Citeste primul articol aici.
Ne strangem ce imprastiasem pe acolo, Vodafone ne ureaza prin SMS bun-venit in Austria si ne facem planurile de debarcare: coboram desagii de pe unde reusisem sa ii inghesuim, dam jos bicicletele din locul secret unde le varasem, le scoatem si pe celelalte de sub bancheta. Intre timp trenul intrase in Viena si trecea vijelios prin mai multe gari, noi urmand sa coboram in cea de vest adica ultima.
Afara plouase si inca mai picura, ah nu am chef sa pedalez prin baltoace, am lasat aripa de pe spate acasa, mai am si pantaloni albi, ii voi face de porc din prima zi si apoi voi vizita capitalele astea civilizate in chiloti? Cap de linie, ne coboram catrafusele, Sanziana sta de paza pe peron, Madalina e la primire, eu si Ionut descarcam calabalacul, rotile le aruncam direct pe geam :). Nasu' ne ureaza ca la intoarcere sa avem acelasi noroc ca la dus (in sensul de ingaduinta in transportarea bicicletelor), il anunt ca nu vom avea nevoie caci revenim in Romania prin propriile resurse, pe doua roti. Se cam cruceste si ne ureaza de bine. Trenul pleaca, noi montam rotile si agatam coburile, imi trag suprapantalonii de fas si cautam iesirea din gara. Ei si-acum la hotel birjar!
Ca sa fiu sincer Viena mi s-a parut destul de rece ca atmosfera generala. E modelul ala tipic nemtesc, totul pare aranjat pana in cele mai mici detalii, nu te surprinde cu nimic in afara de ordine si disciplina, parca e muzeu cum zice Adi. Nu tu niste gropi, nu tu balti pe trotuar, nici macar un catel care sa iti ceara de mancare aratandu-ti coltii, n-are farmec.
Am inceput cu o vizita la Palatul Schonbrunn, mare, frumos, aranjat, cu gradini intinse, plin de turisti, foarte multi asiatici. Ne chinuim sa facem o poza toti patru, rugam pe cineva sa ne ajute si ne iese abia la a treia incercare, in primele doua ba nu se vedea palatul, ba eram prinsi pe jumatate, nepriceputi fotografi am ales! Pana la urma avem o poza, Cristi sa stii ca mai mult pentru tine ne-am chinuit pentru ca ne-ai zis sa punem cate ceva pe net ca sa mai vedeti pe unde ne aflam.
Ne teleportam cu ajutorul metroului in alta zona a orasului si colindam vreo ora in cautarea unei cladiri pe care Sanziana o avea pe lista scurta. Plimbarea ne face bine, avem ocazia sa observam orasul mai in detaliu. Gasim si cladirea dorita care sparge tiparele astea nemtesti de arhitectura, e ceva in stil Gaudi, cu forme rotunjite, cu niste copacei pe la balcoane si pe acoperis, cu mozaicuri lucioase si colorate, foarte frumoasa. Zabovim pe aici o vreme dupa care luam centrul la pas alte vreo doua ore si bifam cam tot ce era pe harta. Vedem si Parlamentul si statuia lui Mozart, mancam niste hotdogi si pizza si ne indreptam spre hotel ca se facea seara si ne obosisem suficient. Cuvantul zilei este “wurst”, visul culinar al lui Ionut care i s-a indeplinit de doua ori astazi, oricum nu prea aveai ce manca altceva, austriecii nu mananca duminica … sau isi fac provizii dinainte.
Ne luam camera in primire, cearceafurile trebuie sa ni le punem singuri pe pat, e ca acasa :) Dupa un dus coboram la barul care era inchis astazi asa ca bem o bere in sala de mese, de la automat, prilej cu care facem planul pentru ziua 3 cum i-a spus Ionut, prima de pedalat pe traseul Eurovelo 6, incarc harta pe GPS, suntem gata de plecare. Noapte buna!
Avem de traversat cam juma de oras pana sa iesim pe malul Dunarii urmand traseul configurat de Ionut pe GPS. Este prea simplu, extrem de simplu, oamenii astia au piste chiar si pe cele mai inguste stradute, nu luam contactul cu masinile absolut deloc, doar bicicleta s-a inventat inaintea automobilului deci e normal sa ai asa infrastructura :) Traversam un parc, ajungem intr-o Pipera a lor, intalnim oameni care se duceau la serviciu cum altfel decat tot cu bicicleta si cu geanta de laptop agatata pe portbagaj, ajungem intr-un parc imens cu padure unde oamenii alergau de zor.
Nu ma abtin si o provoc pe Madalina la o intrecere pe care o pierd pe motive tehnice, s-a desfacut un surub de la portbagaj si am luat-o taras. Fara scuze, Mada m-a invins! Oprim si folosim suruburile de rezerva, totul e ca nou acum. Pistele continua fix pe sub autostrada, e un drum suspendat construit in acest scop si aflu de ce traseul configurat de noi parea ca se suprapune cu autostrada, pe harta.
Traversam Dunarea si iesim la lumina. E o pista lunga, bine asfaltata, plina de cicloturisti sau de baieti iesiti la o tura rapida de antrenament, totul de-a lungul fluviului. La intersectii sunt indicatoare pe care scrie Donauradweg, ar fi si greu sa te ratacesti. Caldura se simte, aveam sa vedem seara la dus urmele de bronz proaspat impregnat pe locurile neacoperite. Nu ne grabim, admiram peisajul, avem zile multe inainte si trebuie sa conservam energia. Poze, mici pauze, scurte intreceri cu Madalina care ne ridica nitel pulsul, parasim malul Dunarii si rulam pe un dig in dreapta caruia e un drumeag paralel pentru masini, ca sa nu incurcam treburile. Reusesc sa scap pe asfalt aparatul de fotografiat, ah nici macar nu e al meu, deja ma gandesc cum sa le spun lui Octav si Adrianei ca au cu un aparat mai putin in casa. Pana la urma ii schimb cardul cu cel din telefon si il readuc la viata, huh ce bine!
Drumul o tine pe un dig pe malul Dunarii, este asfaltat integral, se circula bine si e lume multa. Cald? Da, este cald, va trebui sa ne obisnuit ca se anunta numai coduri colorate in urmatoarea perioada. Facem pauza sa mancam si sa ne tragem sufletul, mai traversam Dunarea de vreo doua ori si deja ne apropiem de Bratislava, insa masinile au tot numar de inmatriculare de Austria deci n-am trecut granita. Traseul ne ocoleste pe un camp si parasim planul lui Ionut, ma mananca talpile si zic ca n-ar fi rau ceva antrenament asa ca ridic ritmul pret de cativa km, sa simt ca am muncit pe ziua de azi si ca voi merita o bere diseara. Pistele se pierd vreo doi km si pedalam pe sosea. Bratislava ni se afiseaza la orizont, intai castelul acela mare de pe deal, apoi podul peste Dunare care are un turn cu forma de OZN.
Intrarea in Slovacia e aproape nesemnalizata, doar un indicator cu SLOVENSKO situat pe autostrada ne da de stire ca am schimbat tara. Traversam podul, e o banda speciala pentru biciclete paralela cu autostrada, si intram in oras. Dupa ce trecem de centrul vechi mergem pe o sosea circulata, in genul Soselei Virtutii din Bucuresti, dar cu un asfalt extrem de prost, crapat si plin de gropi, care ma face sa cred ca Bratislava nu e chiar ce crezusem. Imi voi schimba insa complet parerea pe seara cand vom vizita castelul si centrul vechi cu cladiri ingrijite si alei largi, neinvadate de terase mult prea revarsate peste caile pietonale.
Nu mai retineam exact cum ar trebui sa arate locul de cazare pe care il rezervasem, GPS-ul ne duce intr-un campus universitar, in fata unor camine studentesti. Pe bune?! Adica vom sta "in Regie"? Intru sa fac checkin-ul, receptia arata fix ca la Leu :)) Platim, primim trei chei de caciula si o harta a cladirii, noi trebuia sa ajungem in zona H la etajul 4, foarte complicat. Bineinteles ca prima data ne ratacim, practic era ca si cum ar fi 8 camine, dar unite si cu o singura intrare, comuna. Pana la urma razbatem, ajung cu Ionut la usile cu pricina, camerele sunt decente, ca cele studentesti, curate si cu mobilier nou, baie in camera, tot tacamul. Aha pai de aia am rezervat noi aici, ca arata bine. Ne intoarcem dupa Mada si Sanziana, caram toate bicicletele sus, ne ia vreo juma de ora pana terminam treaba.
Dupa un dus luam tramvaiul pana in centru, fara bilet ca nu erau automate de unde sa cumparam. vizitam castelul si toate obiectivele din zona, Bratislava e un oras frumos si ingrijit, cel putin in zona turistica pe care am batut-o noi si mi-a placut mai mult ca centrul Vienei care e prea mare, mai bine putin si bun. Facem poze, luam niste vederi si magnetei, ne pozam pe langa statuia cu muncitorul pe jumatate iesit din canal (man at work), mancam pizza, inghetata si la somn cu noi ca de maine incepe treaba serioasa, vin etapele de 130 de km, sa inceapa joaca! Daca tot ne aflam in patria lui Peter Sagan (am aflat asta dupa afisele de pe strada care faceau reclama biciclete) trebuie sa fim la inaltime. Va urma..
Citeste partea a III-a aici.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Ziua 2 - Suntem la Viena
Am considerat ca ziua 1 a fost cea in care am pornit de acasa, la ideea lui Ionut, cica sa ne iasa mai usor la numaratoare, zilele excursiei sa se suprapuna cu zilele calendaristice caci am pornit pe 1 august ... gandire de inginer! Asadar ziua a doua incepe la 7:45 cu trezirea in tren, de fapt 6:45 ca am castigat o ora din diferenta de fus orar. Ne invartim pe acolo si vine dom' controlor cu o tava cu cafelute, cica din partea casei, gratis. Peste 15 minute vine si cu o cutie cu sticks-uri, tot din bunavointa CFR, sa mai zica cineva ca nu avem servicii de calitate; apoi imi aduc aminte ca citisem pe undeva cum ca biletele la cuseta vin cu mic-dejun inclus, mic-dejunul campionilor :))
Ne strangem ce imprastiasem pe acolo, Vodafone ne ureaza prin SMS bun-venit in Austria si ne facem planurile de debarcare: coboram desagii de pe unde reusisem sa ii inghesuim, dam jos bicicletele din locul secret unde le varasem, le scoatem si pe celelalte de sub bancheta. Intre timp trenul intrase in Viena si trecea vijelios prin mai multe gari, noi urmand sa coboram in cea de vest adica ultima.
Afara plouase si inca mai picura, ah nu am chef sa pedalez prin baltoace, am lasat aripa de pe spate acasa, mai am si pantaloni albi, ii voi face de porc din prima zi si apoi voi vizita capitalele astea civilizate in chiloti? Cap de linie, ne coboram catrafusele, Sanziana sta de paza pe peron, Madalina e la primire, eu si Ionut descarcam calabalacul, rotile le aruncam direct pe geam :). Nasu' ne ureaza ca la intoarcere sa avem acelasi noroc ca la dus (in sensul de ingaduinta in transportarea bicicletelor), il anunt ca nu vom avea nevoie caci revenim in Romania prin propriile resurse, pe doua roti. Se cam cruceste si ne ureaza de bine. Trenul pleaca, noi montam rotile si agatam coburile, imi trag suprapantalonii de fas si cautam iesirea din gara. Ei si-acum la hotel birjar!
GPS-ul lui Ionut ne arata calea, cam intortocheata dar lina, oamenii astia au piste peste tot, ba pe sosea, ba integrate in trotuar si fara borduri despartitoare. Ne invartim in vreo doua intersectii, orasul e pustiu, pustiu rau, inteleg ca e duminica, dar e ora 10, unde e toata lumea. Nici macar magazinele nu sunt deschise si nici nu le vor deschide toata ziua, abia daca am avut de unde cumpara ceva de mancare si apa. Ajungem la hostel, incercam sa facem checkin-ul insa era prea devreme, stiam asta dar macar am incercat. In schimb gasim loc de lasam bicicletele, la subsol in garaj pentru 3 euro de caciula. Si ne lasam si bagajele intr-o camera destinata acestui scop, primim stickere sa lipim pe ele, civilizatie frate! Mancam ce mai aveam adus de pe acasa si o pornim la pas prin oras, sa vedem ce au oamenii acestia de aratat.
Ca sa fiu sincer Viena mi s-a parut destul de rece ca atmosfera generala. E modelul ala tipic nemtesc, totul pare aranjat pana in cele mai mici detalii, nu te surprinde cu nimic in afara de ordine si disciplina, parca e muzeu cum zice Adi. Nu tu niste gropi, nu tu balti pe trotuar, nici macar un catel care sa iti ceara de mancare aratandu-ti coltii, n-are farmec.
Am inceput cu o vizita la Palatul Schonbrunn, mare, frumos, aranjat, cu gradini intinse, plin de turisti, foarte multi asiatici. Ne chinuim sa facem o poza toti patru, rugam pe cineva sa ne ajute si ne iese abia la a treia incercare, in primele doua ba nu se vedea palatul, ba eram prinsi pe jumatate, nepriceputi fotografi am ales! Pana la urma avem o poza, Cristi sa stii ca mai mult pentru tine ne-am chinuit pentru ca ne-ai zis sa punem cate ceva pe net ca sa mai vedeti pe unde ne aflam.
Ne teleportam cu ajutorul metroului in alta zona a orasului si colindam vreo ora in cautarea unei cladiri pe care Sanziana o avea pe lista scurta. Plimbarea ne face bine, avem ocazia sa observam orasul mai in detaliu. Gasim si cladirea dorita care sparge tiparele astea nemtesti de arhitectura, e ceva in stil Gaudi, cu forme rotunjite, cu niste copacei pe la balcoane si pe acoperis, cu mozaicuri lucioase si colorate, foarte frumoasa. Zabovim pe aici o vreme dupa care luam centrul la pas alte vreo doua ore si bifam cam tot ce era pe harta. Vedem si Parlamentul si statuia lui Mozart, mancam niste hotdogi si pizza si ne indreptam spre hotel ca se facea seara si ne obosisem suficient. Cuvantul zilei este “wurst”, visul culinar al lui Ionut care i s-a indeplinit de doua ori astazi, oricum nu prea aveai ce manca altceva, austriecii nu mananca duminica … sau isi fac provizii dinainte.Ne luam camera in primire, cearceafurile trebuie sa ni le punem singuri pe pat, e ca acasa :) Dupa un dus coboram la barul care era inchis astazi asa ca bem o bere in sala de mese, de la automat, prilej cu care facem planul pentru ziua 3 cum i-a spus Ionut, prima de pedalat pe traseul Eurovelo 6, incarc harta pe GPS, suntem gata de plecare. Noapte buna!
Ziua 3 – Pedalam catre Bratislava
Ne trezim tarziu, pe la 8, azi incepem tura propriu-zisa de pedalare cu un traseu lejer, cam jumatate ca distanta fata de media zilelor ce vor urma, putin peste 70 de km, pana la Bratislava. Cica acestea ar fi cele mai apropiate doua capitale din lume, suntem norocosi! Ne strangem tacticosi catrafusele si le varam in gentile de bicicleta dupa care coboram sa mancam, pentru 4,80 EUR avem bufet suedez cu de toate, pe saturate, facem burtile mari si in juma de ora scoatem si bicicletele din garaj, sunt neatinse, montam coburile si la drum.Avem de traversat cam juma de oras pana sa iesim pe malul Dunarii urmand traseul configurat de Ionut pe GPS. Este prea simplu, extrem de simplu, oamenii astia au piste chiar si pe cele mai inguste stradute, nu luam contactul cu masinile absolut deloc, doar bicicleta s-a inventat inaintea automobilului deci e normal sa ai asa infrastructura :) Traversam un parc, ajungem intr-o Pipera a lor, intalnim oameni care se duceau la serviciu cum altfel decat tot cu bicicleta si cu geanta de laptop agatata pe portbagaj, ajungem intr-un parc imens cu padure unde oamenii alergau de zor.
Nu ma abtin si o provoc pe Madalina la o intrecere pe care o pierd pe motive tehnice, s-a desfacut un surub de la portbagaj si am luat-o taras. Fara scuze, Mada m-a invins! Oprim si folosim suruburile de rezerva, totul e ca nou acum. Pistele continua fix pe sub autostrada, e un drum suspendat construit in acest scop si aflu de ce traseul configurat de noi parea ca se suprapune cu autostrada, pe harta.
Traversam Dunarea si iesim la lumina. E o pista lunga, bine asfaltata, plina de cicloturisti sau de baieti iesiti la o tura rapida de antrenament, totul de-a lungul fluviului. La intersectii sunt indicatoare pe care scrie Donauradweg, ar fi si greu sa te ratacesti. Caldura se simte, aveam sa vedem seara la dus urmele de bronz proaspat impregnat pe locurile neacoperite. Nu ne grabim, admiram peisajul, avem zile multe inainte si trebuie sa conservam energia. Poze, mici pauze, scurte intreceri cu Madalina care ne ridica nitel pulsul, parasim malul Dunarii si rulam pe un dig in dreapta caruia e un drumeag paralel pentru masini, ca sa nu incurcam treburile. Reusesc sa scap pe asfalt aparatul de fotografiat, ah nici macar nu e al meu, deja ma gandesc cum sa le spun lui Octav si Adrianei ca au cu un aparat mai putin in casa. Pana la urma ii schimb cardul cu cel din telefon si il readuc la viata, huh ce bine!
Drumul o tine pe un dig pe malul Dunarii, este asfaltat integral, se circula bine si e lume multa. Cald? Da, este cald, va trebui sa ne obisnuit ca se anunta numai coduri colorate in urmatoarea perioada. Facem pauza sa mancam si sa ne tragem sufletul, mai traversam Dunarea de vreo doua ori si deja ne apropiem de Bratislava, insa masinile au tot numar de inmatriculare de Austria deci n-am trecut granita. Traseul ne ocoleste pe un camp si parasim planul lui Ionut, ma mananca talpile si zic ca n-ar fi rau ceva antrenament asa ca ridic ritmul pret de cativa km, sa simt ca am muncit pe ziua de azi si ca voi merita o bere diseara. Pistele se pierd vreo doi km si pedalam pe sosea. Bratislava ni se afiseaza la orizont, intai castelul acela mare de pe deal, apoi podul peste Dunare care are un turn cu forma de OZN.
Intrarea in Slovacia e aproape nesemnalizata, doar un indicator cu SLOVENSKO situat pe autostrada ne da de stire ca am schimbat tara. Traversam podul, e o banda speciala pentru biciclete paralela cu autostrada, si intram in oras. Dupa ce trecem de centrul vechi mergem pe o sosea circulata, in genul Soselei Virtutii din Bucuresti, dar cu un asfalt extrem de prost, crapat si plin de gropi, care ma face sa cred ca Bratislava nu e chiar ce crezusem. Imi voi schimba insa complet parerea pe seara cand vom vizita castelul si centrul vechi cu cladiri ingrijite si alei largi, neinvadate de terase mult prea revarsate peste caile pietonale.
Nu mai retineam exact cum ar trebui sa arate locul de cazare pe care il rezervasem, GPS-ul ne duce intr-un campus universitar, in fata unor camine studentesti. Pe bune?! Adica vom sta "in Regie"? Intru sa fac checkin-ul, receptia arata fix ca la Leu :)) Platim, primim trei chei de caciula si o harta a cladirii, noi trebuia sa ajungem in zona H la etajul 4, foarte complicat. Bineinteles ca prima data ne ratacim, practic era ca si cum ar fi 8 camine, dar unite si cu o singura intrare, comuna. Pana la urma razbatem, ajung cu Ionut la usile cu pricina, camerele sunt decente, ca cele studentesti, curate si cu mobilier nou, baie in camera, tot tacamul. Aha pai de aia am rezervat noi aici, ca arata bine. Ne intoarcem dupa Mada si Sanziana, caram toate bicicletele sus, ne ia vreo juma de ora pana terminam treaba.
Dupa un dus luam tramvaiul pana in centru, fara bilet ca nu erau automate de unde sa cumparam. vizitam castelul si toate obiectivele din zona, Bratislava e un oras frumos si ingrijit, cel putin in zona turistica pe care am batut-o noi si mi-a placut mai mult ca centrul Vienei care e prea mare, mai bine putin si bun. Facem poze, luam niste vederi si magnetei, ne pozam pe langa statuia cu muncitorul pe jumatate iesit din canal (man at work), mancam pizza, inghetata si la somn cu noi ca de maine incepe treaba serioasa, vin etapele de 130 de km, sa inceapa joaca! Daca tot ne aflam in patria lui Peter Sagan (am aflat asta dupa afisele de pe strada care faceau reclama biciclete) trebuie sa fim la inaltime. Va urma..
Cititi partea I aici.
Citeste partea a III-a aici.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.