26 august 2015

Pe abrupturile Campiei Panoniei - Eurovelo 6 - Partea a III-a

Cititi si articolele anterioare: partea I si partea a II-a.

Ziua 4  - Pedalam de la Bratislava catre Budapesta

Ceasul suna cu o ora mai devreme, am zis sa incercam sa evitam cat mai mult posibil canicula ce s-a asternut peste Europa. Da’ de unde, la 7 soarele incalzea deja puternic fereastra camerei noastre de camin (ati citit in articolul anterior ca stam la Leu, da?) :)) Nu avem prea multe de strans asa ca la 7:30 coboram  cele 4 etaje impreuna cu calutii si traversam strada unde avem un Lidl: iaurt, cereale, piersici, banane, cascaval, biscuiti si multa apa, facem provizii serioase ca se anunta zi lunga.





Alegem sa mancam dupa ce vom parasi orasul asa ca luam urma GPS-ului. Sunt inca surprins de cat de prost poate fi asfaltul intr-o capitala cu un centru istoric atat de frumos, nici in orasele mici de la noi nu am vazut asa bombardament. Iesirea devine complicata, suntem gata-gata sa dam intr-o autostrada, noroc ca zareste Madalina pasajul subteran. Huh, am iesit, avem iarasi piste (p.s. in Bratislava nu prea sunt sau nu am nimerit noi pe ele in afara de zona centrala, nu ma deranjeaza ca nici acasa nu prea avem, va zic doar asa :). Mai inghitim cativa km pana ce zarim un loc mai umbros sub niste copaci si ne umplem rezervoarele cu bunatati.



E cald rau, simt cum ma parlesc si suntem abia la inceput, parca n-as vrea sa ma distrug chiar din start asa ca renunt la tricou si trec la camasa cu maneca lunga plus sapca cu protectie pe ceafa, pun si jambierele de compresie pe gambe, si manusile in maini, mai am doar genunchii si varfurile degetelor descoperite. Nu, nu suntem in desert ci undeva pe malul Dunarii in Slovacia. Avem vreo 3 litri de apa de caciula, de fapt atat am eu ca pe colegii de pluton nu i-am controlat. Plus un kg de piersici carora nu le gasesc locul si le pun sus pe portbagaj, mai rod cate una cand n-am ce face.

Drumul este pe asfalt, o tine tot pe malul Dunarii multi km care se scurg alene, MTB-ul nu e cursiera, iar MTB-ul cu bagaje pe el nu e MTB (mountainbike adica, stiu ca stiti). Ma cam indepartez de grup pentru ca eu pot pedala confortabil doar intr-un ritm al meu pe care odata ce il ating il pastrez multa vreme fara sa ma opresc. Imi vine infailibila idee sa pornesc muzica pe speaker si dau concert chiar acolo in mijlocul pustiului, asigurandu-ma din cand in cand ca nu am pe cineva in spate, ca deh nu cant fara sa tai bilete :) Stiti ca tocmai s-a lansat albumul Folk Frate! si ca l-am cumparat imediat, nu? Deci am ce asculta.

Drumul nu trece prin sate ci pe la cativa km de ele asa ca incep sa ma gandesc de unde ne vom realimenta cu apa. O tine numai pe dig, incep sa ma gandesc daca asa o fi tot Eurovelo pana ce-om ajunge acasa, nu are farmec, cred ca ma voi plictisi crunt, nu tu o urcare, nu tu o casa, doar o Dunare ce pare ca nu se mai sfarseste. Din fericire nu a fost deloc asa. Zaresc o Biserica nu foarte departe, apoi un drumeag, apoi satul si cobor. Nu e nici tipenie de om, e trecut de ora pranzului si e cald de ti se topesc galosii, ce sa faci pe strada la ora asta? Vin si colegii, mergem sa cautam apa, in fata Bisericii un nene ridica din umeri la intrebarea mea despre "water", ii arat sticla goala, el imi arata o cladire alaturata. Intram, arat iar sticla si ne indica locul cu pricina. Se pare ca oamenii vorbeau maghiara, dupa spusele Sanzianei, desi pe cladire era arborat steagul Slovaciei alaturi de cel al UE si de inca unul necunoscut noua.










Am ajuns sa nu mai stim in ce tara suntem, asta chiar ca-i tare. Luam juma de ora pauza la umbra unei case, e bine sa mai si stai ca nu e concurs. Ionut zice sa lasam gura mai mica ca suntem fix sub geamul unui cetatean care nu are nici o vina ca noi ne aflam acolo tocmai cand si-or face somnul de dupa-amiaza. Plecam. Si daca ne vaitam ca drumul e prea plictisitor, ei bine asfaltul se termina si vine o lunga zona de pietris. Lunga in sensul ca sunt cateva zeci de km, mie imi place, m-a trezit din acalmie. Pe asfalt nu se intampla nimic, notabil, aici ma lupt sa nu iau vreo tranta, am fost aproape nu de putine ori caci rotile se afundau in pietris, e cam ca atunci cand mergi pe nisip.

O vreme ma bucur de macadam, apoi incepe sa ma plictiseasca. Fac o pauza de regrupare, mancam ceva si tot inainte, se pare ca avem o zi lunga. Coboram pe malul Dunarii unde ne intalnim cu doi oameni cu care ne mai intersectasem pe parcursul zilei. Sunt spanioli si se duc spre Romania, ii intreb cand estimeaza ca vor ajunge, In 2 saptamani?! "Doua saptamani?! Nuuu, 5! Suntem oameni batrani, avem timp destul”, zic ei. Nu pareau chiar asa de in varsta, numai ca pedalau cam 60 de km pe zi, care-i graba? Le uram success si urcam pe pod, traversam Dunarea si un indicator ne anunta ca am intrat in Ungaria, yeeeei.



Suntem la Komarom, o localitate maricica, au si piste de biciclete, ne invartim putin si iesim pana la urma. Destinatia noastra pentru diseara este Tata, ar mai fi 20 de km, pare putin insa abatandu-ne de la cursul Dunarii drumul nu mai e chiar plat si incep niste urcari si coborari, domoale dar suficiente cat sa ne incetineasca. Iar o iau inainte, incepe sa se intunece si eu nu am lumini pe bicicleta, nu le-am mai luat de acasa crezand ca nu vom pedala seara. Ma opresc la intrarea in Tata, ne latra niste catei, ne regrupam si pornim spre locul de cazare urmand indicatiile GPS-ului.

Tata e un orasel interesant, au un castel vechi si un lac mare, trecem pe langa ele si urmam pistele de bicicleta, ne vom intoarce maine sa vizitam. Ajungem intr-un complex de hoteluri si pensiuni, bag seama ca e un fel de statiune construita probabil in jurul acestui lac. Ne cazam, au si garaj pentru biciclete, stiau ca suntem romani si ne asteptau cu bratele deschise :) gratie bunei prietenii intre popoarele noastre.

Iesim sa cautam ceva de mancare numai ca ajungand tarziu se cam inchidea totul si noi nici n-aveam bani de-ai lor ca n-am apucat sa schimbam, iar euro nu vor … pretentiosi. Pana la urma punem mana pe niste sendvisuri si cate o bere, ar trebui sa ne ajunga pana dimineata, noroc ca avea Sanziana ceva forinti. Mai zabovim nitel, cercetam traseul pe care vom merge maine si gasim o ruta “mai buna” ca cea pe care o stabilisem acasa asa ca hotaram sa mergem pe acolo. Dar asta intr-un alt episod, noapte buna!


Ziua 5 - Pe abrupturile Campiei Panoniei

De dimineata strangem rapid si plecam catre castel, nu inainte de traditionala poza de grup pe care o facem in fiecare dimineata si in care de multe ori avem niste fete de oameni care nu se bucura ca iarasi s-au trezit cu noaptea-n cap desi e vacanta; si n-am zis-o eu :)).

Tata e un orasel foarte cochet, turistic, are un lac mare, Oreg-o, si un castel interesant. Zabovim 10 minute, facem poze, dupa care dam ocol centrului in cautarea unui exchange, aici nu mai merge cu euroi. Cred ca au nevoie sa taie niste zerouri, pentru 50 de euro primesc 15000 de forinti, fapt ce ma pune la calcule ca sa imi dau seama daca platesc un pret corect pentru un produs. Facem cumparaturile pentru micul-dejun de unde altundeva decat de la Spar si zicem sa parasim orasul pentru a gasi un loc frumos de mancat.



Eu stiu ca Ungaria nu are munti, bai nene dar are niste dealuri... Campia Panoniei?! You kidding, au venit niste pante de m-au uns pe suflet, se compara cu urcarea de la Vidraru inspre cabana Capra. Incep sa ma gandesc la Transfier in timp ce dau la pedale, greu cu incarcatura asta pe portbagaj. Partea si mai frumoasa e ca traversam un parc natural impadurit si e umbra, ce sa vrei mai mult?

Oprim sa mancam intr-o rezervatie, la umbra deasa a brazilor, dupa care mai facem o urcare lunga urmata de o coborare care ma face sa chiui de bucurie. In Tarjan avem de ales intre trei drumuri. Nu ma pot abtine, nu pot, si imbrac tricoul cu Romania, asa ca mi-e dor de casa! Urcam si coboram de zor, imi troncane ceva la bicicleta la fiecare rotatie de pedala si nu imi pot da seama ce, asta imi chinuie mintea.




La Gyo... opresc sub doi brazi umbrosi ca sa ne regrupam, Sanziana vine repede, se misca bine azi, de fapt doar in prima zi a mers mai incet pentru ca avea sabotii prea stransi pe roti. Ionut si Mada se lasa asteptati dar e numai bine ca ne mai intindem aici pe iarba, pacat ca nu e mai deasa si cam inteapa. Aproape ca ne prinde somnul pana ce auzim un domn ca striga de zor la noi intr-o engleza buna. Il las sa strige de vreo trei ori crezand ca vorbeste cu altcineva apoi ne ridicam. Ne spune ca doamna vrea sa ne ofere niste fructe, ne intoarcem si vedem o tanti cu un castron plin cu prune si piersici. Ne vorbeste in maghiara, Sanziana mai rupe cate ceva, ne umple palmele cu merinde si ne ia la pupat. Off off. Peste 15 minute sosesc si ceilalti doi, se duc sa ceara apa unui localnic, moment in care tanti vine din nou la noi cu o sticla de doi litri plina cu un lichid galbui. Eeei sa nu zici ca ne da tuica, ce sa facem noi cu tuica, si mai trebuie sa o si caram :)) Nu, era socata, rece si buna, Ionut ii da cep si ne hidratam gatlejurile uscate, multumindu-i de inca 7 ori doamnei in toate limbile cunoscute.


Pana la Budapesta nu mai e mult, alte cateva dealuri ne tin ocupati o vreme. Se zareste Budapesta dar nu-i a buna, nori negri acopera zarea si e rost de furtuna. Mai luam o pauza de regrupare si ne gandim daca nu ar fi mai bine sa ne adapostim undeva pana ce trece. Pana una-alta ii dam usurel si cand o incepe ne vom opri, vin niste dealuri serioase, impinge in pedale cu forta si pana la urma ratam furtuna. Uite si indicatorul pe care scrie Budapesta!




E cam trafic la intrare, noroc ca gasim niste piste de biciclete. Ma cam enerveaza ca ne stropim prin balti, plouase serios. Pistele sunt intrerupte de lucrari la sina de tramvai, cam varza prin centru. Ajungem pe malul Dunarii vis-a-vis de frumoasa cladire a Parlamentului.

Dupa ce facem o poza continuam spre hotel, traversam fluviul pe unul dintre poduri si nah ca tocmai acum GPS-ul meu nu mai vrea sa se conecteze, iar al lui Ionut e mort de tot. Pana la urma reusim, ne cazam, dus si hai sa vedem orasul la ceas de seara.




Ziua 6 – La pas prin Budapesta

Este zi de pauza dupa 3 zile consecutive de pedalat si inaintea urmatoarelor 5. Profitam si ne odihnim vizitand ce are Budapesta de aratat, un oras care ne-a placut mult, mare noroc sa iti curga Dunarea fix prin centru. Va las cu cateva fotografii, ma odihnesc si eu, povestitorul, iau o pauza de la scris astazi :)












Cititi toate articolele anterioare din aceasta serie: partea Ipartea a II-a si partea a IV-a

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.