Saptamana cursei - IRONWEEK

Iata ca a venit si saptamana cursei. Am visat la un Ironman pana ce n-am mai avut pace si m-am inscris desi habar nu aveam ce inseamna exact un astfel de efort si mi se parea extrem de dificil insa imi placea ideea, am invatat sa inot, am inceput sa pedalez si iarna, am facut un triatlon la minus 3 grade si am simtit pe propriile coate ca poleiul chiar aluneca, mi-am facut un plan, am inceput sa strang date si mai ales sa ma antrenez, m-am bucurat de 19 saptamani care m-au adus intr-o forma sportiva pe care nu am mai avut-o vreodata, am cunoscut oameni noi, o comunitate minunata, cand s-a desprimavarat am inceput sa inot in lac, am facut simulari serioase, am mers la curse pe care le-am luat drept antrenamente, am tras concluzii din cand in cand, am numarat zilele pana la Oradea si am avut momente in care am vrut sa las totul balta dupa care mi-am amintit ca triatlonul a ajuns sa imi placa prea mult ca sa nu ma bucur de ziua cea mare. Asadar am plecat de la "I can do it" si mai am un pas sa urc pe ultima treapta :)


Acum suntem in ultima saptamana dinaintea cursei, IronWeek cum ne place sa ii spunem si mai sunt cateva detalii de pus la punct pentru a fi gata sa trecem zambitori linia de finish. Am luat la recitit materialele stranse si cartile lui Macca si a lui Chrissie, reusind sa concep planul de nutritie pentru ziua cursei, care ma bucur ca ad-hoc a intrat in dezbatere publica pe net si astfel am avut ocazia sa il definitivez.

Astazi este luni si deja am inceput sa impachetez si sa ma pregatesc de drum. Ca sa fiu sigur ca nu uit nimic, am intocmit din timp o lista cu cele necesare, avand in background testele de la concursuri si antrenamente. Va prezint mai jos checklist-ul, poate vezi avea nevoie de o revizuire a propriei liste:


INOT:
- slip, trisuit
- costum neopren (cu o saptamana inainte de cursa apa are 22 de grade deci in aceste conditii ar fi permisa folosirea lui)
- ochelari de inot (+o pereche in plus)
- casca de inot (va trebui purtata cea oferita in kitul de participare)
- prosop pentru tranzitia 1
- ceas
- crema antifrecare
- crema de soare


CICLISM:
- bicicleta, desigur :)
- pantofi de ciclism + sosete
- casca
- ochelari de soare
- pantaloni, tricou, manusi, geaca de vant/ploaie
- jambiere de compresie
- pompa, camere, leviere, set scule
- bidoane de apa


ALERGARE:
- pantofi de alergare
- pantaloni, tricou
- sosete, in caz ca cele de la ciclism sunt ude
- sapca, vizor
- ceas
- ochelari de soare
- centura pentru numar si gelurile

Optionale:
- husa bicicleta sau sac plastic pentru acoperirea bicicletei peste noapte in T1, ar putea ploua sau cadea roua
- leucoplast
- mp3 player + casti
- adeverinta medicala
- legitimatia FRTRI

Eu imi voi pune cele necesare pentru fiecare proba in cate un saculet pe care voi scrie numele probei pentru a-mi face viata mai usoara in tranzitie si a nu uita ceva. In plus trebuie sa ne tinem lucrurile grupate deoarece organizatorii ne vor muta echipamentul de la zona de tranzit 1 (de langa lac) in zona de tranzit 2 (in parcul unde vom alerga) si nu am vrea sa se piarda ceva. Pregatirile trebuie facute din timp, nu in seara dinainte de cursa si cu atat mai putin in dimineata cursei! Vor fi emotii, este normal sa fie, si sigur vom rata ceva sau ne vom enerva ca nu gasim altceva si chiar nu mai este timp sa rezolvam.

Pe langa cele de mai sus va trebui sa ne punem in ordine si ceea ce vom manca dupa ce iesim din apa si ne pregatim sa plecam la bicicleta (2 banane, 1 sticla de isotonic). Bidoanele cu isotonic vor fi deja puse pe bicicleta de cu seara, batoanele si gelurile la fel.

Alte cateva aspecte pe care le-as mai lua in calcul:

  • cazarea ar trebui sa fie cat mai aproape de finish-ul cursei, vom fi obositi si nu vom dori sa mai calatorim inca nu stiu cati km pana 'acasa';
  • in dimineata cursei sa plecam din timp catre start pentru a evita probleme cum ar fi aglomeratia in trafic;
  • sa ajungem in Oradea cu cel putin o zi inaintea cursei, este un drum lung si obositor si avem nevoie de o zi de odihna si acomodare; in plus vineri se fac validarile si se ridica kiturile;
  • sa facem o parcurgere a traseului daca nu am mai participat niciodata la aceasta cursa, sa vedem lacul, traseul de bicicleta, tranzitiile;
  • sa asistam la sedinta tehnica, vom afla detalii pretioase cum ar fi daca se va putea folosi sau nu costumul de neopren la inot;
  • nu uitati sa mancati si sa faceti incarcarea cu carbohidrati, chiar daca suntem pe drum nu trebuie sa omitem acest aspect foarte important;
  • mergeti din timp la culcare si puneti doua ceasuri sa sune, nu se stie niciodata
Asadar daca crezi ca e momentul sa se vada antrenamentul (cum spune cantecul) sa purcedem. Si nu uitati sa zambiti si sa va bucurati de cursa, este ceea ce ne-am dorit atatea luni :)



Dati like paginii de Facebook pentru a afla noutati sau introduceti adresa de email in casuta de mai jos pentru a va abona la newsletter.



Delivered by FeedBurner

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Lasati un comentariu.