S-a terminat sezonul? Ai pus ghetele in cui, ai stors strugurii si te pregatesti de sarbatori? E cam devreme, Isostar nu te lasa sa stai locului atat de usor. Cu inca 2 luni de efort sportiv (placut, desigur), in perioada 3 octombrie – 30 noiembrie 2016, nu numai ca vei ramane in forma, dar ai sansa sa iti treci un maraton de top in calendarul pe care cu siguranta te-ai apucat sa il schitezi. Cu taxa, avion si cazare incluse.
Cum faci asta? Pai in primul rand te imbraci bine, nu foarte gros, dar nici in pantaloni scurti, iti iei adidasii si iesi la alergat. In doua luni poti face lejer 250 de km ca e perioada de volum. Desigur ca fiind un alergator care se respecta vei inregistra km in Strava, Garmin, Polar, Runkeeper sau Runtastic. Apoi iti sincronizezi km adunati cu aplicatia Isostar Run Europe si astepti tragerea la sorti.
Maratoanele nu mai sunt demult nişte mituri neaccesible şi au devenit din ce în ce mai populare la nivel naţional şi european. Pe lângă cursa în sine, competiţiile oferă bucuria călătoriilor, bucuria de a alerga alături de alţi oameni şi o atmosfera şi experienţă incredibilă. Astfel, cei mai norocoşi atleţi vor avea ocazia să viziteze o parte din oraşele ce gazuiesc cele mai importante competiţii de alergare din Europa: Paris, Amsterdam, Vilnius, Geneva, Hanovra, Bordeaux sau Toulouse.
Detalii suplimentare pe www.runeurope-isostar.com/.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.

Ce poți câștiga
Extragerea câştigătorilor se va face în decembrie, iar premiile includ, pentru participanţii din România:- 4 x Pachet Gold (2 bărbaţi şi 2 femei) fiecare constând în o participare gratuită, cazare 2 nopţi, bilet avion dus-întors la unul din cele 8 maratoane importante din Europa selecţionate pentru acest concurs;
- 10 x Pachet Silver (5 bărbaţi şi 5 femei), fiecare constând în o participare gratuită la Maratonul Paris 2017 + kit de produse Isostar;
Maratoanele nu mai sunt demult nişte mituri neaccesible şi au devenit din ce în ce mai populare la nivel naţional şi european. Pe lângă cursa în sine, competiţiile oferă bucuria călătoriilor, bucuria de a alerga alături de alţi oameni şi o atmosfera şi experienţă incredibilă. Astfel, cei mai norocoşi atleţi vor avea ocazia să viziteze o parte din oraşele ce gazuiesc cele mai importante competiţii de alergare din Europa: Paris, Amsterdam, Vilnius, Geneva, Hanovra, Bordeaux sau Toulouse.
Detalii suplimentare pe www.runeurope-isostar.com/.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.