9 februarie 2016

Prin Iezer, cu peripeţii

Si ne-am pornit din nou. Se pare ca anul acesta suntem pusi pe treaba si ca grupul nostru, care in unele momente a dat semne de oarecare destramare, renaste reunind noi si noi membri. Deocamdata suntem in targetul de "o iesire la munte in fiecare luna", cel putin eu :)

La un email deschisa-i calea si se aduna mic cu mare 18 omuleti, asta cu vreo 3 saptamani inainte de data plecarii. A venit randul Ralucai sa fie project manager :), a luat calul de haturi si a sunat degraba la Cabana Cuca, rezervand locurile pe care urma sa le confirme la o data mai apropiata de sosire. Spre surprinderea mea nimeni nu renunta, nici macar un email de "stiti, imi pare rau, dar a intervenit ceva si eu nu mai pot veni" :) Hotarati oameni! Rezervam si transportul, autocarul de Campulung Muscel ne asteapta cu usile deschise, gasim si un "pirat" local, cum se zice, care sa ne preia apoi si suntem pregatiti.

Ralu tot suna pentru confirmarea cazarii, nu da nici chip de nea Romica, insa gaseste un numar de fix unde raspunde cineva care ne spune ca domnul cabanier e deja la cabana (unde stiam ca nu e semnal) si ne asteapta. Vineri seara incarcati cu rucsaci burdusiti cu de toate ne dam intalnire la Autogara Militari. In doua ore si ceva suntem in Campulung, microbuzul tocmit de Ionut ne preia si pe la orele 22 suntem in fata Cabanei Voina.

Hai ca destul am stat jos la birou si in autocar, sa ne miscam putin zic! Avem de mers o ora pana la Cabana Cuca, afara ninge linistit, nu stiu de unde ca cerul e aproape senin si sunt si stele. Ne punem pe povestit, dam chitara din mana in mana ca sa nu fie nimeni suparat ca nu a avut ocazia sa o care, facem cateva tumbe pe gheata si uite ca ne apropiem. Andreea se mira ca nu e nici o lumina, eu ii spun ca aici nu este alimentare electrica si probabil ca e pacat sa se abuzeze de generator. Ne apropiem, ajungem in fata usii, ce frumos au renovat cabana, nu am mai fost de ani buni inauntru. Numai ca e incuiata, la fel si grilajul. Eeei nu cred, poate mai exista o anexa numai a cabanierului. Dam tarcoale de jur imprejur, niet. E clar, cabana e inchisa! Oare ce s-o fi intamplat ca doar am vorbit clar. Din fericire o ora de traseu nu obosise pe nimeni asa ca pe la orele 23:30 facem cale intoarsa, gandindu-ne ca la Cabana Voina vom gasi cateva locuri unde sa ne inghesuim si noi este noapte. Drumul e placut mai ales ca e in coborare, la Voina gasim intelegere si gasim si camere :) Mancam ceva si ne retragem la somn.


De dimineata schimbam putin planurile. Cum nea Romica tot nu raspundea la telefon ne asiguram ca putem ramane la Voina si in seara de sambata, ne facem rucsaci usurei si plecam la un traseu ca tare frumos este afara, un senin albastru sticla si o creasta care ne chema sus. Parcurgem din nou drumul pana la Cuca, acum il stim si cu ochii inchisi, ma rog, nu e deloc complicat. Luam o pauza scurta in fata cabanei dupa care incepe urcarea prin padure. Zapada e putina, prea putina pentru luna februarie. Avem si ceva gheata pe vreo trei portiuni, dar nu pune probleme. Serpuim prin padurea proaspat sau mai putin proaspat defrisata, luam avant dupa care luam pauza pentru reintregirea grupului si ajungem in gol.







Soareee! Chiar avem noroc de vreme superba. Dam tot in sus, Tudor SelfieMan se asigura ca nimeni nu scapa nefotografiat. Urcam domol vreo ora si ceva pana in Saua Gradisteanu unde nici vantul nu batea si ne cocotam pe un varfulet de unde admiram creasta Pietrei Craiului. Lunga, masiva, ascutita si neacoperita cu zapada. Ramanem jumatate de ora si cand incepe sa ni se faca frig ne pornim inapoi. Ar mai fi fost o ora pana pe Papusa insa pare cam gheata in plus si ne-ar fi prins si noaptea. Dupa cateva trante prin zapada si putina plaja in bataia soarelui intram in padure unde ne spargem in grupulete. In juma de ora suntem jos si intram la Cuca pentru un ceai. Acum era deschisa :) Nea Romica, cabanierul, isi cere scuze ca nu a ajuns vineri seara, a avut niste probleme pe la spital. Il intelegem ca oameni suntem insa ne putea da si noua un telefon sa ne anunte ori putea trimite pe cineva ca inlocuitor ca vorba aia, Romania Pitoreasca e un club cu traditie. Sunt sigur ca a fost o problema de comunicare insa totusi e bine ca cei care cititi acest blog incercand sa planificati o tura sa fiti pusi in garda si sa confirmati cazarea in cunostinta de cauza.

Dupa ce ne-am incalzit putin coboram spre Cabana Voina la lumina stelelor. Meritam o masa copioasa si o avem, parca nu se mai terminau bucatele acelea alese, fir-ar ea de tuica! Ba mai vine si Ionela cu doua cutii de placinte care ne pun capac :) Dupa putin somn merge un pahar de vin pe acordurile chitarii lui Florin, ca doar n-am carat-o degeaba.

A doua zi de dimineata ne mai invartim pe langa cabana si ne pregatim de decolare. De data aceasta luam trenul, ce bine ca CFR a revenit la sentimente mai bune si a reintrodus aceasta ruta. Nu putem rata ocazia de a trece pe la Iepurasul, pentru cine nu stie este o cunoscuta patiserie si cofetarie din Campulung, obiectiv principal pentru unii dintre noi la fiecare trecere prin oras. Vreau doar sa spun ca a fost un festin de glucide, zaharuri sau cum vreti sa le mai spuneti. Pe la ora 16 suntem in Gara de Nord si Tudor face un selfie de ramas bun. Pana la episodul urmator noi cei 18 drumeti va dorim carari cu soare ... si zapada ca doar este iarna :)


Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.