2 luni pana la Oradea - jurnal de antrenament

Azi este 27 aprilie si cred ca fiecare viitor participant la concursul de triatlon pe distante Ironman si Ironman 70.3 de la Oradea stie ca mai sunt fix 2 luni pana la marele eveniment. Pregatirile sunt in toi, cu totii ne-am apucat deja de multa vreme de antrenamente si rezultatele incep sa se vada, greu dar se vad.

Cum merge treaba?

Am reusit sa urmez planul de antrenament in proportie de 90% sa zic, am avut o raceala crunta exact in zilele de Paste care m-a tinut pe bara tot acel weekend plus cateva zile din saptamana urmatoare. Asa ca planurile mele de long bike & run s-au dus de rapa in acea perioada, bifand doar un inot chinuit de 2400 m sambata de dimineata de nu stiam ce e cu mine; apoi cand sa ies la bicicleta mi-am dat seama ca abia stateam in picioare si aveam febra, cred ca n-am mai patit asta de mai bine de 15 ani. Mi-am revenit pe finalul saptamanii cand am participat si la un concurs, Pegas Duatlon Buftea.

Am finalizat 11 saptamani de antrenament, mai sunt 9 pana la Oradea si mi se pare ca timpul trece asa de repede. M-am obisnuit cu ritmul de 6 zile training si una pauza, imi place.

Inotul: mi se pare in continuare cea mai grea proba desi este cea mai scurta din concurs ca si durata, inca nu ma simt ca un peste in apa :) E drept ca toata lumea spune ca aici se progreseaza cel mai incet si ca trebuie multa rabdare plus munca asa ca incerc sa iau lucrurile firesc si sa adaug in fiecare zi cate ceva. Distanta sa zic ca o acopar, am crescut pana la 3000 m si sunt conform planului de antrenament, dar sunt lent, deh, nu inot regulat decat de 6-7 luni si am plecat foarte de jos. Eu inca sper sa termin cei 3800 m macar cu un minut sub 2 ore si ma gandesc ca voi mai castiga cateva minute prin folosirea costumului neopren. In curand voi trece si la sesiuni de antrenament in lac, la Buftea, fapt care ma sperie putin :)

Ciclismul: merge bine, imi place, am 3 antrenamente pe saptamana: marti - intervale si forta, joi - easy bike, de obicei ma duc cu bicicleta la birou si adun ceva km, sambata - long bike, iesiri lungi care trec de 100 km. 
In weekend-ul ce tocmai a trecut am fost cu bicicleta de la Bucuresti la Navodari, in doua zile, in prima zi cu traseu plat incercand (si reusind) sa tin un ritm de 30 km/h, a doua zi cu dealurile (si vantul) binecunoscute din Dobrogea pe care le-am trecut cu bine, pedaland singur, fara plasa, in total 900 m diferenta de nivel. Am strans 330 km in doua zile, 170 duminica, deci m-am apropiat de pragul de 180 km.


Alergatul: merge si el bine, in primavara asta chiar am avut ritm si suflu, dupa Maratonul de la Barcelona unde am scos un super timp pentru nivelul meu au mai urmat si alte alergari lungi in weekend-uri care nu au depasit insa 21 km (conform cu planul la momentul actual) si alergari intense, de obicei la Romniceanu Stairs Run sau pe pista, unde imi imbunatatesc mereu timpul cu cateva secunde.
Am inceput sa testez si tranzitiile bicicleta-alergare, dupa o ora intensa de bicicleta pe hometrainer ma schimb repede si ies la 15 minute transition run. Sambata am carat in spate tot drumul pantofii de alergare pentru a face o alergare, au iesit 12 km dupa 140 bike, m-am simtit acceptabil, putin obosit si deshidratat pentru ca a fost cald si trebuia mai multa apa probabil.

Spor la antrenamente si ne vedem la Oradea in 2 luni :)

foto credit: Radu Cristi
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Comentarii