22 octombrie 2014

Cozia in miez de toamnă

Am pornit sambata de dimineata, inarmati cu voie buna si rucsaci usurei, cu destinatia Caciulata. Este 18 octombrie deci e vremea pentru excursia traditionala de toamna, peisajul auriu-ruginiu fiind la apogeu in padurile de foioase. Am dat sfoara in tara si ne-am adunat nici mai mult nici mai putin de 20 de oameni voiosi.

Treaba insa nu a fost deloc simpla, de la anuntul initial al turei (care trebuia sa fie in Piatra Craiului la Curmatura, pe un traseu lejer) si pana cu o zi inainte de plecare unii oameni au mai renuntat, altii au aparut ulterior pe lista, cativa in ultimul moment, rezervarea la cabana si la autocar s-a tot modificat de la o zi la alta astfel ca dupa toata actiunea am capatat suficienta experienta cat sa imi pot deschide o agentie de turism :))






Ne reunim cu totii in fata Manastirii Turnu, scapam de hainele in plus si ne insiram pe poteca ca margelele pe ata, intr-un sir lung, colorat si galagios. Impreuna cu noi si un catel pripasit de pe la manastire care mai apoi avea sa fie botezat cu numele de Grigore. Pas dupa pas, urcam tare si apasat strajuiti de copacii ingalbeniti de atata toamna, ce isi intind coroanele deasupra noastra. Nici nu simtim cand trec doua ore si ne oprim pentru popas in fata Manastirii Stanisoara. De aici ar mai fi vreo trei ore si jumatate. 




Plecam la drum nu inainte de a scutura tufele de zmeura si macese si de a face plinul cu vitamina C. Urcarea se accentueaza, panta se inclina, soare ba straluceste, ba se lasa acoperit de nori. Oprim din cand in cand pentru poze ca tare fain se vede Oltul serpuind la baza muntilor, pe vale. Intre timp cateva picaturi nu mai au rabdare si ne silesc sa ne ascundem sub pelerine, impingandu-ne mai alert inainte. Iarasi poze, povestiri si urcarea e aproape gata, se vede releul. Cativa pasi si dam in drumul care in 5 minute ne scoate la cabana. Din pacate cerul e acoperit de nori si valea de ceata drept pentru care nu vedem privelistea, insa vedem padurea si e de ajuns.









Intram in cabana, ne luam paturile in primire si ne intoarcem in sala de mese pentru o cina binemeritata, muncita pret de sase ore. Mancarea se cam lasa asteptata, e aglomeratie mare si cam atentam la bucatele carate de Buri cu puterea spatelui. Iar cand foamea devine mai intensa iata ca vin supele si friptura alaturi de vin fiert si ceai. Sa mancam deci.



Dupa ospat debarasam masa si ne punem pe jucat Saboteur toata seara, pana tarziu in noapte. Cerul inca nu se curatase de nori asa ca ne dam stingerea cu speranta ca de dimineata va fi cu mult mai bine. Si asa a fost: de dimineata soarele stralucea, cerul era de un albastru imaculat si o mare de nori pufosi acoperea uniform Valea Oltului pana hat-departe in zare la poalele Fagarasilor. A curs cu poze pe puzderia de aparate ce am avut-o in grup.








 E de la sine inteles ca micul-dejun a intrat mult mai bine, asta pana cand s-au terminat ouale, deci implicit si omletele. Noroc ca mai adusesem ceva mancare de pe acasa, suficienta cat sa nu moara nimeni de foame :)) Strangem bagajele, era dezastru in camera, parte din noi urca pe Vf. Cozia care e fix langa cabana, dupa care ne aliniem frumos pentru poza (pozele) de grup.



Ultimele aranjamente si la 11:15 ii dam la vale pe coborare, cu cantec inainte. Ba ne insiruim, ba ne regrupam din cand in cand. Si ca sa nu ne plictisim incepem sa cantam, frumos si melodios, si asta ne tine mai bine de doua ore. Am rulat aproape tot repertoriul invatat de-a lungul vremii, ba Cosmin a adus si multe piese noi, multe si de calitate, care ne-au incantat urechile (sau nu :)).




Luandu-ne cu muzichiile am mers pe unduite cai de ne-am afundat aiurea in codru ratacind poteca pret de vreo 15 minute, facand apoi cale intoarsa alte 15. Tot la vale, tot prin padure pe covorul de frunze proaspat asternut. Si tot cu cantec inainte. Coborarea ba se accentueaza, ba se domoleste, mai vine si cate o urcare, iar coboara si tot asa. Frunzele fosnesc sub pasii nostri grabiti, pauzele lipsesc aproape cu desavarsire, cantecele rasuna armonios in padure si uite asa ajungem la bifurcatia ce da spre Manastirea Turnu. Facem un calcul rapid, timpul e destul de limitat si spargem trupa in doua, noua oameni se duc sa recupereze masinile, restul drept in jos pe drumul forestier. Ceva noroi, nu destul cat sa ne mocirlim pana la gat si ajungem la sosea dupa care imediat pe baraj. "Păăăi măăă duseei, pai mă dusei sa trec la Olt.." :))



Dincolo de Manastirea Cozia gasim microbuzul care ne teleporteaza in centrul Calimanestiului scutindu-ne labutele de 5 km pe asfalt. Si pe la ora 17 vine si autocarul ce ne poarta pe lungul drum catre casa. 

Concluzia acestei excursii este ca am format un grup de 20 de personae, cel mai mare de pana acum, ca am avut parte de vreme buna si peisaj autentic de toamna, superb, si ... si ... ei bine si ca traseul a fost putin cam muncitoresc pentru unii dintre noi, iar pauzele au fost putine spre deloc.


Dati click pe poze pentru marire, am mai pus cateva ca nu ma pot abtine. Multumim, Diana, Ionela, Geta, Dana, Ionut.






















Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.