2 iulie 2015

Povestea primului meu Ironman - partea a II-a

Cititi primul articol din aceasta serie aici

La momentul scrierii acestui articol, marti seara, pot spune ca m-am recuperat aproape complet in sensul ca mi-a trecut febra musculara si sunt destul de fresh. Contrar presupunerilor facute inainte de cursa nu am fost asa de daramat, am avut febra musculara mult mai mare dupa Ecomaraton Moeciu. Duminica si luni dupa cursa am avut ceva febra la nivelul coapselor si resimteam putin articulatiile de la genunchi. Va las in continuare cu al doilea articol din seria "I AM IRONMAN".

Dimineata cursei

Ceasul suna la 4:30, gata! incepe ziua cea mare. Sar din pat si mananc niste cornuri cu Nutella ca mai sunt doua ore pana la start si profesionistii asa fac, este momentul optim, dupa care beau 0,5 litri de isotonic. Deschid putin facebook-ul, vad cateva zeci de comentarii de la prieteni si aflu ca am castigat la un concurs; ziua incepe promitator. 

Cum echipamentul era 99% aranjat pe categorii ne imbracam, la 5:30 chemam taxiul si inainte de ora 6 suntem la intrarea in tranzitie, asteptand sa se deschida. Am ceva emotii, asez totul ca la carte: echipamentul de alergare este intr-un sac de plastic, pun casca pe ghidon, prosopul in fata bicicletei, pantofii de ciclism langa, sosetele inauntru, pantalonii si tricoul de ciclism agatate de sa, o banana si o sticla de Gatorade langa, numarul pus in casca, fara organizare nu facem nimic. Ma dezbrac (nu de tot, raman in slip :)), imi pun jambierele de compresie si neoprenul, iau casca si ochelarii si parasesc tranzitia. Era ora 6:30.

Pe malul lacului toata lumea se pregatea. Arunc o privire catre lac pentru a-mi intipari in minte cum voi ocoli cele 4 balize, facem niste poze, nu prea ne arde de glume, dar tot rad de Emil care isi taiase manecile de la neopren =)), mai sunt 10 minute pana la start. Iau doua geluri si beau jumatate de sticla de isotonic ca sa am energie pentru doua ore, imi trag bine casca de inot pe urechi, o intreb pe Ioana daca apa e cumva prea rece si intru in apa. Desi afara parea putin racoare ca doar e dimineata, apa este calda, Istvan ne-a anuntat ca are 20 de grade. Fac o mica incalzire a bratelor dar cand bag fata in apa simt ca imi ingheata. Hmm asta nu e tocmai bine, sper sa nu am probleme. Ma gandesc la Lilica, dupa ce ca e ea speriata nu are nici neopren, bine ca startul lor e peste doua ore.



Inotul

Timpul a trecut, toata lumea e in apa, incepe numaratoarea inversa si am plecat. A inceput marele Ironman, Doamne ajuta! Raman mai la coada plutonului, ce imagine spectaculoasa am in fata, apa sarea in toate zarile, e adevarat cand se spune ca e ca intr-o masina de spalat. Incerc sa imi reglez ritmul, nu e usor, sunt tentat sa ii dau mai tare ca sa raman in turma, din toate partile maini si picioare imi “mangaie" corpul, din fericire nu incasez nici o lovitura serioasa; incerc sa ma tin mai departe de cei care inoata bras ca ei lovesc sub centura.


Suntem deja la a treia baliza, plutonul s-a mai rasfirat si stabilesc ritmul care imi convine.  A patra baliza, cea de la finish, nu prea se zareste si asa cum imi spusese si Alex intoarcerea nu e chiar la 90 de grade ci la 45 si in conditiile in care abia vezi baliza poti devia mult de la traseu pana sa te prinzi. Poate era buna o tura de recunoastere cu o zi inainte, am zis sa nu ma mai obosesc totusi ca voi face recunoasterea direct in prima tura a concursului, in fond e un lac ca toate lacurile. Ma orientez dupa inotatorii din fata, aceasta e cea mai lunga latura, cred ca are 150 de metri, ajung la ea si inchei prima bucla, mai am 7. 

Incep sa numar in gand si caut analogii intre numarul turei si diverse chestii care imi vin in minte pentru a nu il uita, trebuie sa le numaram singuri, iar o numaratoare gresita ar insemna descalificare. Ma simt bine, intru in zen mode, mai trec trei ture, hai ca am facut jumatate, inca pe atat si gata. Inca pe atat?!


A 5-a si a 6-a tura mi se par plictisitoare, imi vine un gand tampit cum ca daca as incheia aici cursa, nu va mai trebui sa pedalez o zi intreaga si voi sta linistit intins la soare; dar voi mai avea eu liniste apoi? cum ma voi intoarce acasa asa? urmatoarele luni as trai numai cu gandul ca trebuie sa repar greseala. Eh, nici gand de asa ceva, era doar un gand prost. Dau in continuare din brate cat pot, scot des capul din apa pentru a vedea baliza din fata si a merge cat mai drept.

Mi se face sete, oh nu!, stiam eu ca voi pati si asta. Setea ma chinuie mai mult psihic, ma gandesc numai la apa atunci cand imi este sete. Apa? Pai sunt in apa, e atata apa in jur. Pana la urma iau o gura din lac, ce se poate intampla, si alte vietuitoare beau astfel de apa; nu e rea la gust asa ca mai iau o gura avand grija sa nu o trag aiurea pe caile respiratorii.

Mai am doua ture, trec in pluta vreo 10 secunde, nu am inotat niciodata asa de mult in costumul de neopren si se pare ca incep sa simt o jena la umeri, mai mult la dreptul ca eu respir numai pe partea dreapta.. Ma concentrez sa inchei tura fara sa ma opresc, odata ce voi intra pe ultima latura psihica va intra in joc si va fi simplu. Vad un domn pe ponton si mai vad o sticla de apa langa el. Langa prima baliza apa e mica si pot sta in picioare, ma apropii putin si ii cer sticla, nu o prind, se scufunda, la naiba sa vezi ca am ratat, dupa care apare la suprafata, e plina, beau cu pofta, ii multumesc si arunc sticla inapoi.

Sunt pe ultima tura, nu imi vine sa cred ca mai am atat de putin, de-a lungul perioadei de pregatire am tot zis ca daca apuc sa ies din apa am terminat triatlonul si acum sunt atat de aproape. Trec de penultima baliza si involuntar incep sa trag apa mai tare, scot capul mai des uitandu-ma dupa baliza, hai ca se poate! Inca 10 metri si gata, trec in bras, ochesc pontonul, bag capul in apa si nici nu mai respir pana ce nu il ating.

Am iesit!!! Octy era chiar acolo, tocmai ce sosire de la gara dupa 13 ore de calatorie, nici nu mai retin daca am batut palma sau nu. Sunt cam ametit, aud "bravo Dragos" din mai multe directii, fac cu mana si incerc sa zambesc, dar nu vad pe nimeni in alergarea catre tranzitie. Dau jos din fuga casca si ochelarii, la scari o iau usor ca ma clatin, incep sa dau jos neoprenul. Nu alerg spre T1 ci merg tot desfacand la neopren, nu am de ce sa ma grabesc pentru ca oricum imi va lua cateva minute pana ce “revin cu picioarele pe pamant”. Am facut 1 ora si 51 min, pai e chiar bine !!!

Tranzitia 1

Sunt bucuros cand vad ca in tranzitie mai sunt destule biciclete, sa zic aproape jumatate. Alex si Emil nu iesisera, nici Cristi Dinu, nici Dan Dudas, nici Liviu, doar bicicleta lui Sorin lipsea. Avram Iancu bineinteles ca plecase demult, pentru el inotul e un fleac la cati km face in pregatirea pentru traversarea Canalului Manecii. Imbrac pantalonii de ciclism in timp ce mestec la o banana, imi trag si tricoul, pun casca pe cap, sunt cam ud dar m-oi usca. Octy filmeaza cu GoPro-ul de pe margine toata operatiunea, voi fi curios sa ma vad miscandu-ma asa robotic. Pun numarul pe spate, bag neoprenul in sacul de plastic, imi pun manusile, o iau pe Bibi de sa si am plecat.



In pantofii cu placute SPD nu prea se poate alerga si avem o zona destul de lunga de parcurs pe langa bicicleta, pana la iesirea din curtea hanului. Mai bine sa nu alerg ci sa merg, asa imi mai recapat si pulsul. Cand unul din voluntari imi spune ca acum pot urca pe bicicleta se aude si startul la proba de half Ironman, deci am facut fix 2 ore la inot+T1, not so bad.

Ciclismul

Incep cu o urcare nici prea-prea nici foarte-foarte, suficienta cat sa imi dea batai de cap: parca nu am forta in picioare, ce naiba, sunt de plastilina. Se coboara pe celebrul Cires in Paleu, celebrul Cires care va trebui urcat la finalul probei, dupa 170 de km la bord. Dar sa ajungem noi acolo, nu imi bat capul acum decat cu revitalizarea.


Intru pe bucla pe care o vom parcurge de 7 ori astazi, incerc cu un gel si mai beau isotonic, trebuie sa ma trezesc, stiu ca eu intru la turatie mare pe bicla cam dupa 10-15 km, interval in care imi sincronizez toti muschiuletii. Fac dreapta spre Uileacu de Munte, e fals plat, cand urca, cand coboara, domol cat sa nu te prinzi, intorc in capat si revin in soseaua principala. Cand imi arunc ochii pe ciclocomputer ma ia cu friguri, e mult sub 25 kmph, de 30 nici nu incape vorba. Incep urcarea din Cetariu, aceasta e cea mai pronuntata panta de pe bucle, nu ma sperie pe mine pantele pentru ca imi plac, prefer un astfel de traseu decat 180 de km plat. Schimb rapoartele si ma concentrez pe gasirea ritmului pierdut ori uitat pe undeva prin tranzitie. Panta e in 3 terase, cand crezi ca s-a terminat urcarea incepe urmatoarea, dupa care mai vine una, in capatul careia este Biserica si oaza noastra de racoare, mancare, apa. Din fericire ma trezesc, era si vremea, arunc un bidon si iau un altul din mers de la voluntari, gata faceti loc!!!

Virez stanga spre Cauaceu, aici avem plat combinat cu pante domoale, usor in coborare, e de stat in aerobare si de intrat pe sub pielea vantului. Planul meu era sa mananc doua batoane pe ora, aproximativ 400 de kcal, adica atat cat consuma corpul. M-a intrebat tata dupa concurs cat am slabit, m-am cantarit si deloc. Bine ca nu m-am ingrasat! In prima ora batoanele nu intra, ma gandesc ca oricum am suficienti carbohidrati stocati in corp dupa "cura" de 3 zile cu Isostar MaltoCarboloading, praful acela dubios pe baza de maltodextrina chiar are efect, cu o zi inainte de cursa imi zimteam muschii imbibati de energie, vorbesc serios, nu este o figura de stil. Dupa ce inchei prima tura incep sa intre si batoanele, am folosit Isostar High Energy. Ma uit la ceas, este fix, asadar voi lua cate unul la fix si unul la si jumatate, ca sa nu ma incurc.

Turele incep sa se scurga, a aparut si Octy alaturi de Andreea in dreptul punctului de revitalizare si fac galerie ca la marile tururi cicliste: "Hai Dacii !!!". Ma dau bine, am ritm si nivelul psihic este ridicat, arunc cate o vorba tuturor cunoscutilor de pe traseu, unii sunt greu de recunoscut asa cu casca pe cap si ochelari de soare pe nas, pe Ciprian nu il recunosc dar ma recunoaste el.


Intru pe a treia tura, vine iarasi urcarea catre Biserica, dar ce vad in stanga, un om este cazut. Aoleu, cand ma apropii zaresc o balta de sange in jurul sau si ma ia cu fiori. Declipsez imediat, pun bicicleta jos si ma duc sa ajut. Erau deja vreo doua persoane acolo, dupa figura cel cazut este Andrei Dudu, este inconstient si sangereaza abundent. Alex striga la mine si imi zice sa o iau la deal si sa ii anunt pe toti cei care coboara sa micsoreze viteza. Nu e timp de pierdut, urc in sa si strig la toata lumea ca este un accident in fata, sa o lase moale. Odata ajuns la punctul de hidratare le cer voluntarilor sa faca si ei acelasi anunt, il trimit si pe Octy intr-acolo si eu pedalez in goana avertizand pe cei ce veneau. In urmatoarea ora imi tot vine in minte acea imagine si ma rog ca Andrei sa isi revina, temperandu-mi putin avantul pe coborari.

Cand ajung din nou la locul cu pricina Ambulanta era acolo oferind primul ajutor, ii intreb pe cei prezenti daca si-a revenit si imi confirma. Aveam sa aflu mai tarziu ca aflandu-se pe coborare o masina i-a iesit in cale dintr-o curte si pentru a evita impactul care putea fi si mai distructiv a franat puternic si a fost aruncat din sa. Bine ca e bine!

Intru pe a patra tura, imi revin la ritualul de alimentare/hidratare si ma gandesc ca aceasta e tura de mijloc, voi trece de jumatatea probei de ciclism si psihologic voi continua scazand, nu crescand, numarul turelor. Ii spun lui Octy sa imi pregateasca un espresso scurt si o lamaie, indreptandu-ma catre intoarcerea din Cauaceu. O prind din urma pe Lilica, pedaleaza lent dar pedaleaza, strig la ea sa schimbe vitezele, are cadenta mult prea mare si se pare ca reuseste. Alex si Emil se cam joaca, se tot depasesc, se vede ca Alex e mai tanar, se ambitioneaza sa ma depaseasca si asta ma ambitioneaza, imi place sa am iepuri desi aveam o tura avans. Emil e linistit, numai in aerobare l-am vazut, sta calm si da la pedala. La fel si Ileana, ne incurajam reciproc de fiecare data cand ne intalnim. O vad si pe Andreea Calugaru, mi-a fost si ea iepure o vreme, pana ce am depasit-o atunci cand s-a oprit la punctului de apa, ah a cedat prea usor :).

Opresc sa beau cafeaua, descarc buzunarul de ambalajele goale, bat palma cu Micul Dac si din nou la treaba. Pe coborare simt vantul cum suiera pe sub casca, ma aplec pe drop-uri si sar de 60 de km/h, haidee Ironman !!! Intru pe a 5-a tura, cei de la half cam parasesc "arena", ma salut cu Dan Andrei de vreo trei ori si cu Mugurel care pare o cometa cu casca aceea pe cap. La un moment dat nu mai am pe nimeni in fata, ceilalti sunt in alte zone ale traseului, pana ce dupa o curba zaresc pe cineva la orizont. Hai sa vad daca il prind, iau pozitia aero si capat iarasi ritm, am un scop, am mintea ocupata cu ceva. Sunt ca intr-un joc, oare cat are avans, iau ca reper un copac atunci cand trece prin dreptul lui dupa care numar secundele pana ce ajung si eu acolo, 22. Nu pare mult, am impresia insa ca ma apropii greu, totusi distanta se micsoreaza vizibil. Intoarce in Uileacu de Munte si imi dau seama ca e Ioana Molnar, ahaaa, pe la primele ture parea ca are avans mare, a iesit cu mult inaintea mea din lac. Ma apropii si schimbam cateva vorbe, iar in urmatorii km pana la final ne mai depasim de cateva ori.


Octy plecase cu Andreea catre parc pentru ca Cip isi terminase turele, pe traseu mai sunt doar numere rosii plus cativa de la half, o prind pe Lilica si o felicit pentru ca a ajuns pana aici, odata ce va trece la alergare va putea sa si mearga ca tot termina. Aaaa si ii zic iarasi sa schimbe vitezele alea ca da in gol. Ii dau talpa si intru pe ultima tura, le multumesc voluntarilor de la Uileacu, iau un ultim bidon cu apa la Biserica, cateva pahare de cola si niste rosii cu sare, mmm bune-bune, si lamaie, pedalez tare spre Cauaceu unde din nou salut voluntarii care ma anunta ca sunt in ultima tura (stiam :) ), le urez success gemenilor Alex&Emil si inchei tura.

Urmeaza Ciresul, acu’-i acu’! Mie imi plac urcarile, ce ati uitat? Pun lantul pe foaia mica, pinion maricel si rasnesc fara sa ma opresc. Cand credeam ca nu am pe nimeni in fata prind din urma un baiat. Credeam ca pantele s-au terminat dar mai vin cateva, lasa sa fie ca s-or si termina candva. Zaresc Biserica, alta Biserica, nu cea de care am tot spus, retinusem ca aici se incheie urcarea, urmeaza o coborare lunga, vreo doua curbe la 90 de grade, trec de Hanul Pescarilor, ma indrept spre oras si gandul imi zboara catre maraton. Iata ca aproape am ajuns la ultima proba, mai e putin pana ce voi fi declarat Om de Fier, dar cat de greu va fi? Maraton dupa 9 ore de efort? Trebuie sa iasa orice-ar fi!

Tranzitia 2 si alergarea

Cateva curbe stranse prin oras, am noroc sa nu prind bariera de la calea ferata si sunt in parcul I.C. Bratianu. Voluntarii imi striga sa nu cobor inca de pe bicicleta, pe bune, urc cu bicla pe trotuar? si vad intrarea in tranzitie. Descalec acolo, gasesc locul cu nr. 24 si o agat pe Bibi. Great job my dear, acum te poti odihni! Am totul pregatit, scot echipamentul de ciclism, imbrac noul tricou al Dacilor Sprinteni, pantalonii de alergare, adidasii, pun sapca si am plecat. Incerc sa mananc un sendvis cu cascaval, am gatul uscat si nu intra, il las la Octy si incep alergarea.

Am un banner cu chipul lui Mosion, cunoscutul nostru alergator care a batut soselele si muntii in alergare alaturi de noi la ai sai 82 de ani, iar cu cateva zile in urma, din cauza unui accident auto, a fost fortat sa paraseasca arena si sa alerge undeva mai sus. Intelegeti voi ce vreau sa spun ca doar il cunoasteti.


Wow am de facut un maraton intreg, hai sa o iau cu cap. Sunt 38 de ture prin parc, imi zic sa nu ma opresc pana ce nu fac 5 si imi iese. E atat de multa lume ca-i o placere, toti ne incurajeaza si ne aplauda. La fiecare km avem punct de hidratare, iau un pahar de cola din fuga si termin usor primele 5 ture, dupa care inghit un gel. Gata asta e planul, la fiecare 5 voi lua un gel. Le intalnesc pe Lilica si pe Alexandra care mai au putin si termina semimaratonul si implicit cursa lor, mai schimbam cate o vorba, mai glumim, sunt obosite rau, dar nu se lasa ele asa. La fel si Cornel Bradean. Si se mai duc 5 ture, daca o tin tot asa va fi un fleac, totusi sunt constient ca un maraton incepe la km 32, pentru noi incepuse cu 9 ore in urma.

Il rog pe Octy sa imi cumpere o fanta madness pe care sa o beau la urmatoarea pauza, constatasem la antrenamente ca are efect. Pe traseu intra Liviu care zburda, stiu ca alergarea e proba lui forte, dar chiar asa!. Diana Miazga mai are putin de tot, abia o recunosc. La tura 10 inca un gel si beau fanta. De pe margine Ciprian si Andreea aplauda la fiecare trecere, sunt suporteri de lux. Alex si Emil incep si ei alergarea, cam cu asta imi ocup mintea, gasind fete noi cu care sa mai schimb cate o vorba. Ar parea plictisitoare 38 de ture, cum sa faci un maraton pe o bucla atat de scurta? Eh nu e deloc asa, uite ca s-au mai dus 5. Iau rosie cu sare, e atat de buna si refac si rezervele de sodiu.


Hai inca 4 si sunt la jumatate, e o motivatie buna, uraaa am facut un semimaraton! Hai inca unul! Desi incerc acelasi plan puterile incep sa imi scada si ritmul se micsoreaza direct proportional cu km ramasi. Opresc din ce in ce mai des la punctul de revitalizare, intai la trei km, apoi la doi, pe final la fiecare. Nu e usor, din fericire nu am crampe, Dan Andrei saracul se chinuie rau si merge km buni. Alerg o perioada stand de vorba cu Avram Iancu, omul care in august va incerca din nou sa traverseze inot Canalul Manecii, recunoaste si el ca la maraton poti sa mai si mergi, pe cand in apa va avea de inotat cam tot atatia km fara optiuni de oprire. E greu intr-adevar, ne tinem de vorba unul pe celalalt si au mai trecut 5 ture.

Fac un ocol prin tranzitie ca sa iau niste servetele si opresc la toaleta, ma scuzati, asa-i in tenis :)) Lilica a terminat half-ul si e atat de bucuroasa ca aproape zbiara la mine :)) Pe margine apar Bogdan Pop, Cristian Rpn, Andreea Calugaru, v-am spus ca in lumea asta sunt oameni mari care incurajeaza pe toata lumea chiar daca dupa finish ar putea merge acasa la somn. Au venit si Ciprian Balanescu si Alex Diaconu, elitele care au concurat tot la half si care acum ne aplauda pe noi amatorii. La Ironman avem sansa sa alergam alaturi de sportivii de performanta si sa vorbim cu ei, pai se intampla asta la fotbal?


Mai am 9 ture care trec greu. Resimt o presiune in articulatiile de la genunchi, nu dor, dar e ceva acolo, o amorteala. Octy alearga cu mine o tura pana ce Istvan il avertizeaza ca nu are voie. Alerg cu Sorin inca o tura, mai sunt 5 si la fiecare opresc in dreptul tasnitorii din parc unde curge apa rece. Cristian Dinu a zambit toata cursa, mai rar asa ceva, Dan Dudas imi spune ca el nu se grabeste si mai da niste telefoane acum in timpul Ironman-ului, mare e gradina :)) Suporterii de langa finish ma intreaba mereu cat mai am, in timp ce Bogdan imi arata o doza de bere din care soarbe cu pofta, las ca pun eu mana pe tine :))

O fetita imi "reproseaza" ca nu am numarul chiar in fata si ma pufneste rasul, mi-a zis-o asa pe un ton serios. Cu 5 minute inainte omisesem sa bat palma cu ea pentru ca 10 metri mai incolo o domnisoara sa imi reproseze "nu pot sa cred ca nu ai batut palma cu ea!"; eram si eu obosit si cufundat in ganduri. Cu trei ture inainte de finish il ajung iarasi din urma pe Dan Andrei, crampele il chinuie ingrozitor, incepe sa se clatine si e gata-gata sa cada. Il prind si il asez pe o banca ridicandu-i picioarele, dupa care il las in grija cuiva venit sa ajute. Penultima tura o alerg binisor, sigur secretia de adrenalina s-a intensificat pe masura ce nr de km scadea.


Ultima tura

Si am intrat pe ultima tura, ultima tura a unei zile care a inceput la 7 dimineata si se incheie multe ore mai tarziu, dar de fapt ultima tura dintr-o lunga perioada de pregatire, ultima tura a unui lung drum care teoretic a inceput in ianuarie si practic in urma cu ceva ani. Ciprian, Andreea, Lilica si Octy s-au dus la linia de finish pentru a organizarea primirea de gala. Dar de fapt nu este ultima tura, este prima caci am impresia ca un alt drum abia ce incepe.

Si m-am oprit! De ce sa alerg cand pot merge, ar fi si pacat sa ma grabesc. Am luat-o la pas dorindu-mi parca sa mai continui, imi place asa de mult ce am facut astazi, de ce sa ma opresc la urmatorul km? Gandesc asta in timp ce mi se derulau in minte imagini cu momentele cand triatlonul mi-a intrat in cap, imagini de la Triatlon Tulcea unde am zis ca neaparat trebuie sa invat sa inot ca sa ma pot bucura de intregul tort si nu de numai doua treimi, imagini cu diminetile cand inotam in bazin incercand sa cresc de la 100 de metri la 1000, dupa care incalecam pe bicicleta pana la birou, iar seara faceam si o alergare in parc de a trebuit sa imi iau un rucsac mai mare pentru ca nu imi mai incapeau toate cele. Si mi-am adus aminte si de vorbele lui Chrisie Wellington (da, cartea aia a avut un cuvant hotarator in deciziile ce au urmat): "niciodata sa nu ramai cu regretul ca nu stii raspunsul la intrebarea <ce s-ar fi intamplat daca>). Si acum apare in fata linia de sosire. Le multumesc voluntarilor de la colt si doamnelor care au stat ore bune aici pe banca si ne-au incurajat la fiecare tura, bat palma cu Andreea Calugaru si cu Bogdan Pop, ridic fruntea sus si trec linia de sosire: SUNT IRONMAN!


Timpul final a fost de 13 ore, 40 de minute si 46 de seunde (inot - 1:50:09, Bike + T1 + T2 - 6:59:07, alergare - 4:51:29), este un timp bun pentru mine desi nu m-a interesat prea mult, mi-am dorit sa ma bucur de cursa si sa nu trag ca sa opresc ceasul la o anumita valoare.

Mi s-a parut ca atmosfera era ca si cum as fi castigat cursa, se filmeaza, se pozeaza, Istvan imi striga numele in microfon, primesc medalia si ridic deasupra capului o panglica lunga pe care scria numele meu. Si da, asa este, cu totii suntem castigatori astazi si fiecare dintre noi merita aplauze si felicitari. Asa ca nici nu ma gandesc sa plecam pana ce nu termina toata lumea, incercam sa cream o primire de gala pentru toti oamenii care sosesc rand pe rand: Ciprian Popa, Dan Andrei, Emilian Isaila, Ileana, Dan Dudas, Andrei Gligor, Liviu, Alex, Emil, Cristian. WE ARE IRONMAN.



Multumiri fotografilor: Istvan album 1, Istvan album 2, Aurelian Victor Cotuna (half iron) 1, Istvan album 4, Adrian Toma si Ramona, AMO Riders

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.