16 noiembrie 2015

Invictus, triatlonul prieteniei

Vineri noaptea, ajung acasa pe la 3:30 cam rupt in doua dupa o deplasare pe meleaguri straine si mult overtime in ultimele zile. Pun telefonul la incarcat, setez alarma pentru ora 7 si cad intr-un somn profund.

Sambata dimineata, afara era deja lumina atunci cand m-am trezit. Ma ridic din pat, oare cat o fi ceasul? 7:55 !!! Iau repede telefonul, e inchis! La naiba, in loc sa se incarce s-a descarcat de tot. Incerc sa il pornesc, e mort complet. La 8 trebuia sa fiu la Florian ca sa plecam spre locul faptei. Cu greu reusesc sa pornesc telefonul dupa vreo 5 minute de stat la incarcat, il sun, omul se pregatea sa isi puna in bagaj si echipamentul de alergare ca trebuia sa faca cineva si proba asta in lipsa mea. Ma imbrac in 5 minute, arunc in graba cateva lucruri in rucscac si cobor. Hai ca nu aveam intarziere prea mare, in drum o luam si pe Irinuca si ne indreptam spre Stadionul Steaua, Happy Tri Team este in efectiv complet.


Afara e soare desi este luna noiembrie, temperatura e numai buna pentru putina miscare, iar gazda este primitoare. Cand eram mic, stelist infocat fiind, imi doream sa pot evolua macar o data pe stadionul din Ghencea. Uite ca acum am ocazia :) Intram in complex si intalnim o multime de fete cunoscute, parca a trecut prea multa vreme de la ultimul concurs.


Gazda evenimentului este bunul prieten Patrick Luca, reprezentant al Invictus Romania, organizatie care isi propune sa trimita cel putin un sportiv roman la Jocurile Invictus, concurs la care pot participa soldati raniti in teatrele de razboi. Din pacate avem si noi oameni raniti in Afganistan si ar fi frumos ca ei sa aiba ocazia sa afiseze steagul Romaniei la acest eveniment. La ora 9 ne strangem in holul bazinului, are loc sedinta tehnica, ne inscriem, completam declaratiile si suntem gata sa incepem. Va fi un triatlon pe distante olimpice, necompetitiv, un exercitiu de prietenie pe care am ales sa il facem in stafeta: eu (Dacul Sprinten) alergarea, Irina (Fluturas) proba de ciclism si Florian (Tigrutu) proba de inot.


3...2...1... GO INVICTUS

Se da startul, deci ar trebui sa ma pun pe alergat. Mi se pare ca s-a plecat foarte tare, avem de facut 11 km si ritmul este ridicat. O vreme stau alaturi de Patrick, apoi instinctele de dac sprinten ma imping sa accelerez. Mare greseala. Iau urma unor oameni si tin un ritm apropiat de 5 minute/km in care deocamdata ma simt comod. Trece o tura, trec doua, ma opresc sa imi leg siretul desfacut dupa care scad ritmul. Imi aduc aminte ca nici n-am apucat sa mananc de dimineata, nici apa nu am baut, caut explicatii. Ma despart de grup si scad si mai mult viteza, Irinuca ma incurajeaza de pe margine, abia asteapta sa preia stafeta. Opresc la punctul de alimentare pentru juma' de banana si cateva pahare de apa. Parca e mai bine, am in continuare impresia ca sunt melc dar ceasul imi spune ca totusi nu e atat de rau. Dupa o saptamana cam incarcata probabil ca organismul isi cere drepturile. Mai am un tur, hai ca l-oi termina si pe asta, imi aduc aminte ca ar trebui sa zambesc si sa ma bucur de cursa, acesta e principiul meu la orice concurs, asa ca inchei cu bine proba. Pozele de mai jos surprind bine diferenta dintre prima si ultima tura.



Irina incaleca imediat si goneste pe armasarul cu doua roti imprumutat de la Florian. E vizibil ca bicicleta ii este cam mare, dar deh, daca a fost nevoie de MTB nu si-a putut folosi Fluturasul proprietate personala (a,k.a cursiera cea galbena). Are de facut 15 ture, 40 de km. Terenul este un soi de pamant cu nisip, roata nu se afunda insa nici nu prinzi prea mare viteza. In plus, pe jumatate din tura bate vantul din fata si nu e usor deloc. Stau pe margine alaturi de voluntari si incurajez, intre timp apare si Micul Dac cu a lui cursiera rosie. Trece si Traian, trece si Angela, trece si micutul Invictus Stefan, Marian, Marius, Ciprian, Razvan, sunt multi cunoscuti. Nu am stare si iau cursiera chinuind-o prin gropi, dau o tura alaturi de Irina si imi dau seama ca nu e deloc usor cu vantul ala. Parca e mai bine pe margine :)



Pe final Angela isi da seama ca nu are suficient timp sa termine cursa si sa prinda trenul la care avea bilet in cateva ore asa ca se opreste. Treaba nu se poate incheia astfel, doar este cursa prieteniei, ma ofer sa duc eu la capat proba. Batem palma, iau calutul care pentru mine e ca un ponei si ma pun pe pedalat. In primele ture tot incerc sa gasesc o pozitie comoda, ma opresc de vreo 3 ori ca sa ridic saua. Trag tare in incercarea de a o prinde pe Irina din urma, o ajung pana la urma insa ea era pe ultima tura. Credeam ca nici eu nu mai am mult insa voluntarii imi spulbera sperantele: mai am 3 ture. Caaaaat? Si dai, si impinge, nu mai ramasese multa lume pe traseu, ma lupt cu vantul 1,5 km pentru ca apoi sa ma bucur de ceva viteza pret de 1 km. Inchid si ultima bucla si ma indrept spre iesire.

Intre timp Tigrutu preluase stafeta si inota de zor, ca un delfinutz. Antrenamentele lui din ultima perioada se cunosc, reusind un timp de 31 de minute pe 1500 m. Imediat incepe si festivitatea de premiere, toata lumea primeste cate un premiu simbolic, o medalie in forma de bujor romanesc.


Triatlon Invictus a fost o cursa frumoasa, un eveniment la finalul caruia cu totii am iesit invingatori. Multumim Patrick pentru invitatie, multumim voluntarilor pentru suportul acordat, multumim Radu pentru poze, multumim clubului Steaua pentru gazduire. La anul cu siguranta vom avea sportivi romani la Invictus Games, iar asta se datoreaza si celor care au participat astazi la concurs.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.