14 iunie 2016

Stresul trece, Dacu' sprinteaza @Triatlon No Stress Callatis

Dupa dusul rece de la Fara Asfalt cautam sa imi repar moralul zdruncinat din toate incheieturile si sa il aduc la un nivel de plutire care sa imi dea pace. La inceputul saptamanii aflu ca Triatlon Buftea se amana asa ca nu stau pe ganduri si fac plata la No Stress Callatis. Ce sa fac daca am prieteni care nu ma lasa sa stau acasa :)) In plus am sansa sa nu rup firul concursurilor si sa ajung la al saselea in sase saptamani, hai ca asta-i buna. Pentru mine acesta este un triatlon nou, nu am mai fost la Venus deci vad si un loc nou, ce pot sa imi doresc mai mult, sunt in targetul pe care mi l-am propus, acela de a inlocui rutina cu chestii misto.

Ajungem tarziu vineri seara la Venus, ne invartim pe stradute, gasim intr-un final hotelul cu pricina si ne ridicam kiturile. Cand noi eram inca pe autostrada Facebook-ul vuia de poze cu valuri si multi spuneau ca nu prea e de inotat daca marea nu se potoleste. Mihai Preda, sefu' :)), ne spune ca la noapte va fi furtuna pe mare si ca vom vedea maine care sunt conditiile, deocamdata sa nu ne gandim la duatlon si sa asteptam. Punem cortul in campingul din Jupiter, ascultam la radio finalul meciului Romaniei cu Franta si ne ducem la culcare ca deja e tarziu.

Sambata de dimineata era soare, dar cam vant. Pregatim echipamentul, incalecam spre start, facem o oprire la un magazin pentru micul-dejun si ajungem in zona de start la timp ca sa vedem cursele de juniori si cadeti din cadrul ETU Balkan Championship. La 10:30 las bicicleta in tranzitie si plec catre apa. Am invatat lectia la Fara Asfalt, ma duc sa ma incalzesc, nu mai frec eu menta pe mal. Marea insa nu ne primeste cu bratele deschise si face valuri care parca vor sa ne trimita la plaja. Sunt calm, imbrac neoprenul, cu grija, il trag bine pe picioare, pe umeri, nu vreau sa ma incurce deloc, trebuie ca totul sa decurga perfect. Ascund un baton sub un jalon de delimitare pentru mai tarziu, imi pun casca regulamentar, potrivesc la milimetru ochelarii si intru in apa.

E calduta, chiar buna. Plonjez, ma zbarcesc putin si dau cateva brate in bras. Vai ce agitatie, trec in crawl, incerc sa ma duc putin in larg, apa e mica si pot atinge fundul, dar valurile ma ridica si ma trantesc, e greu de gasit un ritm constant. Nu renunt, incerc sa mai inot putin ca poate ma voi obisnui, asa e pana te incalzesti, imi zic, si ies pe mal. Nu merge! Ma uit in gol la mare si nu am nici o reactie. Eu nu pot sa inot in aceste conditii. Ma uit la oamenii care incercau sa ia pulsul marii, ma uit si nu inteleg nimic. Pai saptamana trecuta la FA era mega super linistita, am fost eu fraier ca nu am inotat, acum insa sunt alte conditii. Nu se poate, intru iar! Dupa 5 minute insa ies si zic ca imi bag picioarele, pai nici nu pot vedea balizele din valurile astea, cum o sa stau eu 40 de minute in asemenea valtoare. Tot universul mi se naruie, simt cum cade cerul pe mine, toata strategia mea si motivatia se duc undeva in largul marii odata cu valurile, fara vreo sansa de a le recupera. George Ilinca este si el rezervat, nah ca nu sunt singurul “fraier”.


Vine si Irina, ma intreaba cum e, eu ii zic ca nu cred ca voi inota in apa asta. Mor de oftica, mi se ineaca toate corabiile, deci asa ceva, sa nu fac inotul la o saptamana dupa ce am mai avut un abandon? Nu gasesc argumente solide pentru a incerca din nou si gasesc “o portita de scapare”: decid ca nu voi merge la olimpic si aleg sa iau startul la sprint, distanta e mai mica si poate reusesc sa o fac. Intre timp se da startul, vitejii se duc in larg si abia se mai vad printre valuri. Nu ii invidiez, ii admir pentru ce fac, dar parca nu mi-as dori sa fiu acolo cu ei. Mai am o ora pana la startul probei de sprint, vorbesc cu cei din jur, multi prieteni, ne consultam si incercam sa gasim abordarea corecta. Mai intru o data in apa, ma mai agit nitel si mi se duce naibii tot zenul. Nu e usor nici la sprint! Fluturasul imi da cateva sfaturi care par bine intemeiate, inteleg ca ar fi bine sa nu ma lupt cu valurile ci sa incerc sa intru prin ele, sa le las sa treaca pentru ca nu cu ele am eu treaba azi; meditez, analizez, brasul poate fi si el o solutie, hai ca eu stiu sa inot. imi asez cumva gandurile intr-o ordine numai de mine stiuta, trag o gura de aer si mai intru o data in apa. Iau baliza ca reper si ma indrept catre ea. Dau bras, trec in crawl, parca e mai bine, respir, vine valul, vad valul, iau aer, intru pe sub el lasandu-l sa treaca fara sa ii opun rezistenta, ajung destul de aproape de baliza si ma intorc. Curentul ma trage spre cea de-a doua baliza si imi dau seama ca provocarea va fi sa o ocolesc pe prima ceea ce aproape am facut acum. Ies pe plaja si imi zic ca pot s-o fac. I can do it! Mai erau 4 minute pana la start. Organizatorul ne spune ca pentru cei care prefera sa nu ia startul se va considera timpul ultimului inotator iesit din apa plus inca 10 minute, haha this is not for me.

START

Luam startul de pe mal, raman printre ultimii, inaintam pana ce apa se mai adanceste si dau drumul la maini. Mi se pare superb. Vorbesc serios, inotul asta chiar mi-a placut, tot ce a fost negativ in capul meu s-a dus. Ne indreptam spre baliza rosie, e multa munca si lupta, suntem impotriva curentului, dar suflul e bun si nu ma las. Trag in crawl si ma iau dupa inotatorii din fata mea, mai schimb in bras ca sa fiu sigur ca ma duc in directia buna, sunt sigur ca nu am mers pe cea mai dreapta trasa, dar baliza se apropie. Sunt cam in stanga ei si trag 3 carturi mai la dreapta ca sa o ocolesc pe unde trebuie. Ma incurc in sfoara ce o tine ancorata, hai Dacule da-i bataie mai departe! Imi vine in cap gandul ca as fi putut sa ma duc la olimpic totusi. Ce mai conteaza, triatlon sprint nu am facut niciodata si am zis ca vreau sa incerc chestii noi deci uite ca mi s-au aliniat planetele fara sa imi propun :)) Pe principiul ai grija ce iti doresti ca poate...



Baliza cealalta nici nu se vede, e mai mica si e alba, ma tin dupa cei din jurul meu, cred ca s-a format un lant uman si doar cei din fata o vad, iar ceilalti ii urmeaza. Si dai si dai, hai hai hai, pentru mine inotul in mare era o necunoscuta, anul trecut nu venisem la Olimp pentru ca eram prea incepator si ma gandeam ca inotul intr-o mare cu valuri nu este deocamdata pentru mine. Ma intersectez cu alti inotatori si la un moment dat zaresc si baliza. Atat mi-a fost, cred ca am sprintat aici ca doar de aia se numeste aceasta proba sprint. Ocolesc si dau spre mal, apa nu mai e adanca, ma ridic si incep sa desfac neoprenul.


Iesirea din apa ma trimite in al noualea cer si un zambet tamp imi apare pe fata: am reusit!!! Fac cu mana la poze si fug spre sona de tranzitie. Pentru mine ce a fost mai greu a trecut, imi pun pantofii de ciclism, casca, ochelarii de soare si hai la bicla. Am 3 ture, 20 de km, let's play a bit! Teoretic eu nu sunt in concurs caci eram inscris la cealalta proba. Practic I don't even care, alerg pentru mine. Ca de obicei pe bicicleta ma simt foarte bine si imi iau ca  tinte oamenii din fata. Asfaltul e bun si permite viteza, vine si un fals plat care pune muschii la treaba, o curba stransa, putina coborare si un final de tura cu vant puternic din fata care ma face sa strang din dinti pe portiunea unde nu sunt fotografi :))



Pe langa mine trec cateva avioane, dar nu ma pot agata de acesti baieti. Merg solitar, hop si a doua tura. Pe a treia apas si mai tare in pedale si ma gandesc daca sa mai raman pe traseu pentru inca 3 de antrenament. Nu, nu, daca e sprint hai sa il fac asa pana la capat ca nu se stie cand voi mai avea ocazia :), tentatia e mare sa alegi mereu probele cele mai lungi desi cele scurte sunt foarte fun.
Ajung la finish, o intalnesc pe Andreea si iesim impreuna din tranzitie pentru alergare.

Primul km pare greut, sorb din bidonul cu isotonic de care uitasem pe bicla dupa care il las pe o bordura. Picioarele intra in ritm, sunt undeva la 4:45 min/km, pace care mi se pare confortabil acum. Intorc, bat palma cu cunoscutii de pe celalalt sens, ii strig pe baietii de la Pitesti care din nou sunt pe modul turbo, il salut pe Tigrut si termin prima tura.



Inca una, iau Fluturasul in trena vreun km, mai sprintez putin, intorc, il iau si la intoarcere si ma alearga pana la linia de sosire. Sunt fresh ca un suc de portocale, cam scurte distantele pentru mine astazi, dar sunt bucuros ca am dus cursa la capat, oricare a fost ea. Ceasul meu arata 1h:22min, un loc 26/88 la open sprint, parca as mai incerca o data aceasta proba, sigur pot fi mult mai rapid daca imi propun asta.


Pe seara ii aplaudam pe cei mai sprinteni, tot fetele salveaza onoarea grupului "Pedala de Weekend" si urca pe podiumuri. Prind si eu un loz norocos si ma aleg cu un rucsac fain la tombola, hai ca avem motive suficiente sa bem un vin, a fost o zi reusita.


Photo credits: neobositul Radu Cristi, No Stress Triathlon, Irina
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.