Iată ca au trecut anii peste Maratonul Internațional București și a ajuns la un număr cu două cifre. În 2007 eu abia mă apucam de alergat undeva la Pitești, pe pista stadionului, activitate care avea să îmi schimbe radical modul de viață, începând cu mărimea hainelor și modul de a mânca, și termimând cu ocuparea majorității timpului liber și a schimbării multor pasiuni.
Știam încă de pe atunci ce înseamnă un maraton, dar probabil credeam că e ceva ce fac numai sportivii de performanță, iar eu nici măcar nu m-aș fi putut gândi la așa ceva. Eh bine, lucruri au evoluat oarecum rapid, în primăvara anului 2012 am aflat că în octombrie va fi un concurs de maraton în oraș și fiind în căutarea unei provocări și a unui mod de a-mi ordona programul zilnic și de a transforma sportul în obicei m-am înscris. După un antrenament bine pus la punct aveam să termin cu succes primul meu maraton.
Anul acesta nu am alergat prea mult așa că am considerat proba de semimaraton ca suficientă. Cu vreo lună înainte de start s-a anunțat noul traseu și imediat gândul meu a zburat către proba regină, însă era prea târziu pentru a putea urma un program de pregătire decent (nu sunt adeptul alergării unei probe atât de lungi doar din voință, fără pregătire corespunzătoare în spate; nu văd nici o plăcere în a face asta și în plus corpul ar avea foarte mult de suferit).
Și am pornit. Nu prea aveam repere de viteză din ultima perioadă, dar pentru că îmi pusesem centura de puls am zis să alerg la un ritm de 150-155 bpm. Primă jumătate de cursă a mers șnur, m-am bucurat de atmosferă și de traseu, am mai vorbit cu cei întâlniți în cale. Am urcat undeva la 165 bpm, dar mă simțeam bine, nu gâfâiam ceea ce îmi spunea că poate estimarea inițială de puls poate fi ajustată. A fost foarte plăcut să alergăm în premieră pe Buzești, să trecem pe la Piața Victoriei și abia așteptam să ajung la Arcul de Triumf. Mi-ar fi plăcut chiar să trecem pe sub el, însa am întors chiar înainte de intersecție.
Am alergat bine și pe Calea Victoriei, am început să sufăr puțin pe o pantă care însă a fost scurtă, după care am intrat în Parcul Cișmigiu, o altă premieră, o idee excelentă din partea celor care au ales traseul. Pe Bulevardul Regina Elisabeta am început să simt puțin oboseala, dar am încercat să rămân constant. Am scăzut puțin ritmul pe Splai, însă mai erau numai 3 km până la finish și am zis că trebuie să mă concentrez să țin ritmul.
Cu vreo 200 de metri înainte de sosire o zăresc pe Irina, de fapt cred că ea mă vede, și trecem împreună linia de finish. O oră și 54 de minute, hai că nu e rău! Lichidez vreo două sticle de apă și ne găsim un loc de unde să îi încurajăm pe alergătorii de la maraton, consider că e ceva ce ar trebui să facem cu toții atunci când nu participăm la concurs sau participăm la o probă mai scurtă.
La mulți ani, MIB, ne vom mai vedea mult timp de acum încolo :)
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Știam încă de pe atunci ce înseamnă un maraton, dar probabil credeam că e ceva ce fac numai sportivii de performanță, iar eu nici măcar nu m-aș fi putut gândi la așa ceva. Eh bine, lucruri au evoluat oarecum rapid, în primăvara anului 2012 am aflat că în octombrie va fi un concurs de maraton în oraș și fiind în căutarea unei provocări și a unui mod de a-mi ordona programul zilnic și de a transforma sportul în obicei m-am înscris. După un antrenament bine pus la punct aveam să termin cu succes primul meu maraton.
Anul acesta nu am alergat prea mult așa că am considerat proba de semimaraton ca suficientă. Cu vreo lună înainte de start s-a anunțat noul traseu și imediat gândul meu a zburat către proba regină, însă era prea târziu pentru a putea urma un program de pregătire decent (nu sunt adeptul alergării unei probe atât de lungi doar din voință, fără pregătire corespunzătoare în spate; nu văd nici o plăcere în a face asta și în plus corpul ar avea foarte mult de suferit).
3..2..1..START
Iată că a venit și ziua cea mare. Ca de obicei tot orașul este conectat la acest eveniment, cel puțin așa pare trecând prin zona de start sau uitându-mă pe feed-ul de Facebook. Am constatat cu uimire că fusesem repartizat în sectorul de start B, acolo în ceafa elitelor, deși timpul meu cel mai bun nu cred că m-ar fi recomandat pentru această poziție. În plus acel timp era departe de forma în care mă aflu și din asta vedeam două dezavantaje: ori să fiu luat de valul de oameni din jurul meu și să îmi turez motoarele în ritmul lor în prima parte a cursei, urmând ca în a doua jumătate a cursei să regret, ori să merg la un ritm impus de mine și să fiu depășit de foarte multe persoane din spate. Avantajul ar fi că nu voi prinde aglomerație la start.Și am pornit. Nu prea aveam repere de viteză din ultima perioadă, dar pentru că îmi pusesem centura de puls am zis să alerg la un ritm de 150-155 bpm. Primă jumătate de cursă a mers șnur, m-am bucurat de atmosferă și de traseu, am mai vorbit cu cei întâlniți în cale. Am urcat undeva la 165 bpm, dar mă simțeam bine, nu gâfâiam ceea ce îmi spunea că poate estimarea inițială de puls poate fi ajustată. A fost foarte plăcut să alergăm în premieră pe Buzești, să trecem pe la Piața Victoriei și abia așteptam să ajung la Arcul de Triumf. Mi-ar fi plăcut chiar să trecem pe sub el, însa am întors chiar înainte de intersecție.
Am alergat bine și pe Calea Victoriei, am început să sufăr puțin pe o pantă care însă a fost scurtă, după care am intrat în Parcul Cișmigiu, o altă premieră, o idee excelentă din partea celor care au ales traseul. Pe Bulevardul Regina Elisabeta am început să simt puțin oboseala, dar am încercat să rămân constant. Am scăzut puțin ritmul pe Splai, însă mai erau numai 3 km până la finish și am zis că trebuie să mă concentrez să țin ritmul.
Cu vreo 200 de metri înainte de sosire o zăresc pe Irina, de fapt cred că ea mă vede, și trecem împreună linia de finish. O oră și 54 de minute, hai că nu e rău! Lichidez vreo două sticle de apă și ne găsim un loc de unde să îi încurajăm pe alergătorii de la maraton, consider că e ceva ce ar trebui să facem cu toții atunci când nu participăm la concurs sau participăm la o probă mai scurtă.
La mulți ani, MIB, ne vom mai vedea mult timp de acum încolo :)
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.