6 aprilie 2015

In plimbare la Semimaraton Brasov

Semimaraton Brasov a ajuns la a patra editie, eu sunt la a treia participare pentru ca imi place mult traseul asta, imi place organizarea si imi place Brasovul. Se pare ca nu sunt singurul pentru ca sambata s-au adunat la start in Piata Unirii 1700 de persoane.

Daca in 2013 am avut noroi si in 2014 ploaie, anul acesta organizatorii au pregatit zapada. Vineri aflu ca in Brasov ninge si parca ma bucur, imi surade ideea unei alergari prin omat pufos. Sambata dimineata ajungem in Brasov, ridicam kiturile si ne echipam de cursa. Intre timp incepe sa ninga, ni se ureaza Craciun fericit si parca ar merge o tuica fiarta :))



3..2..1..START

Ne inghesuim in zona de start, suntem asa de multi cunoscuti ca nici nu stiu ce iepure sa imi iau, ii intalnesc pe Gabi si pe Cosmin Nazdravanu care ma vrea iepurele lui; eu nu-l cred, mai degraba el va fi iepurele meu. Ce e asta, iepurii si vanatorii? Noroc ca se da startul si ne inchide gurile.




Alergam toti trei cot la cot pe stradutele Brasovului, fac cateva ruperi de ritm ca sa il testez/sperii pe Cosmin si ne stabilizam la pulsul 170 al lui Gabi. Tropa-tropa tot depasim, nu prea e loc si mai vine si cate-o masina ratacita. Incepe urcarea aia de 6 km neintrerupti pana in Poiana care ne potoleste. Macinam la foc domol si vazand ca rezist imi propun sa nu ma opresc, orice ar fi nu ma opresc! E zapada, mai si aluneca, dar se alearga binisor, anul trecut aici alternam bucati de alergare cu bucati de mers, acum ma simt mai sprinten. Mai schimbam cate o vorba, Cosmin ramane cativa pasi in urma, ne prinde insa Cristi Albu si ne ambitionam reciproc. Ajungem sus destul de repede, e clar ca timpul stabilit cu un an in urma e deja doborat desi n-am parcurs decat 8 km din cursa.


Iau o gura de apa si o pornesc la vale, urmeaza cativa km spectaculosi de coborari si urcari pe potecile din padure. Numai ca aluneca, aluneca al naibii de rau, zapada s-a batatorit si s-a facut ghetus. Caut portiuni afanate, nu prea imi iese, e patinoar, ii dau inainte si poc! prima cazatura. Vine o coborare, oamenii se dau pe fund, vedeti aici un filmulet, eu incerc pe margine, ma agat de crengi si copacei dar tot mai cad de doua ori. Ce e asta, alergam si noi azi? Dupa ce mai iau contact cu ghetusul de vreo trei ori ma opresc. Capitulez, e clar ca nu se poate alerga, n-am chef sa risc, nu vreau sa imi sucesc ceva, cred ca azi voi face o plimbare pana la finish.

Vine Cosmin din urma si ii spun ca poate sa-si opreasca ceasul, sa isi ia adio de la PB, mai incercam o data la anul. Taras-grapis mai alunec de vreo n ori, altii se avanta pe langa mine rostogolindu-se, eu n-am de ce sa ma grabesc, sunt resemnat. Dupa ce trecem raul incepe o urcare mai uscata si depasesc, imi plac urcarile doar. Parca s-a mai dus zapada pe aici dar eu oprisem motoarele, ma obisnuisem cu plimbarea asta si mi-e incomod sa reincep sa alerg. Dar incep! In minte imi incolteste ideea unui joc: numar cate persoane ma depasesc pe coborare, 1-0, 2-0, 3-0, 3-1 ... si cate depasesc eu pe plat si urcare. Pana la urma imi iese pe plus, castig jocul asta, se termina padurea si ii dau blana pe drumul forestier.



La km 14 e un punct de apa, inca 2-3 km apoi pe drum si incepe partea a treia a povestii: mocirla. Noroiul asta nu aluneca la fel ca zapada, el fuge de sub picioare atunci cand te astepti mai putin. Balet, bratele ajuta la mentinerea echilibrului, 1-0, 2-0, 2-1, 2-2, 2-3, purcelusul alergator nu rateaza nici o baltoaca. Coboram Treptele lui Gabony care aluneca si ele si abia ma gandesc la dealul ala de pe final unde lumea baga capul in pamant si injura printre dinti, e al naibii de inclinat mai ales dupa atata coborare.

Aaa uite-l cum se inalta dragul de el, iarba e inecata in noroi si aluneca frumos, mai in patru labe, mai pe margine imping tare si reusesc. La urmatoarea coborare ma gandesc sa depasesc pe cineva pe curba de nivel, accelerez, pamantul se apropie de mine, dublu-tulup, ma invart si aterizez in mocirla. Ma pufneste si rasul, sunt ca porcul dar imi place :))


Inca un test de echilibru ne asteapta inainte de scari si intru pe asfalt, anul trecut aici, fugarit de Buri mancam pamantul de nu vedeam stanga-dreapta, acum nu prea am motiv dar tot accelerez. Alerg pe stradute, cateva curbe, imi asez bluza de dac ce la start fusese de un alb imaculat, mi se desprinde numarul de pe centura si trec linia de finish ridicandu-l deasupra capului. Primesc si o medalie pentru efortul depus. Hai sa dau stop la ceas, 2:18:26, era sa zic fix la fel ca anul trecut dar e cu 4 secunde mai bine, ma ung pe suflet :) Locul 345/852 la general, 229/475 la masculin 23-39 ani deci merge.



Frumoasa alergare, desi am zis ca in viitor voi participa la curse la care nu am mai fost mai vin si la anul la Brasov pentru ca am o noua dilema ce necesita rezolvare: ce timp scoteam daca nu era gheata aia acolo? Si ce bine urcasem pana in Poiana... Dar despre asta in episodul urmator :)

Dati un like paginii de Facebook pentru a afla noutati.

foto credits: www.SemimaratonBrasov.ro, Pavel Mihaela




Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.