Partea I - Podu Oltului, Sfântu Gheorghe, Vâlcele, Bod, Podu Oltului
După îndelungi dezbateri cu privire la starea valurilor mării (se întâmpla în luna august) am decis că nu merită să mergem la Tuzla nici săptămâna asta. Pe lângă amalgamul de știri cu turiști inconștienți care intră în apă am mai întrebat stânga-dreapta și am decis că decât să mergem din nou și să ne prăjim pe uscat mai bine mai stăm o tură. Așa că am pornit către nord, am luat la bătut celebrul DN1 care devine din ce în ce mai nesuferit la anumite ore, și am ajuns la Podu Oltului. Undeva după Brașov.Oprim să luăm un pepene, îl punem la rece, mâncăm o parte din friptura abia ieșită de la cuptor și ne îndopăm cu pâine, o pâine foarte bună, rotundă, mare, bine coaptă, după care ne pregătim de tură. Anna cred că deja nu mai avea răbdare la cât ne așteptase, deh, dacă ne-am trezit târziu, așa e vara, e atmosferă de vacanță.
Motănilă se lasă greu, parcă ar vrea să meargă cu noi. Ne arată drumul și îl lăsăm la umbră, cu promisiunea că ne vom grăbi să ne întoarcem repede. Nici nu pornim bine că vine o pantă care pe Irina o prinde neîncălzită, după care intrăm în județul Covasna. Nu știu alții cum sunt, dar mie îmi place mult zona asta denumită și Ținutul Secuiesc, care merită mai multe zile de explorare.
Drumurile sunt prea puțin circulate de mașini, mergem lejer, fără nici un stres, o testez puțin pe Anna care stă bine în șa, și uite că am și ajuns la Sfântu Gheorghe unde virăm stânga. Ne îndreptăm către Vâlcele de unde abia așteptam să mă satur de apă minerală, acea apă pe care am primit-o astă toamnă la Sugaș Race, o apă care pare murdară, cu impurități, probabil săruri. Ne punem pe pedalat, eu iau puțin avans și opresc întâmplător chiar la 10 metri de izvor. Vin și fetele și aflăm că izvorul e chiar aici. Mă cam uscasem de sete. Repede iau bidonul de pe bicicletă, vărs apa pe care o mai aveam și dau să îl umplu, moment în care doi copii ne spun că izvorul e secat. Ăăăăă.... păăăiii cum?! Mă uit cu jind cum se evapora de pe asfalt bruma de apă pe care o risipisem.
În fine, mai iau de la Irina și continuăm către Bod, acel Bod de care învățam la geografie că e polul frigului, aici înregistrându-se cea mai scăzută temperatură din România. La vreo două ore de la plecare ajungem acasă, spre fericirea motănașului care nu se mai oprește din tors. Au fost vreo 50 de km de pedalat și niște perspective deschise, niște locuri noi descoperite și planuri pentru mai multă explorare.
Seara îi dăm cu pizza, a doua zi tragem un înot la bazinul din Sfântu, asistăm la prepararea brânzei de burduf și ne îndopăm nițel, după care ne îndreptăm către casă.
Partea a II-a - Micfalău, Biborțeni, Baraolt și retur
Nu trece decât o săptămâna și revenim în zonă pentru ca voiam să luăm parte la Háromszék Triathlon. Concursul e duminică, iar pentru sâmbătă am rezervat o pedalare prin satele din județele Covasna Harghita, pe Drumul Apelor Minerale. Pe la ora 11 suntem la Micfalău, localitate ce Irinei îi sună a Urmărește Micul :))
Începem prin a lua prânzul din desaga proprie, alegem un loc umbros, pe iarbă, și avem noroc să fim chiar lângă un izvor de apă minerală. Se pare că aici toată apa e minerală, mai puțin cea din Olt, un Olt cu debit foarte mic și iz de gârlă. Dăm jos bicicletele de pe mașină și ne punem pe pedalat.
Ca și săptămâna trecută începem cu o pantă, de data aceasta ceva mai lungă și cu serpentine. Ajunși la Bățanii Mari drumul se mai domolește și îi dăm la pas. E frumos, liniște multă. Un indicator ne arată calea către Valea Zălanului, locul de care s-a îndrăgostit Prințul Charles, după Viscri. Noi o ținem către Biborțeni și oprim la izvorul din centrul satului unde ne potolim setea. Apă minerală rece și bună. Continuăm, vedem și fabrica de îmbuteliere și mai vedem niște baloți de paie cu formă cilindrică, noile accesorii de fotografiat biciclete. Irina zice să oprim, eu zic că am putea găsi unii mai arătoși în drumul nostru și dacă nu oricum tot pe aici ne întoarcem.
Ajungem la Baraolt, facem o poză în centru și o luăm înapoi. Ce să vezi, un tractor cu un braț ca o gheară strângea baloții și îi punea în remorcă. Ne îndreptăm spre cel mai apropiat de noi, spre el se îndrepta și tractorul și ajungem fix în același timp. Gheara cobora asupra balotului, Irina făcea semne disperate șoferului să ni-l lase pentru o fotografie. Omul nu prea înțelege ce om vrea să pozăm, dar se oprește o clipă. Irinei nu prea îi iese fotografia, în schimb eu am ce pune pe Instagram :))
Ieșim la drum și pedalăm către Micfalău. S-au strâns aproape 50 de km și o foame de lup pe care ne-o potolim cu bucatele zonei la un restaurand din Sfântu Gheorghe pe care îl recomand. A doua zi a urmat triatlonul, și el cu o poveste. Și vor mai urma niște incursiuni în acest ținut, dar mai la vară căci sezonul rece a început deja.
Nu uitați să vă abonați la pagina de Facebook sau la newsletter pentru a primi articolele următoare.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.