17 mai 2016

La pomul laudat, noul pom

Un vechi proverb romanesc spuna ca "la pomul laudat sa nu te duci cu sacul". Si se adevereste adeseori. Eh, da, dar uneori parca nu te poti abtine. De obicei ma duc fara asteptari la concursurile sportive la care particip dorind doar sa ma bucur de cursa si sa nu alerg pentru ceas ca sa nu-mi sara inima din piept si ochii din cap. Daca sunt bine pregatit uneori imi ies timpi mult peste asteptari si plec cu sacul plin. Dupa doua maratoane in aceasta primavara la care recordurile anterioare au ramas in picioare, dar pentru care am gasit explicatii solide (la Chisinau am avut pante, in comparatie cu Maratonul Barcelona din anul trecut, iar la Moeciu ploaia si noroiul m-au tinut la distanta de precedentul "record"), acum la Semimaratonul International Bucuresti simteam ca voi dobora lejer personal best-ul. In fond e "doar un semimaraton" cum ar zice un maratonist/triatlonist si alte alea :)) asa ca am luat un sac mare si m-am dus sa il umplu. Si ce e drept duminica mi-a cam iesit, chiar mai bine decat m-as fi asteptat, desi am avut si momente in care m-am gandit daca nu am privit prea de sus aceasta cursa si daca nu cumva zeul alergarii va da cu mine de pamant.


Eu nu sunt foarte motivat la aceste alergari din Bucuresti pentru ca nu aduc prea multe lucruri noi de la o editia la alta, traseul il stiu pe de rost, orasul la fel, imi place mai mult sa alerg in locuri noi si am inceput sa prefer mai mult trail-ul. Totusi atmosfera este una placuta, vin toti cunoscutii, strazile sunt inchise pentru cateva ore, sunt multe zambete si voie buna, e cam de neratat. Pe langa acestea imi doresc ca fenomenul sa creasca si incerc sa dau si eu un deget de ajutor.

Anul acesta am reusit impreuna cu colegii de la compania unde lucrez sa formam o echipa, una verde ca asa ne sta bine. Duminica de dimineata Piata Constitutiei era mai animata ca niciodata. Poze, poze, poze, ba cu Anritsu Team, ba cu Ro Club Maraton, hai si cu Let's Do It Romania, si cu Dacii Sprinteni, eu cu cine votez, cate tricouri pot schimba in 30 de minute? :)))

Ne indreptam spre sectorul de start. Hmm, cam in spate desi este C. Usor, usor ne strecuram si ajungem langa pacemakerii de 1:45, pe care nu ma pot abtine sa nu ii tachinez putin, mai ales ca ii cunosc si stiu ca azi vor avea limitator de viteza :)) Bat palma cu Dacii mei Sprinteni (Miha, Andreea, Buri, Octy) si start!



Emilian Pavalascu si Alex Stratulat imi fac o invitatie tentanta, cica sa stau cu ei toata cursa ca e rost de glume bune; thinking, thinking, propunerea e de nerefuzat, dar ma sustrag cumva, parca am o pornire astazi si n-as sacrifica-o. Plec tare si incep slalomul, gasesc rapid culoare si avansez. Primii 2 km sunt sub 4:30 min/km, hoo stai potolit Dacule! O tin tot intr-o fuga, daca nu gafai e bine, centura de puls sta bine acasa pe noptiera. Nu ma gandesc decat la faptul ca nu voi putea tine ritmul acesta pana la final, dar frana tot nu o trag. Aceasta e o chestiune complicata pentru sportivul amator din mine: pe de o parte te gandesti daca nu cumva tragi prea tare, pe de alta te la final ai o dilema, oare nu ai fost prea conservator?. Hey man, run by feel! si atat :)

Primii 5 km se scurg rapid, imi iese si bautul apei din fuga, iau cate o sticla la fiecare punct de alimentare din care beau cate doua guri. Ma depaseste Dan Andrei, schimbam cateva vorbe, dar nu imi propun sa ii iau urma pentru ca vreau sa imi stabilesc singur ritmul. In fata am pacemakerii de 1:40, la un moment dat m-am apropiat binisor de ei insa am impresia ca ma cam alearga si decid sa nu ii urmez, eventual poate ii voi prinde pe final desi nu cred. Un "Hai Pitestiul" se aude din spate si pentru cativa km buni alerg impreuna cu Ciprian Pietris, purtand niste discutii Ironmanistice de calitate. In jurul Arenei Nationale este vant si se cam simte. Bat palma cu alergatorii care asteptau schimbul stafetei si mentin ritmul.

La Piata Muncii iau iarasi apa si uitandu-ma la ceas imi dau seama ca acolo este jumatatea cursei. Ritmul este in continuare sub 5 min/km si asa va ramane. Parca obosisem putin, e si un fals plat in urcare si multi mi-au spus ca a batut vantul din fata, acum e momentul sa iau activatorul, singurul element de "doping" pentru astazi, si parca are efect. Am cativa iepuri buni pe care ii fugaresc, ajungem la Piata Unirii, ajungem la Constitutiei, zambesc la Conu' Mila ca mi-e simpatic si ne mai face si poze si hai ca mai sunt 6 km. Aici e lume multa si n-ai cum sa te opresti, tropa-tropa intoarcem la Hanul lui Manuc si ne indreptam spre Calea Victoriei. Treaba merge unsa, hai sa incerc niste isotonic, vars doua pahare pe mine si beau unul, galopand la deal si salutandu-l pe colegul Andrei care astepta trenuletul Anritsu ca sa isi inceapa reprezentatia.


Aveam sa aflu la final ca ma petrecusem cu Octy pe aici si ca nu l-am vazut, deja incepusem sa ma adun pentru ultimii 3 km, pentru zona aceea de pe Splai care niciodata nu imi place. Hai ca mai merge un doping, imi pun castile, pregatisem de dimineata in metrou un playlist de PB, asa cum l-am denumit, si ar fi momentul sa scot iepurasul din palarie. Mai greu cu tehnica in alergare, bineinteles ca muzica nu vrea sa porneasca si ca husa se aburise, ma opresc pentru cateva clipe ca sa butonez nitel. Nu e bai, sunt tot bine, habar nu am ce timp final voi face pentru ca am apasat pe nu stiu ce buton al ceasului si imi arata alte tampenii, irelevante, fapt care ma bucura caci nu am chef sa sprintez ca nebunul. Intorc la Eroilor si am linie dreapta, muzica isi face efectul si ma cam chinuie nelasandu-ma sa domolesc ritmul. Depasesc destul de multi oameni, pe finaluri cine e mai proaspat poate urca mult in clasament.

Fac dreapta pe langa Izvor si se vede finish-ul, cam departe, hai Dacule ca mai e putin. Ce m-as opri putin, hai, hai, inca un minut si gata. Nu prea am ochi pentru omuletii care ne aplauda de pe margine, intru pe ultima suta si vazand cronometrul oficial sprintez cat mai pot pentru a nu-l lasa sa treaca la minutul urmator, cunoasteti voi psihologia alergatorului. Trec linia de finish, opresc ceasul de la mana si un strigat de bucurie se ridica in vazduh: 1:41:52, medie de 4:48 min/km, new personal best! Ariciu Sprinten, cum imi spun mai nou prietenii astia ai mei, a reusit :) Daca cineva te intreaba pe ce loc ai terminat (asta e o intrebare clasica) si ii spui ca 462 ar putea rade de tine; uitandu-ma insa ca la start au fost peste 3100 de oameni la semimaraton, o clasare in primii 20% este onorabila.



Primesc medalia si raman acolo sa ii astept si pe amicii care trebuiau sa soseasca dupa care ma mut la vreo 100 m inainte de finish alaturi de Octy si Irina, aplaudand pret de mai bine de o ora pe toti cei care soseau. Pe langa cursa mea imi face mare placere sa stau aici si sa ii vad pe toti cum termina, efortul depus de cei care vin cu un timp final mai mare este deosebit si merita aplaudat, multi fiind poate la primul lor semimaraton. Mi-ar placea ca pe viitor din ce in ce mai multi finisheri sa ramana la sosire ai sa cream cu totii o atmosfera frumoasa.

Cam asta a fost, ne vedem si la editiile urmatoare, poate voi fi pacemaker intr-o zi sau voi incerca si o stafeta. Sper sa nu imi propun prea curand sa bat acest timp ca nu-i usor :))

Multumim Radu Cristi, Conu' Mila, Photo Run, Events Photographer pentru fotografii.

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.