Stând atât de mult acasă odată cu izolarea pricinuită de pandemie, inevitabil ajungi des și pe Facebook. Deunăzi intră în feed o postare despre Fundata, însoțită de niște fotografii superbe, cu plaiuri verzi și cu munți pe fundal, în orice direcție te-ai uita. Arunc link-ul pe unul din grupurile de comunicare, Mădă reacționează cum că ei merg în fiecare an în zonă în această perioadă a anului pentru ca e totul verde, eu întreb dacă se ține și anul ăsta obiceiul și cam gata planul de plecat de acasă. De fapt și noi mergem de câțiva ani buni la Ecomaraton Moieciu, care e la început de mai, un eveniment pe care îl consider dintre cele mai frumoase, un mare plus fiind peisajul.
Cum chipurile ne-am mai relaxat în ce privește Covidul, în sensul că măcar știm ce avem de făcut, cum ar fi spălatul temeinic pe mâini ori de câte ori atingem obiecte atinse și de alte persoane, ori evitarea ducerii mâinilor la gură nespălați, chestii de bază de altfel, dar de care nu aveam atât de mare grijă până anul acesta, excursia e cam plănuită. Găsim cazare în Fundata, la Ursul Cârcotaș, dar o mutăm rapid un weekend mai târziu căci odată cu ieșirea din izolare s-a pus pe plouat și parcă nu am vrea să testam pensiunea timp de 3 zile. Dăm sfoară în țară, adică pe un grup ceva mai extins și ne stângem 6 persoane + 4 copii.
Noi ne pornim la drum de cu vineri dimineață, de fapt mai spre prânz căci nu e simplu să împachetezi toată casa pentru o ieșire cât de scurtă cu copilul. Am zis că dacă tot strâbatem imensul culoar al Văii Prahovei, de doar 200 de km, măcar să punem o zi în plus față de weekend. Drumul decurge lin până ce ne înfundăm la Comarnic, avem timp suficient să ne topim în suc propriu căci aerul condiționat a refuzat să ne mai răcească tocmai acum. Ne mișcăm cu viteza melcului până pe la Sinaia, apoi glonț prin Bușteni și Azuga, facem stânga la Predeal și se trezește Tudorelul. La timp pentru serpentine. Mă străduiesc să conduc cât de lin posibil, dar oarecum și grăbit pentru că trecuse deja ora mesei. Hotărâm să nu mergem direct la pensiune și să facem un ocol prin Prăpăstiile Zărneștiului. Când să zicem hop că am scapat de vomitat :D, de la o vreme se pare ca T are ceva rău de mașină, hop că pun o frână ceva mai pronunțată și gata bucuria.
Nu zărim nici o terasă deschisă în Zărnești așa că poposim aproape de intrarea în Prăpăstii și mâncăm din pungă. Veselie mare, Tudor vrea cu insistență să încerce apa rece a pârâului, și nu doar cu mânuțete. Pe la ora 4 după-amiază lăsăm mașina la Fântâna lui Botorog și pornim în sus, fără speranțe de prea multi pași, mai mult pentru a lua aer și a lăsa copilul să descopere pietrele, plantele și orice mai găsește pe jos.
Zăbovim preț de vreo oră, nu vedem mare lucru din chei, se pare că am fi putut merge cu mașina mai mult, rețin că era o barieră. Dar nu contează, a fost umbră, apă, aer curat, numai bine să ne dezmorțim după drum.
Ne întoarcem la mașină și urcăm spre Măgura, că-i frumos tare acolo. Nu mai oprim căci se apropia rapid ora de masă, dar mergem domol pe drumul neasfaltat, care sper să rămână așa, și avem timp să admirăm priveliștea. Promitem să revenim în toamnă când pădurea va îngălbeni și să ne cazăm la Măgura. Sper să ne lase pandemia..
În Fundata nu mai fusesem, dar pare frumos la o primă vedere din mașină. Ne cazăm, mâncăm și băgăm baiatul la somn. Eu rămân în curte așteptând membrii clanului Pană să sosească. Apoi ne întindem la povești până după miezul nopții.
Sâmbătă după micul-dejun încercăm să facem un traseu. Nu aveam noi mari speranțe să facem prea mulți pași cu copiii, dar cât s-o putea.. Centrul de Ecologie Montană a marcat multe trasee în zona Șirnea, Peștera, Fundata, Moieciu, le găsiți pe www.PoartaCarpatilor.ro. Noi am ales traseul T2 - Haihui prin Fudata, care avea să ne plimbe prin sat, să ajungem la complexul de la Cheile Grădiștei și înapoi în Fundata. Traseul e foarte prietenos, mai mereu esti aproape de vreo gospodărie, în caz de furtună spontană ai unde să te adăpostești.
Am urmat așadar traseul marcat cu omulețul roșu. Ne-am rătăcit prin sat la început pentru că noi considerăm că la o intersecție culorile marcajelor au fost inversate, astfel că am ajuns undeva spre o Biserică în loc sa facem stânga pe drumul către Cheile Grădiștei. Tudorelul a dormit la început în ham, purtat de mami, nesperat de mult considerând că nu am mai folosit sistemul de purtare de luni bune pe motiv de greutate extremă :)) - 12.5 kg - care se cam resimte la spate. Dar cum aici nu puteam folosi căruțul, a fost o soluție de compromis acceptabilă.
Ne-am oprit des, la admirat floricele ori pentru odihna celor mici. Timp berechet să ne pârlim pe toate părțile, căci nici nu încăpea în discuție să reușim să plecăm de acasă mai devreme de ora 10, iar crema de soare n-a fost aplicată chiar peste tot, am uitat cum e de când cu izolarea și mai apoi cu ploile.
Am mers în permanență pe un drum neasfaltat flancat de fânețe întinse și cu munții pe fundal. Casele sunt rare, unele vechi, altele moderne, spre dezamăgirea turiștilor în căutare de autentic. La prânz, pe la ora 1, am găsit un loc de luat masa, la umbră, în curtea unei case ce părea părăsită și avea o parte de gard dărâmată. Am zăbovit aproape o oră la iarbă verde, la picnic, la schimbat scutece, jucat, tot tacâmul. Apoi am continuat spre Cheile Grădiștei, însoțiți de un Saint Bernard imens care ne-a ieșit în întâmpinare. Și am mers așa preț de alte 2-3 ore, domol, am trecut și prin curțile unor oameni că pe-acolo era marcajul, după care am ieșit la șoseaua ce leagă DN de Fundata/Fundățica și ne-am topit de căldură cât să avem o pofta nemărginită de bere rece la halbă.
În final au ieșit vreo 17.000 de pași, adică 13 km, foarte mult pentru cât credeam noi că poate duce Tudor la momentul acesta, dătător de speranțe pentru viitoare trasee. Spatele să ne țină :)
A doua zi n-am mai plănuit nici un traseu pentru că trebuia să ajungem și acasă. Am stat la povești și joacă prin curtea pensiunii până pe la prânz, apoi am pornit cu mașina spre Șirnea unde am făcut câțiva pași preț de vreo oră în căutarea unei căsuțe suspendate pe care o știa Ionuț și unde ne gândeam ca n-ar fi rău să stăm măcar o noapte căci peisajul văzut de pe terasă este... vedeți mai jos:
Apoi am pornit cu adevărat către casă, via Pitești, cu popas la Iepurașul în Câmpulung.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Cum chipurile ne-am mai relaxat în ce privește Covidul, în sensul că măcar știm ce avem de făcut, cum ar fi spălatul temeinic pe mâini ori de câte ori atingem obiecte atinse și de alte persoane, ori evitarea ducerii mâinilor la gură nespălați, chestii de bază de altfel, dar de care nu aveam atât de mare grijă până anul acesta, excursia e cam plănuită. Găsim cazare în Fundata, la Ursul Cârcotaș, dar o mutăm rapid un weekend mai târziu căci odată cu ieșirea din izolare s-a pus pe plouat și parcă nu am vrea să testam pensiunea timp de 3 zile. Dăm sfoară în țară, adică pe un grup ceva mai extins și ne stângem 6 persoane + 4 copii.
Noi ne pornim la drum de cu vineri dimineață, de fapt mai spre prânz căci nu e simplu să împachetezi toată casa pentru o ieșire cât de scurtă cu copilul. Am zis că dacă tot strâbatem imensul culoar al Văii Prahovei, de doar 200 de km, măcar să punem o zi în plus față de weekend. Drumul decurge lin până ce ne înfundăm la Comarnic, avem timp suficient să ne topim în suc propriu căci aerul condiționat a refuzat să ne mai răcească tocmai acum. Ne mișcăm cu viteza melcului până pe la Sinaia, apoi glonț prin Bușteni și Azuga, facem stânga la Predeal și se trezește Tudorelul. La timp pentru serpentine. Mă străduiesc să conduc cât de lin posibil, dar oarecum și grăbit pentru că trecuse deja ora mesei. Hotărâm să nu mergem direct la pensiune și să facem un ocol prin Prăpăstiile Zărneștiului. Când să zicem hop că am scapat de vomitat :D, de la o vreme se pare ca T are ceva rău de mașină, hop că pun o frână ceva mai pronunțată și gata bucuria.
Nu zărim nici o terasă deschisă în Zărnești așa că poposim aproape de intrarea în Prăpăstii și mâncăm din pungă. Veselie mare, Tudor vrea cu insistență să încerce apa rece a pârâului, și nu doar cu mânuțete. Pe la ora 4 după-amiază lăsăm mașina la Fântâna lui Botorog și pornim în sus, fără speranțe de prea multi pași, mai mult pentru a lua aer și a lăsa copilul să descopere pietrele, plantele și orice mai găsește pe jos.
Zăbovim preț de vreo oră, nu vedem mare lucru din chei, se pare că am fi putut merge cu mașina mai mult, rețin că era o barieră. Dar nu contează, a fost umbră, apă, aer curat, numai bine să ne dezmorțim după drum.
Ne întoarcem la mașină și urcăm spre Măgura, că-i frumos tare acolo. Nu mai oprim căci se apropia rapid ora de masă, dar mergem domol pe drumul neasfaltat, care sper să rămână așa, și avem timp să admirăm priveliștea. Promitem să revenim în toamnă când pădurea va îngălbeni și să ne cazăm la Măgura. Sper să ne lase pandemia..
În Fundata nu mai fusesem, dar pare frumos la o primă vedere din mașină. Ne cazăm, mâncăm și băgăm baiatul la somn. Eu rămân în curte așteptând membrii clanului Pană să sosească. Apoi ne întindem la povești până după miezul nopții.
Sâmbătă după micul-dejun încercăm să facem un traseu. Nu aveam noi mari speranțe să facem prea mulți pași cu copiii, dar cât s-o putea.. Centrul de Ecologie Montană a marcat multe trasee în zona Șirnea, Peștera, Fundata, Moieciu, le găsiți pe www.PoartaCarpatilor.ro. Noi am ales traseul T2 - Haihui prin Fudata, care avea să ne plimbe prin sat, să ajungem la complexul de la Cheile Grădiștei și înapoi în Fundata. Traseul e foarte prietenos, mai mereu esti aproape de vreo gospodărie, în caz de furtună spontană ai unde să te adăpostești.
Am urmat așadar traseul marcat cu omulețul roșu. Ne-am rătăcit prin sat la început pentru că noi considerăm că la o intersecție culorile marcajelor au fost inversate, astfel că am ajuns undeva spre o Biserică în loc sa facem stânga pe drumul către Cheile Grădiștei. Tudorelul a dormit la început în ham, purtat de mami, nesperat de mult considerând că nu am mai folosit sistemul de purtare de luni bune pe motiv de greutate extremă :)) - 12.5 kg - care se cam resimte la spate. Dar cum aici nu puteam folosi căruțul, a fost o soluție de compromis acceptabilă.
Ne-am oprit des, la admirat floricele ori pentru odihna celor mici. Timp berechet să ne pârlim pe toate părțile, căci nici nu încăpea în discuție să reușim să plecăm de acasă mai devreme de ora 10, iar crema de soare n-a fost aplicată chiar peste tot, am uitat cum e de când cu izolarea și mai apoi cu ploile.
Am mers în permanență pe un drum neasfaltat flancat de fânețe întinse și cu munții pe fundal. Casele sunt rare, unele vechi, altele moderne, spre dezamăgirea turiștilor în căutare de autentic. La prânz, pe la ora 1, am găsit un loc de luat masa, la umbră, în curtea unei case ce părea părăsită și avea o parte de gard dărâmată. Am zăbovit aproape o oră la iarbă verde, la picnic, la schimbat scutece, jucat, tot tacâmul. Apoi am continuat spre Cheile Grădiștei, însoțiți de un Saint Bernard imens care ne-a ieșit în întâmpinare. Și am mers așa preț de alte 2-3 ore, domol, am trecut și prin curțile unor oameni că pe-acolo era marcajul, după care am ieșit la șoseaua ce leagă DN de Fundata/Fundățica și ne-am topit de căldură cât să avem o pofta nemărginită de bere rece la halbă.
În final au ieșit vreo 17.000 de pași, adică 13 km, foarte mult pentru cât credeam noi că poate duce Tudor la momentul acesta, dătător de speranțe pentru viitoare trasee. Spatele să ne țină :)
A doua zi n-am mai plănuit nici un traseu pentru că trebuia să ajungem și acasă. Am stat la povești și joacă prin curtea pensiunii până pe la prânz, apoi am pornit cu mașina spre Șirnea unde am făcut câțiva pași preț de vreo oră în căutarea unei căsuțe suspendate pe care o știa Ionuț și unde ne gândeam ca n-ar fi rău să stăm măcar o noapte căci peisajul văzut de pe terasă este... vedeți mai jos:
Apoi am pornit cu adevărat către casă, via Pitești, cu popas la Iepurașul în Câmpulung.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.