17 iunie 2015

I feel so olympic today. Pegas Triatlon Buftea

Replica e dintr-un film, Cool Runnings , era vorba de echipa nationala de bob a Jamaicai (da ati citit bine) care s-a calificat la Jocurile Olimpice din 1988 si cam asa se incurajau membrii echipajului care erau mai mult decat amatori. Daca stau sa ma gandesc bine triatlonul de la Buftea este primul meu triatlon oficial pe distante olimpice (1500 m inot, 40 km ciclism, 10 km alergare) insa nu sunt chiar asa de amator ca simpaticii jamaicani care atunci vedeau zapada pentru prima data in viata. Am mai participat la Tulcea insa fara inot (era stafeta), am mai facut cateva triatloane la antrenamente (chiar si Half Ironman), dar cica daca nu e oficial nu se pune, zic pretentiosii. Ba se pune, nah!

Triatlon Buftea este un concurs organizat cu multa pasiune de prietenii de la Pegas si asta se vede. Oamenii isi dau de fiecare data silinta sa faca cat mai multe cu resurse putine, sa implice copiii, sa sprijine si fenomenul feminin in acest sport inca nou pentru Romania si sa ne stranga la un pahar de apa rece dupa cursa ca sa ne simtim bine. Intotdeauna mi-au placut evenimentele organizate de acesti baieti, felicitari!

Mi-am pregatit de cu seara cele necesare pentru concurs, am impresia ca plec cu toata casa dupa mine, ia si neoprenul, ochelarii de inot, casca, trisuit-ul, prosop, bicicleta (ar fi culmea sa o uit), pantofii de ciclism, casca, pantofi de alergare, tricouri, sosete, compresii, ceva de mancare, deh daca nu ne-a ajuns un singur sport :) La 8 suntem in Buftea, totul era pregatit, montez rotile bicicletei si ne facem loc in zona de tranzitie. Agat bicicleta in rastel, pun casca pe ghidon, pun pantofii langa impreuna cu sosetele ca sa nu pierd vremea in concurs, pun intr-o punga pantofii de alergare si sapca, e un intreg ritual. Parasim tranzitia pentru ca in curand incepe triatlonul copiilor si nu vrem sa incurcam.

Dupa ce ii incurajam pe cei mici, unii chiar foarte mici si ii privim cu cata vointa inoata, pedaleaza si alearga vine momentul sa ne pregatim de start. Apa e calda, soarele dogoreste puternic insa decid sa imi pun costumul de neopren pentru ca imi asigura o doza de siguranta in lacul asta mare. De fapt multi din participanti au ales sa il poarte. Intram in apa si stam ca hipopotamii :)), ne incalzim nitel, mai facem glume, pe Octy il recunosc cu greu in multime. Analizam traseul si ne intiparim in minte locurile unde sunt plasate balizele ce trebuie ocolite.


Inotul

Nici nu ma prind cand se da startul, imi trag repede ochelarii pe ochi si plec alaturi de alti incepatori din coada plutonului, n-are rost sa ne inghesuim cand altii sunt mai rapizi si in plus acolo in focul luptei se dau coate serioase (nu intentionat), e ca intr-o masina de spalat rufe.


La inceput te ia valul si ai tentatia sa pleci tare, sa nu ii pierzi pe cei din fata ta. Dar apoi ma linistesc si incerc sa intru in ritmul cu care eram obisnuit, proba nu e scurta (nici lunga as zice, depinde cu ce esti obisnuit) si trebuie sa ne dozam efortul. Inot crawl la 2 brate si din cand in cand scot capul pentru a ma orienta, o vreme nu ma prind unde e prima baliza rosie, iar cand o vad imi dau seama ca o cam luasem pe aratura si ca trebuie sa ma intorc oarecum ca sa o ocolesc. Ajung la ea, o si ating cu bratul stang si imi indrept privirea catre urmatoarea. Ma ghidez dupa inotatorii din fata mea, gandindu-ma ca daca ei s-ar duce aiurea m-as duce si eu dupa ei :)) Mai sunt destui oameni in jurul meu, ochii mi se fixeaza pe baliza galbena atunci cand imi intra in raza vizuala, auch ce departe e!

Octy, la datorie
Ceea ce ma bucura este ca respir bine si ca mi-am gasit ritmul, in urma cu vreo luna aveam teama de lac, acum as putea inota ore bune (ei, nici chiar). Ajung din urma alti inotatori ceea ce imi ma incanta, hai ca nu sunt cel mai lent; in spate nu ma uit sa vad cati mai sunt ca n-am timp si nici n-am de ce. Depasesc si baliza galbena, trec cateva secunde in stilul bras si ma orientez catre urmatoarea, hai ca nu e asa departe si apoi intoarcem catre ponton, e ca intr-un joc in care trebuie sa bifezi niste checkpoint-uri. Dupa ce intorc scot capul ca sa vad unde e pontonul si ma pun pe treaba, trag ceva mai tare, mai prind din urma vreo 2 oameni, ia uite ca ma apropii de final, am facut tot lacul asta mare, yupiii. Inca 100 m si ajung la scara pe care ma chinui sa o urc, Tudor Butu e acolo si imi zice "hai ca tu esti obisnuit, ai mai fost la lac" intinzandu-mi o mana de ajutor.


Tranzitia T1

Alerg catre zona de tranzitie, destul de incet ca sa am timp sa desfac fermoarul costumului de la neopren si sa il dau jos de pe umeri, parca s-a lipit de mine. Tranzitia era jumatate goala, ma dezbrac intr-un final si raman in trisuit, imi pun sosetele (ce bine ca am lasat un prosop aici), pantofii de ciclism, casca pe cap, ochelarii de soare, o iau pe Bibi si pe cai baieti!

Ciclismul

Avem de parcurs 10 ture pe care trebuie sa ni le numaram singuri, eu mi-am lipit pe cadrul bicicletei 10 fasii de leucoplast pe care sa le dezlipesc pe masura ce mai completez inca un tur. Plec tare, incep sa depasesc din oamenii care deja pedalau, intorc la capat si tot asa, e ca intr-un carusel. La fiecare tura ma salut cu Octy aflat cam cu 2 km in urma, cu Patrick "Invictus", cu voluntarii pe care ii cunosc, timpul trece. In fata am doi participanti care merg repejor si ma iau dupa ei, cand incheiem tura a 4-a ei nu intorc si se indreapta spre zona de tranzit, eu, concentrat pe treaba, nu ma prind si continui dupa ei. Abia cand ii vad ca se dau jos de pe biciclete imi dau seama ca am gresit traseul si intorc, spre uimirea voluntarului care nu stia de ce fac asta.


Intru pe tura a 5-a, am cam aceeasi distanta fata de Octy, pana cand o fata vad ca vine din spate si ma depaseste. Ei nah, nu se poate, cat de buna poate fi?, ia sa ma tin dupa ea. Tipa e dura, pedaleaza tare si abia tin ritmul, ba se si departeaza cate putin pe fiecare km, dar inca o am in raza vizuala. Nu imi vine sa cred ca are asa picioare, ma ambitionez atat de tare ca nici nu mai am timp sa mananc vreun baton (e o greseala, nu am mancat nimic toata cursa, nici un gel, nici un baton, doar 750 ml de isotonic, plus apa). O pierdusem pe tipa, dar pe la tura a 7-a o prind din urma, e obosita, o depasesc lejer si ma indepartez, probabil a dat tot ce a putut prea devreme si a obosit. Acum dupa cine mai trag? Ma depaseste un pluton, baietii astia merg la trena si chiar o fac bine, incerc sa tin dupa ei dar mi-e cam teama ca nu voi vedea gropile de pe sosea si ma potolesc, ei se duc tare de tot, probabil ca era grupul liderilor. Inca putin si mai ramane o singura bucatica de leucoplast pe cadru, voluntarul imi striga ca mai am o tura, accelerez cat pot si intru in zona de tranzitie.


T2 si alergarea

Las bicicleta, de fapt i-o dau lui Patrick care tocmai facuse pana si mai avea 2 ture, asa ca a continuat cu Bibi. Echipamentul de alergare ma astepta intr-o punga, incalt pantofii, imi pun vizorul pe cap, pun numarul de concurs si o rup la fuga. E greu la inceput, se vede ca am tras mai tare decat eram obisnuit la bicicleta, resimt picioarele pe primii 2 km, dar cel mai rau resimt caldura. E o canicula cumplita, nu adie deloc vantul si nici urma de umbra. Dupa prima bucla de 2,5 km imi torn un pahar de apa in cap, ceea ce am facut si la urmatoarele. Cred ca am un timp bun, n-am mai stat sa imi pun si ceasul cu GPS dar atata timp cand mai prind oameni din urma si nu prea sunt depasit cred ca e bine. Ca sa fiu sincer nici nu ma interesa viteza, voiam doar sa termin si sa scap de caldura. Pe fiecare tura ma petrec cu mai multi cunoscuti si ne salutam, esti si Octy desigur si se misca bine.




Gandul imi zboara la IRONMAN, acolo va trebui sa alerg de 4 ori mai mult si asta dupa 180 de km de ciclism, daca e asa de cald nu va fi deloc simplu. E drept ca un triatlon olimpic e mult alert si ca tragi la o viteza superioara fata de o cursa lunga.

Pe ultima bucla incerc sa il prind din urma pe Emilian Isaila, un sportiv amator cunoscut care si scrie frumos despre ispravile sale, ma ajuta sa ma motivez, tin aproape in spatele lui dar nu il depasesc si trec linia de sosire. Huh, cald mai fuse. Am scos 2 ore si 48 de minute (39:40 inotul+T1, 1:14:27 ciclismul, 54:42 alergarea), eu zic ca e binisor, locul 60/100 la olimpic. Sunt foarte bucuros pentru inot, in bazin nu am scos niciodata sub 44 de minute pe 1500 m. Ma retrag sub un copac si ma dau la vorba cu Florian, ratand din pacate sosirea lui Octy, inca nu m-am obisnuit cu el imbracat in trisuit si l-am recunoscut cu greu prin multimea de participanti pe tot parcursul zilei.

La final mai dam o mana de ajutor pe acolo si ne ducem la premiere, o festivitate frumoasa in care sunt strigati castigatorii si se face si tombola. Ma simteam norocos astazi, inca de dimineata aveam o presimtire, asa ca nu ma mira cand imi aud numele strigat si primesc un costum de triatlon, apoi castiga si Octy, apoi castiga si Florian. Irina a urcat pe podium la fete deci toata trupa de triatlonisti care s-a reunit cu noaptea-n cap pentru a ajunge la concurs se intoarce victorioasa. Si atunci cum sa nu iti placa Pegas Triatlon Buftea?


 Multumim organizatorilor pentru efortul depus, voluntarilor si fotografilor: Radu Cristi (Donez Amintiri), Cazare la pensiune, Daniel Furculesteanu.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.