Ma batea de o vreme gandul sa incerc si un triatlon offroad ca parca mi s-a cam luat de atata sosea. Daca trail runningul e mai spectaculos ca peisaj decat alergatul in oras banuiesc ca si la triatlon trebuie sa fie interesant. Si cel mai la indemana era Triatlon No Stress Mogosoaia, la o aruncatura de bat de Bucuresti.
Asadar a sosit momentul ca Gigel sa intre in scena si sa se "afirme" intr-un concurs, ca sa nu ii fie ciuda ca il las mereu acasa in defavoarea lui Mutzi. I-am luat incaltari noi, ca sa fie si el mai chipes, si tare bine i-au prins aceste cauciucuri, cu slick-urile de oras cred ca as fi gustat putin din tarana mogosoiana, observasem eu ca nici pe asfalt nu prea au aderenta la frane mai violente.
Sambata de dimineata aveam asa o pofta de triatlonit, nu mai plecasem demult cu juma' de casa dupa mine. Ne asezam meticulos echipamentul in zona de tranzitie si asistam la sedinta tehnica din care bineinteles ca nu inteleg nimic, habar nu avusesem ca trebuie sa alergam 6 ture :)) Mai sunt vreo 15 minute si ma apuc sa imbrac costumul de neopren, il trag bine pe la toate incheieturile, cred ca niciodata nu l-am potrivit atat de frumos. Mor de cald, soarele arde puternic si simt cum ma topesc, oare focile de la gradina zoo cum rezista? Hai, in lac cu noi! Apa e calduta, inteleg ca trebuie sa inotam pana la a doua baliza si inapoi, baliza care nici nu se vede de aici. Inot putin de incalzire si sunt gata.
Prind cativa inotatori din urma, ori m-am incalzit eu, ori au mai obosit ei, nu conteaza, acest aspect ma bucura si imi sporeste pofta de inotat. Am in permanenta balizele rosii in stanga si tin drept, hai ca se vede pontonul, trec putin in bras ca sa ma orientez mai bine si ma apropii de mal. Radu Sprinceana imi da o mana de ajutor la iesire si o rup la fuga catre zona de tranzitie. Sa fi fost vreo 100 de metri, am timp sa imi desfac neoprenul sa sa il dau jos de pe umeri. Ceasul ma deranjeaza la scosul mainii si sunt nevoit sa il desfac, trebuie sa mai studiez putin miscarea asta; de asemenea si chip-ul prins la glezna ma cam incurca.
Am costumul trisuit pe mine, incalt sosetele, adidasii, pun casca pe cap, ochelarii de soare pe nas, iau Gigelul de ghidon si am fugit. Impresia este ca m-am miscat bine, ce a fost mai greu a trecut. Prima portiune a traseului de bicicleta este pe asfalt si accelerez cat pot, sarind bine de 30 km/h. Am chef de pedalat si ma gandesc ca n-ar fi rau sa bag un baton ca sa tin sus nivelul de energie. Il iau din buzunarul de la spate si ma chinui sa il desfac, curbele nu imi dau ragaz, tin batonul in dinti si pedalez asa, probabil spre amuzamentul localnicilor iesiti sa ne vada. Un voluntar ma informeaza ca de aici incepe portiunea offroad, ah, si eu ce fac cu batonul?! Ce dor imi era de niste MTB, traseul imi place. Schimb vitezele astfel incat sa am o cadenta buna, sunt cateva portiuni cu iarba mare unde efortul e mai crescut. Depasesc multi ciclisti, atat de lent oi fi fost la inot? Uitandu-ma pe clasament vad ca am avut al 81-lea timp la inot si al 30-lea la bicicleta deci... da.
Pe o portiune drepta reusesc in sfarsit sa desfac batonul si sa iau 3 guri din el. Il prind pe Sabin din urma, vin zone cu niste santuri si vreo doua urcari scurte. La un moment dat nu mai zaresc pe nimeni in fata, pedalatul solitar nu ma incanta pentru ca ma face sa o las mai moale. Revin pe asfalt, am impresia ca am intrat pe tura a doua. Accelerez cat pot si mai prind cativa oameni din urma, pana ce un voluntar imi face semn ca trebuie sa merg in stanga. Dupa cateva sute de metri se vede zona de start/finish, moment in care ma gandesc ca oi fi ratat intrarea pe bucla a doua si ca voi ajunge la tranzitie cu proba de ciclism pe jumatate facuta, ceea ce inseamna descalificare. Cale de intoarcere nu este, ii dau inainte, vad intrarea in tranzitie dar nu intru, moment in care imi dau seama ca de fapt tot de aici incepe si a doua bucla. Huh, am scapat!
Traseul il cunosc, ma joc pe stradute accelerand pe bucatile drepte si franand in curbele stranse, ma simt ca la Formula 1. O ajung si pe Adriana si schimbam doua vorbe, reintru pe offroad si trag tare sa prind un grup ce se vedea in zare. Noile cauciucuri ma ajuta atunci cand intru cam tare in vreo doua santuri, se agata si nu ma trimit la podea. Avem si puncte de hidratare, iau cate o sticla de la fiecare si o storc in gura, ce bine mi-a prins. Pe asfalt alte cateva curbe si ajung la finish. Tranzitia 2 a fost rapida, agat bicicleta in rastel, las casca, imi iau numarul de alergare, pun vizorul pe cap si am plecat.
Prima tura merge unsa, ceasul imi arata 4:33 min/km pace pe prima mie, oare nu e cam tare?! Ma prinde din urma Sorin Boriceanu si ma biciuie din vorbe incercand sa ma faca iepure, avea si el nevoie de cineva care sa ii duca tare ritmul. Ii fac jocul vreo 500 de metri, il intreb pe ce tura este si imi spune ca pe a patra. What? Dar cate sunt? Aflu si eu ca 6, aoleu, pai ia sa o las mai moale. In zona de finish sunt multi cunoscuti care ma fac sa accelerez, Luiza si Dinu ma fac sa zambesc la fiecare trecere caci au un aparat foto care inregistreaza tot. Iau apa la fiecare trecere si beau cate doua-trei inghitituri, mai schimb cate o vorba cu cei pe care ii mai ajungeam sau care ma prindeau din urma. Ar fi mers un gel insa nu am. Imi impun totusi sa nu scad ritmul, tin constant in jur de 4:50 min/km ceea ce pentru triatlonistul din mine este foarte bine, alergatul din cadrul unui triatlon nu e acelasi lucru cu un alergat obisnuit.
Odata intrat pe ultima tura imi dau seama ca treaba e terminata si apas pedala incercand sa sprintez. Bat palma cu spectatorii si ajung la linia de finish cu un zambet larg dupa un triatlon reusit care m-a bucurat tare. Uneori e greu, sunt si momente in care te intrebi cine te-a pus sa faci asta, sunt zile in care n-ai timp sau chef si te gandesti de ce trebuie sa faci trei sporturi cand ai putea sa ramai la unul, hai doua, dar cand ajungi la linia de finish si privesti in urma iti dai seama ca triatonul este un sport minunat.
Statistica spune ca am inotat 1000 de metri (mai mult, ca sigur am deviat de la trasa ideala) in 00:32:25, am pedalat cei 26 de km in 01:01:36 si am alergat 9 km in 00:42:35 cu tot cu tranzitii, in total 02:16:37, locul 38/123 la general si 8/20 la M30-34. Eu spun ca aceste cifre conteaza mai putin si ca Triatlon No Stress Mogosoaia a fost un eveniment foarte bine organizat care mi-a lasat o impresie placuta si care m-a incarcat cu energie. Sa zicem ca a fost un debut in triatlonul offroad, vor mai urma si altele cu siguranta.
Multumesc pentru fotografii Luiza Loloiu, Dinu Turcanu, Tudor Butu, No Stress Mogosoaia.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Asadar a sosit momentul ca Gigel sa intre in scena si sa se "afirme" intr-un concurs, ca sa nu ii fie ciuda ca il las mereu acasa in defavoarea lui Mutzi. I-am luat incaltari noi, ca sa fie si el mai chipes, si tare bine i-au prins aceste cauciucuri, cu slick-urile de oras cred ca as fi gustat putin din tarana mogosoiana, observasem eu ca nici pe asfalt nu prea au aderenta la frane mai violente.
Sambata de dimineata aveam asa o pofta de triatlonit, nu mai plecasem demult cu juma' de casa dupa mine. Ne asezam meticulos echipamentul in zona de tranzitie si asistam la sedinta tehnica din care bineinteles ca nu inteleg nimic, habar nu avusesem ca trebuie sa alergam 6 ture :)) Mai sunt vreo 15 minute si ma apuc sa imbrac costumul de neopren, il trag bine pe la toate incheieturile, cred ca niciodata nu l-am potrivit atat de frumos. Mor de cald, soarele arde puternic si simt cum ma topesc, oare focile de la gradina zoo cum rezista? Hai, in lac cu noi! Apa e calduta, inteleg ca trebuie sa inotam pana la a doua baliza si inapoi, baliza care nici nu se vede de aici. Inot putin de incalzire si sunt gata.
3..2..1..START
Ne apropiem de linia de start si ma deranjeaza cumplit ca nu ating fundul lacului cu picioarele, trebuie sa dau continuu din maini si din picioare in timp ce incerc sa schimb cateva cuvinte cu Adriana. Gata, s-a dat startul, pornesc ceasul si incep sa vaslesc. Ma concentrez sa tin picioarele cat mai apropiate si ma ghidez dupa inotatorii din fata mea. Vai ce tulbure este apa, nu se vede nici un pestisor. Cateva balarii se agata de mine ceea ce imi place, e mai multa aventura asa, experimentasem senzatia si saptamana trecuta la Buftea. Dupa cateva minute incepe sa se vada baliza, ah nu e asta, mai este una mai departe. Imi iau un cot in cap care ma cam zdruncina. Nu imi dau seama daca fac bucle sau ma duc drept, spatiul e foarte larg, a fost ceva mai bine dupa ce am m-am mai apropiat de balize si le-am avut in vizor. La intoarcere este ceva aglomeratie, hai ca mai sunt 500 de metri.
Prind cativa inotatori din urma, ori m-am incalzit eu, ori au mai obosit ei, nu conteaza, acest aspect ma bucura si imi sporeste pofta de inotat. Am in permanenta balizele rosii in stanga si tin drept, hai ca se vede pontonul, trec putin in bras ca sa ma orientez mai bine si ma apropii de mal. Radu Sprinceana imi da o mana de ajutor la iesire si o rup la fuga catre zona de tranzitie. Sa fi fost vreo 100 de metri, am timp sa imi desfac neoprenul sa sa il dau jos de pe umeri. Ceasul ma deranjeaza la scosul mainii si sunt nevoit sa il desfac, trebuie sa mai studiez putin miscarea asta; de asemenea si chip-ul prins la glezna ma cam incurca.
Am costumul trisuit pe mine, incalt sosetele, adidasii, pun casca pe cap, ochelarii de soare pe nas, iau Gigelul de ghidon si am fugit. Impresia este ca m-am miscat bine, ce a fost mai greu a trecut. Prima portiune a traseului de bicicleta este pe asfalt si accelerez cat pot, sarind bine de 30 km/h. Am chef de pedalat si ma gandesc ca n-ar fi rau sa bag un baton ca sa tin sus nivelul de energie. Il iau din buzunarul de la spate si ma chinui sa il desfac, curbele nu imi dau ragaz, tin batonul in dinti si pedalez asa, probabil spre amuzamentul localnicilor iesiti sa ne vada. Un voluntar ma informeaza ca de aici incepe portiunea offroad, ah, si eu ce fac cu batonul?! Ce dor imi era de niste MTB, traseul imi place. Schimb vitezele astfel incat sa am o cadenta buna, sunt cateva portiuni cu iarba mare unde efortul e mai crescut. Depasesc multi ciclisti, atat de lent oi fi fost la inot? Uitandu-ma pe clasament vad ca am avut al 81-lea timp la inot si al 30-lea la bicicleta deci... da.
Pe o portiune drepta reusesc in sfarsit sa desfac batonul si sa iau 3 guri din el. Il prind pe Sabin din urma, vin zone cu niste santuri si vreo doua urcari scurte. La un moment dat nu mai zaresc pe nimeni in fata, pedalatul solitar nu ma incanta pentru ca ma face sa o las mai moale. Revin pe asfalt, am impresia ca am intrat pe tura a doua. Accelerez cat pot si mai prind cativa oameni din urma, pana ce un voluntar imi face semn ca trebuie sa merg in stanga. Dupa cateva sute de metri se vede zona de start/finish, moment in care ma gandesc ca oi fi ratat intrarea pe bucla a doua si ca voi ajunge la tranzitie cu proba de ciclism pe jumatate facuta, ceea ce inseamna descalificare. Cale de intoarcere nu este, ii dau inainte, vad intrarea in tranzitie dar nu intru, moment in care imi dau seama ca de fapt tot de aici incepe si a doua bucla. Huh, am scapat!
Traseul il cunosc, ma joc pe stradute accelerand pe bucatile drepte si franand in curbele stranse, ma simt ca la Formula 1. O ajung si pe Adriana si schimbam doua vorbe, reintru pe offroad si trag tare sa prind un grup ce se vedea in zare. Noile cauciucuri ma ajuta atunci cand intru cam tare in vreo doua santuri, se agata si nu ma trimit la podea. Avem si puncte de hidratare, iau cate o sticla de la fiecare si o storc in gura, ce bine mi-a prins. Pe asfalt alte cateva curbe si ajung la finish. Tranzitia 2 a fost rapida, agat bicicleta in rastel, las casca, imi iau numarul de alergare, pun vizorul pe cap si am plecat.
Prima tura merge unsa, ceasul imi arata 4:33 min/km pace pe prima mie, oare nu e cam tare?! Ma prinde din urma Sorin Boriceanu si ma biciuie din vorbe incercand sa ma faca iepure, avea si el nevoie de cineva care sa ii duca tare ritmul. Ii fac jocul vreo 500 de metri, il intreb pe ce tura este si imi spune ca pe a patra. What? Dar cate sunt? Aflu si eu ca 6, aoleu, pai ia sa o las mai moale. In zona de finish sunt multi cunoscuti care ma fac sa accelerez, Luiza si Dinu ma fac sa zambesc la fiecare trecere caci au un aparat foto care inregistreaza tot. Iau apa la fiecare trecere si beau cate doua-trei inghitituri, mai schimb cate o vorba cu cei pe care ii mai ajungeam sau care ma prindeau din urma. Ar fi mers un gel insa nu am. Imi impun totusi sa nu scad ritmul, tin constant in jur de 4:50 min/km ceea ce pentru triatlonistul din mine este foarte bine, alergatul din cadrul unui triatlon nu e acelasi lucru cu un alergat obisnuit.
Odata intrat pe ultima tura imi dau seama ca treaba e terminata si apas pedala incercand sa sprintez. Bat palma cu spectatorii si ajung la linia de finish cu un zambet larg dupa un triatlon reusit care m-a bucurat tare. Uneori e greu, sunt si momente in care te intrebi cine te-a pus sa faci asta, sunt zile in care n-ai timp sau chef si te gandesti de ce trebuie sa faci trei sporturi cand ai putea sa ramai la unul, hai doua, dar cand ajungi la linia de finish si privesti in urma iti dai seama ca triatonul este un sport minunat.
Statistica spune ca am inotat 1000 de metri (mai mult, ca sigur am deviat de la trasa ideala) in 00:32:25, am pedalat cei 26 de km in 01:01:36 si am alergat 9 km in 00:42:35 cu tot cu tranzitii, in total 02:16:37, locul 38/123 la general si 8/20 la M30-34. Eu spun ca aceste cifre conteaza mai putin si ca Triatlon No Stress Mogosoaia a fost un eveniment foarte bine organizat care mi-a lasat o impresie placuta si care m-a incarcat cu energie. Sa zicem ca a fost un debut in triatlonul offroad, vor mai urma si altele cu siguranta.
Multumesc pentru fotografii Luiza Loloiu, Dinu Turcanu, Tudor Butu, No Stress Mogosoaia.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.