf, intre Expirat si becul de pe plaja, pana cand soarele iese din mare anuntand inceperea unei noi zile). Si uita sirul zilelor si firul grijilor, asa cum o faci si tu de indata ce lasi Vama sa te imbratiseze.

Cu drag din Vama Veche, Romania :)

Comentarii