Cititi si articolele anterioare: partea I, partea a II-a si partea a III-a.
Iesirea din Budapesta e lejera, suntem destul de aproape de extremitatea spre care se scurgea Dunarea. Prindem exact ora cand ungurul de rand se ducea catre serviciu, fie cu bicicleta, fie cu tramvaiul, si aflam raspuns la intrebarea pe care ne-o puneam ieri: "care or fi localnici si care turisti?”. Pentru ca aici nu mai este centru parca par si ei mai normali, nu mai e nimic turistic, sunt blocuri, sunt fabrici, depozite de marfuri. Intram pe niste stradute intortocheate, trecem o cale ferata si suntem pe malul apei. Traseul e bine marcat, la fiecare schimbare de directie zarim semnul Eurovelo 6 si o sageata ce ne arata calea. Intram in suburbiile Budapestei, sunt cartiere de blocuri ca pe la noi, insa cu mai putine etaje. O doamna isi plimba catelul, cativa tineri iesisera la alergat.
Tot drumul continua prin sate, pe strazi cu case ingrijite. Avem spor, se cunoaste ca am plecat mai de dimineata, e racoare si am strans rapid 25 de km. Gasim un loc cu verdeata si umbra pe malul unui canal al Dunarii si oprim sa mancam micul-dejun. Nici nu apucam bine sa insiram bunatatile carate ca un catel hiperactiv ne invadeaza tabara, se zbenguie de colo-colo cu o viteza care ne ia prin surprindere, nu avea deloc stare. Nu am vazut vreodata un caine mai agitat si mai bucuros ca vede oameni, pur si simplu nu sta locului. Reusim cu greu sa il alungam gratie skill-urilor lui Ionut care starnesc rasul, nu ca ne-ar fi mancat merindele, dar nu ne lasa sa le savuram in tihna.
Strangem si cand eram aproape gata sa o luam din loc apare un tip, cu barba si palarie de paie pe cap, tanar, calare pe o bicicleta mai incarcata ca a noastra. Parea asa ca iesit din padure si avea o figura prietenoasa.
- "Do you speak english?"
- "Yes".
Ne-am imprietenit cat ai zice “bicicleta”. Il cheama Philip, e neamt si a plecat deja de vreo saptamana din Freiburg, direct de la usa locuintei, intr-un tur care ne cam lasa salivand. Va parcurge Dunarea pana la Baja (Ungaria) dupa care va coti catre Timisoara cu planul de a vizita Transilvania, Transilvania noastra da, apoi de a merge la un festival de muzica house/trance care incepe pe 24 august insa locul desfasurarii va fi anuntat numai cu cateva zile inainte, apoi vrea sa ajunga in Delta, dupa care Vama Veche (tipul are gusturi), Bulgatia, Istanbul. Woooow! Aflam mai tarziu ca e student, are 25 de ani si are timp mult la dispozitie. Ma cam face invidios, vreau si eu!
Atat a trebuit sa ii spunem ca suntem romani ca Philip a scos o harta a patriei noastre pe care am inceput sa ii trasam rute, ba pe la Bisericile Fortificate din Transilvania, ba prin Sibiu, i-am aratat si Transfagarasanul, drumul catre Bucuresti, si catre Delta, si catre Vama si inca multe alte variante. Am mai stat o ora acolo, s-a dus tot avantajul castigat cu trezitul devreme, dar ne-a prins discutia, e frumos cand ai o tara atat de mare si cu asa de multe locuri de vazut pe care sa i-o prezinti unui strain ce planuieste sa o viziteze.
Continuam impreuna ca avem aceeasi ruta si povestim cate-n luna si in stele. Drumul e bun, avem asfalt si ceva drumuri nepavate dar batute, trecem tot prin sate ceea ce e placut pentru ca nu te plictisesti, vezi mereu cate ceva nou. Se aduna km, mai avem numai 50 pana la Harta si timp destul. Oprim sa mancam de pranz si tragem si o baie in Dunare, ahh ce bine intra pe arsita asta. Iar dupa masa se lasa cu cantare, dupa ce ca avea si cort si lucruri cat pentru luni de zile, neamtul nostru mai cara si o chitara :) Folk Frate!
Mai fac o baie si o luam din loc dupa vreo ora de lenevit. Peisajul se schimba, parasim satele si intram pe un camp, traseu cu pamant si iarba, bine marcat si abordabil, tinem 18-20 de km/h si facem putin mountain-biking. La un moment dat vad o arteziana in zare, nu, nu e o fata morgana ca nu suntem chiar in desert, ci este o instalatie de irigat culturile de porumb. Dau zor inspre acolo, ma si vad balacindu-ma sub jetul ala, nici nu imi dau seama ca traseul o cotise spre stanga. Ah ce bine e, e ca un dus racoros, ma ud bine tot asteptand sa vina oamenii astia, sunt fleasca din cap pana in picioare si nici urma de tovarasii mei de drum. Aud cu greu telefonul sunand, era Ionut care apela de zor ca sa ma cheme un km inapoi, asta daca nu voiam sa innoptez sub stropitoarea aia.
Ne regrupam, iesim pe o sosea apoi intram pe o pista paralela cu soseaua, un indicator ne anunta ca mai sunt 130 de km pana la granita cu Croatia, ce mai traversam tarile asa pe doua roti, mai e putin si se duce si Ungaria. Insa diseara noi dormim la Harta.
Ajungem curand si zicem sa luam ceva de mancare, numai ca la ei magazinele se inchid pe la 7, am depasit cu putin ora asa ca ne ducem spre "casa". Avem o pensiune draguta pe malul Dunarii, ne dam silinta sa facem cazarea cat mai repede ca sa prindem si o baie inainte de apus. Doamna de la receptie nu prea le rupea cu engleza insa ne descurcam, limbajul semnelor functioneaza si este international :) Pana la urma ne intelegem si asupra mesei, ne va pregati mancarea, eu ma chinui sa ii explic ca vrem sa facem o baie inainte si sa ne lase mancarea pe masa ca om veni noi, sa nu isi faca griji; toata graba era pe motiv ca se inchidea bucataria la 8.
Si hai repede in Dunare! Ma avant impreuna cu Sanziana cateva zeci de metri in larg, ne mai balacim pe acolo, stam putin in pluta si ne dam seama ca deja Dunarea ne-a dus cam in aval. Curentul e oarecum puternic desi nu pare, totusi e un fluviu mare, muncim serios ca sa inotam pana la locul de unde plecasem, tragem bine de brate si razbim intr-un final. Nu e de joaca cu raurile, ai impresia ca apa e linistita dar totusi curge si te trage.
Facem dus si mancarea e deja pe masa, acompaniem cu bere rece, ne indopam pe saturate pentru vreo 10 euro de caciula dupa care mai stam la povesti cu Philip si ii mai trasam cateva rute pe harta Romaniei, cred ca l-am aiurit de tot! Doamna de la receptie ne arata cum sa incuiem usa dupa care isi da seama ca suntem din Romania, de unde e si tatal ei, asa ca mai vorbim putin, tot asa mai mult prin semne. Si gata, hai la somn ca maine reluam de unde am ramas, e deja trecut de 12 cand scriu aceste randuri pe telefon. Noapte buna!
Ionut era cam lihnit, de parca noi n-am fi fost.., din fericire nu gasim prea repede un loc frumos unde sa mancam, traversam cateva sate pe sosea si strangem vreo 20 de km asa pe burta goala, cica fac bine la silueta. Dupa ce bagam “doza” de carbohidrati o luam din loc, mai oprim la un magazin sa refacem stocul de paine si numai bine ca ne prinde Philip din urma.
Drumul o coteste pe camp, e mai frumos sa te zdruncine bicicleta si sa simti ca ai saua sub tine decat sa faci zeci de km pe asfalt. Raman putin in urma, nu mai stiu de ce, iar cand ma apropii constat ca copii se bagasera la umbra, cica pauza. Neamtul nostru se retrasese si el ceva mai devreme sub niste copaci, cica nu dormise prea bine azi-noapte, si nu ne va mai prinde din urma, oricum el se opreste in Baja azi si o coteste spre Sziged si Nadlac, poate ne-om mai petrece pe undeva prin Romania caci are planuri multe pe la noi pe-acasa. Sper sa dea un email candva sa ne spuna cum a fost, pana acum n-a dat nici un semn iar noi nu am fost suficienti de atenti incat sa ii luam adresa electronica.
Daca e pauza atunci pauza sa fie, dar la un moment dat se mai si termina asa ca e timpul se dam din picioruse. Iau avans, imi pun muzica si pornesc un concert in plina lunca de mai mare dragul celor ce l-or fi ascultat, sper ca nimeni in afara de berzele care nu pareau deranjate. Mai asfalt, mai poteci inierbate, e cald al naibii, deja vad cum mi se parlesc bratele dar nu am chef sa iau camasa cu maneca lunga, lasa ca bronzul e la moda luna asta. Se strang vreo 65 de km, parca as mai da vreo 10 ca merge struna pe muzica si am intrat in ritm, insa mi-e ca ma voi rupe de tot de grup asa ca ochesc un loc umbros unde sa ma intind. Ah parca n-am mai facut demult flotari si abdomene, i-a sa ma chinui nitel ca sa am de ce transpira mai puternic. Apoi incerc niste somn, Sanziana a venit chiar repede, Ionut cu Mada nu prea s-au grabit ceea ce nu e neaparat rau, poate le place soarele. Sosesc si ei, punem sa mancam ca e trecut de ora 1, mai incercam un somn dar nu iese asa ca o luam din loc.
Ajungem la Baja, vedem un Lidl in cale si oprim, vai ce racoare e inauntru! Si au si apa! Ne invartim putin cu oras, uneori nu e usor nici cu GPS-ul, mai ales cand se lucreaza, nimerim si o strada cu piatra cubica de mai mare dragul, Gigel cred ca e super multumit, si iesim la lumina pe dig. Mai una, mai alta, convenim sa ne oprim atunci cand computerul va arata 100 de km pe ziua de azi si asa facem. Iar dupa pauza sigur mai sunt maxim 10 km, hai sa ne regrupam ca va trebui sa luam bacul. Luam bilete, ne jucam cu un pisoi si ne imbarcam.
Calatoria dureaza sub 5 minute, timp suficient cat sa fiu abordat de un cetatean care vazuse tricolorul pe portbagajul bicicletei mele, ori tricoul cu Romania ce il purtam. Se prezinta drept Stefan si ne intreaba de unde venim, ramane cu gura putin cascata cand aude ce si cum, cred ca nu e tocmai o idee buna sa spunem ca venim de la Viena, am putea zice ca venim de la localitatea in care am innoptat cu o seara inainte, sa nu fim socotiti extremist in ale biciclitului. Ne felicita si ne ureaza succes. Este aradean, dar s-a stabilit aici de vreo 14 ani crezand ca "gardul e de miere aici, insa nu, e si multa rugina". Debarcam, ne luam ramas bun si ajungem la pensiune, avem ditamai apartamentul intr-o casa, doua camera, bucatarie, boierie. Iar in curte multi pomi fructiferi incarcati de rod.
Mai avem timp sa vedem centrul, Mohacs e un orasel cu o zona centrala pietonala frumoasa. Ne dam seama ca nu prea mai avem forinti, dar ca nici nu prea vom avea ce face cu ei, maine e duminica iar de pe usile celor cateva magazine intalnire reusim sa deslusim ca duminica totul e inchis. In concluzie maine vom face foamea pana in Croatia. Reusim sa ne scotocim pentru cate o inghetata si ne retragem la baza. Noapte buna!
Pana la vama pedalam pe dig si apoi pe sosea, nu e cald dar se anunta, strangem 18 km si ne grupam ca sa trecem in formatie completa. Suntem in Croatia, parca se simte cand schimbam tara, mai vedem si alte denumiri. De exemplu limba lor e mult mai usor de inteles decat maghiara, reusesc sa descifrez semnele rutiere. Se cuvine o poza asa ca de tara noua!
In mod normal ar fi trebuit sa oprim ca sa luam micul-dejun, dar pe mine ma ia valul, ce atata mancare, e prea ciclic acest obicei. Prind asfalt bun si ii dau pedala, admirand podgoriile din care nu voi lua nici un strugure, pana la urma e munca omului, ce treaba avem noi cu strugurii lor, ce i-am sapat noi?
Am ceasul prins pe ghidon, il dadusem jos de la mana ca m-am bronzat cu o frumoasa urma si poate o acopar in cateva zile. Asa ca imi arunc ochii pe el si vad ca e ora 9. Ciclocomputerul arata deja 30 de km parcursi, ma pun pe calculat si imi dau seama ca pot ajunge in Osijek pana la pranz ceea ce ar fi excelent, as evita canicula si as avea mult timp de odihna inainte de ziua de maine cand vom avea cel mai lung traseu. De fapt mi se pare mai greu sa parcurg un traseu in mai multe ore la viteza mica decat in mai putine, este vorba de cat timp stai in sa.
Asa ca ma pun pe pedalat si pe admirat satele. In fiecare localitate exista un panou mare cu multe inscrisuri si sageti catre caminul cultural, dispensar, pompieri, biserica, cimitir, scoala, teren de fotbal. Ceea ce mi se pare deosebit este ca au pompieri in fiecare localitate si ca vad stalpi de hidranti mai peste tot, pai la noi n-am vazut nici prin orase.
La un moment dat ma depasesc doi meseriasi, biciclete de sosea, echipament de ciclism, ma saluta si s-au dus. Eh pezevenghilor, Gigel nu e asa rapid ca are incarcatura si roti mai groase ca ale voastre, daca eram cu Bibi altfel transam problema. Apoi ii depasesc, se oprisera sa cumpere ceva, cativa km mai incolo ma ajung din nou caci acum oprisem eu ca sa fac o poza cu un gigel mai mare si paros. Ma intreaba unde ma duc, le zic si de unde vin, gata i-am lasat cu gura cascata. Cum autografe nu dau imi propun sa facem o poza impreuna, cu telefonul lor, apoi si cu al meu. Cica ei se duc pana in Serbia sa bea o cafea si se intorc, deh e duminica ce sa faca oamenii? Batem palma si s-au dus, o vreme pastrez distanta constanta fata de ei dupa care o las moale ca n-are rost sa ma rup aiurea.
Si uite asa mai sunt doar 20 de km pana la Osijek, vreo ora sau mai putin. Mai am un corn pe care il infulec la km 65, boost pentru ultimii 10, bag capul intre urechi, am ajuns. Eeei si acum ce fac? E aproape ora 12, ocolesc strandul, trec un pod frumos, pietonal, peste rau si iau la explorat centrul. Frumos, foarte frumos, au o biserica imensa, o fantana arteziana in piata centrala, niste tramvaie scurte cu un singur vagon, multe terase colorate pe malul raului. Oare ce or face tovarasii mei de drum, i-am cam lasat prada caldurii. Aveam sa aflu mai tarziu ca am ratat niste visine, plus pere, plus struguri, plus caise, oare a meritat? Imi era si asa destul de ciuda cand vedeam pepeni de vanzare pe marginea soselei si eu nu aveam bani potriviti, cu euro in buzunar poti sa mori de foame.
Dupa ce ma plictisesc de atata invartit prin buricul targului dau o tura pana la locul de cazare, o vila misto care era incuiata, cazarea se face dupa ora 14 conform booking.com. Sun la usa, insist, iese o chinezoaica ce imi spune ca si ea e turista, tocmai pleca, si ca ar trebui sa il sun pe proprietar. Nu il sun, sa respectam ora, asa ca intru la Billa, iau ceva de mancare si de baut, trag cu cardul si ma duc inapoi spre centru, invartindu-ma pana ce gasesc un copac umbros unde sa raman. Ah ce bine e sa stai intins la umbra. Ma ia putin somnul, vacanta nene, pana pe la doua jumate cand suna Ionut: au ajuns si ei. Mai stau acolo vreo ora ca era frumos, apoi ma car spre cazare. Wow!!! avem toata vila, e si net, avem si pepene.
Spre seara iesim sa vizitam centrul, au o cetate cam daramata si o faleza aglomerata cu terase de bun gust. Dupa ce mancam cate o inghetata la cel mai faimos loc din Osijek ne retragem la casele noastre ca maine va fi cea mai lunga zi si se cere odihna.
Drumul se pare ca n-a fost cel mai fericit ales, e cam circulat si ne bate vantul de la tiruri. Scapam dupa vreo 10 km de grosul traficului, ne intersectam cu niste tractoare ce mergeau la ogor, un nene ne tot spune ceva dar nu pricepem o boaba din limba lor. Imi place Croatia, au sate ingrijite si drumuri bune, plus niste pruni cu fructe delicioase :).
Trecem de Vukovar, vedem turnul de apa bombardat si ne intrebam oare ce s-o fi intamplat pe aici, vom cauta noi pe net mai tarziu. Oprim sa mancam, avem peste 50 de km si e ora 9. Pe la 11 incepe caldura care ne mai taie din elan, inaintam spre Ilok, localitatea de frontiera, cu toate panzele sus. Sa nu va bucurati niciodata cand vedeti un indicator cu coborare 8%, dupa ce veti degusta viteza va trebui sa urcati o panta ce vi se va parea de doua ori mai lunga decat cea coborata. Opresc la un magazin, oamenii stateau la bere in fata ca in poiana lui Ilok .... aaa Iocan. Eu cumpar apa, rece si buna, vine si Sanziana si mai zabovim putin ca avem avans, plutonul a fost dinamitat de urcarile alea.
Hai sa ii dam pana in vama si om mai sta acolo. Reintregim trupa, pregatim buletinele si trecem in Serbia. Traversam Dunarea si mai gasim un control vamal, gata acum am trecut de-a binelea. Stii ca esti cicloturist atunci cand mananci in Serbia un mar cules din Ungaria inainte de a intra in Croatia.
Drumurile in Serbia sunt mai proaste, e si aglomerat, se circula tare. Soferii nu prea dau atentie biciclistilor si ne depasesc razant, parca nici nu suntem acolo. Zarim indicatoarele de Eurovelo 6 si la un moment dat reusim sa iesim pe dig. E cam lunca, las' ca merge niste macadam dupa atata asfalt, mai avem vreo 25 de km pana la Novi Sad si nu stiu de ce nu ne-am oprit sa facem o baie in Dunare.
Pe la 6 ajungem, stam in buricul targului. Pe seara iesim sa devoram o masa copioasa ca meritam. Strazile din Novi Sad sunt ca pe la noi, nu foarte aranjate, au si caini comunitari, au multe Logan-uri si centrul e superb, plin de turisti, chitaristi, cladiri frumoase si atmosfera de vacanta. Mai dau o tura si somn.
Cititi si articolele anterioare: partea I, partea a II-a si partea a III-a.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Ziua 6 - Intalnirea cu Philip
Avem bateriile incarcate dupa ziua de repaus si decidem sa dam trezirea la 6 si sa prindem ceva racoare macar pana ce parasim orasul. Urmeaza 120 de km de pedalare, prima zi dintr-o serie de 5 consecutive pana la Belgrad, fapt care il ingrijoreaza pe Ionut. Ce-i drept nici eu nu cred ca am avut vreodata atatea zile legate de pedalat pe distante lungi, dar sunt optimist ca va merge lejer, avem multe ore la dispozitie. In mai putin de o ora suntem in fata hotelului, cu bicicletele gata de start. Sanziana face poza oficiala ca in fiecare zi.
Iesirea din Budapesta e lejera, suntem destul de aproape de extremitatea spre care se scurgea Dunarea. Prindem exact ora cand ungurul de rand se ducea catre serviciu, fie cu bicicleta, fie cu tramvaiul, si aflam raspuns la intrebarea pe care ne-o puneam ieri: "care or fi localnici si care turisti?”. Pentru ca aici nu mai este centru parca par si ei mai normali, nu mai e nimic turistic, sunt blocuri, sunt fabrici, depozite de marfuri. Intram pe niste stradute intortocheate, trecem o cale ferata si suntem pe malul apei. Traseul e bine marcat, la fiecare schimbare de directie zarim semnul Eurovelo 6 si o sageata ce ne arata calea. Intram in suburbiile Budapestei, sunt cartiere de blocuri ca pe la noi, insa cu mai putine etaje. O doamna isi plimba catelul, cativa tineri iesisera la alergat.
Tot drumul continua prin sate, pe strazi cu case ingrijite. Avem spor, se cunoaste ca am plecat mai de dimineata, e racoare si am strans rapid 25 de km. Gasim un loc cu verdeata si umbra pe malul unui canal al Dunarii si oprim sa mancam micul-dejun. Nici nu apucam bine sa insiram bunatatile carate ca un catel hiperactiv ne invadeaza tabara, se zbenguie de colo-colo cu o viteza care ne ia prin surprindere, nu avea deloc stare. Nu am vazut vreodata un caine mai agitat si mai bucuros ca vede oameni, pur si simplu nu sta locului. Reusim cu greu sa il alungam gratie skill-urilor lui Ionut care starnesc rasul, nu ca ne-ar fi mancat merindele, dar nu ne lasa sa le savuram in tihna.
Strangem si cand eram aproape gata sa o luam din loc apare un tip, cu barba si palarie de paie pe cap, tanar, calare pe o bicicleta mai incarcata ca a noastra. Parea asa ca iesit din padure si avea o figura prietenoasa.
- "Do you speak english?"
- "Yes".
Ne-am imprietenit cat ai zice “bicicleta”. Il cheama Philip, e neamt si a plecat deja de vreo saptamana din Freiburg, direct de la usa locuintei, intr-un tur care ne cam lasa salivand. Va parcurge Dunarea pana la Baja (Ungaria) dupa care va coti catre Timisoara cu planul de a vizita Transilvania, Transilvania noastra da, apoi de a merge la un festival de muzica house/trance care incepe pe 24 august insa locul desfasurarii va fi anuntat numai cu cateva zile inainte, apoi vrea sa ajunga in Delta, dupa care Vama Veche (tipul are gusturi), Bulgatia, Istanbul. Woooow! Aflam mai tarziu ca e student, are 25 de ani si are timp mult la dispozitie. Ma cam face invidios, vreau si eu!
Atat a trebuit sa ii spunem ca suntem romani ca Philip a scos o harta a patriei noastre pe care am inceput sa ii trasam rute, ba pe la Bisericile Fortificate din Transilvania, ba prin Sibiu, i-am aratat si Transfagarasanul, drumul catre Bucuresti, si catre Delta, si catre Vama si inca multe alte variante. Am mai stat o ora acolo, s-a dus tot avantajul castigat cu trezitul devreme, dar ne-a prins discutia, e frumos cand ai o tara atat de mare si cu asa de multe locuri de vazut pe care sa i-o prezinti unui strain ce planuieste sa o viziteze.
Mai fac o baie si o luam din loc dupa vreo ora de lenevit. Peisajul se schimba, parasim satele si intram pe un camp, traseu cu pamant si iarba, bine marcat si abordabil, tinem 18-20 de km/h si facem putin mountain-biking. La un moment dat vad o arteziana in zare, nu, nu e o fata morgana ca nu suntem chiar in desert, ci este o instalatie de irigat culturile de porumb. Dau zor inspre acolo, ma si vad balacindu-ma sub jetul ala, nici nu imi dau seama ca traseul o cotise spre stanga. Ah ce bine e, e ca un dus racoros, ma ud bine tot asteptand sa vina oamenii astia, sunt fleasca din cap pana in picioare si nici urma de tovarasii mei de drum. Aud cu greu telefonul sunand, era Ionut care apela de zor ca sa ma cheme un km inapoi, asta daca nu voiam sa innoptez sub stropitoarea aia.
Ne regrupam, iesim pe o sosea apoi intram pe o pista paralela cu soseaua, un indicator ne anunta ca mai sunt 130 de km pana la granita cu Croatia, ce mai traversam tarile asa pe doua roti, mai e putin si se duce si Ungaria. Insa diseara noi dormim la Harta.
Ajungem curand si zicem sa luam ceva de mancare, numai ca la ei magazinele se inchid pe la 7, am depasit cu putin ora asa ca ne ducem spre "casa". Avem o pensiune draguta pe malul Dunarii, ne dam silinta sa facem cazarea cat mai repede ca sa prindem si o baie inainte de apus. Doamna de la receptie nu prea le rupea cu engleza insa ne descurcam, limbajul semnelor functioneaza si este international :) Pana la urma ne intelegem si asupra mesei, ne va pregati mancarea, eu ma chinui sa ii explic ca vrem sa facem o baie inainte si sa ne lase mancarea pe masa ca om veni noi, sa nu isi faca griji; toata graba era pe motiv ca se inchidea bucataria la 8.
Si hai repede in Dunare! Ma avant impreuna cu Sanziana cateva zeci de metri in larg, ne mai balacim pe acolo, stam putin in pluta si ne dam seama ca deja Dunarea ne-a dus cam in aval. Curentul e oarecum puternic desi nu pare, totusi e un fluviu mare, muncim serios ca sa inotam pana la locul de unde plecasem, tragem bine de brate si razbim intr-un final. Nu e de joaca cu raurile, ai impresia ca apa e linistita dar totusi curge si te trage.
Facem dus si mancarea e deja pe masa, acompaniem cu bere rece, ne indopam pe saturate pentru vreo 10 euro de caciula dupa care mai stam la povesti cu Philip si ii mai trasam cateva rute pe harta Romaniei, cred ca l-am aiurit de tot! Doamna de la receptie ne arata cum sa incuiem usa dupa care isi da seama ca suntem din Romania, de unde e si tatal ei, asa ca mai vorbim putin, tot asa mai mult prin semne. Si gata, hai la somn ca maine reluam de unde am ramas, e deja trecut de 12 cand scriu aceste randuri pe telefon. Noapte buna!
Ziua 8 – Aproape gata cu Ungaria
Astazi avem 115 km in program si ne indreptam spre sudul Ungariei, vom innopta la Mohacs, undeva aproape de granita cu Croatia. Ceasul suna ca de obicei la 6, fir-ar el de net ca am stat aseara pana cam prea tarziu si am dormit putin. De fapt am stat sa scriu blogul, trebuia sa notez impresiile ca sa fac loc altor memorii. In juma de ora impachetam totul, facem rutina cu poza de grup, acum suntem chiar pe malul Dunarii si pornim inspre magazinul ce era inchis aseara, pentru aprovizionare.
Ionut era cam lihnit, de parca noi n-am fi fost.., din fericire nu gasim prea repede un loc frumos unde sa mancam, traversam cateva sate pe sosea si strangem vreo 20 de km asa pe burta goala, cica fac bine la silueta. Dupa ce bagam “doza” de carbohidrati o luam din loc, mai oprim la un magazin sa refacem stocul de paine si numai bine ca ne prinde Philip din urma.
Drumul o coteste pe camp, e mai frumos sa te zdruncine bicicleta si sa simti ca ai saua sub tine decat sa faci zeci de km pe asfalt. Raman putin in urma, nu mai stiu de ce, iar cand ma apropii constat ca copii se bagasera la umbra, cica pauza. Neamtul nostru se retrasese si el ceva mai devreme sub niste copaci, cica nu dormise prea bine azi-noapte, si nu ne va mai prinde din urma, oricum el se opreste in Baja azi si o coteste spre Sziged si Nadlac, poate ne-om mai petrece pe undeva prin Romania caci are planuri multe pe la noi pe-acasa. Sper sa dea un email candva sa ne spuna cum a fost, pana acum n-a dat nici un semn iar noi nu am fost suficienti de atenti incat sa ii luam adresa electronica.
Daca e pauza atunci pauza sa fie, dar la un moment dat se mai si termina asa ca e timpul se dam din picioruse. Iau avans, imi pun muzica si pornesc un concert in plina lunca de mai mare dragul celor ce l-or fi ascultat, sper ca nimeni in afara de berzele care nu pareau deranjate. Mai asfalt, mai poteci inierbate, e cald al naibii, deja vad cum mi se parlesc bratele dar nu am chef sa iau camasa cu maneca lunga, lasa ca bronzul e la moda luna asta. Se strang vreo 65 de km, parca as mai da vreo 10 ca merge struna pe muzica si am intrat in ritm, insa mi-e ca ma voi rupe de tot de grup asa ca ochesc un loc umbros unde sa ma intind. Ah parca n-am mai facut demult flotari si abdomene, i-a sa ma chinui nitel ca sa am de ce transpira mai puternic. Apoi incerc niste somn, Sanziana a venit chiar repede, Ionut cu Mada nu prea s-au grabit ceea ce nu e neaparat rau, poate le place soarele. Sosesc si ei, punem sa mancam ca e trecut de ora 1, mai incercam un somn dar nu iese asa ca o luam din loc.
Ajungem la Baja, vedem un Lidl in cale si oprim, vai ce racoare e inauntru! Si au si apa! Ne invartim putin cu oras, uneori nu e usor nici cu GPS-ul, mai ales cand se lucreaza, nimerim si o strada cu piatra cubica de mai mare dragul, Gigel cred ca e super multumit, si iesim la lumina pe dig. Mai una, mai alta, convenim sa ne oprim atunci cand computerul va arata 100 de km pe ziua de azi si asa facem. Iar dupa pauza sigur mai sunt maxim 10 km, hai sa ne regrupam ca va trebui sa luam bacul. Luam bilete, ne jucam cu un pisoi si ne imbarcam.
Calatoria dureaza sub 5 minute, timp suficient cat sa fiu abordat de un cetatean care vazuse tricolorul pe portbagajul bicicletei mele, ori tricoul cu Romania ce il purtam. Se prezinta drept Stefan si ne intreaba de unde venim, ramane cu gura putin cascata cand aude ce si cum, cred ca nu e tocmai o idee buna sa spunem ca venim de la Viena, am putea zice ca venim de la localitatea in care am innoptat cu o seara inainte, sa nu fim socotiti extremist in ale biciclitului. Ne felicita si ne ureaza succes. Este aradean, dar s-a stabilit aici de vreo 14 ani crezand ca "gardul e de miere aici, insa nu, e si multa rugina". Debarcam, ne luam ramas bun si ajungem la pensiune, avem ditamai apartamentul intr-o casa, doua camera, bucatarie, boierie. Iar in curte multi pomi fructiferi incarcati de rod.
Mai avem timp sa vedem centrul, Mohacs e un orasel cu o zona centrala pietonala frumoasa. Ne dam seama ca nu prea mai avem forinti, dar ca nici nu prea vom avea ce face cu ei, maine e duminica iar de pe usile celor cateva magazine intalnire reusim sa deslusim ca duminica totul e inchis. In concluzie maine vom face foamea pana in Croatia. Reusim sa ne scotocim pentru cate o inghetata si ne retragem la baza. Noapte buna!
Ziua 9 - Stiati ca Dunarea trece si prin Croatia? E frumos pe aici
Ceasul suna, ora 6 ... cum zice cantecul. Trezit, bagaj, platit, am plecat. Luam si cateva mere din pomul din curte, azi e duminica si, cum am zis mai sus, forinti nu mai avem oricum. Cand ajungem in centru gasim totusi un butic deschis, ma scotocesc de toate monedele si strang de doua cornuri. Mai am si cateva batoane plus apa, suficient!
Pana la vama pedalam pe dig si apoi pe sosea, nu e cald dar se anunta, strangem 18 km si ne grupam ca sa trecem in formatie completa. Suntem in Croatia, parca se simte cand schimbam tara, mai vedem si alte denumiri. De exemplu limba lor e mult mai usor de inteles decat maghiara, reusesc sa descifrez semnele rutiere. Se cuvine o poza asa ca de tara noua!
In mod normal ar fi trebuit sa oprim ca sa luam micul-dejun, dar pe mine ma ia valul, ce atata mancare, e prea ciclic acest obicei. Prind asfalt bun si ii dau pedala, admirand podgoriile din care nu voi lua nici un strugure, pana la urma e munca omului, ce treaba avem noi cu strugurii lor, ce i-am sapat noi?
Am ceasul prins pe ghidon, il dadusem jos de la mana ca m-am bronzat cu o frumoasa urma si poate o acopar in cateva zile. Asa ca imi arunc ochii pe el si vad ca e ora 9. Ciclocomputerul arata deja 30 de km parcursi, ma pun pe calculat si imi dau seama ca pot ajunge in Osijek pana la pranz ceea ce ar fi excelent, as evita canicula si as avea mult timp de odihna inainte de ziua de maine cand vom avea cel mai lung traseu. De fapt mi se pare mai greu sa parcurg un traseu in mai multe ore la viteza mica decat in mai putine, este vorba de cat timp stai in sa.
Asa ca ma pun pe pedalat si pe admirat satele. In fiecare localitate exista un panou mare cu multe inscrisuri si sageti catre caminul cultural, dispensar, pompieri, biserica, cimitir, scoala, teren de fotbal. Ceea ce mi se pare deosebit este ca au pompieri in fiecare localitate si ca vad stalpi de hidranti mai peste tot, pai la noi n-am vazut nici prin orase.
La un moment dat ma depasesc doi meseriasi, biciclete de sosea, echipament de ciclism, ma saluta si s-au dus. Eh pezevenghilor, Gigel nu e asa rapid ca are incarcatura si roti mai groase ca ale voastre, daca eram cu Bibi altfel transam problema. Apoi ii depasesc, se oprisera sa cumpere ceva, cativa km mai incolo ma ajung din nou caci acum oprisem eu ca sa fac o poza cu un gigel mai mare si paros. Ma intreaba unde ma duc, le zic si de unde vin, gata i-am lasat cu gura cascata. Cum autografe nu dau imi propun sa facem o poza impreuna, cu telefonul lor, apoi si cu al meu. Cica ei se duc pana in Serbia sa bea o cafea si se intorc, deh e duminica ce sa faca oamenii? Batem palma si s-au dus, o vreme pastrez distanta constanta fata de ei dupa care o las moale ca n-are rost sa ma rup aiurea.
Si uite asa mai sunt doar 20 de km pana la Osijek, vreo ora sau mai putin. Mai am un corn pe care il infulec la km 65, boost pentru ultimii 10, bag capul intre urechi, am ajuns. Eeei si acum ce fac? E aproape ora 12, ocolesc strandul, trec un pod frumos, pietonal, peste rau si iau la explorat centrul. Frumos, foarte frumos, au o biserica imensa, o fantana arteziana in piata centrala, niste tramvaie scurte cu un singur vagon, multe terase colorate pe malul raului. Oare ce or face tovarasii mei de drum, i-am cam lasat prada caldurii. Aveam sa aflu mai tarziu ca am ratat niste visine, plus pere, plus struguri, plus caise, oare a meritat? Imi era si asa destul de ciuda cand vedeam pepeni de vanzare pe marginea soselei si eu nu aveam bani potriviti, cu euro in buzunar poti sa mori de foame.
Dupa ce ma plictisesc de atata invartit prin buricul targului dau o tura pana la locul de cazare, o vila misto care era incuiata, cazarea se face dupa ora 14 conform booking.com. Sun la usa, insist, iese o chinezoaica ce imi spune ca si ea e turista, tocmai pleca, si ca ar trebui sa il sun pe proprietar. Nu il sun, sa respectam ora, asa ca intru la Billa, iau ceva de mancare si de baut, trag cu cardul si ma duc inapoi spre centru, invartindu-ma pana ce gasesc un copac umbros unde sa raman. Ah ce bine e sa stai intins la umbra. Ma ia putin somnul, vacanta nene, pana pe la doua jumate cand suna Ionut: au ajuns si ei. Mai stau acolo vreo ora ca era frumos, apoi ma car spre cazare. Wow!!! avem toata vila, e si net, avem si pepene.
Spre seara iesim sa vizitam centrul, au o cetate cam daramata si o faleza aglomerata cu terase de bun gust. Dupa ce mancam cate o inghetata la cel mai faimos loc din Osijek ne retragem la casele noastre ca maine va fi cea mai lunga zi si se cere odihna.
Ziua 10 - Traversam Croatia, salutari din Serbia!
Stii ca esti biciclist atunci cand in concediu de trezesti mai devreme decat in zilele in care te duci la serviciu. La 5 suntem in picioare, la 6 o luam din loc ca avem 133 de km si vrem sa prindem cat mai mult pe racoare. Traversam orasul in lung, ajungem si in cartierele mai noi, ne intersectam cu oameni care merg la serviciu pe bicicleta. Parasim Osijek cu directia Vukovar si zarim pe harta ca mai este un drum ceva mai pe direct asa ca schimbam putin directia. Capitane, trei carturi la dreapta!
Drumul se pare ca n-a fost cel mai fericit ales, e cam circulat si ne bate vantul de la tiruri. Scapam dupa vreo 10 km de grosul traficului, ne intersectam cu niste tractoare ce mergeau la ogor, un nene ne tot spune ceva dar nu pricepem o boaba din limba lor. Imi place Croatia, au sate ingrijite si drumuri bune, plus niste pruni cu fructe delicioase :).
Trecem de Vukovar, vedem turnul de apa bombardat si ne intrebam oare ce s-o fi intamplat pe aici, vom cauta noi pe net mai tarziu. Oprim sa mancam, avem peste 50 de km si e ora 9. Pe la 11 incepe caldura care ne mai taie din elan, inaintam spre Ilok, localitatea de frontiera, cu toate panzele sus. Sa nu va bucurati niciodata cand vedeti un indicator cu coborare 8%, dupa ce veti degusta viteza va trebui sa urcati o panta ce vi se va parea de doua ori mai lunga decat cea coborata. Opresc la un magazin, oamenii stateau la bere in fata ca in poiana lui Ilok .... aaa Iocan. Eu cumpar apa, rece si buna, vine si Sanziana si mai zabovim putin ca avem avans, plutonul a fost dinamitat de urcarile alea.
Hai sa ii dam pana in vama si om mai sta acolo. Reintregim trupa, pregatim buletinele si trecem in Serbia. Traversam Dunarea si mai gasim un control vamal, gata acum am trecut de-a binelea. Stii ca esti cicloturist atunci cand mananci in Serbia un mar cules din Ungaria inainte de a intra in Croatia.
Drumurile in Serbia sunt mai proaste, e si aglomerat, se circula tare. Soferii nu prea dau atentie biciclistilor si ne depasesc razant, parca nici nu suntem acolo. Zarim indicatoarele de Eurovelo 6 si la un moment dat reusim sa iesim pe dig. E cam lunca, las' ca merge niste macadam dupa atata asfalt, mai avem vreo 25 de km pana la Novi Sad si nu stiu de ce nu ne-am oprit sa facem o baie in Dunare.
Pe la 6 ajungem, stam in buricul targului. Pe seara iesim sa devoram o masa copioasa ca meritam. Strazile din Novi Sad sunt ca pe la noi, nu foarte aranjate, au si caini comunitari, au multe Logan-uri si centrul e superb, plin de turisti, chitaristi, cladiri frumoase si atmosfera de vacanta. Mai dau o tura si somn.
Cititi si articolele anterioare: partea I, partea a II-a si partea a III-a.
Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.
Comentarii
Trimiteți un comentariu
Lasati un comentariu.