Restanțier la Háromszék Triathlon, mai vin la anul

Pândeam de ceva vreme triatlonul ăsta, cam de când am aflat că e cel mai vechi din țară. Parcă nici nu îmi vine a crede că acum 26 de ani niște oameni s-au gândit să înoate, să pedaleze și să alerge în aceeași zi, fără oprire, și să pună piatra de temelie a acestui sport în țara noastră; povestea lor e aici.

În popor toată lumea spune "că merge la Reci". Acum lacul Reci e secat și totul s-a mutat la Valea Crișului și la Șugaș Băi. Anul ăsta am reușit să nu îmi mai găsesc altele de făcut și iată-mă pe listă. Triatlon de cross, eu cam slăbuț cu MTB-ul că nah, mi-a cam plăcut asfaltul în ultima vreme, dar am chef de muncă. Aaa, și ca să închei această introducere, avea o dilema cu acest "Háromszék", oare ce înseamnă numele acesta pe care până la urmă am învățat să îl pronunț corect? Google Translate zice "Trei Scaune", iar cartea de istorie ne aduce aminte de Comitatul Trei Scaune, "o unitate administrativă a Regatului Ungariei, care a funcționat în perioada 1876-1920. Capitala comitatului a fost orașul Sfântu Gheorghe. Háromszék înseamnă literal "trei scaune". Regiunea Trei Scaune era formată din trei scaune secuiești: Kézdiszék (Târgu Secuiesc), Orbaiszék (Covasna) și Sepsiszék (Sfântu Gheorghe). Comitatul Trei Scaune a fost înființat în 1876, când structura administrativă a Transilvaniei a fost schimbată. În 1918, urmată fiind de confirmarea Tratatului de la Trianon din 1920, comitatul, alături de întreaga Transilvanie istorică, a devenit parte a României. După Unirea Transilvaniei cu România, teritoriul acestui comitat a fost inclus în județul Trei Scaune, păstrându-se vechea denumire a regiunii. În perioada 1940-1944, această regiune a fost ocupată de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena. Teritoriul Comitatului Trei Scaune se regăsește azi în județele Covasna, Brașov (o mică parte aflată în sud) și Bacău (o mică parte aflată în sud-vest, localitatea Poiana Sărată)." (sursa Wikipedia)


Să trecem la subiect. Sâmbătă purcedem cu noaptea în cap către Brașov și de acolo spre Sfântu Gheorghe. Dăm zor să ajungem devreme, dar un polițist ne taie avântul și pierdem bruma de avans. Pentru că suntem oameni de treabă primim doar avertisment, nu aveam totuși viteză chiar atât de mare, cam cât ai prinde cu bicicleta pe o coborâre mai serioasă. Ajungem totuși destul de devreme la Șugaș Băi, studiem puțin zona, mergem să vedem și lacul, după care plecăm la o tură cu bicicletele pe Drumul Apelor Minerale, voi scrie și despre asta într-o zi. Seara facem încărcarea cu gulaș, ambele variante, ciorbă și tocăniță, plus o ciorbă de miel cu rozmarin. Vă recomand Pivnița Sfântu Gheorghe pentru a degusta bunătățile zonei.

Ridicăm kiturile, facem joncțiunea cu Mădălin și găsim locuri de cort la baza pârtiei de schi de la Șugaș. Apoi mă apuc să schimb cauciucurile MTB-ului cu cele de offroad, atât de pregătit sunt :), în timp ce mai vorbim una-alta, mâncăm semințele primite în kit și îi facem cu mâna vulpei care a venit să ne salute. Noaptea nu e prea liniștită, cel puțin nu pentru Irina - câinii care au venit la tomberoanele de gunoi au căpătat proporții astronomice și s-au transformat în urși, suficient pentru Irina să continue somnul în mașină :)


3..2..1..START

Pe la 7 dau deșteptarea în sensul că îl strig pe Mădălin și mă duc să văd ce face Irina în mașină. Ne apucăm de strâns și pe la 8 plecăm cu mașina până la locul de start, lacul Valea Crișului. Sunt vreo 7 km. Odată ajunși constat că unii concurenți erau îmbrăcați în neoprene așa că îl îmbrac și eu repede, noroc că îl aveam în mașină deși eram convins că nu va fi nevoie de el. Sunt cam în întârziere, intru în apă și nu ma simt prea în largul meu, motivul fiind acela că nu am mai îmbrăcat costumul de anul trecut și nu mai sunt obișnuit, mi se pare că mă strânge. Nu am însă prea mult timp să mă gândesc dacă să renunț sau nu la el (era caldă apa) că se dă startul.

În primele sute de metri am senzația că brațele îmi sunt cam blocate de neopren și regret că l-am luat. Apoi senzația asta mai trece și intru în long swim mood. Mă simt bine, încerc să întind brațele și să stau drept pe apă, mă uit des după balize, se pare că îmi iese și nu fac bucle degeaba. Ba mai și depășesc câteva persoane. Pe a doua tură încep să număr brațele și să mă uit după balize o dată la 10 brațe, îmi place jocul ăsta. Pe final încerc să accelerez puțin și ies din apă dupa 34 de minute, cel mai bun timp al meu pe 1500 de metri.



Tranziția merge și ea ok, dau jos neoprenul, pun casca, mănuși, șosete, tot tacâmul, bat palma cu Irina și am plecat. Ce urmează e dovada că MTB-ul e total diferit de ciclismul de șosea. După prima pantă în care roata spate îmi patina pe pietre mă opresc și mai dezumflu cauciucurile. Acum e mult mai bine! Urmează niște porțiuni de urcare care îmi plac, dar pierd la coborâri unde nu am skill-urile necesare ca să dau drumul la frâne și să merg mai tare, așa că rămân la modul prudent, mai bine ultimul decât cu vreo căzătură și cine mai știe ce. Am fost depășit de vreo 6 persoane și n-am depășit pe nimeni. E ok, am terminat proba la timp cât să nu se panicheze Irina și să trimită elicopterul să mă recupereze :))) Mi-a plăcut traseul și cred că voi încerca mai des trasee de MTB.


Ajung în tranziție, las bicicleta și plec la alergare. Nu mai aveam nici o motivație, era și cald, așa că nu mă grăbesc. Sunt puțin cam bulversat de am și uitat să îmi dau casca jos de pe cap, dar m-a atenționat arbitrul. Pe primele două dure am avut iepuri și am băgat binișor. După aceea am rămas singur și am mai slăbit ritmul, mers pe urcare și viteză la coborâre. Am terminat cursa pe un foarte modest loc 45/50, de remarcat numărul mic de participanți. E clar, MTB-ul e alt sport, e frumos, dar necesită ceva pregătire specifică. Așa să mai macin și mai vin o dată că tare-i frumos în zona asta. Și tare bune sunt gulașul și apa minerală luată direct de la izvor.

Fotografii realizate de Alpin Sport
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.




Introduceți adresa de email pentru abonare

Comentarii