Prima evadare - prima dată în echipă cu Tudor

Trebuia sa fie pe 25 mai, dar s-a amânat pentru ca erau ploi multe in acea perioada. Sambata 14 iunie, eram la micul-dejun cu totii si imi aduc aminte de Prima Evadare si de editia din 2011, prima mea participare pe o mocirleala crunta. Apoi am mai fost o data in 2012 împreună cu Octy pe o vreme calda si uscata. Si atat.

Caut pe Google si gasesc filmulete cu mocirleala de atunci. Tudor priveste cu pofta in timp ce isi manca omleta, noroiul acela si trecerea prin balti ii faceau ochii sa sclipeasca. 

- "Ti-ar placea sa mergi aici?", il intreb asa aiurea.

- "Daaaa..", imi raspunde el cu gura pana la urechi.

- "Paaaai.. maine e Prima Evadare... si e soare si frumos..."

Butonez putin, nu ma gandeam in mod real ca am putea face asta, e un concurs destul de greu daca nu esti pregatit; vad ca mai sunt locuri last minute, ca e si proba family si ca pentru 4-8 ani finishul e la Palatul Ghica, doar 25 de km. Mergem?! Irina nu zice "nu" (nici acum nu imi vine sa cred, sunt sigur ca a vrut sa imi faca un cadou <3 ), lui Tudor ii straluceau ochii, eu de-abia asteptam. Ne inscriem pac-pac! Eu aveam programata o intalnire cu colegii de liceu la Pitesti deci imediat dupa masa decolez catre gara. Asa ca Irina cu Tudor se ocupa de facut un service bicicletei baiatului, mai tarziu sa ia kiturile, suntem gata! Am echipa buna, lucrurile merg si fara mine :)

Aveam doar o mica temere: ca Tudor nu a mers niciodata 25 de km, dar o vom lua domol. Pasiune si dorinta sunt din plin, iar de miscat nu sta o clipa toata ziua, cataratul in copaci e noua lui placere. Revin sambata seara acasa, mai verific inca o daca ca nu s-au razgandit, totul e OK. Duminica dimineata ma trezesc inainte de 6, m-a ajutat si pisicul care voia boabe proaspete. Bag slime intr-o roata careia ii schimbasem camera de curand, pun numerele de concurs pe ghidoane, ies pana la Mega sa cumpar ceva bun pentru masa de dimineata si ma duc sa trezesc baiatul. Se face ca doarme pret de 10 secunde dupa care sare ca de pe arcuri direct in picioare. Huh! am mai trecut o etapa, razgandirile bruste uneori ma dau peste cap. Dar nu e cazul acum, daca e vorba de aventura nu se razgandeste prea usor.

Caut sa pun ceva muzica.. Youtube... Rocky.

- "Cine e asta? Un prieten de-ai tai de la Pitesti?"

- Nu, e Rocky!", si ii povesteac putin ce si cum.

Mancat, imbracat, Dacii sprinteni sunt gata, intr-o formula noua. Ne imbracat in costumele de bikeri de la King of Transfagarasan, punem bicicletele pe masina, ajuns rapid in Baneasa, gasim loc de parcare. Irina e alaturi de noi cu incurajat, poze si preluat masina pana la finish. Tudor nu mai are rabdare sa luam startul, trec greu cele 30 de minute ramase pana la ora 10.

3..2..1.. START

Puhoi de lume, ca asa e la Prima Evadare, peste 1000 de biciclisti. Ii tin spatele lui Tudor si incerc sa il temperez si sa il ghidez prin multime. Trecem de Zoo, imi zice ca dupa cursa vrea sa venim sa vizitam, intram in padure, trecem pe langa Greenfield, alternam pamant cu pietris, cu iarba si cu ceva asfalt. Multi copii cu parintii, am luat startul dintr-o zona potrivita ca sa nu fim sufocati de pluton. Avem o mica pauza, binevenita, la traversarea soselei de centura unde politia tocmai daduse drumul masinilor pret de vreo 5 minute, numai bine sa bem apa si sa mancam un colt de baton cu cereale. Apoi continuam ba prin padure, ba pe marginea lanurilor de grau, ajungem in zona pistei de decolare de la Otopeni unde vreo doua avioane ne trec pe deasupra capului si ne incanta. Tudor se tinea binisor, pe la km 16 a zis ca a obosit putin. Reusesc sa il opresc sa bea niste apa, (stiam ca va pica daca nu se alimenteaza), isi luase de acasa si un gel primit in pachet, il da pe gat siiii RACHETA!, imi spune ca i s-a incarcat bateria. Aici depasim multi copii cu care ne mai intersectasem. Tot stam de vorba, incerc sa merg cat mai mult in paralel cu el ca sa il motivez, altfel in bag fie in fata mea, ca sa-l vad, fie m-am mai bagat eu in fata cand il simteam obosit ca sa-l fac sa traga putin, sa ma urmeze.

Ii spun la fiecare km cat mai avem, trecusem de 20 si ii numaram descrescator. Incerc sa il tin concentrat pe peisaj, pe urmarit marcaje, pe observat cele mai bune portiuni de poteca pentru a nu se gandi la efort. Am intrat pe ultinul km, e asfalt, suntem in Căciulați si ne indreptam spre palatul Ghica. Marim ritmul, se vede finishul, intram in curtea palatului unde o gasim pe mami si trecem linia de sosire cu zambetul pe fata. A fost bine, mai facem :) Deja imi spune ca anul viitor vrea la cursa mare.