28 mai 2015

Ziua în care am ajuns pe pista de atletism mi-a schimbat viața!

Am acordat un interviu pentru Adrenallina in care vorbesc despre inceputurile mele in sport, cum am crescut, unde am ajuns si ce imi propun in continuare. Dar nu este numai despre asta.

"Dacă ar fi să recomand ceva din experiența mea, aș spune că totul trebuie luat gradat, pas cu pas, și că, indiferent de obiectivul pe care ni-l propunem, nu trebuie să uităm că suntem amatori și că practicam sportul pentru că ne aduce plăcere. Alergatul / ciclismul / înotul sunt modul nostru de evadare din cotidian, sunt metoda de relaxare după un program sedentar de la birou, așa că întotdeauna trebuie să mergem la antrenamente și la competițiii cu bucurie. Și să nu uităm niciodată să zâmbim în fața liniei de finish :)."

"În final constatăm că devenim niște oameni mai buni. Despre asta este sportul."

Cititi intreg interviul pe Adrenallina.



Delivered by FeedBurner

24 mai 2015

Despre costume neopren si inotul in ape deschise

A venit primavara, s-au dezghetat apele, dupa luni de hibernare in bazin (hibernare activa, da?) vine vremea sa iesim la scaldat afara, la aer curat, la apa tulbure, dar fara clor, la soare ... la tantari. Da ati ghicit, mergem sa inotam in lac (aoleu!).

Pentru unii e simplu, cica au copilarit prin balti, inteleg ca in Colentina se inota de zor prin lacuri inca dinainte de a invata sa mergi (eh, nici chiar asa) si ca iti castigai respectul prietenilor din cartier doar dupa ce traversai inot nu mai stiu care lac de pe acolo, ca sunt multe, o salba intreaga. Altii cica au copilarit pe la Dunare unde toata vara stateai in apa. Ei, nu e si cazul meu. Sunt pitestean, da, avem bazin olimpic, insa eu de mic luasem o teama de apa si n-am mai calcat pe acolo decat incepand cu ultimii 3 ani. Dar daca vreau triatlon trebuie sa si inot, iar in bazin acest lucru chiar imi place. Dar daca vreau triatlon trebuie sa inot si in lac, mai ales in lac. Văleu!

Hai ca n-o fi ala negru asa de negru (negru pentru ca poarta neopren :))  asa ca incep sa imi organizez iesirea in ape deschise. Prietenii de la Pegas Triatlon Club au initiat inca din luna aprilie iesirile bilunare in lacul Buftea, deci avem si cadru organizat sa ne desfasuram. Mai aveam nevoie doar de un costum de inot din neopren pentru ca in lac apa nu e chiar calda, 13 grade in aprilie este considerata o temperatura buna daca esti echipat corespunzator.

Ce este un costum neopren?

Este un costum de inot dintr-un material special care iti asigura protectia termica atunci cand apa este mai rece de, sa zicem, 24 de grade. In plus sporeste si flotabilitatea ceea ce inseamna ca vei pluti mai usor si ca inotul tau va fi ceva mai rapid. 

Cum il alegem??

Exista 3 variante:
- full cut - adica esti imbracat de la gat pana la picioare;
- sleeveless - adica fara maneci, poate mai comod pentru ca nu ai nici o jena atunci cand dai din brate, dar poti ingheta daca apa e rece;
- short cut - fara maneci si fara picioare, util vara, atunci cand apa are temperatura ceva mai ridicata.

Atentie! pentru triatlon aveti nevoie de un neopren (wetsuit in engleza) pentru inot! Pe piata se gasesc si costume neopren pentru scufundari, navigatie sau alte sporturi acvatice, care nu sunt la fel de practice pentru inot ca unul dedicat si va pot incomoda in miscarea bratelor si a picioarelor.

Eu am ales un model integral ca sa il folosesc de primavara devreme pana toamna tarziu. La vara cand o fi prea cald se poate si fara deci stati linistit, nu ma voi supraincalzi :)

Este important sa probam?

Eu spun ca da, e ceva mai complicat decat daca ti-ai achizitiona un tricou sau o jacheta, trebuie sa vezi cum te simti in el, daca te strange, daca e prea larg, daca vine bine la umeri. In Romania oferta e destul de restransa insa la SportGuru gasim marca Zoot, iar la Pegas gasim Sailfish si putem proba. Prima mea senzatie, dupa ce l-am imbracat cu greu, a fost ca ma strange, ca ma simt ca un gogosar, dar dupa cateva explicatii ale reprezentantului SportGuru am aflat ca de fapt costumul de neopren este "second skin" si ca asa trebuie sa fie, lipit de tine, altfel s-ar umple cu apa ... si te-ai transforma intr-o balena :))

Si acum sa intram in baltoaca...

A venit si ziua cea mare, intr-o miercuri de mai, 13 mai, zi cu noroc, pe seara dupa ce am terminat de prestat la coporatie, ne-am indreptat cu mic cu mare catre Buftea, Calatoria a decurs fara peripetii, peisajul e frumos, drumul e liber, "nu mai bine ne oprim la o bere pe undeva?" Ca sa spun drept aveam ceva temeri, deh lacul nu e bazin, nu ai culoare peste tot de care sa te tii, are o adancime necunoscuta pe care nu mi-as dori sa o aflu, e intins in lung si-n lat, e asa si pe dincolo. Din fericire Ciprian si Irina erau si ei la prima experienta cu lacurile deci ne vom ineca impreuna (Doamne fereste!).

In fine ajungem, asta e lacul, il stiam pentru ca venisem cu o zi inainte sa il vad (si ca sa fac putina miscare pe bicicleta), mie imi place tehnica pasilor mici, prefer sa fac gradat lucrurile. Ne dezbracam, ne punem neoprenele (asta se invata in timp, nu va iesi perfect din prima) si ne pregatim de lansare. Cativa curajosi erau deja in apa si striga la noi, "hoo, stati usor ca nu-i simplu", Irina se sperie si zice ca nu mai intra, Ciprian e si el cam verde la fata :), Cosmin ne imbie cu o tuica.

Bai, vrem sa fim Ironman sau ce? Ce atatea vaicareli, e un lac pana la urma, stim sa inotam, hai la apa! Imi iau inima in dinti si cobor treptele pontonului, bag talpile, imi trag ochelarii peste ochi si ma scufund cu totul. Nah ca am facut-o si pe asta, acum pot sa ies? :)) NU! Intra si Irina, intra si Ciprian, suntem in efectiv complet. Baietii plus Andreea pleaca la o tura pana pe malul opus, eu prefer sa raman aici si sa explorez lacul de-a lungul malului pentru a ma obisnui cu neoprenul si a avea o siguranta psihica in caz ca.. Costumul intradevar ma face sa plutesc mai bine, initial mi-a intrat ceva apa pe la gat si s-a scurs pe spate, inteleg ca e normal. Incep sa dau din brate avand malul in partea dreapta si ma duc cateva zeci/sute de metri. Pentru orientare schimb din cand in cand stilul in bras ca sa tin capul afara si a observa imprejurimile.

Mi se pare ca m-am descurcat onorabil si ma intorc la ponton, Irina face si ea progresa dupa mai putin de o ora de stat in apa, happy, happy, joy, joy. Vin si 'profesionistii' din larg si iesim, urmeaza proba "dezbracatul de neopren" si lupta cu tantarii, nu inainte de a imortaliza momentul:

eu, foca :))
Au mai urmat cateva incursiuni in adancurile intunecate, cu cat stai mai mult in lac cu atat progresezi mai usor si te simti mai confortabil, inotul se invata in apa nu citind articole pe net! Apa este curata, nu sunt serpi, rechini sau alte vietati periculoase, singura recomandare ar fi sa nu mergeti singuri si sa aveti grija la ambarcatiuni motorizate, recomandabil ar fi sa purtati dupa voi o minge mare gonflabila, colorata, pentru a fi vazuti,  Si uite asa joi 21.05, la a treia iesire am reusit si prima traversare a lacului, un pas mic pentru moment, un pas mare pentru viitor. Trebuie doar sa ai putina incredere in antrenamentul pe care l-ai facut atatea luni si sa te adaptezi, in fond e tot apa, e normal sa ne temem la inceput, e instinctul de conservare, insa avem o capacitate mare de adaptare la lucruri noi.

Voi incerca sa ies cat de des pot la balta, ca sa fiu sincer m-as muta la Buftea o perioada :), mai sunt 5 saptamani pana la Oradea si simt ca visul poate deveni realitate. Daca vreti sa mergem impreuna la Buftea dati un semn sau urmariti grupulSucces la inotat in ape deschise si happy training :)



Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

18 mai 2015

Din nou 'personal best' la semimaraton, 1:45:52

Duminica a avut loc cea de-a patra editie a Semimaratonului International Bucuresti, competitie sportiva care creste de la an la an si atrage tot mai multi alergatori. Este practic o sarbatoare a orasului la care participa mii de oameni care pentru 3 ore 'invadeaza' centrul capitalei si se bucura de miscare, oferind in acelasi timp si un spectacol celor veniti sa aplaude de pe margine. Este a doua mare competitie de alergare de sosea din Romania, alaturi de Maratonul International Bucuresti din octombrie, evenimente care mi-as dori sa creasca intr-atat de mult incat sa ne ridicam la nivelul concursurilor similare de traditie desfasurate in alte capitale europene.


Am insa si cateva consideratii personale asupra unor aspecte care fac diferenta in satisfactia celor inscrisi, a noastra, a alergatorilor. Nu pot sa nu remarc faptul ca sunt curse montane organizate pe catre ONG-uri sau cluburi montane si nu de mari corporatii al caror nume este trecut si in denumirea evenimentului, cu trasee ce strabat paduri si varfuri de munte deci cu afisare mult mai mica pentru sponsori in comparatie cu o cursa de oras, cu puncte de alimentare mult mai greu de organizat pentru ca nu e usor sa cari apa si mancare sus pe munte, plus mese, scaune, corturi, unde kitul de concurs este mult mai generos. Deja m-am obisnuit ca la cele doua mari evenimente organizate anual in Bucuresti sa primesc in kitul de participare un tricou, fie el Adidas, la care se schimba doar culoarea de la an la an, nici macar modelul de imprimeu nu s-a schimbat vreodata, acelasi font, acelasi text, un baton si o gramada de pliante publicitare; niciodata nu avem vreo surpriza, nimic nou, iar acest sentiment nu este numai al meu, orice alergator cu cateva curse la activ poate confirma. Vreti o comparatie? Mergeti la Ecomarathon Moeciu, Maraton Piatra Craiului, Maraton Apuseni, Maratonul International Cluj-Napoca si vedeti ce kit li se ofera participantilor pentru o taxa de participare chiar mai mica. Plus pasta party, plus festivitate de premiere, plus medalii de calitate. Si repet, aceste evenimente au in spate niste ONG-uri sau cluburi montane formate din oameni entuziasti si cu dorinta de a oferi ceva frumos celor prezenti la start, dar cu forte limitate.

Povestea cursei

Si acum sa trecem la cursa. Duminica de dimineata ceasul meu desteptator a obosit sa se tot trezeasca devreme zi de zi si a cedat, asa ca la ora 7 eu stateam linistit in pat asteptand sa se dea semnalul. Dupa ce m-am foit pe toate partile m-am plictisit sa astept si am pornit-o agale spre bucatarie cu intentia de a fierbe niste paste. Cand ce sa vezi, aruncandu-mi ochii pe ceasul din perete constat ca mai erau 30 de minute pana cand ar fi trebuit sa ies pe usa. Verific telefonul, era inchis, deci de aia nu mai suna odata! Opresc aragazul, pastele sa mai astepte, aplic placul B (lapte cu biscuiti plus unt de arahide cu miere), scotocesc prin casa dupa echipamentul de alergare si ma imbrac in graba reusind sa ies pe usa oarecum la timp (cu 10 minute intarziere). Drumul spre metrou e mai rapid ca de obicei, noroc ca trenul vine repede.

Pe la 8:10 eram in Piata Constitutiei, las rucsacul la garderoba si ma invart in cautarea fratelui Octy, indreptandu-ne apoi catre zona de start. Soarele era deja sus si mi se parea cald inca de la 7:40 cand am iesit din casa. Cum ieri trasesem serios la bicicleta pe pante azi nu am obiectiv, voi face o cursa relaxata si vedem la final ce iese.

3...2...1...START

Si am plecat, cam din spate, ne ia 2 minute sa trecem linia de start. E lume multa, e muzica, e frumos. Incep slalomul, imi place partea asta, sunt ca intr-un labirint din care trebuie sa gasesc iesirea, Octy imi calca pe urme, schimb multe vorbe cu alergatorii intalniti in cale, asta numesc eu cursa placuta. Ceasul piuie si imi arata 5:10 min/km pe prima mie, e chiar bine la ce aglomeratie este. Dupa Piata Unirii traficul se mai descongestioneaza si ii dam in ritm de "sa nu gafai", Octy tine bine aproape de mine, prevad ca vom repeta istoria din toamna.

De la o vreme cursele de semimaraton pe sosea au inceput sa mi se para fara istoric, totul se petrece pe fast forward, 21,1 de km trec atat de repede ca nici nu simt cand s-a terminat, mai ales ca aici cunosc traseul metru cu metru. Cred ca am gura cam mare, endorfinele astea nu imi dau pace si abordez pe oricine intalnesc in cale care mi se pare cunoscut sau care are vreo inscriptie pe tricou ca sa am de ce ma lega. Pe la Piata Alba-Iulia doi folk-isti ne ridica inca putin pulsul cu ale lor instrumente si voci, trecem si de Piata Muncii si o luam ca tramvaiul, adica pe linii, inspre Diham. Destui alergatori deja intorsesera si intrau in curtea stadionului, prilej bun de a observa posibile tinte de urmarit care sa imi dea motivatia de a mentine ritmul.


Intoarcem si noi, ca si in toamna il pierd putin pe Octy ramas cativa metri in urma, nu beau apa langa stadion pentru ca intalnisem un iepure bun de urmat si tin in plasa ei. Ocolim arena si ce zaresc in cale? Domnul Cosmin Nazdravanu pare sa inainteze greoi, daca ma duc in spatele lui si ii spun ceva la ureche sigur se ia dupa mine si ne chinuim reciproc pentru ca niciunul nu va ceda, fapt pe care nu mi-l doresc, eu vreau sa am ritmul meu. Asa ca bag capul in pamant, o iau mai pe ocolite in speranta ca voi trece neobservat, accelerand putin. Cred ca 'l-am pacalit'! Peste 300 m ma prinde din urma Octav si ma anunta ca in spate e si Cosmin, "sa nu imi zici ca i-ai spus ca eu sunt mai in fata". Ba da :)). Eh fie, si continuam impreuna inca o bucata de drum.

La Piata Muncii opresc pentru o hidratare mai abundenta ca deja transpirasem serios, prilej pentru Octy sa ma ajunga din nou. Alergam impreuna pana la Alba-Iulia, tinem un ritm bun, asa mi se pare ca la ceas nu prea ma uit, cantam o strofa din melodia interpretata de cei doi folk-isti pe langa care trecem din nou,apoi iar il pierd pe Octy, cel putin nu il mai simt in ceafa, insa aveam sa aflu ca a fost mereu acolo, pe urmele mele. Trecem de Piata Unirii, Ana ne saluta, Petrica trage o poza, intoarcem la Constitutiei, Andrei Gligor striga la noi din grupul de suporteri Padurea Copiilor, si ne indreptam spre Magazinul Unirea. Ma cam plictisisem (am vrut sa zic ca obosisem) si doar iepurele intalnit din nou ma face sa tin ritmul.



La intrarea pe Calea Victoriei mai iau o sticla de apa cu care ma racoresc, fac acea scurta panta si intram intr-o zona animata, plina de oameni caci aici se schimbau si stafetele. E foarte aglomerat, i-am prins din urma pe alergatorii de la proba de 10 km, dar imi place, macar e ceva actiune si reincep slalomul. Intorc la Odeon, Octy vine aproape si tot strigam la cei din fata sa faca culoar pe partea stanga pentru un participant in scaun rulant. Intram pe Splai, e aglomeratie ca la start, in fata e Radu "Mickey Mouse" Atanasiu si il iau in vizor cu scopul de a nu pierde din vedere acele urechi de soricel. De ajuns nu il ajung ca se tine tare, Octy imi arata niste camere de filmat la care ne strambam nitel si intoarcem aproape de Casa Radio.

Mai sunt vreo 2 km, ma uit la ceas, 1h 35 min, hmm e chip sa bat putin vechiul record personal asa ca nu ma las, 2 km tot rezist la ritm alert. Multumesc Octy pentru pacing, gratie unui activator pe care l-a luat Micul Dac mananca asfaltul. Ultimul km al cursei este si cel mai rapid, uite ca imi iese si mie odata un soi de negattive split, sprintam pe linia dreapta ce duce catre poarta de finish. Octy scoate steagul, ridica deasupra capului si trusa medicala cu care a alergat toata cursa in sprijinirea campaniei "Exista un erou in fiecare dintre voi" si trecem impreuna linia de finish. Minunat :) Ceasul se opreste la 1 h 45 min. 52 sec. deci este PB (personal best) pentru amandoi! De doua ori minunat :)



Stam la finish sa ma vina din cei cunoscuti, primim medaliile, facem cateva poze, bem multa apa si mergem la standul Ro Club Maraton ca sa desfacem sampania si sa sarbatorim 7 ani de activitate, La multi ani si la multi km alergati de colegii de club!

Multumim pentru poze Petrica Crismariu, Catalina Niculaie, Radu Cristi. 

Daca va place ce cititi pe aici nu uitati sa dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

13 mai 2015

Ecomaraton Moeciu, incantare km cu km

Nu e doar o cursa, daca spui ca Ecomaraton e un maraton montan n-ai spus nimic. Ecomaraton Moeciu e o minunatie, e o stare de spirit, este greu de povestit in cuvinte ceea ce se petrece aici, cursa asta trebuie traita acolo pe cele trei bucle ce formeaza pe harta petalele unui trifoi, bucle ce te urca pe dealuri verzi si vii, presarate cu floricele galbene. 42 de km nu au fost suficienti pentru a ma satura de alergare; desi pe final incepusem sa resimt efortul depus nu aveam senzatia aia ca mai e putin de tras si scap, cumva imi doream sa mai continue. Spre rusinea mea sunt la prima participare (am scuze, da?) insa Ecomaraton Moeciu a devenit deja una din cursele mele preferate, sper ca la anul sa fiu din nou prezent. Ceea ce voi incerca in continuare va fi o modesta reproducere a desfasurarii maratonului, pentru versiunea full trebuie sa fiti prezenti la start anul urmator.

5 mai 2015

Prin lume fără ochelarii buclucaşi

Port ochelari de cand ma stiu, mai exact de prin clasa I cand am realizat ca 8 seamana cu 3, uitandu-ma la tabla, dar ca totusi nu sunt identice... si doamna invatatoare m-a mutat cateva banci mai in fata. Ma amuza si acum gandindu-ma la cat de ciudat m-am simtit cu ochelarii la prima purtare, vedeam trotuarul cumva inclinat spre dreapta si eu ma aplecam spre stanga pentru a contrabalansa intr-un fel. Sau cand am plecat intr-o dimineata grabit luand de pe masa ochelarii tatalui :))

M-am obisnuit cu ei apoi si ei cu mine, mi se pareau ceva firesc si nu ma deranjau prea tare, poate doar atunci cand jucam fotbal ori baschet si mai luam cate o minge in figura, i-am mai strambat, i-am rupt, i-am lipit, i-am indreptat, complicat, treburi de ochelaristi. Am terminat apoi cateva scoli (cam multe :)), am colindat o tara intreaga, am batut munti si am facut mii de km pe bicicleta, cam deranjant cand ploua si nu mai vezi mare lucru, neplacut cand iti curg pe lentile picaturi de sudoare de pe frunte, se si abureau iarna la schi, asta e, mai dai cu mana daca nu ai altceva la indemana si mergi inainte. "Aragaz cu patru ochi" nu prea mi s-a zis, "Romanul adolescentului miop" al lui Eliade nu imi amintesc daca l-am citit, in schimb colegii de la munca imi gasisera apelativul "Ochelarică" care imi placea ca era amuzant, eh sa vedem acum ce mai gasiti? :)) Nu ma deranjau prea rau deci, dar daca se poate si fara de ce nu?