29 septembrie 2012

Tur de Apuseni, ziua 2 - Rimetea si Piatra Secuiului

Jurnal de vacanta - ziua 2: Rimetea, Piatra Secuiului (1128m), Aiud, Teiusi, Valea Manastirii, Manastirea Ramet
Data: 7 august 2012
Din episoadele anterioare: Intro,  1. Turda si Salina Turda 

Dupa o zi de colindat prin Turda, am ajuns de cu seara la Rimetea. Este un loc la care eu am tinut foarte mult sa ajungem desi pe harta noastra cu muntii Trascau aceasta locatie nici nu incapea bine si abia se intrezarea la marginea hartii. Vazusem Piatra Secuiului pe unul din blogurile pe care le citesc si mi s-a parut interesanta.

Ne-am trezit dis-de-dimineata chiar la poalele Pietrei Secuiului unde innoptasem in seara anterioara, dupa un somn bun si odihnitor care a recuperat si noaptea de nesomn petrecuta in tren. Soarele abia incepea sa rasara si lumina frumos partea superioara a Pietrei.
Am zis sa pornim in ascensiune pana sa vina caldura. Zis si facut: am lasat corturile acolo pentru ca stateau foarte bine, am pregatit un rucsac cu mancare pe care sa o mancam sus si am pornit.





Traseul este marcat cu cruce albastra si dureaza cam 1h 30min pana sus si inca 1h inapoi. Pe masura ce urcam satul Rimetea se vedea si mai frumos, cu casele specifice zonei adunat pe o vale.








Se pare ca am fost printre primii care am pornit in acea dimineata. Traseul urca destul de serios strajuit in stanga si in dreapta de bolovani mari. La un moment dat se bifurca, iar noi nevazand marcajul am considerat ca prin stanga ar fi mai bine.  Dupa ce am mai urcat vreo 15 minute am constatat ca am ajuns pe Coltii Trascaului, un alt varf. Cu atat mai bine, sa facem o poza:




Apoi pana la varful dorit am coborat putin intr-o sa si am inceput sa urcam. Stiam din poze ca pe Piatra Secuiului  se afla doua pietre asemanatoare unor borne kilometrice, vopsite in culorile rosu, alb si verde. Oare de ce? Pai pentru ca aici este o zona locuita de multi cetateni de etnie maghiara. Si mai stiam ca din cand in cand diverse persoane vin si vopsesc pietrele in rosu, galben si albastru. Iar apoi vin din nou altii care le revopsesc in culorile Ungariei si tot asa.
Urcam noi ce urcam si vad ca incep sa se intrevada doua mogaldete rosii. Aaaa e clar, cred ca sunt pietrele alea pe care le stiam eu. Mai facem cativa pasi si incepe sa mi se para ceva cu galben. Mai urcam putin si gata. Suntem sus pe Piatra Secuiului (1128m altitudine) si cele doua borne sunt vopsite in culorile tricolorului României. Mare ne-a fost bucuria, ca de fiecare data cand vedem steagul romanesc arborat undeva.


Pana la urma aceste vopsiri repetate sunt ca un fel de joc intre romanii de cele doua nationalitati si nu fac decat sa ne amuze.  Poate ar fi bine ca una din borne sa fie vopsita in rosu-galben-albastru si cealalta in rosu-alb-verde, ca semn de buna convietuire intre cele doua popoare, dar apoi care ar mai fi farmecul? Parca e mai frumos asa, sa auzi pe cineva ca a fost pe Piatra Secuiului si sa il intrebi: dar auzi, in ce culori mai erau pietrele alea vopsite de data asta?

Dar mult mai spectaculos decat aceste pietre este satul  Rimetea vazut de sus, cu acoperisurile caselor din tigla rosie. Muntele aflat de partea cealalta a satului este Ardascheia pe care nu am mai apucat sa il urcam pentru ca ne-ar fi deturnat putin de la plan.







Am facut o pauza mai lunga pe varf si am tras zeci de cadre pentru ca privelistea intr-adevar te invita la acest lucru. A meritat pe deplin acest traseu, un loc foarte pitoresc si frumos. Sa mai zic ca mancarea a fost si mai buna, mancata aici la inaltime cu satul pe fundal?
Am mai stat putin dupa care ne-am luat ramas bun de la Piatra Secuiului. Am inceput sa coboram si imediat ne-am intalnit cu un grup mare de turisti. I-am salutat, iar ei ne-au raspuns in maghiara. Am mai coborat si din nou ne-am intalnit cu multe grupulete de oameni care la fel erau unguri. Am constatat ca zona este intens vizitata de turisti veniti din Ungaria. Foarte bine, au de ce veni, peisajul este superb, iar traditiile si obiceiurile zonei sunt de asemenea interesante si pastrate din vechime.



De sus ne vedeam corturile acolo in vale, parca eram in episodul acela din "Toate panzele sus" cand echipajul Sperantei debarcase pe o insula si se uitau din cand in cand printre stanci sa vada daca corabia lor mai e ancorata. Pana cand n-au mai vazut-o :)) Noi insa am ajuns cu bine la tabara de baza si ne-am apucat repede sa strangem corturile pentru ca soarele deja incepuse sa arda.


Apoi am coborat in sat, pe o ulita, se ajunge in 3-4 minute. La una din gospodarii am putut vedea si o veche moara pe apa.


Ne-am interesat noi cu ce am putea ajunge in Aiud pentru a ne continua calatoria si am aflat ca la ora 13:30 trece un microbuz. Perfect, mai avem timp destul, ce facem? Pai hai la fantana. In Rimetea este o fantana mare cu cateva bazine insiruite, apa trecand din unul in urmatorul, unde oamenii ori spala covoare, ori adapa animalele. Numai bun sa ne racorim in apa rece.


Am facut si un tur al localitatii prin fata caselor cu specific local, am ajuns si la Biserica. In Rimetea este si un muzeu, imediat in spatele Bisericii.





Mi-am gasit si un magnet ca sa marchez pe frigider locul in care am fost, pe toate scria Torocko, denumirea ungureasca a localitatii. Nooo bine, ii bun si asa :)
Inca o balaceala si a venit ora sa luam microbuzul pana in Aiud. Am ajuns in gara din Aiud si am intrebat de autobuzul spre Valea Manastirii. Unii da ca vine la 4 jumate, altii nu ca azi nu circula, ca circula doar luni, miercuri si vineri. Mai intrebam la magazin si ne-a zis ca circula, planurile noastre facute de acasa zicecau ca fiind marti nu circula. Las ca om vedea noi, pana la 4 mai e mult, hai sa mancam. Unde? Hmm, pai aici. Cum aici? Pai unde in alta parte? Da, corect, mancam aici. Si ne-am intins noi frumos toate cele d-ale gurii langa liniile de tren.

Dai cu ceapa, rosii, branza, iaurt, fructe, dulciuri, tot ce mai aveam in desagi. La un moment dat au inceput sa iasa muncitorii de la uzina de vis-a-vis care, amuzati, ne-au urat pofta buna. Poate ar fi trebuit sa ii invitam si pe ei la masa ca doar ieseau de la serviciu si cu siguranta le era foame.

Pe la ora patru, dupa atata stat, ne-am lamurit noi ca microbuzul ala nu va mai veni. Schimbam planul, mergem la Teiusi si vedem noi de acolo ce facem. Bine, mergem in gara, intrebam de vreun tren, circula la 17:30, bun asa, luam 4 bilete si platim foarte putin. Cand ne uitam intr-adevar erau ieftine ieftine, 1 leu si ceva de caciula, oare de ce, pentru ca biletele de tren s-au cam scumpit in ultima vreme. Pai pentru ca vom merge doar 15 minute.
Ce ar merge o bere pe caldura asta. Si niste inghetata. Pai sa luam, ca daca tot stam asa si asteptam am avea timp. Si am luat si ne-am pus pe asteptat trenul pe peron, care a avut si intarziere. A venit, ne-am urcat, 15 minute (fara intarziere de data asta) am ajuns in Teiusi. Scurt si la obiect.


In Teiusi cum iesim din gara un nene sare sa ne ajute, sa ne duca el la Valea Manastirii insa noi gandindu-ne in graba am considerat ca e cam mare pretul propus si am mers mai departe. Mai cugetam noi si ajungem la concluzia ca totusi ar fi bine sa ne duca nenea, mai ales ca nu stiam cu ce puteam ajunge cu altceva. Dam sa ne intoarcem, dar tocmai lua pe alttcineva. Vine repede o doamna care zice ca ne duce barbatu-so. Nu acceptam si o luam la picior pe drum, doar e timp destul . Si vedem ca trece un autobuz, oare unde merge? Ii facem cu mana, opreste cam greu si aflam ca spre Valea Manastirii va circula un altul pe la ora 20. Multumim. Acum era putin dupa ora 6, ce decizie luam, il asteptam sau cautam ocazie? Mai mergem noi inspre intersectia pe unde ar fi putut trece si ne asezam jos in fata unui bloc. Bai parca ar fi mai bine sa ne mai relaxam putin si sa STAAAM sa il asteptam, doar e vacanta. Deci din nou stam, motto-ul primelor zile ale excursiei in care vizitarea obiectivelor a fost prea scurta in raport cu timpul de asteptare, dar ne-a cam placut. Dar a fost bine, mai ca era sa ne obisnuim asa.


Hai sa luam un pepene. Hai! Si am luat, ca doar il vom cara cu autocarul. Am mai analizat noi harta, am mai facut planuri pentru zilele urmatoare, am facut si un concurs de aruncat cu pietricele intr-o teava pentru ca stateam pe un loc pietruit, si a a venit autobuzul.
In 20 de minute eram la Valea Manastirii, in fata Manastirii Ramet. 


Ne-am inchinat noi asa cum se cuvenea si am urcat pe vale in cautarea unui loc de cort. Majoritatea locurilor bune erau insa proprietati si nu ne-am permis sa intram. Multe case de vacanta construite cu gust. Dupa ce am mers noi vreo juma de ora cu pepenele dupa noi am gasit un loc peste rau care ni s-a parut liber si am pus aici corturile. A urmat un foc de tabara, masa de seara si sacrificarea pepenelui mult carat.


Va urma! In episodul urmator "Cheile Rametului"


Vizualizati aici toate articolele din seria Tur de Apuseni.

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

Un comentariu:

Lasati un comentariu.