25 ianuarie 2016

Cum a fost la stafeta de 24 de ore de urcat pe trepte?

SkyRun24 este un concurs de urcat pe scari timp de 24 de ore, continuu, in echipe de cate 6 persoane. Da, este o stafeta. Cand am aflat despre acest eveniment am zis "da" din prima. Traienica a incercat sa ne inscrie, eu pana la urma nu am mai prins loc si m-am bucurat totusi, nu prea intra in obiectivele mele un astfel de concurs, m-as fi obosit inutil.

Cateva saptamani mai tarziu,,, sambata 23 ianuarie ma trezesc cu noaptea in cap, ma duc la bazin si inot sa ma satur, daca nu s-ar fi apropiat ora 9 cred ca as mai fi ramas putin. Aveam si planuri de alergare asa ca pe la pranz ma imbrac corespunzator, nici prea gros, dar nici prea subtire si ma pornesc in alergare catre National Arena, aflasem eu ca acolo nu este gheata, spre deosebire de parcuri. Dau 11 ture si ma intorc spre casa, 14 km placuti, soare, nu foarte frig, am reusit chiar sa ridic armosfera cu 3 grade, nu o spun eu ci termometrul din parc care la plecare indica -5 grade si la intoarcere -2. Dupa un dus cad lat, ce bine ca e sambata :)

Mai spre seara insa imi aduc aminte ca a inceput stafeta de 24 de ore in SkyTower, cea mai inalta cladire din tara. Pai si eu ce fac? Ce daca nu sunt inscris, pot fi voluntar! Ma imbrac, iau metrou si pe la ora 20 eram acolo. "Petrecerea" era in toi, oamenii tot urcau de zor treptele acelea, 34 de etaje = 680 de trepte = 119 m diferenta de nivel. Sunt 4 echipe formate de catre cele 4 ONG-uri pariticipante: Mai Mult Verde, Hospice, Mia's Children si World Vision.

Sunt multi oameni angrenati in acest proiect, sunt voluntari, e veselie mare. Fiecare dintre ei urca de 3 ori consecutiv (3 x 34 de etaje) dupa care preda stafeta urmatorului coechipier. Cine aduna cele mai multe urcari dupa 24 de ore castiga (ma rog, teoretic castiga, de fapt cu totii sunt castigatori). Ce rau imi pare ca am nu mi-am adus ceva echipament sportiv, parca as fi urcat si eu nitel. Se apropie randul Mihaelei. Hmm... si ce daca nu am echipament? Dar stai, in bocancii astia grei e cam dificil! Da, dar am sosete :)

Ma descalt, imi ridic putin blugii si intram in lift. In cateva secunde suntem la parter si incepem urcarea, Go Miha! Hai Dacii Sprinteni! Nu e usor, nu e nici greu, e mai mult un test psihic decat fizic. Pas dupa pas, treapta dupa treapta, etajele se succed incetisor, dar treaba merge. Incep sa transpir, tricoul de bumbac are limitele lui :) Ajungem la etajul 34, luam liftul, coboram si incepem a doua urcare. Pac-pac-pac suntem iarasi sus. Pe la etajul 32 incepem sa strigam "Liiiiftuuuul" pentru ca voluntarii sa stie ca venim si sa ne cheme ascensorul, economisind timpul pe care l-am fi pierdut asteptandu-l. A treia urcare este mai dificila, dar merge si ea. Gata, urmatorul membru al echipei preia stafeta in timp ce Mihaela isi trage sufletul, mananca ceva, bea multa apa si se odihneste timp de aproape doua ore pana ce ii va veni din nou randul.


Eu ma duc sa imi caut un tricou de schimb ca sunt fleasca, 20 de minute sunt de ajuns pentru a uda un tricou de bumbac. Noaptea s-a asternut peste oras, iar privelistea vazuta de la etajul 34 este spectaculoasa. A trecut de ora 23, s-a dus si metroul, si-asa parca n-as fi plecat acasa asa devreme. E greu sa dormi, oamenii astia au inceput de concursul la 3 dupa-amiaza si probabil ca putini dintre ei vor apuca sa traga cate un pui de somn. Mai un masaj, mai o pizza, mai o eugenie, timpul se scurge si intram iarasi la "urcatoare". Eu nu sunt inscris, insa imi face placere sa ma misc putin pe treptele acestea. Si dai, si urca, si transpira, si ia liftul, si iar urca, si iarasi lifttuuuuu'.




Echipa Hospice are o alta strategie care pare buna: timp de 12 ore vor participa numai 3 dintre membrii echipei, dupa care va veni schimbul doi, adica ceilalte 3 oameni. Pe la ora 3 termina tura si se face schimbul. Profit de ocazie si plec impreuna cu Tudor catre casa, urandu-le succes urcatorilor de trepte.

De dimineata imi simteam putin muschii, dar putin. Deschid facebook-ul care ma asalteaza cu poze de la ... SkyRun 24. Hai ca mai au cateva ore si termina, oare ce s-o mai fi petrecut peste noapte? Ma imbrac, pun adidasii, doua tricouri si o pereche de pantaloni scurti in rucsac (ca nu se stie niciodata) si intr-o ora sunt la Aurel Vlaicu. Treaba mergea unsa, parca nici n-ar fi trecut 20 de ore de la start. Cu totii sunt niste robotei programati pe urcat trepte, mancat si baut apa. Aflu si ultimele sloganuri: "Cobora-te-as cu liftul!", "Alerga-te-as 34 de etaje", "Unge-te-as cu Puterea Ursului". Amuzanti, nu?

Ma schimb si mai intru la cateva ture, urc alaturi de cate un membru din fiecare din cele 4 echipe ca asa-i fair-play. Cu doua ore inainte de finish treburile se incing, oamenii se uita pe clasament, vad ce distanta ii desparte de echipele competitoare si maresc ritmul. Am fi tentati sa credem ca arata ca niste zombie, din contra, ei acum urca mai intens. E un adevarat spectacol, Alex preia rolul de liftier, au aparut si mai multi spectatori, aplaudam si incurajam. Este o "batalie" frumoasa intrerupta de ceas. La ora 15 concursul se incheie desi se pare ca unii si-ar fi dorit sa mai dureze putin :) Urmeaza poze, festivitatea de premiere, tombole, felicitari ... si o noapte lunga pentru acesti oameni care au aratat ca se poate.

Am totalizat si eu 12 urcari, adica 408 etaje, adica 8160 de trepte. Suficient cat sa ma simt bine :) Click pe poze pentru dimensiune mai mare.

















foto by Radu Cristi, Alin Pandaru, Dragos
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.