30 decembrie 2014

Traversarea crestei Fagarasului de la vest la est

Intro: Tu cititorule, care ai gasit acest jurnal, in caz ca vei tine seama de el in planificarea unei ture sa stii ca timpii de parcurs de care am amintit pe ici pe colo sunt relaxati, noi am mers incetisor, am stat la poze si la contemplat si am avut rucsaci grei cu corturi si mancare cat pentru 5 zile. In plus de ce ne-am fi grabit cand era asa de frumos? :)

Ziua I

Dupa tura de leneveala de la mare/delta se cuvenea ceva tare la munte, la altitudine, la aer curat. Si unde se putea mai sus decat in Muntii Fagaras, cea mai lunga creasta montana din Romania si cu cele mai inalte trei varfuri: Moldoveanu, Negoiu si Vistea Mare. Am planuit sa parcurgem toata creasta in 5 zile, de la vest la est. In total 70 de km. De la orele de geografie din scoala ne aminteam ca grupa Muntilor Fagaras se intinde intre Turnu Rosu (pe Valea Oltului) si culoarul Rucar-Bran. Asa ca marti de dimineata autocarul ne lasa la Cîineni, de unde luam trenul pret de jumatate de ora pana in localitatea Turnu Rosu.



23 decembrie 2014

Semimaraton "Pe Argeş în jos" Piteşti, ediţia I - raport de organizare

Duminica 21 decembrie 2014 a avut loc la Pitesti Semimaraton "Pe Arges in jos" editia I. S-a dorit a fi un eveniment sportiv de agrement care sa promoveze practicarea miscarii in aer liber si incurajarea populatiei in abordarea unui mod de viata sanatos. Au participat 136 de persoane la toate cele trei probe si peste 15 voluntari. Evenimentul nu a avut scop comercial, inscrierea a fost gratuita, toate costurile fiind suportate de catre organizatori. S-au oferit medalii tuturor alergatorilor si diplome castigatorilor.

Doresc sa afirm inca de la inceputul acestui articol ca a fost o zi extraordinara pentru noi in postura de organizatori, cu multi alergatori buni, cu multi oameni faini si cu multa energie pozitiva. Am fost foarte placut surprins inca de dimineata cand lumea incepea "sa curga" spre locul de start si bucuria mea a continuat pe tot parcursul evenimentului vazand ca oamenii alearga cu zambetul pe buze si creeaza o atmosfera de mare cursa.

In Pitesti nu a existat ceva similar pana acum, tocmai de aceea, dupa atatea curse alergate in toate colturile tarii si chiar in afara, ne-am dorit sa dam ceva inapoi comunitatii si sa ne implicam in crearea unui eveniment care sa dea un imbold fenomenului numit alergare, in orasul natal. Ma bucur tare mult ca oamenii au venit la noi si ne-au incurajat sa continuam cu astfel de initiative, ba chiar si-au oferit sprijinul in organizarea unor editii viitoare.

Asadar ma bucur ca am reusit sa ne strangem si sa alergam "Pe Arges in jos" :)


17 decembrie 2014

Baneasa Trail Run - un nou inceput


Si a fost Baneasa Trail Run, ultima cursa la care am participat in anul 2014, si a fost bine, nesperat de bine. De vreo luna o durere oarba in zona exterioara a genunchiului drept ma chinuie fizic la fiecare alergare si psihic in restul timpului, doar gandindu-ma ce o fi acolo si de ce nu mai pot alerga. S-au dus pe apa sambetei toate planurile maratonului din primavara pentru care incepusem sa ma pregatesc si am mutat toata atentia asupra acestei probleme. Durerea a aparut dupa ce m-am impiedicat in parc la o alergare oarecare si s-a accentuat pe DN1 la Ultramaratonul Bucuresti-to-Ploiesti. De atunci am lasat doua saptamani de repaus total, am fost la un medic ortoped (cu profil sportiv) care "m-a declarat" clinic sanatos si chiar mi-a recomandat sa nu ma opresc din alergare, am rarit alergarile pana la o sesiune pe saptamana si aia scurta si chinuita, am aplicat cantitati industriale de diclofenac si am inceput sa implor zeitatile sa aiba mila :)) Din fericire la inot si bicicleta durerea nu se manifesta, asa ca am avut ceva activitate in aceste planuri. Deja sperantele mele pentru anul 2015 incepeau sa paleasca usor-usor..

15 decembrie 2014

Invitaţie la Semimaraton "Pe Argeş in Jos" Piteşti

Duminica 21 decembrie va invitam la o alergare in Orasul Lalelelor la Semimaraton "Pe Arges in Jos", Pitesti.

Ne intalnim la ora 10 in Parcul Strand in zona Teatrului de Vara, iar la 10:30 dam startul. Se va alerga pe distanta de semimaraton 21 km (3 ture), cros 14 km (2 ture) sau cros 7 km (1 tura). Traseul porneste din Parcul Strand, continua pe faleza raului Arges, prin Parcul Lunca Argesului si inapoi in Parcul Strand.

Vom avea un punct de hidratare, voluntari, cronometrare manuala, aplauze, poze, diplome si ... daca avem noroc, va veni si Mos Craciun. Ce nu avem? Nu avem taxa de inscriere, dar asta cred ca nu va deranjeaza :)


Traseul

Traseul consta in parcurea a una, doua sau trei ture pe circuitul de mai jos:



Înregistrare

Pentru participare va rog sa faceti inscrierea in acest formular http://goo.gl/forms/VVn2RX29KI

Evenimentul este si pe Facebook aici: https://www.facebook.com/events/741318832587886/?ref=3&ref_newsfeed_story_type=regular


Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

3 decembrie 2014

1 decembrie la Cabana Genţiana

Si s-a mai scurs un an si iarasi a venit 1 decembrie deci mergem la munte. Roata se invarte si de la 2 zile anul trecut trecem la 3 anul acesta si ne indreptam spre 4 anul urmator. Deci se cuvine sa mergem cat mai departe de casa, distanta crescand direct proportional cu  numarul zilelor libere avute la dispozitie.

Ne trezim astfel vineri seara, ora 23:45 pe peronul Garii de Nord cu destinatia Subcetate jud. Hunedoara si de acolo spre Retezat, 12 oameni si ai lor rucsaci indesati cu de toate. Dupa atatia ani de amanari, de planuri date peste cap de starea vremii sa zicem nu prea buna si de atatea altele, iata ca in sfarsit voi ajunge si eu in Retezat.

Trenul pleaca, timpul trece, depanam intamplari una cate una, incercam sa dormim dar nu prea iese si la ora 7 suntem in Subcetate. Aici ne astepta dl. Victor, un nene cu care ne tocmisem sa ne duca pana la intrarea in traseu, pret de cativa km buni. Dupa inca o ora strabatuta cu microbuzul iata-ne la Poiana Cirnic, fix la intrarea in traseu.


24 noiembrie 2014

Viaţa pe hometrainer

A venit toamna, ziua se micsoreaza, mai dam si ceasul inapoi, adio lumina in prag de seara. Si ca sa fie scenariul complet ii trage si o ninsoare timpurie inca din octombrie, dar ninsoare serioasa. Mai iesi cu bicicleta afara daca poti!

Pai si eu ce fac? Raman cu inotul si alergatul si pun bicla in cui pana la primavara? No way! Si ma pun nene pe cautat hometrainer (adica un dispozitiv pe care fixezi roata din spate a bicicletei si pedalezi in casa ca un hamster pana cand iti termini treaba sau ...pana cand vin vecinii la usa :)) Modele sunt multe, magazine si mai multe. Tacx, Kinetic, Elite Alu, multe multe.

Citesc review-uri la foc continuu, aflu ca cele mai multe fac un zgomot de nu te mai intelegi om cu om si daca asta nu e suficient eh afla ca nu te vei mai intelege nici cu vecinii. Caci atunci cand te incalzesti si te apuca pedalatul pe la 35-40 km/h in sufragerie e ca si cum ai avea sub tine o masina de spalat pusa la stors sau un aspirator furios (ascultati aici). Si cum eu sunt matinal si imi propun sa dau la pedale pe la un 5:30-6 dimineata mai mare dragul sa ma intalnesc apoi cu vecinii la lift (slabe sanse ca urc le scari sîc) sau sa ii gasesti asteptand la usa pana termini joaca. Aflu ca sunt solutii, ca exista cauciucuri speciale pentru hometrainer, ca pui tot soiul de covorase sub el care sa atenueze vibratiile, ca il muti de pe parchet pe gresie si iarasi inapoi pe parchet, dar ca tot avion cu reactie e cand bagi intervale de mare intensitate. Pentru mine nu ar fi problema ca imi pot pune muzica in casti, dar stiti nu locuiesc tocmai in padure si mai sunt si altii prin casa care poate ma vor intelege (pana la un punct), insa viata la bloc presupune sa ai si vecini si unii sunt al naibii de mofturosi.

Eeeh pana la urma ma decid asupra modelului Tacx Booster, trainerul oficial al UCI folosit de ciclistii profesionisti la incalzire (ce ma atrag termenii astia pomposi folositi de departamentele de marketing, mi se rupe inima). Pe bike24.com gasesc si un pret mult sub cele practicate in magazinele romanesti, viata e frumoasa. Totusi hai sa pun si o intrebare pe grupul triatlonistilor de pe facebook ca nu m-am nascut invatat si mai aflu lucruri noi. Astfel mi se deschide o lume noua si apar multe alte dileme: mai aflu de vreo trei modele, primesc pareri ale celor ce le folosesc, majoritatea sculelor isi fac treaba, unele mai zgomotos altele mai putin. Si dupa indelungi discutii, cautari, urmarit clipuri pe youtube ma decid.

Am ales Kinetic Road Machine pentru ca:
- este cel mai silentios dintre toate, asa cum se lauda producatorii si asa cum mi-l descriu cei care il folosesc si care au mai avut si alte modele; vecine poti sa dormi linistit.
- simuleaza cel mai bine conditiile reale de pe sosea intrucat nu are un reglaj al intensitatii pedalarii, intensitatea creste progresiv pe masura ce maresti cadenta de pedalare; singurele reglaje se fac din schimbatoarele bicicletei, la fel ca pe sosea;
- a primit cele mai bune referinte din partea colegilor carora le-am cerut sfatul (nu aveam experienta in domeniu);
- am gasit un pret bun raportat la buget / review-uri / zgomot produs;
- garantie pe viata.


L-am cumparat, l-am dus acasa, i-am facut loc in sufrageria care incepe sa semene din ce in ce mai mult cu o sala de fitness, am instalat bicicleta si m-am pus pe pedalat. Geamul larg deschis, un film care sa ma tina motivat si dai si dai ... si dai. Nivelul de zgomot este acceptabil, rezistenta pe care o opune este chiar mai puternica decat cea de pe sosea/asfalt. In curand imi vine si cauciucul special de hometrainer pentru a nu-l uza pe cel de sosea.

De acum poa' sa ninga, poa' sa ploua, eu rup bicicleta-n doua (la figurat, da?)
Picioare puternice sa aveti si ambitie sa pedalati :)


Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

12 noiembrie 2014

Sfântu Gheorghe, locul unde Dunărea se pierde în mare - jurnal de vacanță

Dupa experienta placuta de la Folk You Vama Veche, cu trei nopti nedormite dintre care in doua rasaritul ne-a gasit pe plaja, cu cantari pana la zori ce ne-au lasat fara voce dar ne-au facut sa ne dorim sa ajungem cat mai des in Vama pentru ca doar aici gasesti aceasta atmosfera, dupa mult folk si muzica de toate felurile (aproape toate) pe plaja la bec, La Stuf sau La Scena, am emigrat spre Delta. Studiind starea vremii ne-am dat seama ca inca nu e momentul potrivit sa urcam pe munte din motive de ploaie, asa ca am decis ca nu-i un loc mai potrivit pentru continuarea altul decat in Delta. Ne-am despartit de o parte din grup, ne-am intalnit si cu Horica si am ajuns la Tulcea chiar la timp pentru a prinde vaporul care sa ne duca la capatul pamantului romanesc, la Sfantul Gheorghe.



22 octombrie 2014

Cozia in miez de toamnă

Am pornit sambata de dimineata, inarmati cu voie buna si rucsaci usurei, cu destinatia Caciulata. Este 18 octombrie deci e vremea pentru excursia traditionala de toamna, peisajul auriu-ruginiu fiind la apogeu in padurile de foioase. Am dat sfoara in tara si ne-am adunat nici mai mult nici mai putin de 20 de oameni voiosi.

Treaba insa nu a fost deloc simpla, de la anuntul initial al turei (care trebuia sa fie in Piatra Craiului la Curmatura, pe un traseu lejer) si pana cu o zi inainte de plecare unii oameni au mai renuntat, altii au aparut ulterior pe lista, cativa in ultimul moment, rezervarea la cabana si la autocar s-a tot modificat de la o zi la alta astfel ca dupa toata actiunea am capatat suficienta experienta cat sa imi pot deschide o agentie de turism :))





16 octombrie 2014

M-am înscris la IRONMAN

Pe principiul "daca visele tale nu te sperie inseamna ca nu sunt suficient de mari", m-am inscris la IRONMAN!

Dragi prieteni, tineam sa va impartasesc de ceva vreme acest lucru, unii dintre voi stiau deja. Faptul ca acum ati aflat si ca anuntul este public ma ajuta si pe mine sa raman motivat si ma va impinge sa ies din casa mai usor chiar si atunci cand afara e viscol sau arsita, cand dimineata e prea intuneric pentru a ma trezi la 6, cand ... eh dar gata cu atatea scuze. Va rog sa nu ma strigati pe strada cu apelativul "ironman", deocamdata sunt doar aspirant, mai e mult pana acolo, mult de tot. Dar incepand din seara zilei de 27 iunie voi primi cu placere orice formula de adresare doriti :))

IRONMAN este o nebunie (in sensul pozitiv bineinteles), este unul din lucrurile acelea care ti se par imposibile la inceput, dar pe care ceva din interiorul tau te impinge cu determinare sa il faci. IRONMAN este o aventura, este o calatorie, este un stil de viata si o stare de spirit, este unul din visele pe care le am de ceva vreme si asta de cand am aflat ca exista pe pamant asa ceva. Ma infioara numai gandul ca voi participa la cea mai lunga si mai grea proba sportiva de anduranta din lume: 3,86 km de inot, 180 km de ciclism si 42,2 km de alergare, toate in maxim 17 ore (uneori 16). Am insa la dispozitie 10 luni ca sa ma pregatesc pentru a deveni om de otel. Sunt convins ca se vor intampla multe lucruri interesante pe parcurs si ca imi voi schimba destule obiceiuri (sper ca intr-unele mai bune), sunt de asemenea 100% convins ca persoana care in va ajunge la linia de finish va fi total diferita de cea de acum. Asa ca a sosit momentul sa pornim la drum. Notati in calendar: 27 iunie 2015, Oradea, Romania!



Ce urmeaza? Mai mult sport, mai multa organizare, mai multa bucurie :)

Principiul este simplu in teorie: viseaza, planifica, actioneaza!

Pasul 1: Viseaza! Pai daca tot imi doream sa particip la asa ceva (cei mai apropiati stiau de multa vreme de acest plan care insa nu avea un termen de executie si niste pasi bine definiti) am decis ca e momentul sa fac ceea ce mai facusem o data, prin 2012. Asadar la fel cum am facut inainte sa alerg primul meu maraton, primul pas a fost sa ma inscriu. Nu a fost asa de usor precum ar parea, am avut multe tentative de a da inapoi si de a nu face pentru moment asta, ma sperie si acum gandul participarii la un astfel de concurs (concurs cu mine insumi), dar am reusit sa fac primul pas, acum nu mai pot da inapoi (si nici nu vreau sa dau inapoi), in fond imi doresc sa fiu IRONMAN.

Pasul 2: Planifica! Am inceput deja sa caut planuri de antrenament, am cateva si incerc sa concep o strategie pentru ca totul sa mearga asa cum imi doresc. Maratoane alerg, la bicicleta ma descurc km buni, am de lucrat insa mult la inot unde sunt eram aproape zero, dar unde incep sa fac pasi si sa vad un progres. Apoi nu mai trebuie decat sa imbin totul in 226 de km de placere! Simplu, nu? Asa zic si eu :)

Pasul 3: Actioneaza! Am visat, am planificat, m-am inscris, de acum incolo va trebui sa urmez planul pentru ca pe 27 iunie 2015 sa pot ridica mainile deasupra capului si sa strig tare "AM REUSIT!"


Ce este IRONMAN?

IRONMAN este cea mai lunga proba de anduranta din lume si presupune 3,86 km de inot, 180 km de pedalat si 42,2 de alergare, toate in 17 ore (uneori 16). In total 226 de km.
<< A luat fiinta in 1970 dintr-o controversa: cine sunt cei mai inzestrati, alergatorii sau inotatorii? John Collins, un comandant din Fortele Navale Americane i-a bagat si pe ciclisti in discutie, citind ca Eddy Merckx, ciclistul belgian, a avut cea mai mare absortie a oxigenului dintre toti atletii analizati vreodata. Chiar atunci si-a dat seama ca daca ar fi combinat cursa de inot Waikiki Roughwater cu cea de ciclism de la Oahu Around the Island si cu maratonul Honolulu ar fi avut testul suprem pentru a rezolva disputa. Primul care termina cursa urma sa fie numit IRONMAN.
Un an mai tarziu 15 concurenti se aliniau la start in Oahu, Hawaii, 12 reusind sa o termine. Castigatorul a fost Gordon Haller, sofer de taxi, care a terminat cursa de 226 km in mai putin de 12 ore.  Cursa care a avut loc in anul urmator a atras atentia unui jurnalist care era in trecere si care a scris un articol pentru Sport Illustrated, descriind atmosfera si inspirand astfel sute de participanti sa concureze in 1980. In 1981 cursa a fost mutata de la Oahu in locul in care se tine si in prezent, mai putin populata Insula Hawaii sau Insula Mare cum mai este numita. Canalul american de televiziune ABC si-a manifestat interesul de a difuza cursa. Si in 1982 a inceput legenda. >> - pasaj extras din cartea "O viata fara limite - calatoria unui campion mondial", Chrissie Wellington, aparuta la editura Preda Publishing

Ce este un triatlon?

Triatlon = competitie sportiva ce presupune parcurgerea de care triatlonisti a trei probe sportive: inot bicicleta si alergare, una dupa alta.
Triatlonist = persoana care nu intelege ca un singur sport este suficient de greu :))
IRONMAN = triatlon pe distanta lunga

De ce vreau sa fac asa ceva?

E greu de zis, ca sa fiu sincer nu stiu, nu sunt sigur nici eu de ce, dar stiu ca vreau si ca ceva din mintea mea ma indeamna sa fac asta, poate:
  • pentru ca vreau imi dovedesc inca o data ca pot, ca pot sa ma organizez, sa imi organizez timpul si sa ma antrenez asa cum imi doresc, nu ma pot prezenta acolo oricum, neantrenat corespunzator am toate sansele sa bat drumul degeaba. 
  • pentru ca vreau sa imping limitele fizice, mentale, spirituale mai departe decat au fost impinse vreodata pana acum. Limite? Care limite? Nu exista limite!
  • pentru ca nu exista "nu pot" ci doar "pot".
  • pentru ca vreau sa invat sa inot bine, este o provocare sa te pregatesti pentru triatlon atunci cand nu stii mai deloc sa inoti. 3800 m de inot? Da!
  • pentru ca persoana de la finalul cursei va fi total diferita de cea de acum.
  • pentru ca IRONMAN este o provocare la mai bine, la a descoperi lucruri noi despre ceea ce putem face si a deveni oameni mai buni.
  • pentru ca dupa ce am citit cartea lui Chrissie mi-a ramas in minte o replica: sa nu ramanem niciodata cu intrebarea "ce s-ar fi intamplat daca?" fara a afla si raspunsul.
  • pentru ca vreau sa experimentez toate trairile de care un participant are parte de-a lungul cursei, inaintea ei, cat si dupa, emotiile, efortul, starile prin care treci in fiecare moment al cursei. Deja stiu de la maraton ce inseamna, dar acum va fi de trei ori mai mult.
  • pentru ca imi place triatlonul, am participat deja la unul si mai vreau, mai vreau, mai vreau!
  • pentru ca ma incanta ideea de a termina o astfel de cursa. Una?! asa ziceam si cand ma pregateam de primul maraton :))
  • pentru ca am citit pe nerasuflate autobiografiile lui Chrissie Wellington si Macca si m-au facut sa nu mai am stare si sa imi doresc sa fiu si eu asa, pentru ca de fiecare data cand recitesc pasaje imi place la fel de mult ca atunci cand le-am descoperit pentru prima data, pentru ca inregistrarile de la finalele Ironman Kona Hawaii sunt cele mai bune filme si le vizionez de fiecare data cand pedalez in casa. Cine nu o stie pe Julie Moss? Pentru ca IronWar, recent aparuta la Preda Publishing, a pus capac!
  • pentru ca am parcurs cu placere si admiratie de-a lungul timpului articolele scrise de Silviu MartinAnka Berger, Mugur Fratila, Cristian Bostina, Adina Marton, Andrei Rosu, Roxana Lupu, Razvan StaicuTudor Butu, Ioana Molnar, Sebastian Butcovan, Andreea Calugaru, Catalin, IronTeam, Rares RaducuTheChallenge (ordinea este pur intamplatoare si voi mai adauga si altele).
  • pentru ca vreau si eu sa fac parte din familia Ironman si din acel infim procent 0.001% de oameni la nivel mondial care au avut curiozitatea si curajul sa incerce.
  • pentru ca atunci cand vezi ca persoane care au suferit diverse accidente care de care mai neplacute sau care sufera de cancer ori ALS se ambitioneaza si termina un Ironman, eh atunci nu poti gasi scuze ca e prea dificil. Ei sunt un exemplu viu al spiritului'nu te dai batut niciodata', ei sunt eroii Ironman.
  • pentru ca de ceva vreme parola mea de la computer este Swimbikerun, si asta dinainte sa apara articolul cu "A password that changed my life" :))
  • Pentru ca pot!
De acum plec din nou la drum, nu va fi usor dar voi reusi! Tineti aproape, voi povesti aici cum decurge totul.

“You may not be as fast as the person in front of you, but you are certainly faster than the person who never started” - John Collins, fondatorul Ironman

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

9 octombrie 2014

Cum mai merge înotul?

Diferenţa dintre "nu am chef azi / mai vreau să dorm / uite ce întuneric e afară / plouă, doar nu ies pe vremea asta că n-au intrat zilele-n sac" şi un antrenament reuşit care îmi înseninează ziua încă de la prima ora şi îmi hrăneşte ego-ul este foarte mică, dar mică de tot.

Ora 6, sună ceasul, eram deja treaz oricum; chiar de m-aş culca la 3 noaptea ceasul biologic tot înainte de 6 îmi curmă somnul. O banană sau cereale, magneziu, puţină muzică (scuze vecine dacă uneori mă auzi cântând :)) fac bagajul şi la 7 sunt în apă. Iar ceea ce urmează e la început câr-mâr şi la final bucurie pe pâine.

Nu au trecut decât trei săptămâni dar văd că deja încep să îmi crească aripioare dorsale, iar cele de pe şolduri dispar pe zi ce trece :)) Michael Phelps nu voi ajunge poate niciodată, dar măcar să-i suflu-n ceafă :))

30.09.2014 - concluzia zilei: FLOTĂRI. Înotul necesită forţă.
WOD (work of the day):
- 6 bazine încălzire
- 10 crawl
- 2 picioare
- 10 crawl
- 4 picioare
- 2 spate
- 10 crawl
- 100m crawl - 3min20sec
- Relaxare: încerc să calc apa, bras

02.10.2014 
WOD:
- 8 bazine încălzire crawl-spate alternat
- 200m crawl
- 200m bazine doar cu câte un braţ
- 200m picioare
- 400m braţe cadenţa mare cu pluta între picioare
- 400m crawl
- 50m întrecere pe perechi
- relax...:)

07.10.2014 (două zile după maraton)
Am înotat 1000m legaţi !!! Cea mai lungă distanţă înotată ever.
+ 200 picioare pluta, 200 respiraţie pe stânga

09.10.2014 
Am înotat 1500m legaţi !!!!! Uuuuhuuuu, aşa măăă! 
Ştiu că nu arăt chiar ca un profesionist şi că dupa n bazine mai dau şi aiurea din braţe, ştiu că trebuie să dau mai eficient din picioare, că timpul nu o fi fost cel mai bun (nici nu am cronometrat), însă 1500 sunt 1500 oricum ar fi. Evident calitatea contează şi asta mă motivează să fiu mai bun şi mai bun...şi mai bun.
- 200m picioare
- 100m bras
- relaxare spate

Deja am gânduri mari, poate cam prea repede, dar de ce nu? Ţineţi aproape.

Citiţi celelalte articole despre înot aici.
photo source: http://menshealth.co.uk

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

6 octombrie 2014

MIB 2014 - debut, personal best si multă energie pozitivă

A fost Maratonul International Bucuresti 2014, au fost 8000 de alergatori, a fost multa voie buna si energie pozitiva, a fost debutul lui Octav la proba de maraton (42 km si 195 m, stiati nu?) si a fost un minunat personal best pentru mine. A fost o zi fructuoasa de care deopotriva alergatori si spectatori s-au bucurat pe deplin.


Si s-a infaptuit minunea! Am alergat 3 ore 57 min 37 sec la maraton, cu mult peste asteptarile mele de la start. Deci NEW PERSONAL BEST! Dar cel mai important este ca de azi Octy este maratonist cu acte (medalie) in regula si asta ma bucura mult mai mult. Well done bro!

Un lucru bun nu vine niciodata singur. Dupa PB-ul la semimaraton Plevna astazi la MIB am reusit sa ridic stacheta la un nivel la care nu mai fusese vreodata, cu 20 de minute peste vechiul record stabilit in urma cu un an la Berlin. Ca vorba aia, toamna se numara recordurile personale. Este cunoscut faptul ca un record la maraton rar se bate cu o diferenta asa de mare. Un record prost bineinteles. Acest fapt mi-a chinuit mintea toata saptamana, am facut calcule peste calcule si habar nu aveam la ce timp sa trag. Un timp sub 4 ore mi se parea prea bun fata de precedentul, un 4:07 cat imi prezicea programul de antrenament mi se parea prea usor de realizat. Si a venit dimineata cursei, iar dilema nu fusese rezolvata. Stiam doar ca MyAsics imi spune ca am nevoie de 5:47'/km pentru un PB decent si mai stiam ca 5:38'/km inseamna un finish putin sub 4 ore; in mintea mea parea un timp rezonabil insa nu imi dadeam seama daca il voi duce 42 km.

Din fericire Costica Anghel a fost omul potrivit la startul potrivit si m-a incurajat sa trag la 4 ore, numai sa nu plec tare, sa stau aproape de iepurii de patru ore si sa ii depasesc spre final. Muzica, poza de grup Ro Club Maraton, mii de alergatori, Octav foarte motivat, cu toti imi dau curaj. In plus era o zi superba, temperatura ideala de alergat. Hai ca se poate, in fond ce se poate intampla mai rau decat sa ma tai pe final?



3...2...1...START

Reusim sa ne pozitionam destul de in fata la start, nu vedeam pacemaker-ii de 4 ore, dar il vedeam pe cel de 2 ore la semimaraton ceea ce inseamna cam acelasi lucru. Se da startul, trecem pe sub poarta in ritm de Samba de Janeiro (video aici). Toata lumea danseaza in asteptarea unui culoar pe care sa o rupa la fuga.


Ne strecuram usor usor, facem slalom, inaintam decent pentru un prim km cu trafic intens de alergatori. Si ii dam la ritm constant, o medie de 5:20'/km (multicel sub 5:39-le ala) care ma unge pe suflet. Trecem de Piata Unirii, trecem de Alba-Iulia, trecem de Piata Muncii, ritmul ramane constant, cand mai repede in zonele cu muzica si suporteri, cand mai temperat in rest. Sunt cot la cot cu Octy, intoarcem la Diham, salutam puhoi de cunoscuti de pe sensul opus, ocolim National Arena, ii dam spre Muncii inapoi. O doamna incurajeaza frenetic de una singura si ii multumim, echipa Panda WWF este si ea la datorie si face galagie, cateva trupe muzicale sau doar boxe intretin atmosfera.


Dupa o ora bagam un gel si o gura de apa, Breb iese sa ne salute, ajungem la Unirii, dam spre Natiunile Unite, intram pe Calea Victoriei, acelasi ritm, acelasi tonus, nici nu simtim vreun efort. Pe Calea Victoriei salutam din nou multi cunoscuti cu care ne intersectam, e si Buri, e si Marius, sunt la semimaraton si "pedaleaza" tare, il intalnim si pe Eugen si schimbam cateva vorbe.


Dam spre Eroilor, intoarcem la al n-lea pod ca multe mai sunt, trecem de Parcul Izvor si incheiem prima tura in 1h 55min, excelent, avem 5 minute avans.


Incepe a doua jumatate a cursei, psihologic este relaxant o vreme. Tinem acelasi ritm, ba putem sa si purtam diverse conversatii caci ritmul o permite. Oprim insa pentru cateva secunde la punctele de alimentare pentru o hidratare mai indestulatoare ca se pusese caldura. La Piata Alba-Iulia facem o poza cu echipajul de la Ambulantanta, Octy este voluntar in programul "Exista un erou" si are si pe tricou insemnele campaniei, fiind recunoscut de catre toti medicii. Octav chiar este un erou! Iarasi Muncii, bagam al treilea gel la 2h 30min de la start si abia asteptam sa intoarcem la Diham ca sa avem fata inspre finish cum s-ar zice, un finish aflat la 13 km distanta.

Octy vrea sa faca niste pasi mergand, eu profit si elimin surplusul de apa intr-un boschet, scuzati-mi manierele de maidan :)) Mai batem palma inca o data cu galeria inimoasa de la stadion, eu o iau putin inainte, mintea imi zboara departe la nici nu stiu ce si sunt gata-gata sa ies spre Maior Coravu, noroc ca Octy ma vegheaza din spate si ma striga. Huuh asta mi-ar fi trebuit, sa ajung la mama naibii.

Ritmul este bun, din pacate ma distantez de Octav, fapt ce nu imi convine, obiectivul meu principal la aceasta cursa a fost la Octav sa termine cu succes primul sau maraton. Cum insa nu avea nici o problema fizica ci doar scazuse putin viteza imi zic ca e posibil sa se concentreze mai bine singur, isi va face propria strategie, ce rost are sa il fortez aiurea si sa il obosesc cu mult inainte de final?


Intru in transa, imi inchid simturile si vad doar soseaua. Mi s-a mai intamplat si la alte curse lungi, cand picioarele obosesc mintea dirijeaza toata forta catre ele. Pe la Alba-Iulia imi pun pentru prima data castile, muzica ma impinge vizibil si reiau ritmul de sub 5min30sec/km care imi da liniste. Opresc pe la punctele de apa, bag un gel la 3h 15min. La Piata Unirii scot castile pentru a auzi incurajarile multimii, energia primita de la ei e mult mai pretioasa. Bat palma cu toti copii, depasesc multi oameni obositi, primesc o sticla de apa de la Victor, Cristina ne face poze (aveam sa aflu abia dupa final) si ii intalnesc pe suporterii nostri frenetici: Ionela, Raluca, Buri, Marius incurajeaza pe toata lumea batand la tobe si imi transmit toata energia lor. Prind aripi si maresc din nou viteza.




I feel so olympic today
Pe la Natiunile Unite pun din nou castile si apuc niste melodii ce imi chinuie serios picioarele, muzica ma impinge de la spate si imi sterge orice gand de a lasa-o la pas. Urc pe Calea Victoriei plescaind un sfert de mar care sa imi stearga gustul gelurilor, intorc in capat si am drumul deschis spre final. Sunt constient ca PB-ul e al meu si ma gandesc sa alerg fara oprire pana la final, bucata aia plictisitoare de pe Splai va fi un test psihologic pe care vreau sa il promovez. Vine un pod, al doilea, al treilea, la naiba unde e Casa Radio? Aaaa uite-o, inca putin si intorc, ma stramb la camera si arat patru degete, da-da patru, alaturi de un strigat barbar care sper sa nu il fi speriat pe domnul voluntar. Paaatruu!!!


greu, greu, dar frumos
La ultimul punct de hidratare imi trag sufletul langa un pahar de apa si pornesc asaltul final. Inca un km, arunc castile, trec de Parcul Izvor si vad finish-ul. Ma incapatanez sa fac sprint pe ultima bucata, strang din dinti si inghit in sec. Suporterii mei dragi sunt pe margine, ii salut si intru pe ultima suta cu mainile sus pentru a sarbatori ceea ce a fost cel mai bun maraton al meu de pana acum.



Trec linia de sosire bucuros, predau chipul si ma indrept spre zona cu medalii cand imi dau seama ca treaba nu e incheiata. Cativa pasi inapoi si sunt inapoi langa linia de finish, Octav merita o primire calduroasa. Ma uit lung, vin cateva tricouri portocalii, nu e el. Mai vin ceva cunoscuti, multe stafete, unde e Octav? Si vine, uiteee-l, ceva mic in zare care se apropie in viteza. Inca un pas, inca unul...si inca unul si Octav trece linia de finish a primului sau maraton, Octy este maratonist si nu oricum ci cu un timp extraordinar la debut, 4h 11 min 18 sec. Felicitari Octy, esti foarte tare!




Ne intalnim imediat si cu echipa de suport, Buri a facut PB, Marius a facut PB, Victor a facut PB ieri la MPC, Meme a facut PB, Raluca, Ionela si Cristina au venit cu incurajari generoase atunci cand cursa devenea mai grea, este o zi fructoasa. Sa sarbatorim zic :)


Concluzii tehnice

A fost o cursa perfect gandita pe care am reusit sa o controlez de la inceput pana la final. Stiam ca ce e sub 5:39'/km este pentru un final sub 4 ore. Am reusit impreuna cu Octav sa temperam entuziasmul de la start si sa nu ne avantam pe prima jumatate a maratonului; nu o data "am pus frana" atunci cand mintea, pacalita de muzica si de spectatori, biciuia muschii sa galopeze sustinut. Eram convins ca, daca tinem ritmul, pe final vom depasi multi alergatori obositi ceea ce s-a si intamplat.

Nutritia - am facut carboloading 2-3 zile inainte de maraton, inlocuind proteinele cu paste, dulciuri, orez. Si un tort de imi dadeati l-as fi mancat lingand si farfuria :)) Am marit dozele de magneziu si anticarcel spre a preveni crampele. Am baut apa cat de multa pentru a incarca fiecare celula cu apa, drept urmare in timpul cursei am baut chiar putina apa la punctele de hidratare.

Am avut 4 geluri si un activator. Octav a venit cu propunerea sa luam un gel dupa 1 ora apoi la fiecare 45 de minute (adica 1h45, 2h30, 3h15) si activatorul pe ultimii 5 km. Si ne-a iesit caci nu am vazut nici urma de zid, dar deloc-deloc.

Doping - Am pus si cateva melodii in ultimii 7 km atunci cand simteam ca slabesc ritmul (Cristi Minculescu si Queen m-au biciuit pe Calea Victoriei si pe Splai), insa cel mai mult m-au impins de la spate spectatorii. Va multumesc si va mai asteptam!

Multumesc pentru fotografii Cristinei, lui Radu Cristi, lui Catalin Georgescu, BlackProject.ro, 7card, Inima Copiilor, Iulia Pasca.

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

29 septembrie 2014

Semimaratonul Prieteniei, Plevna - nou record personal 1:48:48

De cele mai multe ori visele devin realitate, in special atunci cand crezi cu adevarat in ele. Am alergat Semimaratonul Prieteniei de la Plevna in 1h 48 min 48 sec, este record personal, ma simt "cumplit" de fericit!

Am plecat la Plevna nu cu gandul de a-i bate pe turci ca in 1877 ci de a ma bate pe mine, mai exact sa imi bat cel mai bun timp la semimaraton. Si bineinteles de a vizita o zona noua care parea interesanta. Dupa o calatorie de trei ore si jumatate ajungem in orasul cu puternica insemnatate istorica pentru neamul romanesc, aici si la Grivita, dupa batalii crunte cu ostirile lui Osman Pasa, otomanii au fost alungati, castigandu-ne astfel eliberarea de sub ocupatia turceasca. Ne-am cazat fix in centru si am mers sa ridicam kiturile care au fost generoase.

Dupa ce am luat masa la un restaurant unde doamna ce ne-a servit nu stia boaba de engleza, iar muzica era un soi de manele bulgaresti, am mers la biblioteca pentru sedinta tehnica. Apoi am luat la pas centrul, o alee pietonala placuta, cu multi copaci, unde am intalnit prima persoana ce vorbea limba engleza si care, cand a auzit ca suntem romani, a comutat dialogul pe limba noastra. Omul lucrase la Braila cativa ani, a fost bucuros sa afle ca suntem alergatori, ne-a povestit ca alearga si el cate 3-4 km pe zi "asa pentru sanatate", iar la plecare ne-a strans mana si ne-a facut cadou cate o mostra de parfum caci asta vindea la magazin.
Somn.

De dimineata la start atmosfera era energizanta, muzica si numarul mare de alergatori romani si bulgari, sud-koreeni reuniti sub semnul Maratonului Prieteniei anunta o zi promitatoare. Vremea tinea si ea cu noi, cer senin si inca nu prea cald.



3..2...1...START

Suntem vreo 40 de oameni la maraton si 80 la semimaraton, plus stafetele. La un semn deschisa-i calea si o rupem la fuga. Plec tare, muzica imi bubuie in casti, prima data cand ascult muzica la o cursa … "sunetul mai tare sa se-auda peste tot, sa se-auda din masina daca stai la stop" #asaecantecul. Ma simt bine si fac ochii mari cand vad 4'30" pe primul km, ii dau asa tot inainte. Melodiile se succed, kilometrii la fel, coafura rezista.


Intram intr-un parc mare, cu padure, lume iesita la plimbare, cu catei, cu aer curat. Vin si pante care ma scot putin din ritm, dar anima cursa. Ajungem la un punct unde intoarcem si primesc o bratara.


O fata incearca sa ma depaseasca si tragem impreuna la un ritm bun, alternand trena. Pare o disputa sportiva spectaculoasa daca o masina cu camera de filmat merge in paralel cu noi si inregistreaza. Ne-ati vazut la TV, da? La un moment dat o pierd si ma agat de niste alergatori din Korea. Kilometrul 10, privind ceasul imi dau seama ca e record personal pe aceasta distanta, 49 de minute, in conditiile in care voi avea de parcurs 21.1, imi pun intrebari daca voi duce ritmul pana la finish. Nu gasesc raspuns si continui tot asa, atata timp cat tine de ce sa imi fac griji? Iris, Phoenix, Pasarea Colibri, Pink Floyd, Iron Maiden.

La  km 13 simt pentru prima data o tendinta de scadere a vitezei. Nu stau pe ganduri si inghit "unicul drog", activatorul "furat" de la Buri. In 5 minute imi revin si ii ajung din nou pe alergatorii sud-koreeni. Ne indreptam spre centru, primesc a doua bratara impreuna cu multe aplauze. Parasim centrul, trec de Hotel Rostov, casa noastra de peste noapte, si luam directia Balkan Hotel ce se infatiseaza alaturi de o panta lunga, ucigatoare pentru un final de cursa ce se dorea in forta.

E km 17 cand simt ca mi-e greu, cu panta asta nu e de joaca, dau jos castile si imi aud gafaitul lung si apasat. Nu ma las eu tocmai acum, am un timp excelent, azi trag pana la limita, care o fi ea, daca este vreuna. Politistii opresc traficul, ii salut pe soferii care ne privesc de la stop si pe alergatorii cu care ma intersectez, fie ei romani sau bulgari.

 "Cand picioarele nu mai pot inainta, alearga cu inima. Si zambeste :)".

Se vede varful pantei, iau putina cola (da, da, cola, nu e sanatoasa dar la alergare e numai buna, are zahar si ofera o bruma de energie) si doua pahare de apa impreuna cu cea de-a treia bratara. Mai am 3 km, 2 in coborare. “Don't stop me now, I'm having such a good time nanaaanana”.

Ajung din nou la Rostov, ultimul km, intru in centru. Nici nu pot privi ceasul, gresesc traseul, e un labirint, ma intorc, recuperez, vine si Catalin Ciobanu, tizul meu. Dezleg steagul de la mana, slalomam prin santierul din centru, pare a fi o cursa cu obstacole, intindem steagul si il tinem fiecare de cate un colt trecand linia de sosire impreuna si ma opresc fix in bratele domnisoarei care ne agata medaliile de gat.


Stiam ca e un timp bun, bucuria e mare, opresc ceasul si il privesc: 1 ora, 48 min, 48 sec, daaaaa este record personal, este un timp pe care nici nu am avut curajul sa il prognozez inainte de cursa, gandisem putin diferit, este cu 3 minute si jumatate peste cel mai bun timp al meu la semimaraton, este minunat :)

Ce au facut deci turcii la Plevna? Ce au facut si recordurile mele. Au picat!



Romanii si bulgarii inving din nou la Plevna. Raman la finish si aplaud pe toata lumea, Florin Simion vine pe 3 la maraton, Victor Vlad este locul 2 la semi, avem si o stafeta pe locul 2. Dupa ce se dau premiile ne luam ramas bun de la organizatori si facem o mica donatie pentru cauza sociala care a fost sustinuta de catre alergatori si anume un ONG ce ajuta copiii cu autism; faptul ca am putut da o mana de ajutor este mai presus de orice record sau victorie personala. Vom reveni la anul, Maratonul Prieteniei trebuie sa continue multi ani de aici incolo.



Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner

25 septembrie 2014

Va place apa?

Dupa ce aseara am reusit un minunat PB la Romniceanu Stairs Run, 35min 30 secunde, mai bine cu 2 minute ca data trecuta, mai bine cu 4 ca acum doua luni, azi m-am prezentat din nou la bazin. De ce am pomenit de Romniceanu intr-un articol despre inot? Pai credeam ca asa se explica carceii care mi-au pus pauza din cand in cand in apa.

Antrenamentul zilei:
Incalzire: 2 bazine crawl, 2 bazine spate, 2 bazine bras.

Si incepem:
- 10 scufundari cu aer in piept
- 6 bazine crawl
- 6 bazine crawl cu brate la 3 secunde si respirat pe fiecare brat; aici mi-a luat ceva sa ma sincronizez si ceva mai mult sa reusesc sa scot capul si pe bratul drept. Apa? Duium, am inghitit suficienta cat sa imi ajunga pana la final :))
1..2..3...dau din bratul stang si respir; 1..2..3...dau din bratul drept si respir pe partea cealalta (evident).

- 4 bazine picioare cu pluta
- 4 bazine spate, cu bratele alternate, incercand sa fixez cu privirea o dunga din tavan ca sa tin calea dreapta

Stai relaxat, daca te relaxezi apa te tine la suprafata!

- 8 x 50 m crawl cu 30 de secunde pauza la fiecare 50.
- 4 bazine picioare cu pluta...si ce carceel
- 4 bazine crawl si ne vedem sambata.

Antrenamente usoare sa aveti...si vant la pupa daca-i cu putinta :))


23 septembrie 2014

Un nou inceput sau inotul, a treia mea pasiune

Azi este prima zi in care merg la inot alaturi de un antrenor si anume de Daniel Nistoroiu, care ma va invata miscarile tehnice corecte si imi va corecta greselile. Drumul este lung, aspiratiile mele sunt inalte, iar acesta este primul pas.
Am intrat dis-de-dimineata pe usile bazinului Olimpia din Bucuresti, in cadrul sectiei de inot a CS Mazicon.


Pe scurt primele lectii invatate si primele concluzii personale trase sunt:
- cu antrenor am invatat in 2 ore cat nu am invatat singur intr-o luna (luna trecuta).
- cu cat stau mai mult in apa (nu stat degeaba, ci inotat) cu atat voi inota mai bine.
- trebuie sa inot cat mai relaxat, ca si cum m-as gandi la o vacanta placuta (sau la IRONMAN as zice eu).
- sa scot bratele complet din apa pe langa posterior pentru a nu ma infrana singur; frecarea cu aerul e mai mica decat frecarea cu apa!
- sa tin privirea inainte, nu pe fundul bazinului.
- respiratia s-a reglat singura odata cu relaxarea si nici nu am mai avut grija ei, concentrandu-ma pe miscarea bratelor.


Antrenamentul zilei:

La ora 7 eram la marginea bazinului, nerabdator sa incep. Ca si acum doi ani cand m-am dus pentru prima data la un curs de inot, pe vremea aceea de initiere caci nu stiam deloc cum sta treaba cu acest sport, intrebarea venita a fost: "Stii sa inoti?". "Da", zic eu. "I-a sa vedem". Si am facut doua bazine, cam chinuite dupa parerea mea, cam incordat, cam prost cu respiratia.

Au urmat:
- 4 bazine picioare, cu pluta
- 6 bazine crawl, cu cat mai putine opriri
- 10 scufundari cu aer in piept (ajuta la reglarea respiratiei)
- 4 bazine picioare
- 6 bazine crawl

Deja ma simteam mult mai bine, m-am mai relaxat si stateam binisor pe apa, binisor pentru inceput zic eu, ca sa fiu optimist. "Stai mai relaxat pe apa. Tine privirea inainte, nu spre fundul bazinului".

Si apoi:
- 4 bazine spate cu rotirea simultana a ambelor brate
- 5 serii x 6 bazine crawl

"Trebuie sa scoti complet bratele din apa". Si asa am facut, constatand imediat ca alunecarea pe apa a devenit mult mai smooth. Si nu a fost decat prima zi. IRONMAN, sooseeesc!

sursa foto: facvaluri.ro

4 septembrie 2014

Primul meu triatlon

Delta Triathlon Tulcea 2014. Am terminat cu succes primul meu concurs de triatlon si tot ce pot sa spun acum este ca mai vreau. Delta Triathlon organizat la Tulcea de catre Ivan Patzaichin, Descopera Rowmania si Federatia Romana de Triatlon a fost un eveniment care a inchis pentru cateva ore centru orasului si l-a daruit sportivilor amatori si profesionisti pentru a se bucura de miscare, scotand in strada multi localnici care au incurajat ca la marile curse. S-a dovedit inca o data ca festivalul Rowmania Fest este o imbinare reusita a sportului cu muzica si cu ecoturismul in Delta Dunarii. Toata admiratia pentru ce a reusit marele campion Ivan Patzaichin.

Pentru mine triatlonul a avut doua probe pentru ca am participat intr-o stafeta, echipa Dacii Sprinteni bineinteles, in care Florian a facut proba de inot, iar eu bicicleta si alergarea. Eu il iau ca pe un debut reusit in triatlon pentru ca am luat contact cu aceasta lume noua in care voi patrunde putin cate putin.


De cand am aflat de triathlon nu  mai aveam pace cu mine insumi, mi se pare un sport (adica trei) prea frumos ca sa nu incerc. Nu aveam insa in plan un triatlon chiar acum insa ideea mi-a incoltit brusc in minte in momentul in care am prins intamplator un link pe net despre festivalul Rowmania Tulcea, festival de barci si vaslit in canotci, in cadrul caruia avea loc si un triatlon, drept pentru care a crescut rapid, s-a sedimentat, a inflorit si iata-ma deci la startul Delta Triatlon, pe malul Dunarii. De ce sa ma bucur de un singur sport cand ma pot bucura de trei?

Sambata am ajuns la timp in Tulcea pentru a prinde cursele de canotci 10 persoane de pe Lacul Ciuperca. Apoi am ridicat kitul de la Sala Polivalenta, un kit foooarte generos care a cuprins un frumos tricou si multe produse pentru sportivi de genul vitamine, minerale si alte minuni. M-am intalnit si cu Florian, Cornelia, Aby si Alexandra si am pus la cale planuri peste planuri.


La 19:45 am participat la sedinta tehnica unde am cascat ochii cat cepele si am ciulit urechile ca sa ma asigur ca voi stii sa fac tranzitiile, ca voi prelua chipul de unde trebuie de la Florian si ca voi nimeri pe traseul corect si nu in penalty box :)). Apoi am incercat o portie de paste care de fapt a fost mamaliga, in lipsa pastelor (grrr, de ce nu au paste??) am cantat impreuna cu Pasarea Rock pe Faleza si ne-am retras in camera cu intentia de a dormi. De a dormi daca voi putea pentru ca la parterul hotelului era in toi o nunta, cu muzica tare si mare veselie. Am facut ultimele reglaje la bicicleta, am umflat rotile, pregatit haine, bla bla,  noapte buna.



3..2..1..START

Pana la urma muzica nu m-a deranjat chiar atat de mult si m-am trezit odihnit la 7. Dupa ce am mancat am pornit echipat spre zona de start si am asezat bicicleta in rastel. Stabilesc ultimele detalii cu Florian, ii dau chipul si ne indreptam spre lac.



Dupa probele copiilor, la 10:20 se da startul la triatlon olimpic si sprint. 1500 m pentru Florian, adica doua ture in jurul balizelor galbene. Dupa ce concurentii inoata prima tura si Aby iese din apa (proba sprint) ma duc si eu in zona de tranzitie langa bicicleta, ca sa astept sosirea coechipierului. Cam aveam emotii, sa nu uit ceva, ma gandesc ca trebuie sa fiu atent sa nu ratez vreuna din cele 8 ture de bicla si ca trebuie sa le tin minte cu strictete. Imi pun casca pe cap si iata-l sosind pe Florian, alergand inspre bicicleta. Preiau chipul de la piciorul sau stang, batem palma, iau bicicleta din rastel si alerg pe langa ea pana la iesirea din tranzit unde pot incaleca. Sa inceapa joaca!


Plec tare, ating din start 38 kmph desi imi propusesem 35, dar nu ma pot abtine, adrenalina pompeaza in fiecare bucatica de muschi. Vine prima curba la 90 de grade, incetinesc nitel dupa care accelerez. Ma simt bine-bine, gonesc nebuneste si depasesc destul. Oamenii de pe margine ne incurajeaza si asta se simte pentru ca bucuria noastra este si bucuria lor, avem parte de o cursa animata in plin centrul urbei. Si vine urcarea, mai serioasa decat imi imaginam, o iau in forta pentru inceput dar la turele urmatoare o voi lasa mai moale ca sa nu afectez alergatul de mai tarziu, este totusi primul triathlon si nu stiu cum vor reactiona picioarele. Urc si urc si urc si ajung in deal unde se intoarce la 180°. Si acum sa coboram! Ma asez aplecat pe coarne, foaie mare, pinion mic si bicicleta goneste cu peste 60 km/h vajaind in bataia aerului. Daaaa! Drumul se aplatizeaza, luam inapoi curba la 90° si ii dam inapoi spre poarta de finish pentru incheierea turei.

Intru pe tura nr 2 tot repetand in minte 2, 2, 2 si incercand sa asociez cifra cu ceva pentru a fi mai usor de memorat. Ma mira ca nu sunt chiar 5 km deci nu vor fi fix 40 km in final si imi va fi mai greu sa socotesc in caz ca pierd sirul turelor. Totul se deruleaza rapid, un nene de pe margine incurajeaza galagios iar dupa ce ii strig “hai Tulcea” pe la tura 3 apoi nu mai scap de incurajarile sale de fiecare data cand ne petreceam.


Pe la tura 4 ma gandesc ca n-ar fi rau sa beau niste apa din bidon ca prea e cald si mi se uscase gura. Pe la tura 6 termin apa dar iau din mers de la voluntari cate o sticla cand simt nevoia. Ma petrec si cu Florian, trag pe urcari, zburd pe coborare facand slalom printre gurile de canal, imping maxim pe plat, iau curbele cu grija. Turele trec, la un moment dat uitasem ca cresc numarul dar socotesc nitel si imi amintesc, deh nu stau cu gandul doar la asta. Si intru pe tura 8, ii dau tare, fac ultima urcare si le multumesc voluntarilor de acolo care incurajau frenetic. Imi fac planul pentru alergare. Pe ultimul km mai depasesc vreo 2 ciclisti si ajung la poarta de finish. Ma dau jos de pe bicicleta alergand pe langa ea catre rasteluri.

Picioarele imi sunt cumva amortite si pentru cateva sute de metri nu simt asfaltul, e un sentiment ciudat. Agat bicicleta, dau jos casca, iau steagul legat de coarne si plec in alergare. Pana pe malul lacului Ciuperca tot nu prea simt picioarele dar usor-usor ma obisnuiesc si imi revin. Dam o tura de lac, aproximativ 2 km, dupa care ne indreptam spre centru pe traseul facut si la bicicleta, iar la un moment dat facem stanga si intram pe faleza Dunarii, aproape de Hotel Delta. Dupa hotel se intoarce, se alearga pe faleza o bucata buna si se revine la traseul principal pentru a incheia tura de 5 km. Ms misc bine, parca plutesc asa si duc un ritm intre 5:20-5:25 min/km care ma multumeste pentru ca atat imi propusesem si ma solicita cat sa imi lase ragaz sa ma bucur de cursa si de atmosfera. Bat palma cu copii de pe margine, fac cu mana la fotografi, intru pe tura doi.


Aceeasi tura de lac, cu muzica in zona pontonului, incurajari ale oamenilor care iesisera la plimbarea de duminica. Mentin ritmul, parca as putea mai tare dar nu vreau. Ma indrept spre faleza, intorc la Hotel Delta si intru pe ultimul km.


Incerc un sprint de final, ridic steagul tricolor deasupra capului si termin cu success primul meu triatlon. Primesc medalia si Adrian imi strange mana. Un concurs pe care l-am gustat bucatica cu bucatica, incepand de la proba de inot pe care chiar daca nu am facut-o eu am privit-o de pe mal, continuand in viteza pe bicicleta, proba cea mai alerta si terminand cu o alergare buna.





Dacii Sprinteni s-au clasat pe locul 7 la stafeta masculin, proba olimpica, cu un timp de 02:44:19. Buna coordonare, un inceput promitator si mai ales placut, la mai mare!

Dacii Sprinteni la finalul Delta Triatlon
Multumesc pentru fotografii Alexandra, Dan Cucerenco, Cornelia Stroe, Delta Rowmania Triathlon, Emi Gheorghe, Clubul de Ciclism Galati, Sorin Nainer.

Daca vreti sa primiti o notificare de fiecare data cand public ceva nou, introduceti adresa de email in casuta de mai jos:


Delivered by FeedBurner